Există un centru în univers? - Marjee Chmiel şi Trevor Owens

Urmăriţi întrega lecţie la: http://ed.ted.com/lessons/is-there-a-center-of-the-universe-marjee-chmiel-and-trevor-owens

A fost o cale lungă pînă la descoperirea că Pamântul nu este centrul Sistemului Solar, al Căii Lactee sau al universului; mari gânditori de la Aristotel la Bruno au lucrat la asta de milenii. Dar dacă nu noi suntem în centrul universului, ce este? Marjee Chmiel şi Trevor Owens dezbat poziţia noastră în imaginea (foarte) mare de ansamblu.

Lecţie de Marjee Chmiel şi Trevor Owens, animaţie de Qa'ed Mai.

Ce se află în centrul universului?

E o întrebare esenţială

pe care oamenii şi-au pus-o de secole.

Dar călătoria spre un răspuns

a fost una ciudată.

Dacă vroiai răspunsul la această întrebare

în Grecia, în secolul III î.e.n.

ai fi putut să te uiţi spre cer noaptea

şi să crezi ce vezi.

Aşa făcea Arisotel,

CEL ce trebuia întrebat pe vremea aceea.

El credea că din moment ce suntem pe Pământ,
privind în sus,

ăsta trebuie să fie centrul, corect?

Pentru el, universul

cuprindea patru elemente:

Pământul,

apa,

aerul,

şi focul.

Aceste elemente se roteau într-un cerc

de sfere cristaline solide.

Toate stelele rătăcitoare, planetele,

aveau propria lor sferă de cristal.

Restul universului şi toate stelele acestuia

erau în ultima sferă de cristal.

Dacă priveai cum se schimba cerul în timp,

puteai vedea că ideea funcţiona

pentru a explica mişcările vizibile.

Timp de secole, aşa era înţeles universul

în Europa şi lumea islamică.

Dar în 1543, un tip pe nume Copernic

a propus un alt model.

El credea că soarele

e centrul universului.

Această idee radicală

era greu de acceptat pentru mulţi oameni.

Până la urmă, ideea lui Aristotel era în concordanţă

cu ceea ce puteau vedea,

şi pământenii erau flataţi.

Dar o serie de descoperiri ulterioare

au făcut greu de ignorat modelul heliocentric.

Johannes Kepler a fost primul care a demonstrat

că orbitele nu sunt cercuri sau sfere perfecte.

Apoi, telescopul lui Galileo a surprins

luna lui Jupiter gravitând în jurul lui Jupiter,

ignorând total Pământul.

Şi apoi, Newton a venit cu teoria gravitaţiei universale,

demonstrând că obiectele se atrag.

În cele din urmă, a trebuit să renunţăm la ideea

că suntem centrul universului.

La puţin timp după Copernic, în anii 1580,

un călugar italian, Giordano Bruno,

a sugerat că stelele sunt sori

care au probabil planetele lor

şi că universul este infinit.

Ideea n-a fost bine acceptată.

Bruno a fost ars pe rug pentru ideea lui radicală.

Secole mai târziu, filozoful Rene Descartes

a propus că universul era o serie de vâltori,

denumite de el vârtejuri,

şi fiecare stea era centrul unui vârtej.

În timp, am realizat că erau mult mai multe stele

decât ar fi crezut vreodată Aristotel.

Pe măsură ce astronomi ca William Herschel

foloseau telescoape din ce în ce mai performante,

a devenit clar că soarele nostru e de fapt

una din numeroasele stele din Calea Lactee.

Şi petele pe care le vedem noaptea pe cer?

Sunt alte galaxii,

la fel de mari ca şi casa noastră - Calea Lactee.

Poate suntem mai departe de centru decât am crezut vreodată.

În anii 1920, astronomii ce studiau nebuloasele galactice

au vrut să descopere cum se mişcă.

Conform efectului Doppler, se aşteptau

să vadă o modificare spre albastru

la obiectele care se apropiau de noi,

și spectru spre roșu la cele ce se îndepărtau.

Dar vedeau doar modificarea spectrului spre roșu.

Totul se îndepărta de noi, repede.

Această observaţie e una dintre dovezile

pentru ceea ce numim astăzi teoria Big Bang.

Conform acestei teorii,

toata materia din univers

a fost o singură particulă extrem de densă.

Într-un fel, partea noastră de univers

a fost odată în centru.

Dar această teorie elimină întreaga idee de centru

din moment ce un univers infinit nu poate avea un centru.

Această Mare Explozie nu a fost doar o explozie în spaţiu;

a fost o explozie a spaţiului.

Fiecare nouă descoperire dovedeşte că

în ciuda observaţiilor noastre limitate,

capacitatea noastră de a le specula şi de a le explora

nu este limitată.

Ceea ce credem azi că știm se poate schimba mâine.

Ca şi în cazul gânditorilor menționați,

uneori cele mai îndrăzneţe presupuneri

ne poartă spre răspunsuri minunate și uimitoare

şi ne propulsează spre întrebări şi mai surprinzătoare.