Portrete introspective realizate cu date

Artistul R. Luke DuBois realizează portrete unice de președinți, orașe, al lui însuși și chiar al lui Britney Spears, folosind date și personalitate. În acest discurs, el prezintă nouă proiecte - de la hărțile Statelor Unite, realizate folosind informații copiate de pe milioane de site-uri pentru întâlniri online, până la un pistol cu gloanțe oarbe care trage de fiecare dată când este semnalat un foc de armă în New Orleans. Mesajul pe care vrea sa-l transmită e că modul în care folosim tehnologia se reflectă asupra noastră și a culturii noastre și că transformăm persoanele în numere pe riscul nostru.

Sunt artist,

dar unul puțin mai ciudat.

Nu pictez.

Nu știu să desenez.

Profesorul meu de atelier din liceu
mi-a scris că sunt un pericol,

pe carnetul de elev.

Probabil nu ați vrea
să-mi vedeți fotografiile.

Există totuși un lucru
pe care știu să-l fac:

știu cum să programez un calculator.

Știu să scriu coduri.

Îmi veți spune că acum 100 de ani

nu existau oameni ca mine,

că era imposibil,

că arta făcută din date
e un lucru nou,

un produs al epocii noastre,

e un lucru important

care poate fi considerat
ca foarte „actual”.

Și e adevărat.

Dar există un tip de artă
răspândită de foarte multă vreme

care implică folosirea informațiilor,

a informațiilor abstracte,

pentru a crea
piese cu adevărat emoționante.

Se numește muzică.

Compunem muzică
de zeci de mii de ani, nu-i așa?

Și dacă vă gândiți la ce este muzica -

note, acorduri, tonalități și melodii -

aceștia sunt algoritmi.

Acestea sunt sisteme

construite astfel încât
să se desfășoare în timp,

să ne facă să simțim.

Am descoperit arta prin muzică.

Am studiat să devin compozitor

și în urmă cu 15 ani,
am început să compun piese

cu scopul de a combina
sunetul și imaginea

de a folosi o imagine
pentru a dezvălui o structură muzicală

sau pentru a folosi un sunet
ca să vă arate ceva interesant

despre ceva cu aspect tipic plastic.

Deci, ce vedeți pe ecran
a fost efectiv desenat

de structura muzicală
a muzicienilor pe scenă,

și nu e o întâmplare
că arată ca o plantă,

deoarece algoritmul biologic
de bază al plantei

e ceea ce a inspirat structura muzicală.

Odată ce știți cum functionează,
odată ce știți să codați cu media,

puteți crea lucruri foarte interesante.

Acesta e un proiect pe care l-am făcut
pentru Festivalul de Film Sundance.

O idee foarte simplă: luați toate
filmele câștigătoare ale Premiului Oscar,

măriți-le viteza la un minut fiecare

și combinați-le.

În 75 de minute, vă pot arăta
istoria cinematografiei de la Hollywood.

Ceea ce vedeți, de fapt,
este istoria montajelor

în cinematografia hollywoodiană.

În stânga, avem Casablanca;
în dreapta, avem Chicago.

Puteți vedea cum Casablanca
este mai ușor de urmărit.

Asta pentru că durata medie
a unei scene în anii '40

era de 26 de secunde,

iar acum este de 6 secunde.

Acesta este un proiect inspirat

de studii finanțate
de Guvernul Federal al SUA

la începutul anilor 2000,

cu scopul de a examina metrajele
și a găsi un anume actor în orice video.

Așa că am reprogramat acest cod
pentru a forma un sistem pentru o persoană

care nu va fi supravegheată
niciodată în acest mod,

este vorba de Britney Spears.

Am descărcat 2000 de fotografii
cu Britney Spears făcute de paparazzi

și mi-am instruit calculatorul
să găsească doar chipul ei.

Pot aplica programul pentru orice video
și îi va centra ochii în fiecare imagine,

are un dublu sens
despre supraveghere în societate.

Suntem plini de anxietate
când suntem urmăriți,

dar suntem obsedați de faimă.

Ceea ce vedeți pe ecran
e rezultatul unei colaborări făcute

cu artista Lián Amaris.

Ceea ce a făcut e foarte simplu
de explicat și descris,

dar foarte greu de realizat.

A luat 72 de minute de activitate,

în care se pregătea
să iasă noaptea în oraș

și le-a dilatat pe o durată de trei zile

recreând totul cu încetinitorul,
în traficul din New York.

Am fost și eu acolo
cu o echipă de filmare.

Am filmat întreaga scenă,

după care am modificat montajul
mărindu-i viteza la 72 de minute,

arătând ca și cum s-ar mișca normal

și restul lumii accelerează pe lângă ea.

La un moment dat mi-am dat seama

că prin ceea ce făceam
cream portrete.

Când ne gândim la portrete,
tindem să ne gândim la așa ceva.

Tipul din stânga se cheamă Gilbert Stuart.

E considerat ca fiind
primul portretist din S.U.A.

În dreapta e portretul din 1796
al lui George Washington făcut de el.

E cunoscut ca portretul Lansdowne.

În acest tablou puteți vedea
mult simbolism, nu-i așa?

Pe fereastră se vede un curcubeu.
Avem o sabie.

Avem o pană de scris pe birou.

Toate acestea au scopul să amintească

de George Washington
ca părinte al națiunii.

Acesta este portretul
lui George Washington realizat de mine.

Acesta e un panou oftalmologic,

doar că în loc de litere, sunt cuvinte.

Și acestea sunt cele 66 de cuvinte

pe care George Washington,
în discursurile sale,

le-a folosit mai des
decât ceilalți președinți.

„Gentlemen" (domnilor) are
un simbolism și o retorică proprii.

E foarte important că acesta
este cuvântul cel mai folosit.

Aici e panoul oftalmologic
al lui George W. Bush

care era președinte
când am creat acest panou.

Cum s-a ajuns

de la „domnilor” la „teroare”
în 43 de pași mici

spune multe despre istoria americană

și ne oferă o viziune mai diferită
decât dacă am vedea niște tablouri.

Aceste panouri oferă
o lecție de istorie a Statelor Unite

prin retorica politică a conducătorilor.

Ronald Reagan a vorbit
mult timp despre deficite.

Bill Clinton a vorbit mult timp

despre secolul în care
nu va mai fi președinte,

dar poate nevasta lui va fi.

Lyndon Johnson a fost primul președinte

care și-a ținut Discursul
privind Starea Uniunii la televizor;

începea fiecare paragraf
cu „în seara aceasta”.

Richard Nixon sau mai exact,
cel care îi scria discursurile,

un tip numit William Safire,

petrecea mult timp gândindu-se la limbaj,

asigurându-se că retorica șefului
va inspira onestitate.

Acest proiect arată
că o serie de sculpturi monolitice

sunt de fapt o serie
de panouri publicitare iluminate.

E important faptul
că sunt în mărime naturală,

deci dacă stați la 20 de picioare distanță
și puteți citi cele două linii,

aveți o vedere de 20/20.

(Râsete)

Acesta e un portret.
Și există multe ca acesta.

Există multe moduri
de a crea așa ceva pornind de la date.

Am început să caut un mod

de a crea portrete
cu aspect mai democratic,

ceva care să fie despre țara mea
și despre modul cum funcționează.

La fiecare 10 ani, în Statele Unite
are loc un recensământ.

Numărăm efectiv persoanele,

descoperim unde locuiesc,
ce fel de slujbe au,

limba pe care o vorbesc.

Sunt lucruri importante,
cu adevărat importante.

Dar nu ne spun multe despre cine suntem.

Nu ne dau indicații despre
visele și speranțele noastre.

Așa că în 2010, am decis
să realizez propriul meu recensământ.

Am început să caut o sursă de informații

care să aibă descrieri
scrise de americani obișnuiți.

Am descoperit că există
o astfel de sursă de informații

și așteaptă doar să fie exploatată.

E vorba de întâlnirile online.

Așa că în 2010, m-am înregistrat
pe 21 de site-uri de întâlniri online,

ca bărbat gay și heterosexual,
ca femeie gay și heterosexuală,

cu fiecare cod poștal din America

și am descărcat în jur de
19 milioane de profiluri -

aproximativ 20 la sută
din populația adultă a Statelor Unite.

Sufăr de tulburare obsesiv-compulsivă.

Asta va deveni foarte evident.
Continuați doar să mă urmăriți.

(Râsete)

Ceea ce am făcut a fost să filtrez
informațiile pe baza codului poștal.

Și am analizat cuvintele.

Acestea sunt câteva profiluri din 2010

cu cuvântul „singur” evidențiat.

Dacă urmărim aceste lucruri pe o hartă,

considerând culori închise și deschise
pentru cât de folosit e un cuvânt,

puteți vedea cum Appalachia
e o zonă destul de singuratică.

Se poate, de asemenea, vedea
că Nebraska nu e așa distractivă.

(Râsete)

Aici e o hartă mai perversă
care vă arată

(Râsete)

că femeile din Alaska
trebuie să se cupleze

cu bărbați din sudul New Mexicului,

și să se simtă bine.

Am analizat acest lucru în detaliu,

vă pot spune că bărbații din
jumătatea de est a Long Island

sunt mai interesați să fie plesniți

decât bărbații din jumătatea opusă.

Va fi singura idee ce vă rămâne
din toată această conferință.

Vă veți aminti de acest lucru
și peste 30 de ani.

(Râsete)

(Aplauze)

Aducând totul la nivel cartografic,

puteți crea hărți la fel
ca la panourile oftalmologice.

Puteți schimba numele oricărui
oraș din Statele Unite

cu cuvântul cel mai des folosit
de locuitorii acelui oraș.

Dacă v-ați dat întâlnire
cu cineva din Seattle, atunci are sens.

Aveți „drăguț”.
Aveți „suferință din iubire”.

Aveți „concert”.
Aveți „țigarete”.

Aceștia cântă într-o trupă și fumează.

Și chiar deasupra se poate vedea „email”.

Acesta e Redmond, Washington,

unde se găsește sediul central
Microsoft Corporation.

Pe unele le puteți ghici,
precum Los Angeles cu „actorie”

sau San Francisco cu „gay”.

Unele sunt mai dezamăgitoare.

În Baton Rouge se vorbește
despre „a avea forme”;

mai jos în New Orleans
se vorbește încă despre „inundații”.

Oamenii din capitala Americii
spun că sunt „interesanți”.

Oamenii din Baltimore, Maryland,
spun că sunt „înspăimântați”.

Acesta este New Jersey.

Am crescut undeva
între „enervant” și „cinic”.

(Râsete)
(Aplauze)

Cuvânt din New York este „acum”,

de exemplu: „Acum am o slujbă de chelner,
dar de fapt sunt actor”.

(Râsete)

Sau: „Acum sunt profesor de inginerie
la NYU, dar în realitate sunt artist”.

Într-un stat mai sus vedeți „dinosaur”.

Acesta e Syracuse.

Cel mai bun restaurant
din Syracuse, New York,

se numește Barbecue Dinosaur.

Un loc ideal pentru a invita
pe cineva la întâlnire.

Locuiesc undeva între „necondiționat”
și „mijlocul verii”, în Midtown Manhattan.

Acesta este North Broklyn,

unde avem „DJ” , „fermecător”,
„hipster” și „urban”.

Probabil acesta este
un portret mai democratic.

Și idea era, cum ar fi dacă
am face hărți în roșu și albastru

în funcție de ce am vrea
să facem vineri noapte?

Acesta e un autoportret.

Se bazează pe emailurile mele,

în jur de 500.000 emailuri trimise
în ultimii 20 de ani.

Considerați-l ca un selfie cuantificat.

Mai precis am creat o ecuație fizică
bazată pe datele mele personale.

Imaginați-vă toată lumea
cu care am corespondat vreodată.

Totul a început în mijloc
și a explodat ca un Big Bang.

Fiecare are o gravitație față de celălalt,

gravitație în funcție de
câte emailuri au trimis

și câte au primit.

E și o analiză sentimentală,

deci dacă spun „Te iubesc”,
există o atracție mai mare.

Vei fi spre centrul
adreselor mele de email,

ca o stea polară într-o constelație.

Toate numele sunt scrise de mână.

Uneori datele sunt elaborate în timp real

pentru a evidenția o problemă specifică
într-un oraș anume.

Acesta e un pistol PPK 9 mm semiautomatic

folosit în timpul unei trageri
în Cartierul Francez din New Orleans

în urmă cu doi ani, de Sfântul Valentin,
după o ceartă pentru parcare.

Acelea sunt țigaretele mele.

Aceasta e casa unde s-a tras cu arma.

Acest proiect a prevăzut puțină inginerie.

Am pus un lanț de bicicletă
pe un suport cu came,

manevrat de un calculator.

Calculatorul și mecanismul
sunt ascunse într-o cutie.

Pistolul e sudat la bază
de o placă de oțel.

Un cablu ajunge la trăgaci

și computerul din cutie
e conectat la internet.

Ascultă convorbirile
Poliției din New Orleans

și de fiecare dată când are loc o tragere

(Sunet de armă de foc)

pistolul trage.

Sunt gloanțe oarbe.

Fac multă lumină și mult zgomot

și mai important,
există o vitrină protectivă.

În New Orleans sunt
cam 5 trageri pe zi,

așa că după 4 luni de la instalare,

vitrina s-a umplut
cu cartușe folosite.

Întelegeți despre ce e vorba -
se numește „vizualizarea datelor”.

Când e realizată bine, e revelator.

Când e făcută rău, e anesteziantă.

Transformă oamenii în numere.

Așa că aveți grijă.

Un ultim lucru.

Am petrecut ultima vară
ca artist stabil pentru Times Square.

Times Square în New York
e răscrucea de drumuri a lumii întregi.

Un lucru pe care oamenii nu-l observă,

e cel mai prezent loc din lume
pe Instagram.

La fiecare 5 secunde
cineva își face un selfie

în Times Square.

Sunt în jur de 17.000 pe zi
și eu le am pe toate.

(Râsete)

Acestea sunt câteva cu ochii centrați.

Fiecare civilizație va folosi
nivelul maxim de tehnologie

pentru a crea artă.

Este responsabilitatea artistului
să pună întrebări

despre ceea ce înseamnă tehnologia

și cum influențează cultura noastră.

Vă las următoarea:
suntem mai mult decât niște numere.

Suntem persoane cu vise și idei.

Să ne reducem la statistici
e ceva ce facem pe riscul nostru.

Mulțumesc foarte mult!

(Aplauze)