4 pași în eradicarea sărăciei extreme

Cel puțin 400 milioane de oameni din întreaga lume trăiesc în sărăcie extremă: o stare de severă vulnerabilitate financiară și socială care îi privează pe mulți de speranță și demnitate. La BRAC, o organizație internațională de dezvoltare axată pe combaterea sărăciei, Shameran Abed și echipa sa au dezvoltat un program durabil, cu mai multe fațete, care a ajutat deja milioane să se ridice din sărăcie și să creeze vieți pline de posibilități. Aflați mai multe despre planul lor îndrăzneț de a colabora cu guvernele pentru a aduce acest program care va schimba viața pentru încă 21 de milioane de oameni în următorii șase ani. (Acest plan ambițios face parte din proiectul Audacious, inițiativa TED de a inspira și finanța schimbările globale.)

Suntem martorii unui progres uman
monumental.

În ultimele decenii, expansiunea
pieței globale

a scos o treime din populația globului
din sărăcie extremă.

Totuși, suntem și martorii
unui eșec uluitor.

Eforturile noastre de a ajuta oamenii

i-au lăsat în urmă pe cei care suferă
de cea mai grea formă de sărăcie,

pe cei ultra-săraci.

A fi ultra-sărac merge
dincolo de definiția monetară

cu care suntem familiarizați:

traiul cu mai puțin de doi dolari pe zi.

Merge chiar dincolo de lipsuri materiale

precum animale sau pământ.

A fi ultra-sărac înseamnă
a fi privat de demnitate,

de scop și de stima de sine.

Înseamnă a trăi în izolare

deoarece ești o povară pentru comunitate.

Înseamnă să nu reușești să întrevezi
un viitor mai bun

pentru tine și familia ta.

La finalul anului 2019,

aproape 400 milioane de persoane
din toată lumea trăiau în sărăcie extremă.

Adică mai mult decât populațile
din USA și Canada la un loc.

Și când o calamnitate lovește,

fie o pandemie, un dezastru natural
sau o criză provocată de om,

numărul crește astronomic.

Tatăl meu, Fazel Abed, a renunțat
la cariera corporatistă

pentru a înființa BRAC aici
în Bangladesh în 1972.

Bangladesh era o ruină,

după un ciclon devastator,

urmat de un război brutal
pentru independență.

Lucrând cu cei mai săraci dintre oameni,
tata a realizat

că sărăcia înseamnă mai mult
decât lipsa unui venit și a unor bunuri.

Înseamnă lipsa speranței.

Oamenii erau prizonieri
ai sărăciei deoarece

simțeau că nu-și vor depăși condiția.

Sărăcia, pentru ei, era precum soarele,
precum luna -

ceva de la Dumnezeu.

Ca programele de reducere a sărăciei
să funcționeze,

ele trebuie să insufle speranță
și stimă de sine

astfel încât, cu puțin ajutor,

oamenii să se ridice singuri din sărăcie.

BRAC a fost pionier în abordarea
absolvirii,

o soluție care vizează
atât problema lipsurilor bănești

cât și cea a lipsei de speranță.

Abordarea merge în rândul femeilor

deoarece acestea sunt cele mai afectate
de sărăcie,

dar sunt și mai motivate să lupte
pentru ca ele și familia lor

să iasă din sărăcie.

Pe parcursul a doi ani

facem, în esență, patru lucruri.

Unu, asigurăm nevoile de bază ale femeii

oferindu-i alimente sau bani,

asigurând minimul necesar
pentru supraviețuire.

Doi, o ajutăm să atingă
un nivel de trai decent

ofeindu-i bunuri, precum animale,

și învățând-o să căștige un venit
de pe urma lor.

Trei, o învățăm să economisească,
să gestioneze un buget

și să investească noua sa avere.

Patru, o ajutăm cu integrarea socială,

mai întâi în grupuri de femei asemenea ei

și apoi în comunitate.

Fiecare element este cheia
succesului celorlalte,

dar magia stă în speranța și sentimentul
că totul e posibil,

pe care femeile îl dezvoltă în cadrul
mentoratului de care beneficiază.

Să vă povestesc despre Jorina.

Jorina s-a născută într-un sat izolat
din nordul Bangladeshului,

nu a mers la școală

iar la vărsta de 15 ani a fost măritată
cu un soț abuziv.

În final, acesta a abandonat-o,

lăsând-o fără venit

și cu doi copii neînscriși la școală
și sever subnutriți.

Neavând la cine apela pentru ajutor,

nu avea nicio speranță.

Jorina s-a înscris în programul
de absolvire BRAC în 2005.

A primit un dolar pe săptămână,

două vaci,

educație antreprenorială

și o vizită săptămânală de la un mentor.

A pus bazele unor mijloace,

dar cel mai important,

a început să vadă un viitor mai bun
pentru ea și copiii ei.

Dacă ați vizita satul Jorinei azi,

veți afla că deține
cel mai mare magazin din zonă.

Vă va arăta cu mândrie
terenul pe care l-a cumpărat

și casa pe care a construit-o.

De când am început programul în 2002,

două milioane de femei din Bangladesh

au reușit să își scoată familiile
din sărăcie extremă.

Asta înseamnă aproape
nouă milioane de oameni.

Programul, care costă
500 dolari per gospodărie,

durează doar doi ani,

însă efectul său este de lungă durată.

Cercetători de la London
School of Economics au remarcat

că și după șapte ani
de la începerea programului,

92% dintre participanți
și-au menținut sau și-au crescut

veniturile, patrimoniul și consumul.

Esther Duflo și Abhijit Banerjee,

economiștii MIT care au câștigat
premiul Nobel anul trecut,

au efectuat evaluări multinaționale

care au identificat absolvirea drept
una din cele mai eficiente

metode de a învinge capcana sărăciei.

Însă tatăl meu nu a fost mulțumit

în găsirea unei soluții care funcționează
doar pentru unii oameni.

Era mereu interesat să știe
dacă suntem suficient de ambițioși

în ceea ce privește amploarea.

Așa că atunci când ne-am extins
la nivel național în Bangladesh,

a vrut să știe cum putem face
extinderea globală.

Iar asta presupune implicarea guvernelor.

Guvernele deja alocau miliarde de dolari

programelor de reducere a sărăciei.

Dar mare parte a acestor bani
sunt risipiți

deoarece programele fie nu ajung
la cei mai săraci,

fie, cele care ajung, nu au un efect
semnificativ pe termen lung.

Noi lucrăm în a implica guvernele

și a le ajuta să adopte și să susțină
programe de absolvire graduală

maximizând impactul miliardelor de dolari

pe care deja le alocă în lupta
împotriva sărăciei extreme.

Planul nostru este să ajutăm
încă 21 milioane de oameni

să se ridice din sărăcie extremă

în opt țări pe parcursul următorilor
șase ani

cu echipe BRAC dedicate și integrate
în fiecare țară.

În iulie 2019, tata a fost diagnosticat
cu cancer cerebral terminal

având numai patru luni de trăit.

Pe măsură ce se retrăgea din BRAC,
după 47 de ani la conducerea organizației,

ne-a reamintit că de-a lungul vieții sale

a văzut optimismul
triumfând asupra deznădejdii

și că atunci când aprinzi în oameni
scânteia încrederii în forțele proprii,

chiar și cel mai sărac om
își poate transforma viața.

Tata a murit în decembrie.

El a aprins acea scânteie
în milioane de oameni,

și în ultimele zile din viața sa,

ne-a implorat să continuăm să facem
acest lucru pentru alte milioane.

Aceasta este oportunitatea noastră,

așa că haideți să nu ne mai imaginăm
o lume fără sărăcie extremă

și să începem să construim
această lume împreună.

Mulțumesc!