Cum muncesc pentru a crea o schimbare în cadrul bisericii mele

Cum respectăm noi convingerile religioase ale altcuiva, în timp ce considerăm că religia este răspunzătoare pentru pagubele pe care acele convingeri le pot cauza? Chelsea Shields are un răspuns îndrăzneț la această întrebare. Ea a fost crescută în religia ortodoxă mormonă și și-a petrecut prima parte a vieții văzând cum femeile erau excluse din poziții importante în cadrul bisericii LDS. Acum, în calitate de antropolog, activist și TED Fellow muncește pentru o reformă privind egalitatea de gen din cadrul bisericii. „Religiile pot elibera sau subjuga, ele pot împuternici sau exploata, alina sau distruge” , afirmă ea. Ceea ce se învață de Sabat se răsfrânge asupra politicii, politicii în domeniul sănătății și violenței din întreaga lume.”

Religia este mai mult decât credinţă.

Este putere și influenţă.

Și această influenţă ne afectează pe toți,

zilnic, indiferent
de convingerile noastre.

În ciuda influenţei enorme
a religiei asupra lumii de astăzi,

o cercetăm și o judecăm
la un nivel diferit

față de orice alt sector al societății.

Spre exemplu, dacă ar exista astăzi
o organizație multinațională,

un guvern sau o corporaţie,

care să spună că nicio femeie
nu se poate afla la conducere,

că nicio femeie nu poate avea
putere decizională,

că nicio femeie nu poate gestiona
chestiuni financiare,

am fi indignați.

Ar exista sancțiuni.

Și totuși asta se practică
în aproape toate religiile lumii.

Acceptăm lucruri ca oameni creştini,

pe care nu le-am accepta
în viaţa noastră de zi cu zi.

Și știu asta, pentru că
trăiesc așa de trei decenii.

Am fost acea fată care a luptat contra
oricărui tip de discriminare de gen.

Jucam baschet pe stradă cu băieţii
şi mă integram.

Am vrut să fiu prima femeie
preşedinte al Statelor Unite.

Luptam pentru Amendamentul
pentru Egalitatea de Șanse

care dispăruse deja de 40 de ani.

Sunt prima femeie din familie

care a lucrat în afara domiciliului
și care a primit o educație superioară.

Nu acceptam să fiu exclusă
pentru că eram o femeie,

cu excepţia religiei.

În tot acest timp,

am făcut parte dintr-o religie mormonă
foarte ortodoxă și patriarhală.

Am crescut într-o familie
foarte tradiţionalistă.

Am opt fraţi şi o mamă casnică.

De fapt, tatăl meu este conducătorul
acestei comunităţi religioase.

Am crescut într-o lume în care credeam
că valoarea şi statutul meu

depindeau de respectarea acestor reguli,
pe care le-am știut toată viața.

Să te căsătoreşti virgină,
să nu bei alcool,

să nu fumezi, să faci fapte bune

şi să fii un copil ascultător.

Unele reguli erau foarte stricte,

dar le urmai pentru că iubeai oamenii,

iubeai această religie şi credeai în ea.

Mormonismul îţi dicta cum să te îmbraci,

cu cine să ieși, să te măriți.

Îți impunea și ce lenjerie să porți.

Era o religie în care
toți cei pe care îi cunoșteam

donau 10% din veniturile lor bisericii,

chiar şi eu însămi.

10% din banii mei din distribuirea
ziarelor şi babysitting.

E o religie unde părinţii le spun copiilor

că atunci când pleacă într-o misiune
de prozelitism, timp de doi ani,

e mai bine să moară

decât să se întoarcă fără onoare,
după ce au păcătuit.

Este o religie

unde copiii se sinucid an de an

pentru că le e frică să mărturisească
faptul că sunt homosexuali.

Dar totodată este o religie

unde nu contează
în ce parte a lumii trăim,

avem prietenii, bazate
pe sentimente reciproce.

Aici mă simţeam în siguranţă, aveam
certitudine şi claritate față de viaţă.

Am fost ajutată să-mi cresc fetiţa.

De aceea am acceptat fără alte întrebări
că numai bărbații pot fi conducători,

şi am mai acceptat

că femeile nu pot avea
autoritatea spirituală pe pământ,

deci nu pot fi femei preot.

Am permis discrepanțele dintre femei
și bărbați în bugetele operaționale,

în instanţele disciplinare,
în capacitatea de a lua decizii

și am trecut toate acestea cu vederea

pentru că îmi iubeam religia.

Până într-o zi,

în care am realizat
că mi-am permis să fiu tratată

ca personal auxiliar în munca bărbaților.

În acel moment am realizat
un lucru contradictoriu

şi m-am alăturat altor activişti
din comunitatea mea.

Am lucrat din greu în ultimul deceniu.

Primul lucru obţinut
a fost conştientizarea.

Nu poţi schimba ceea ce nu poţi vedea.

Am început să transmitem prin radio
şi să scriem articole.

Am creat o listă cu o sută de moduri

în care exista inegalitate în comunitate
între bărbați și femei.

Următorul pas a fost
formarea unui grup de interes.

Am încercat să facem
lucruri care erau interzise,

precum purtarea pantalonilor în biserică
și prezența la întâlnirile bărbaților.

Poate par lucruri simple,

dar necesitau multe sacrificii
din partea noastră, a organizatorilor.

Am pierdut relaţii, locuri de muncă

și primeam zilnic scrisori de ură.

Am fost atacaţi pe reţelele sociale
şi în presa naţională.

Am primit şi ameninţări cu moartea.

Pierdusem statutul nostru în comunitate,
unii dintre noi au fost şi excomunicaţi.

Cei mai mulţi am fost puşi
în faţa consiliului de disciplină

şi am fost respinşi
de comunitățile pe care le iubeam,

doar pentru că voiam să devină mai bune,
pentru că noi credeam că se poate.

Am început să mă aștept la această reacţie
şi de la familia mea.

Știu cum te simți
când cineva încearcă să te schimbe

ori te critică.

Dar ce m-a şocat cel mai mult
este că în toată munca aceasta,

am avut parte în aceeași măsură
de vitriol de la laicii de stânga,

și de vehemență
de la comunitatea religioasă de dreapta.

Ceea ce prietenii mei laici nu înţelegeau
era această ostilitate religioasă,

aceste fraze:
„Ah, toţi credincioşii sunt nebuni."

„Nu da atenţie religiei."

„Vor fi homofobi și sexişti."

Ce nu înţelegeau ei

era că această ostilitate
nu se opunea extremismului religios,

ci genera extremism religios.

Aceste argumente nu funcţionează,
pentru că îmi amintesc clar

cum îmi reproșau că sunt stupidă
pentru că sunt mormon.

Acest lucru m-a făcut să mă apăr
pe mine și pe ai mei

şi lucrurile în care credem,
pentru că nu suntem stupizi.

Critica și ostilitatea nu funcționează
și nu am mai ascultat aceste argumente.

Încă mă enervez când aud aceste argumente,

pentru că am o familie și prieteni.

Sunt oamenii mei
și sunt prima care să le ia apărarea,

dar lupta este reală.

Cum respectăm credinţa cuiva

în timp ce îl considerăm răspunzător
pentru răul și stricăciunile

pe care această credință
le poate cauza altora?

E o întrebare dură,
la care nu găsesc încă răspuns.

În ultimul deceniu, eu și părinții mei
am tot pășit pe această sfoară.

Sunt oameni inteligenţi şi minunaţi.

Voi încerca să vă ajut
să înțelegeți punctul lor de vedere.

În mormonism credem că după moarte,

dacă respectăm
toate regulile şi ritualurile,

putem fi iar împreună cu familia noastră.

Pentru părinții mei,
a face un lucru atât de simplu

ca faptul că port acum un top fără mâneci,
arătându-mi umerii,

mă face nedemnă.

Nu voi mai fi cu familia mea
în eternitate.

Mai mult, am avut un frate care a murit
la 15 ani, în urma unui accident,

iar ceva atât de simplu ca asta înseamnă
că nu vom mai fi împreună ca familie.

Părinţii mei nu pot înţelege

de ce un lucru atât de simplu
ca moda sau drepturile femeilor

mă împiedică să-mi văd din nou fratele.

Aceasta este mentalitatea
cu care avem de-a face,

iar critica nu o va schimba.

Așa că eu și cu părinții mei
tot pășim pe sfoară,

încercăm să ne explicăm partea,
respectându-ne unii pe alții,

dar de fapt nu acceptăm
credinţa celorlalți

prin viaţa pe care o trăim, şi e dificil.

Felul în care putem face asta

este să trecem
dincolo de zidul acela de apărare

şi să vedem partea delicată a credinţei
şi a lipsei acesteia,

să încercăm să ne respectăm,
în timp ce respectăm şi limitele noastre.

Celălalt lucru pe care laicii de stânga,
ateii, ortodocşii

și religioșii de dreapta nu-l pot înţelege

este de ce îmi pasă
de activismul religios.

Nici nu pot spune
câte sute de oameni mi-au zis:

„Dacă nu îți place religia,
pleacă pur și simplu."

De ce vrei s-o schimbi?

Pentru că învăţăturile Sabatului

au un impact asupra politicii,
sănătăţii publice

şi violenţei din lume.

Influenţează educaţia,
armata şi domeniul fiscal.

Aceste legi sunt acceptate
atât cultural, cât și juridic.

Religia mea are un impact imens
asupra acestei națiuni.

De exemplu, în timpul Prop 8,
biserica a adunat 22 milioane de dolari

pentru lupta împotriva căsătoriilor
între persoane de acelaşi sex

în California.

Istoricii politici vor spune
că dacă în urmă cu 40 de ani

biserica mormonă nu s-ar fi opus
Amendamentului pentru Egalitate de Șanse,

astăzi am avea în Constituție
un Amendament pentru Egalitate de Șanse.

Câte vieţi a afectat acest lucru?

Putem să luptăm
împotriva fiecărei legi și reguli

sau ne putem întreba:

de ce inegalitatea între sexe
e un lucru atât de obișnuit în lume?

De ce este normal?

Religia nu este doar baza moralei,

ci reprezintă şi normalitatea lucrurilor.

Religiile pot elibera sau subjuga,

pot împuternici sau exploata,
pot alina sau distruge,

şi adesea se întâmplă ca cei responsabili
pentru faptele etice şi morale

să nu fie cei de la putere.

Religia nu poate fi respinsă sau ignorată.

Trebuie s-o luăm în serios.

Nu e uşor să influenţăm o religie,
precum se vede.

Dar vă voi spune ce au făcut oamenii mei.

Suntem un număr mic de persoane,
câteva sute,

dar am avut un impact uriaș.

Pentru prima dată,
vedem pozele femeilor atârnând

lângă cele ale bărbaţilor.

Femeile se pot ruga
la întâlnirile bisericeşti,

deşi mai demult nu puteau participa
la asemenea evenimente.

Săptâmăna trecută, ca un pas istoric,

au fost invitate trei femei
să facă parte din conducerea

care supraveghează întreaga biserică.

S-a schimbat percepţia
în comunitatea mormonă,

permițându-ne să vorbim
despre inegalitatea de gen.

Am făcut un pas mare,
în ciuda părerilor negative,

și multe femei mai conservatoare
au reuşit să facă schimbări uriaşe,

iar cuvintele „femeie" şi „preoţie"
pot fi folosite în aceeaşi propoziţie.

Mai demult nu era posibil.

Fiica și nepoata mea vor moșteni
o religie pe care eu nu am avut-o,

există egalitate - deci a avut efect.

Nu a fost uşor să intrăm

în acele întâlniri ale bărbaţilor.

Eram prezente sute,

și una câte una, când ajungeam la uşă,

ni se spunea: „Îmi pare rău,
această întâlnire e doar pentru bărbați,"

aşa că trebuia să facem un pas în spate
și să ne uităm cum intră bărbaţii,

chiar şi copiii de 12 ani,
însoțiţi de părinţi,

trecând pe lângă noi,
cele care stăteam la coadă.

Nicio femeie de la acea coadă
nu va uita acea zi,

și niciun băiețel
care a trecut pe lângă noi.

Dacă asta s-ar fi întâmplat în guvern
sau într-o corporație multinațională,

ar fi fost scandal,

dar noi suntem doar o religie.

Facem doar parte din religii.

Dar nu putem închide ochii,

pentru că nu mă afectează doar pe mine,
ci și pe fiica mea

şi pe fiicele voastre,
oportunitățile pe care le vor avea,

ce pot purta, pe cine pot iubi,
cu cine se pot căsători,

dacă au acces la servicii medicale
pentru reproducere.

Trebuie să ne recâştigăm moralitatea
într-un context laic,

care creează un control etic
şi cu responsabilitate

pentru toate religiile lumii,

dar trebuie să procedăm respectuos

pentru a obține cooperare, nu extremism.

Putem face asta prin acte de curaj
ce nu pot fi ignorate,

susținând egalitatea de gen.

E timpul ca jumătate din populația lumii

să fie auzită pentru egalitate
în religiile lumii,

în biserici, sinagogi, moschei
şi temple din întreaga lume.

Eu lucrez pentru comunitatea mea.
Voi ce faceţi pentru ale voastre?

(Aplauze)