Maxima "Cunoaşte-te pe tine însuţi"
e cunoscută încă de pe vremea vechilor greci.
Unii atribuie aceste cuvinte de aur lui Platon,
alţii lui Pitagora.
Dar adevărul e că nu prea contează care înţelept a spus-o primul,
pentru că e un sfat înţelept până şi azi.
"Cunoaşte-te pe tine însuţi."
E atât de puternic
încât e aproape să-şi piardă sensul,
dar sună familiar şi adevărat, nu-i aşa?
"Cunoaşte-te pe tine însuţi."
Eu înţeleg acest dicton fără vârstă
ca pe o declaraţie despre problemele, sau mai exact despre confuziile
conştiinţei.
M-a fascinat întotdeauna cunoaşterea sinelui.
Această fascinaţie m-a făcut să mă afund în artă,
să studiez neuroştiinţe
şi mai târziu, să devin psihoterapeut.
Astăzi îmi combin toate pasiunile
ca CEO al InteraXon,
o companie care dezvoltă sisteme de calcul controlate cu gândul.
Scopul meu, destul de simplu,
e să îi ajut pe oameni să devină mai în ton
cu ei înşişi.
Mă inspir din această maximă,
"Cunoaşte-te pe tine însuţi."
Dacă stai să te gândeşti,
acest imperativ e într-un fel caracteristica definitoare a speciei noastre,
nu-i aşa?
Conştiinţa de sine
e cea care îl separă pe homo sapiens
de versiunile anterioare de om.
În ziua de azi suntem adesea prea ocupaţi
cu iPhone-urile şi iPod-urile noastre
pentru a ne opri şi a ne cunoaşte cu adevărat pe noi înşine.
Sub potopul de conversaţii text de minut cu minut,
emailuri, schimbul necontenit între canalele media,
parole şi aplicaţii şi memento-uri şi Tweet-uri şi etichete,
pierdem din vedere scopul acestui întreg tărăboi:
noi înşine.
O mare parte din timp suntem obsedaţi
de toate modurile în care ne putem arăta lumii.
Şi abia dacă găsim timp pentru a reflecta adânc
la sinele propriu.
Ne-am aglomerat cu toate astea.
Şi simţim că trebuie să mergem
departe, departe, într-un loc retras, să lăsăm totul în urmă.
Aşa că mergem
pe vârful unui munte,
presupunând că dacă ne proptim de o stâncă
ar trebui să primim pauza de care avem nevoie
pentru a sorta aglomeraţia şi haosul de zi cu zi,
şi a ne regăsi pe noi înşine.
Dar pe acel multe
unde obţinem acea minunata linişte sufletească,
ce obţinem de fapt?
E de fapt doar o evadare reuşită.
Gândiţi-vă la termenul folosit, "retras".
"Retragere" e un termen pe care îl foloseşte armata când a pierdut o luptă.
Înseamnă că trebuie să scăpăm de aici.
E asta ceea ce simţim în legătură cu presiunile lumii noastre,
că, pentru a intra înăuntrul nostru,
trebuie să urcăm în munţi?
Iar problema cu evadarea din viaţa de zi cu zi
e că trebuie să te întorci acasă în cele din urmă.
Dacă stai să te gândeşti,
suntem aproape ca un turist
vizitându-ne pe noi înşine acolo.
Şi până la urmă acea vacanţă trebuie să se termine.
Întrebarea mea pentru voi este:
putem găsi moduri de a ne auto-cunoaşte
fără evadare?
Am putea oare să ne redefinim relaţia
cu lumea tehnologizată
astfel încât să avem simţul mai acut al conştiinţei de sine
pe care îl căutăm?
Putem locui aici şi acum în lumea noastră conectată
şi să mai urmăm instrucţiunea antică
"Cunoaşte-te pe tine însuţi"?
Eu spun că răspunsul e da.
Şi mă aflu azi aici pentru a vă împărtăşi un nou mod
în care lucrăm împreună cu tehnologia
pentru a ne familiariza cu sinele interior
cum nu s-a mai făcut vreodată --
umanizarea tehnologiei
şi înaintarea în călătoria noastră de secole
de a cunoaşte sinele cât mai complet.
E vorba despre sistemele de calcul controlate prin gând.
Poate aţi observat
că port un mic electrod pe frunte.
Acesta e de fapt un senzor pentru undele cerebrale
care citeşte activitatea electrică a creierului meu
în timp ce ţin această prezentare.
Aceste unde cerebrale sunt analizate şi le putem vedea ca un grafic.
Daţi-mi voie să vă prezint cum arată.
Acea linie albastră e activitatea mea cerebrală.
E semnalul direct, înregistrat din capul meu,
şi redat în timp real.
Barele verzi şi roşii arată acelaşi semnal afişat după frecvenţă,
cu frecvenţe mai joase aici
şi frecvenţe mai înalte acolo sus.
Vă uitaţi de fapt în capul meu în timp ce vorbesc.
Aceste grafice sunt atrăgătoare, se unduiesc,
dar din perspectiva unui om
ele nu sunt de fapt prea utile.
Din acest motiv am petrecut mult timp
gândindu-ne la cum să face aceste informaţii utile
oamenilor care le folosesc.
De exemplu, ce-ar fi dacă am putea folosi aceste date
pentru a afla cât de relaxată sunt în orice moment?
Sau dacă aş putea lua acea informaţie
şi să o pun pe ecran într-o formă organică?
Forma din dreapta
a devenit un indicator al ceea ce se întâmplă în capul meu.
Cu cât sunt mai relaxată,
cu atât mai multă energie va cădea prin ea.
M-ar putea interesa şi să aflu
cât de atentă sunt,
aşa că îmi pot pune nivelul de atenţie în placa de circuite de pe partea cealaltă.
Şi cu cât mai concentrat e creierul meu,
cu atât va clocoti de energie placa de circuite.
În mod normal, nu aş avea cum să ştiu cât de atentă sau relaxată sunt
într-un mod tangibil.
După cum ştim, felul în care simţim despre cum simţim
nu e deloc de încredere.
Ni s-a întâmplat tuturor să se furişeze stressul asupra noastră fără să îl observăm
până când nu ne-am descărcat pe cineva care nu o merita,
şi-atunci ne dădeam seama că probabil ar fi trebuit să ne verificăm
un pic mai devreme.
Această nouă conştientizare
deschide ample posibilităţi
pentru aplicaţii care ne ajută să ne îmbunătăţim vieţile şi pe noi înşine.
Încercăm să creăm tehnologie care foloseşte aceste informaţii
pentru a ne face munca mai eficientă, pauzele mai relaxante
şi conexiunile mai adânci şi mai pline de împlinire decât oricând.
Voi împărtăşi cu voi câteva din aceste viziuni imediat,
dar mai întâi aş vrea să ne uităm la cum am ajuns aici.
Apropos, puteţi să vă uitaţi în capul meu oricând.
(Râsete)
Echipa mea de la InteraXon şi cu mine
am tot creat aplicaţii controlate de gând de aproape zece ani deja.
În prima fază de dezvoltare
eram foarte entuziasmaţi de toate lucrurile pe care le puteam face cu mintea.
Făceam lucrurile să se activeze, să se lumineze şi să funcţioneze,
doar gândind.
Transcendeam spaţiul
dintre minte şi aparatură.
Am adus la viaţă o largă arie de prototipuri şi produse
pe care le puteai controla cu mintea,
precum aparate casnice controlate prin gând
sau piste cu maşini de curse sau jocuri video
sau un scaun care levitează.
Am creat tehnologia şi aplicaţiile
care să antreneze imaginaţia oamenilor,
şi era extrem de captivant.
Şi atunci ni s-a solicitat să facem ceva într-adevăr mare
pentru Olimpiadă.
Am fost invitaţi să creăm o instalaţie masivă
la Olimpiada de Iarnă din Vancouver din 2010,
care să fie folosită în Vancouver,
şi să controleze iluminarea de pe Turnul C.N.,
clădirile Parlamentului canandian şi cascada Niagara
din celălalt capăt al ţării
folosindu-şi minţile.
Timp de 17 zile în timpul Olimpiadei, 7.000 de vizitatori din toată lumea
au putut fiecare să controleze luminile
de pe Turnul C.N., Parlament şi Niagara în timp real,
folosindu-şi gândurile din celălalt capăt al ţării,
la 3.000 km depărtare.
Să controlezi chestii cu mintea
e destul de mişto.
Dar ne interesează în permanenţă nivelele întreţesute ale interacţiunii umane.
Aşa că am început să investigăm inventarea
de aplicaţii controlate prin gând
într-un cadru mai complex decât doar controlul.
Şi acesta a fost capacitatea de reacţie.
Ne-am dat seama că aveam un sistem
care permite tehnologiei să afle ceva despre tine.
Şi putea să participe la o relaţie cu tine.
Am creat o cameră ce reacţiona,
în care luminile, muzica şi storurile se adaptau stării tale.
Urmăreau aceste mici fluctuaţii din activitatea ta mentală.
Pe măsură ce te afundai în relaxare la sfârşitul unei zile grele,
pe canapeaua din biroul nostru,
muzica se domoloea odată cu tine.
Când citeai, lampa de birou devenea mai luminoasă.
Dacă aţipeşti, sistemul ştie,
şi face întuneric, odată cu tine.
Apoi ne-am dat seama că, dacă tehnologia poate ştii ceva despre tine
pe care îl poate folosi să te ajute,
atunci există aplicaţii şi mai valoroase.
Şi anume că ai putea ştii şi tu ceva despre tine.
Am putea cunoaşte aspecte despre noi
care erau aproape invizibile
şi să descoperim lucruri care erau ascunse până acum.
Daţi-mi voie să vă arăt un exemplu.
Iată o aplicaţie
pe care am creat-o pentru iPad.
Scopul jocului original Zen Bound
e să înfăşori o sfoară în jurul unei forme de lemn.
Îl joci folosind banda pentru cap.
Banda se conectează wireless la un iPad sau la un smartphone.
În acea bandă
există senzori, pe frunte, şi deasupra urechii.
În jocul Zen Bound original,
te joci atingând ecranul cu degetele.
În jocul pe care l-am creat, bineînţeles,
controlezi forma de lemn de pe ecran
cu mintea.
Pe măsură ce te concentrezi asupra formei de lemn,
se roteşte.
Cu cât te concentrezi mai mult, cu atât se roteşte mai repede.
E de-adevăratelea.
Acesta nu e un fals.
Ce e cel mai intersant pentru mine, totuşi,
e că la sfârşitul jocului obţii statistici şi sfaturi
legate de cum te-ai descurcat.
Există grafice şi diagrame
care îţi spun cum s-a descurcat creierul tău --
nu doar câtă sfoară ai folosit sau cât de mare e scorul tău,
ci ce anume s-a întâmplat
în interiorul minţii tale.
Şi acestea sunt informaţii preţioase
pe care le putem folosi pentru a înţelege ce se întâmplă
în interiorul nostru.
Mie îmi place să numesc asta
"intra-activ".
În mod normal privim tehnologia
ca pe ceva interactiv.
Această tehnologie
e intra-activă.
Înţelege ce e în interiorul tău
şi construieşte un fel de relaţie reactivă
între tine şi tehnologia ta,
ca să poţi folosi aceste informaţii
pentru a merge înainte.
Poţi folosi aceste informaţii
pentru a te înţelege pe tine însuţi într-o buclă reactivă.
La InteraXon,
tehnologia intra-activă
e unul din mandatele care ne definesc cu adevărat.
E felul în care înţelegem lumea dinăuntru
şi o reflectăm în afară,
în această buclă strânsă.
De exemplu, sistemele de calcul controlate cu gândul
îi pot învăţa pe copiii cu deficit de atenţie
să îşi îmbunătăţească concentrarea.
Când au deficit de atenţie, copiii au o proporţie mică de unde beta pentru stările de concentrare
şi o proporţie mare de stări teta.
Se pot crea deci aplicaţii care să răsplătească stările de concentrare ale creierului.
Vă puteţi imagina copii jucându-se cu jocuri video cu undele creierului lor
şi ameliorându-şi simptomele de deficit de atenţie pe măsură ce o fac.
Poate să fie la fel de eficient ca medicamentul Ritalin.
Poate şi mai important,
sistemele de calcul controlate cu gândul le pot da copiilor cu deficit de atenţie
informaţii despre stările lor mentale fluctuante,
să se poată înţelege mai bine pe ei înşişi
şi nevoile lor de învăţare.
Felul în care aceşti copii vor fi capabili să îşi folosească noua conştienţă pentru a se îmbunătăţi
va rezolva multe din stigmatele răspândite şi destructive
cu care se confruntă oamenii
care sunt diagnosticaţi ca diferiţi.
Putem intra în capetele noastre
şi să interacţionăm cu ceea ce era cândva ascuns de noi,
care cândva ne amăgea şi ne separa.
Tehnologia undelor cerebrale ne poate înţelege, ne poate anticipa emoţiile,
şi poate găsi cele mai bune soluţii pentru nevoile noastre.
Imaginaţi-vă această conştienţă a individului colectată,
prelucrată şi reflectată asupra unei întregi vieţi.
Imaginaţi-vă revelaţiile pe care le puteţi avea
în urma acestei viziuni adăugate.
Ar fi ca şi când v-aţi conecta la un Google al vostru personal.
Vorbind despre Google,
azi se pot căuta şi eticheta imagini
pe baza gândurilor şi sentimentelor pe care le ai în timp ce le priveşti.
Poţi eticheta imaginile cu pui de animale ca fericite,
sau orice alt sentiment îţi trezesc puii de animale,
şi apoi poţi căuta prin acea bază de date,
poţi naviga prin intermediul sentimentelor tale,
în locul cuvintelor cheie care doar le sugerează.
Sau poţi eticheta poze pe Facebook
cu emoţiile pe care le-ai asociat
cu acele amintiri
şi apoi să prioritizezi imediat
acele fluxuri care îţi atrag atenţia,
în felul acesta.
Să umanizezi tehnologia
înseamnă să iei ceea ce e deja natural în experienţa om-tehnologie
şi să integrezi organic tehnologia în tandem.
Pe măsură ce se aliniază cu comportamentele umane,
ne poate permite să înţelegem mai bine ce facem
şi, mai important, de ce,
creând o imagine de ansamblu
din toate detaliile mici şi importante
din care suntem compuşi.
Prin intermediul tehnologiei umanizate,
ne putem monitoriza calitatea ciclurilor de somn.
Când productivitatea noastră începe să scadă,
putem accesa acele informaţii
pentru a vedea cum putem echilibra balanţa
dintre muncă şi distracţie.
Ştiţi ce anume vă provoacă oboseală,
sau ce scoate energia voastră la iveală,
ce stimuli vă deprimă,
sau ce lucruri amuzante vă vor scoate din acea stare?
Imaginaţi-vă ca aţi avea acces la informaţii
care vă permit să îi ordonaţi pe o scară a fericirii
pe oamenii din viaţa voastră care vă fac cei mai fericiţi,
sau care sunt activităţile care vă produc plăcere.
V-aţi face mai mult timp pentru aceşti oameni? Aţi prioritiza?
Aţi divorţa?
Ce vă pot permite sistemele de calcul controlate cu gândul
e să construiţi imagini colorate, pe straturi, ale vieţilor voastre.
Şi în felul acesta putem obţine un rezumat la evenimentelor noastre psihologice
şi să construim o poveste a comportamentelor noastre de-a lungul timpului.
Putem începe să vedem poveştile de fond
care ne propulsează înainte
şi ne vorbesc despre ce se întâmplă.
Şi din asta,
putem învăţa cum să schimbăm intriga, deznodământul
şi personajul
poveştilor noastre personale.
Acum două milenii,
grecii de atunci aveau o intuiţie foarte puternică.
Ştiau că atunci când începi să trăieşti conform maximei lor,
o piesă importantă se va potrivi puzzle-ului,
atunci când intri în contact cu tine însuţi.
Ei au înţeles puterea poveştilor oamenilor
şi preţul pe care îl punem pe oameni
ca fiind schimbători, evoluând şi crescând.
Dar ei au înţeles ceva şi mai fundamental --
bucuria pură a descoperirii,
deliciul şi fascinaţia pe care o obţinem din lume
şi din a fi noi înşine în ea,
bogăţia pe care o obţinem
din a vedea, a simţi şi a ne cunoaşte vieţile.
Mama mea e un artist,
şi în copilărie o vedeam des dând viaţă lucrurilor cu o trăsătură de penel.
Într-un moment totul era alb, posibilitate pură.
În momentul următor, prindea viaţă
cu ideile şi expresiile ei pline de culoare.
Stând lângă şevalet,
privind-o cum transformă pânză după pânză,
am învăţat că îţi poţi crea propria lume.
Am învăţat că lumile noastre interioare --
ideile, emoţiile şi imaginaţiile noastre --
nu sunt, de fapt, limitate de creierul sau corpul nostru.
Dacă ai putea să gândeşti ceva, dacă îl poţi descoperi,
atunci l-ai putea aduce la viaţă.
Pentru mine, sistemele de calcul controlate cu gândul
sunt la fel de simple şi de puternice ca o pensulă --
o unealtă în plus pentru a deschide şi a aduce la viaţă
lumile ascunse din noi.
De-abia aştept ziua
în care voi sta lângă şevaletul vostru,
privind lumea pe care o putem crea
cu noile noastre seturi de unelte
şi descoperirile pe care le putem face
despre noi înşine.
Vă mulţumesc.
(Aplauze)