Cum să faci parte din „echipa umană” în viitorul digital

Oamenii nu mai sunt apreciați pentru creativitatea lor, spune teoreticianul media Douglas Rushkoff - într-o lume dominată de tehnologia digitală, suntem valorificați doar pentru datele noastre. Într-un discurs pasionant, Rushkoff ne îndeamnă să nu mai folosim tehnologia cu scopul de a optimiza oamenii pentru piața muncii, și să începem să o folosim pentru a crea un viitor centrat pe valorile noastre pre-digitale de conexiune, creativitate și respect. „Alăturați-vă echipei umane și găsiți-i și pe ceilalți”, spune el. „Împreună putem crea viitorul pe care ni l-am dorit dintotdeauna”.

Am fost invitat la un resort exclusivist

pentru a ține un discurs
despre viitorul digital

în fața a ceea ce credeam că vor fi câteva
sute de oameni influenți din tehnologie.

Și iată-mă în culise, așteptând să intru,

și în loc să fiu dus pe scenă,
au venit cinci oameni în culise

și s-au așezat lângă mine,
la o masă micuță.

Erau miliardari ai tehnologiei.

Și au început să mă ia la întrebări

de tipul: bitcoin sau ethereum?

Realitatea virtuală sau augmentată?

Nu știu dacă pariaseră
pe chestiile astea sau nu.

Și, pe măsură ce au devenit
mai destinși în prezența mea,

s-au îndreptat spre adevărata
întrebare care îi preocupa:

Alaska sau Noua Zeelandă?

Da, auziți bine.

Acești miliardari îl întrebau
pe un om de media

unde să-și construiască buncărele.

Am dedicat restul orei întrebării:

„Cum îmi țin sub control
echipa de securitate

după eveniment?”

Prin „eveniment”, ei se referă
la războiul termonuclear

sau catastrofa climatică sau revolta
care va încheia lumea pe care o știm,

și, cel mai important,
care le va face banii inutili.

Și nu m-am putut abține să nu mă gândesc:

aceștia sunt cei mai puternici
și bogați oameni din lume,

și totuși se consideră neputincioși
în a influența viitorul.

Tot ce pot face e să aștepte
catastrofa inevitabilă,

și apoi să-și folosească tehnologiile
și banii pentru a se izola de ceilalți.

Iar aceștia sunt învingătorii
economiei digitale.

(Râsete)

Renașterea digitală

era despre potențialul de neoprit

al imaginației umane colective.

S-a extins de la teoriile haosului
și fizica cuantică

până la roluri de fantezie
și ipoteza Gaiei, nu?

Credeam că, împreună, oamenii puteau
crea orice viitor imaginabil.

Apoi a venit boomul internetului.

Viitorul digital a devenit
viitorul burselor.

Am folosit toată acea energie
a erei digitale

pentru a umfla bursa NASDAQ,
care era deja în picaj.

Revistele de tehnologie ne-au avertizat
că ceva rău se va întâmpla.

Și singurii investitori care au angajat
cei mai buni planificatori

vor putea rezista.

Și iată cum viitorul s-a schimbat,
de la ceea ce creăm împreună, acum,

la ceva pe care pariem

ca într-un fel de competiție
din care învingătorul ia tot.

Iar când lucrurile legate de viitor
devin competitive,

oamenii nu mai sunt apreciați
pentru creativitatea lor.

Nu, acum suntem apreciați doar
pentru datele noastre.

Ei pot folosi datele
pentru a face previziuni.

Creativitatea este mai haotică.

Este mai greu de prevăzut.

Astfel am ajuns să avem un peisaj digital

care reprimă creativitatea, noul,

și tot ceea ce ne face umani.

Acum avem rețelele sociale.

Oare ele chiar conectează oamenii
într-un mod nou și interesant?

Nu, ele ne folosesc datele pentru
a deduce comportamentele noastre viitoare.

Sau, dacă e necesar,
să ne influențeze comportamentul viitor

pentru a acționa conform
profilelor noastre statistice.

Oare economiei digitale îi plac oamenii?

Nu, dacă ai un plan de afaceri,
ce ar trebui să faci?

Să scapi de ceilalți.

Oamenii vor asigurare de sănătate,
vor bani, vor un scop.

Nu te poți pune cu oamenii.

(Râsete)

Până și aplicațiile -

ele nu ne ajută să formăm
un raport de solidaritate.

Adică, unde este opțiunea
de pe aplicațiile de ridesharing

ce le permite șoferiilor să comunice
despre condițiile de lucru

sau să se organizeze într-un sindicat?

Nici conferințele video

nu ne permit să stabilim o relație reală.

Oricât de bună ar fi rezoluția imaginii,

tot nu poți vedea dacă ceilalți
sunt cu adevărat atenți la tine.

Tot ce am făcut
pentru a stabili conexiuni,

tot ce am dezvoltat în sute de mii
de ani de evoluție,

nimic nu merge,

nu poți simți respirația
celui de lângă tine.

Neuroni în oglindă nu se activează,
oxitocina nu este eliberată în corp,

nu simți acea experiență
de a avea o legătură cu cineva.

În schimb, rămâi cu impresia

că te-au înțeles, dar nu știi
dacă mesajul tău

a ajuns cu adevărat la ei.

Și nu dăm vina pe tehnologie
pentru aceste neajunsuri.

Dăm vina pe ceilalți.

Inclusiv tehnologiile
și inițiativele digitale create

pentru a-i promova pe oameni

sunt la bază anti-umane.

Gândiți-vă la blockchain.

Ne ajută să avem o economie
mai umanizată? Nu.

Blockchain-ul nu creează
încredere între utilizatori,

blockchain-ul e un înlocuitor
al încrederii într-un mod nou,

chiar mai puțin transparent.

Sau inițiativa de programare.

Da, educația e minunată, iubim educația,

și e o idee bună

să-i vrem pe cei mici să poată obține
un job în viitorul digital,

și-i învățăm să programeze de mici.

Dar de când educația e doar
pentru a obține un job?

Educația nu era strict pentru muncă.

Educația era compensația
pentru ceva bine făcut.

Ideea educației publice

era pentru minerii care lucrau întreaga zi

și care, întorși acasă,
să poată avea demnitatea

să citească un roman și să-l înțeleagă.

Sau inteligența necesară
pentru a fi parte a democrației.

Dacă facem din educație extensia muncii,
ce facem noi de fapt?

Lăsăm corporațiile să externalizeze

costul instruirii muncitorilor lor.

Și partea cea mai rea este
mișcarea tehnologiei umanizate.

Adică, îi iubesc pe cei care luau

algoritmii din aparatele
cu jocuri de noroc din Las Vegas

și îi foloseau pe rețelele sociale
ca să ne facă dependenți.

Acum și-au dat seama de greșelile lor

și vor să facă tehnologia mai umană.

Dar când aud expresia „tehnologie umană”

mă gândesc la pui ieșiți din cușcă
sau ceva similar.

O să fim cât mai umani posibil cu ei

până îi ducem la abator.

Pentru moment o să facă aceste tehnologii
cât mai umane posibil,

cât timp pot extrage suficiente date
și bani de la noi

pentru a-i satisface pe investitori.

Între timp, investitorii se gândesc

că trebuie să facă suficienți bani
pentru a se izola

de lumea pe care o creează
prin modul în care își obțin banii.

(Râsete)

Indiferent câți ochelari VR își pun

sau în câte lumi virtuale călătoresc,

ei nu pot scăpa de sclavia
și poluarea cauzate

de fabricarea produsului în sine.

Îmi amintește de mini-liftul
lui Thomas Jefferson.

Ne place să ne imaginăm
că el a inventat acel lift

pentru a-i scuti pe sclavii săi
de povara căratului mâncării

până sus în sufragerie, unde se lua masa.

Dar nu era făcut pentru asta,
nu pentru sclavi,

era pentru Thomas Jefferson
și invitații săi,

pentru a nu-i mai vedea pe sclavi
aducând mâncarea.

Alimentele apăreau ca prin magie,

de parcă ar fi venit
dintr-un replicator din „Star Trek”.

Este parte dintr-o cultură care spune

că oamenii sunt problema,
iar tehnologia este soluția.

Nu mai putem gândi astfel acum.

Trebuie să oprim utilizarea tehnologiei
pentru a optimiza oamenii pentru piață

și să începem să optimizăm tehnologia
pentru viitorul umanității.

Este un argument dificil
de explicat în zilele noastre,

pentru că oamenii nu sunt ființe populare.

Am vorbit despre asta în fața
unui ecologist zilele trecute,

și ea a spus: „De ce îi aperi pe oameni?

Oamenii au distrus planeta
și merită să dispară”.

(Râsete)

Inclusiv media îi urăște pe oameni.

Uitați-vă la TV,

toate programele SF prezintă roboți
mai buni și mai amabili decât oamenii.

Inclusiv show-urile cu zombi:
despre ce este vorba în ele?

O persoană, privind un zombi
care trece spre orizont,

și pe măsură ce observi
fața acelei persoane,

îți dai seama ce gândește:

„Care este diferența
dintre mine și acel zombi?

El merge, eu merg.

El mănâncă, eu mănânc.

El ucide, eu ucid”.

Dar e un zombi.

Măcar ești conștient de asta.

Dacă avem probleme
în a ne diferenția de zombi,

înseamnă că avem o mare problemă.

(Râsete)

Și nici să nu începeți cu transumaniștii.

Eram la o conferință cu un transumanist,
și tot vorbea despre singularitate.

„Vai, va veni curând ziua când computerele
vor fi mai inteligente decât oamenii.

Atunci, singura opțiune pentru umanitate

va fi să predea ștafeta evoluționistă
succesorilor lor

și să dispară ușor în decor.

În cel mai bun caz, ne vom încărca
conștiința pe un cip de silicon.

Și ne vom accepta extincția.”

(Râsete)

Iar eu am spus:
„Nu, oamenii sunt speciali.

Putem accepta ambiguitatea,
înțelegem paradoxul,

suntem conștienți,
suntem ciudați, suntem excentrici.

Trebuie să existe un loc pentru oameni
în viitorul digital”.

Iar el a spus: „Oh, Rushkoff,

spui asta doar pentru că ești om”.

(Râsete)

De parcă ar fi o mândrie.

Bine, sunt în „echipa umană”.

Aceea a fost ideea inițială
a erei digitale:

că a fi om este un sport de echipă,

că evoluția este un act de colaborare.

Inclusiv copacii din pădure

nu sunt în competiție unii cu ceilalți,

ci sunt conectați în vasta rețea
de rădăcini și fungi

care le permite să comunice
și să-și transmită substanțele nutritive.

Dacă oamenii sunt cea mai evoluată specie,

este pentru că avem cele mai evoluate
moduri de colaborare și comunicare.

Avem limbajul.

Avem tehnologia.

E amuzant. Înainte eram tipul care vorbea
despre viitorul digital

oamenilor care n-au avut
niciodată contact cu așa ceva.

Acum simt că aș fi ultimul om

care-și amintește cum era viața
înainte de era tehnologiei.

Nu e vorba despre respingerea
digitizării sau a tehnologiei.

E vorba despre recuperarea valorilor
pe care riscăm să le pierdem

și apoi includerea lor
în infrastructura digitală a viitorului.

Și asta nu e ceva prea complicat.

E simplu precum crearea
unei rețele sociale

care, în loc să ne învețe să-i vedem
pe oameni ca adversari,

ne învață să-i vedem
pe adversari ca oameni.

Înseamnă crearea unei economii
care nu favorizează monopolul platformelor

care vor să extragă
toate valorile oamenilor și locurilor,

ci o economie care promovează circulația
valorilor în interiorul comunităților

și permite stabilirea
unor cooperative de platforme online

care sunt gestionate de un număr
cât mai mare de membri.

Înseamnă construirea de platforme

care nu reprimă creativitatea și noul
în numele predicțiilor,

ci promovează creativitatea și noutatea,

pentru ca noi să putem veni
cu unele soluții

și a ne scoate din impasul
în care ne aflăm.

Nu, în loc să câștigăm suficienți bani
pentru a ne izola

de lumea pe care am creat-o,

de ce să nu folosim banii și energia
pentru a face lumea

un loc din care să nu vrem să evadăm?

Nu există scăpare,
există doar un lucru ce se petrece aici.

Vă rog, nu plecați!

Alăturați-vă nouă!

Nu suntem perfecți,

însă, orice s-ar întâmpla,
măcar nu veți fi singuri.

Fiți parte din „echipa umană”.

Găsiți-i și pe ceilalți.

Împreună putem crea viitorul mult dorit.

Ah, și acei miliardari care voiau să afle

cum să-și țină sub control forțele
de securitate după apocalipsă,

știți ce le-am spus?

„Începeți să tratați oamenii
cu iubire și respect chiar acum.

Poate că nu va mai avea loc
nicio apocalipsă de care să vă temeți”.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)