Ariel Garten: Cunoaşte-te pe tine însuţi, cu un scanner pentru creier

Imaginează-ţi un joc video controlat de mintea ta. Acum imaginează-ţi că acel joc te şi învaţă despre propriile tale modele de stress, relaxare sau focus. La TEDx Toronto, Ariel Garten ne arată o nouă semnificaţie a dictonului antic "cunoaşte-te pe tine însuţi", privindu-ţi propria activitate cerebrală.

Maxima "Cunoaşte-te pe tine însuţi"

e cunoscută încă de pe vremea vechilor greci.

Unii atribuie aceste cuvinte de aur lui Platon,

alţii lui Pitagora.

Dar adevărul e că nu prea contează care înţelept a spus-o primul,

pentru că e un sfat înţelept până şi azi.

"Cunoaşte-te pe tine însuţi."

E atât de puternic

încât e aproape să-şi piardă sensul,

dar sună familiar şi adevărat, nu-i aşa?

"Cunoaşte-te pe tine însuţi."

Eu înţeleg acest dicton fără vârstă

ca pe o declaraţie despre problemele, sau mai exact despre confuziile

conştiinţei.

M-a fascinat întotdeauna cunoaşterea sinelui.

Această fascinaţie m-a făcut să mă afund în artă,

să studiez neuroştiinţe

şi mai târziu, să devin psihoterapeut.

Astăzi îmi combin toate pasiunile

ca CEO al InteraXon,

o companie care dezvoltă sisteme de calcul controlate cu gândul.

Scopul meu, destul de simplu,

e să îi ajut pe oameni să devină mai în ton

cu ei înşişi.

Mă inspir din această maximă,

"Cunoaşte-te pe tine însuţi."

Dacă stai să te gândeşti,

acest imperativ e într-un fel caracteristica definitoare a speciei noastre,

nu-i aşa?

Conştiinţa de sine

e cea care îl separă pe homo sapiens

de versiunile anterioare de om.

În ziua de azi suntem adesea prea ocupaţi

cu iPhone-urile şi iPod-urile noastre

pentru a ne opri şi a ne cunoaşte cu adevărat pe noi înşine.

Sub potopul de conversaţii text de minut cu minut,

emailuri, schimbul necontenit între canalele media,

parole şi aplicaţii şi memento-uri şi Tweet-uri şi etichete,

pierdem din vedere scopul acestui întreg tărăboi:

noi înşine.

O mare parte din timp suntem obsedaţi

de toate modurile în care ne putem arăta lumii.

Şi abia dacă găsim timp pentru a reflecta adânc

la sinele propriu.

Ne-am aglomerat cu toate astea.

Şi simţim că trebuie să mergem

departe, departe, într-un loc retras, să lăsăm totul în urmă.

Aşa că mergem

pe vârful unui munte,

presupunând că dacă ne proptim de o stâncă

ar trebui să primim pauza de care avem nevoie

pentru a sorta aglomeraţia şi haosul de zi cu zi,

şi a ne regăsi pe noi înşine.

Dar pe acel multe

unde obţinem acea minunata linişte sufletească,

ce obţinem de fapt?

E de fapt doar o evadare reuşită.

Gândiţi-vă la termenul folosit, "retras".

"Retragere" e un termen pe care îl foloseşte armata când a pierdut o luptă.

Înseamnă că trebuie să scăpăm de aici.

E asta ceea ce simţim în legătură cu presiunile lumii noastre,

că, pentru a intra înăuntrul nostru,

trebuie să urcăm în munţi?

Iar problema cu evadarea din viaţa de zi cu zi

e că trebuie să te întorci acasă în cele din urmă.

Dacă stai să te gândeşti,

suntem aproape ca un turist

vizitându-ne pe noi înşine acolo.

Şi până la urmă acea vacanţă trebuie să se termine.

Întrebarea mea pentru voi este:

putem găsi moduri de a ne auto-cunoaşte

fără evadare?

Am putea oare să ne redefinim relaţia

cu lumea tehnologizată

astfel încât să avem simţul mai acut al conştiinţei de sine

pe care îl căutăm?

Putem locui aici şi acum în lumea noastră conectată

şi să mai urmăm instrucţiunea antică

"Cunoaşte-te pe tine însuţi"?

Eu spun că răspunsul e da.

Şi mă aflu azi aici pentru a vă împărtăşi un nou mod

în care lucrăm împreună cu tehnologia

pentru a ne familiariza cu sinele interior

cum nu s-a mai făcut vreodată --

umanizarea tehnologiei

şi înaintarea în călătoria noastră de secole

de a cunoaşte sinele cât mai complet.

E vorba despre sistemele de calcul controlate prin gând.

Poate aţi observat

că port un mic electrod pe frunte.

Acesta e de fapt un senzor pentru undele cerebrale

care citeşte activitatea electrică a creierului meu

în timp ce ţin această prezentare.

Aceste unde cerebrale sunt analizate şi le putem vedea ca un grafic.

Daţi-mi voie să vă prezint cum arată.

Acea linie albastră e activitatea mea cerebrală.

E semnalul direct, înregistrat din capul meu,

şi redat în timp real.

Barele verzi şi roşii arată acelaşi semnal afişat după frecvenţă,

cu frecvenţe mai joase aici

şi frecvenţe mai înalte acolo sus.

Vă uitaţi de fapt în capul meu în timp ce vorbesc.

Aceste grafice sunt atrăgătoare, se unduiesc,

dar din perspectiva unui om

ele nu sunt de fapt prea utile.

Din acest motiv am petrecut mult timp

gândindu-ne la cum să face aceste informaţii utile

oamenilor care le folosesc.

De exemplu, ce-ar fi dacă am putea folosi aceste date

pentru a afla cât de relaxată sunt în orice moment?

Sau dacă aş putea lua acea informaţie

şi să o pun pe ecran într-o formă organică?

Forma din dreapta

a devenit un indicator al ceea ce se întâmplă în capul meu.

Cu cât sunt mai relaxată,

cu atât mai multă energie va cădea prin ea.

M-ar putea interesa şi să aflu

cât de atentă sunt,

aşa că îmi pot pune nivelul de atenţie în placa de circuite de pe partea cealaltă.

Şi cu cât mai concentrat e creierul meu,

cu atât va clocoti de energie placa de circuite.

În mod normal, nu aş avea cum să ştiu cât de atentă sau relaxată sunt

într-un mod tangibil.

După cum ştim, felul în care simţim despre cum simţim

nu e deloc de încredere.

Ni s-a întâmplat tuturor să se furişeze stressul asupra noastră fără să îl observăm

până când nu ne-am descărcat pe cineva care nu o merita,

şi-atunci ne dădeam seama că probabil ar fi trebuit să ne verificăm

un pic mai devreme.

Această nouă conştientizare

deschide ample posibilităţi

pentru aplicaţii care ne ajută să ne îmbunătăţim vieţile şi pe noi înşine.

Încercăm să creăm tehnologie care foloseşte aceste informaţii

pentru a ne face munca mai eficientă, pauzele mai relaxante

şi conexiunile mai adânci şi mai pline de împlinire decât oricând.

Voi împărtăşi cu voi câteva din aceste viziuni imediat,

dar mai întâi aş vrea să ne uităm la cum am ajuns aici.

Apropos, puteţi să vă uitaţi în capul meu oricând.

(Râsete)

Echipa mea de la InteraXon şi cu mine

am tot creat aplicaţii controlate de gând de aproape zece ani deja.

În prima fază de dezvoltare

eram foarte entuziasmaţi de toate lucrurile pe care le puteam face cu mintea.

Făceam lucrurile să se activeze, să se lumineze şi să funcţioneze,

doar gândind.

Transcendeam spaţiul

dintre minte şi aparatură.

Am adus la viaţă o largă arie de prototipuri şi produse

pe care le puteai controla cu mintea,

precum aparate casnice controlate prin gând

sau piste cu maşini de curse sau jocuri video

sau un scaun care levitează.

Am creat tehnologia şi aplicaţiile

care să antreneze imaginaţia oamenilor,

şi era extrem de captivant.

Şi atunci ni s-a solicitat să facem ceva într-adevăr mare

pentru Olimpiadă.

Am fost invitaţi să creăm o instalaţie masivă

la Olimpiada de Iarnă din Vancouver din 2010,

care să fie folosită în Vancouver,

şi să controleze iluminarea de pe Turnul C.N.,

clădirile Parlamentului canandian şi cascada Niagara

din celălalt capăt al ţării

folosindu-şi minţile.

Timp de 17 zile în timpul Olimpiadei, 7.000 de vizitatori din toată lumea

au putut fiecare să controleze luminile

de pe Turnul C.N., Parlament şi Niagara în timp real,

folosindu-şi gândurile din celălalt capăt al ţării,

la 3.000 km depărtare.

Să controlezi chestii cu mintea

e destul de mişto.

Dar ne interesează în permanenţă nivelele întreţesute ale interacţiunii umane.

Aşa că am început să investigăm inventarea

de aplicaţii controlate prin gând

într-un cadru mai complex decât doar controlul.

Şi acesta a fost capacitatea de reacţie.

Ne-am dat seama că aveam un sistem

care permite tehnologiei să afle ceva despre tine.

Şi putea să participe la o relaţie cu tine.

Am creat o cameră ce reacţiona,

în care luminile, muzica şi storurile se adaptau stării tale.

Urmăreau aceste mici fluctuaţii din activitatea ta mentală.

Pe măsură ce te afundai în relaxare la sfârşitul unei zile grele,

pe canapeaua din biroul nostru,

muzica se domoloea odată cu tine.

Când citeai, lampa de birou devenea mai luminoasă.

Dacă aţipeşti, sistemul ştie,

şi face întuneric, odată cu tine.

Apoi ne-am dat seama că, dacă tehnologia poate ştii ceva despre tine

pe care îl poate folosi să te ajute,

atunci există aplicaţii şi mai valoroase.

Şi anume că ai putea ştii şi tu ceva despre tine.

Am putea cunoaşte aspecte despre noi

care erau aproape invizibile

şi să descoperim lucruri care erau ascunse până acum.

Daţi-mi voie să vă arăt un exemplu.

Iată o aplicaţie

pe care am creat-o pentru iPad.

Scopul jocului original Zen Bound

e să înfăşori o sfoară în jurul unei forme de lemn.

Îl joci folosind banda pentru cap.

Banda se conectează wireless la un iPad sau la un smartphone.

În acea bandă

există senzori, pe frunte, şi deasupra urechii.

În jocul Zen Bound original,

te joci atingând ecranul cu degetele.

În jocul pe care l-am creat, bineînţeles,

controlezi forma de lemn de pe ecran

cu mintea.

Pe măsură ce te concentrezi asupra formei de lemn,

se roteşte.

Cu cât te concentrezi mai mult, cu atât se roteşte mai repede.

E de-adevăratelea.

Acesta nu e un fals.

Ce e cel mai intersant pentru mine, totuşi,

e că la sfârşitul jocului obţii statistici şi sfaturi

legate de cum te-ai descurcat.

Există grafice şi diagrame

care îţi spun cum s-a descurcat creierul tău --

nu doar câtă sfoară ai folosit sau cât de mare e scorul tău,

ci ce anume s-a întâmplat

în interiorul minţii tale.

Şi acestea sunt informaţii preţioase

pe care le putem folosi pentru a înţelege ce se întâmplă

în interiorul nostru.

Mie îmi place să numesc asta

"intra-activ".

În mod normal privim tehnologia

ca pe ceva interactiv.

Această tehnologie

e intra-activă.

Înţelege ce e în interiorul tău

şi construieşte un fel de relaţie reactivă

între tine şi tehnologia ta,

ca să poţi folosi aceste informaţii

pentru a merge înainte.

Poţi folosi aceste informaţii

pentru a te înţelege pe tine însuţi într-o buclă reactivă.

La InteraXon,

tehnologia intra-activă

e unul din mandatele care ne definesc cu adevărat.

E felul în care înţelegem lumea dinăuntru

şi o reflectăm în afară,

în această buclă strânsă.

De exemplu, sistemele de calcul controlate cu gândul

îi pot învăţa pe copiii cu deficit de atenţie

să îşi îmbunătăţească concentrarea.

Când au deficit de atenţie, copiii au o proporţie mică de unde beta pentru stările de concentrare

şi o proporţie mare de stări teta.

Se pot crea deci aplicaţii care să răsplătească stările de concentrare ale creierului.

Vă puteţi imagina copii jucându-se cu jocuri video cu undele creierului lor

şi ameliorându-şi simptomele de deficit de atenţie pe măsură ce o fac.

Poate să fie la fel de eficient ca medicamentul Ritalin.

Poate şi mai important,

sistemele de calcul controlate cu gândul le pot da copiilor cu deficit de atenţie

informaţii despre stările lor mentale fluctuante,

să se poată înţelege mai bine pe ei înşişi

şi nevoile lor de învăţare.

Felul în care aceşti copii vor fi capabili să îşi folosească noua conştienţă pentru a se îmbunătăţi

va rezolva multe din stigmatele răspândite şi destructive

cu care se confruntă oamenii

care sunt diagnosticaţi ca diferiţi.

Putem intra în capetele noastre

şi să interacţionăm cu ceea ce era cândva ascuns de noi,

care cândva ne amăgea şi ne separa.

Tehnologia undelor cerebrale ne poate înţelege, ne poate anticipa emoţiile,

şi poate găsi cele mai bune soluţii pentru nevoile noastre.

Imaginaţi-vă această conştienţă a individului colectată,

prelucrată şi reflectată asupra unei întregi vieţi.

Imaginaţi-vă revelaţiile pe care le puteţi avea

în urma acestei viziuni adăugate.

Ar fi ca şi când v-aţi conecta la un Google al vostru personal.

Vorbind despre Google,

azi se pot căuta şi eticheta imagini

pe baza gândurilor şi sentimentelor pe care le ai în timp ce le priveşti.

Poţi eticheta imaginile cu pui de animale ca fericite,

sau orice alt sentiment îţi trezesc puii de animale,

şi apoi poţi căuta prin acea bază de date,

poţi naviga prin intermediul sentimentelor tale,

în locul cuvintelor cheie care doar le sugerează.

Sau poţi eticheta poze pe Facebook

cu emoţiile pe care le-ai asociat

cu acele amintiri

şi apoi să prioritizezi imediat

acele fluxuri care îţi atrag atenţia,

în felul acesta.

Să umanizezi tehnologia

înseamnă să iei ceea ce e deja natural în experienţa om-tehnologie

şi să integrezi organic tehnologia în tandem.

Pe măsură ce se aliniază cu comportamentele umane,

ne poate permite să înţelegem mai bine ce facem

şi, mai important, de ce,

creând o imagine de ansamblu

din toate detaliile mici şi importante

din care suntem compuşi.

Prin intermediul tehnologiei umanizate,

ne putem monitoriza calitatea ciclurilor de somn.

Când productivitatea noastră începe să scadă,

putem accesa acele informaţii

pentru a vedea cum putem echilibra balanţa

dintre muncă şi distracţie.

Ştiţi ce anume vă provoacă oboseală,

sau ce scoate energia voastră la iveală,

ce stimuli vă deprimă,

sau ce lucruri amuzante vă vor scoate din acea stare?

Imaginaţi-vă ca aţi avea acces la informaţii

care vă permit să îi ordonaţi pe o scară a fericirii

pe oamenii din viaţa voastră care vă fac cei mai fericiţi,

sau care sunt activităţile care vă produc plăcere.

V-aţi face mai mult timp pentru aceşti oameni? Aţi prioritiza?

Aţi divorţa?

Ce vă pot permite sistemele de calcul controlate cu gândul

e să construiţi imagini colorate, pe straturi, ale vieţilor voastre.

Şi în felul acesta putem obţine un rezumat la evenimentelor noastre psihologice

şi să construim o poveste a comportamentelor noastre de-a lungul timpului.

Putem începe să vedem poveştile de fond

care ne propulsează înainte

şi ne vorbesc despre ce se întâmplă.

Şi din asta,

putem învăţa cum să schimbăm intriga, deznodământul

şi personajul

poveştilor noastre personale.

Acum două milenii,

grecii de atunci aveau o intuiţie foarte puternică.

Ştiau că atunci când începi să trăieşti conform maximei lor,

o piesă importantă se va potrivi puzzle-ului,

atunci când intri în contact cu tine însuţi.

Ei au înţeles puterea poveştilor oamenilor

şi preţul pe care îl punem pe oameni

ca fiind schimbători, evoluând şi crescând.

Dar ei au înţeles ceva şi mai fundamental --

bucuria pură a descoperirii,

deliciul şi fascinaţia pe care o obţinem din lume

şi din a fi noi înşine în ea,

bogăţia pe care o obţinem

din a vedea, a simţi şi a ne cunoaşte vieţile.

Mama mea e un artist,

şi în copilărie o vedeam des dând viaţă lucrurilor cu o trăsătură de penel.

Într-un moment totul era alb, posibilitate pură.

În momentul următor, prindea viaţă

cu ideile şi expresiile ei pline de culoare.

Stând lângă şevalet,

privind-o cum transformă pânză după pânză,

am învăţat că îţi poţi crea propria lume.

Am învăţat că lumile noastre interioare --

ideile, emoţiile şi imaginaţiile noastre --

nu sunt, de fapt, limitate de creierul sau corpul nostru.

Dacă ai putea să gândeşti ceva, dacă îl poţi descoperi,

atunci l-ai putea aduce la viaţă.

Pentru mine, sistemele de calcul controlate cu gândul

sunt la fel de simple şi de puternice ca o pensulă --

o unealtă în plus pentru a deschide şi a aduce la viaţă

lumile ascunse din noi.

De-abia aştept ziua

în care voi sta lângă şevaletul vostru,

privind lumea pe care o putem crea

cu noile noastre seturi de unelte

şi descoperirile pe care le putem face

despre noi înşine.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)