Minunata și uimitoarea lume a vânătorilor de comori

Bun venit în ciudată, extrem de dificilă și incredibil de uimitoare lume a vânătorilor de comori. Alex Rosenthal dezvăluie una dintre cele mai complexe competiții de puzzle-uri: MIT Mystery Hunt și mărturisește cum puzzle-urile se pot găsi în locurile cele mai neașteptate. (Indiciu: încercați să găsiți puzzle-ul ascuns în acestă prezentare.)

E 4 dimineața
și nu ați dormit de 40 de ore,

când rezolvați un puzzle
conținând acest video

ce pare un duel în dans dintre o găină
și un castor pe patine cu rotile.

(Râsete)

Confuzia și încântarea pe care le simțiți

reprezintă un moment obișnuit
la MIT Mystery Hunt,

care pentru un tocilar e de fapt,
un amestec între Olimpiada și Burning Man.

(Râsete)

Azi, vă voi însoți
în această lume ciudată,

masochistă intelectual
și plină de bucurii.

Dar, înainte trebuie să explic
la ce mă refer când spun „puzzle”.

Puzzle-hunt este un set de date.

Poate fi un rebus, un sudoku,
un video, o înregistrare audio…

poate fi orice lucru ce conține
informații ascunse

și care eventual pot deveni un răspuns
reprezentat de un cuvânt sau o frază.

Pentru a vă da un exemplu,

acesta este un puzzle numit
„Master Pieces”.

Constă în imaginile a 10 personaje Lego
ce se uită la grămezi de piese Lego.

Și pentru a economisi puțin timp,
vă voi explica ce se întâmplă.

Fiecare din grămezile de piese Lego
este o operă de artă reinterpretată

în stilul unui artist faimos.

Cine recunoaște artistul din stânga?

S-a folosit mult roșu.

Am auzit „Rothko”, da.

Al doilea?

(Publicul) Mondrian.

Alex Rosenthal: Foarte bine.

Al treilea? Ăsta e cel mai greu…

Da, Klimt, am auzit.

Bine, aici culoarea e
cel mai important indiciu.

Deci, puzzle-ul are diverse indicii

care vă spun că aici
importanți sunt artiștii,

nu o anumită operă de artă.

Și trebuie să vă uitați la ceea ce
încă nu ați folosit,

adică la numărul de personaje Lego
din fiecare pictură.

Le puteți număra

numărând apoi același număr de litere
în numele artistului.

Sunt trei oameni în fața lui Rothko
în stânga.

deci luați a treia literă, care este un T.

Este doar unul la Mondrian,
deci luați prima literă, M.

Sunt din nou trei în față la Klimt,
deci luați a treia literă, I.

Faceți asta cu toate
cele zece opere originale,

le puneți în ordine

și veți afla răspunsul,
care este „iluminat”.

(Râsete)

Puzzle-urile acestea
sunt despre comunicarea unei idei.

Dar așa cum eu încerc
să fiu cât mai clar cu putință acum,

puzzle-urile trebuie să fie
undeva între abstract și concret.

Trebuie să fie destul de dificile
pentru a vă face să gândiți,

dar suficient de clare încât
să vă aducă la momentul „aha!”

în care totul se potrivește.

Pasionații de puzzle
sunt nebuni după acel „aha!”,

e ca un moment de euforie
și o clipă de claritate pură.

Există, de asemenea,
o împlinire mai profundă,

și anume faptul că oamenii
au un simț înnăscut de a rezolva probleme.

De aceea ne plac rebusurile
și jocurile tip provocare

și să găsim soluții ce permit
explorarea fundalului oceanic.

Rezolvarea puzzle-urilor foarte dificile
ne lărgește orizonturile în noi direcții,

și ne ajută să găsim soluții la probleme
din diverse perspective.

Puzzle-urile se încadrează
în diverse categorii

de forme și mărimi diferite.

Există cele de o oră
create pentru începători,

maratoane de 24 de ore,

și cel mai important, MIT Mystery Hunt.

Acest eveniment are loc o dată pe an

și aproximativ 2.000 de persoane
se reunesc în campusul MIT

pentru a rezolva puzzle-uri, în echipe
pornind de la o persoană până la o sută.

Echipa mea e compusă din 60 de persoane

incluzând un campion național la rebus

un fizician, un compozitor,

un explorator marin,

și eu, simțindu-mă precum
„Mr. Bean merge la Bletchley Park”.

(Râsete)

De fapt, e o comparație potrivită
pentru că într-un an a fost un puzzle

în care trebuia să construim un
aparat Enigma funcțional

din bucăți de carton.

(Râsete)

Fiecare Mistery Hunt are o temă.

În edițiile trecute au fost „Matrix”
și „Alice în țara minunilor”.

Adesea e vorba de cultura pop
și de teme bazate pe literatură.

Scopul este să găsești moneda

ascunsă undeva în campusul MIT.

Ca să poți ajunge acolo,
trebuie să rezolvi circa 150 de puzzle-uri

și să participi la diverse evenimente
și provocări.

Am făcut asta timp de zece ani
fără a-mi imagina vreodată că voi câștiga,

până în ianuarie 2016,

când, după 53 de ore într-o competiție
a cărei temă era filmul „Inception”,

nedormiți de zile,
deci totul este foarte amuzant…

(Râsete)

Mesele sunt pline cu teancuri de hârtii,
cu notițele și puzzle-urile rezolvate.

Tablele sunt o încurcătură de neînțeles
pline de notițe adunate timp de trei zile.

Suntem blocați la două puzzle-uri.

Dacă le-am putea rezolva,
am ajunge în finală,

și după ore de muncă,
într-un moment magic,

amândouă se rezolvă
la zece secunde unul după altul,

și curând, ajungem în finală,

o serie de indicii
care ne vor conduce la monedă

și alergăm pe coridoarele de la MIT,

încercând să nu ne ciocnim sau să speriem
grupurile de turiști,

când vedem că nu suntem singuri,

o altă echipă a ajuns,
de asemenea, în finală,

și nu știm cine e în avantaj.

Deci, suntem foarte anxioși,

plini de anticipație,
bucurie și nedormiți,

în momentul în care ajungem la Alchimist,

o sculptură în care găsim…

această monedă.

(Ovații)

Da.

(Aplauze)

Și revendicând-o, câștigăm Mystery Hunt

cu un avantaj de doar cinci minute.

Ce nu am menționat anterior

este că premiul

e faptul că trebuie să creezi
toată competiția pentru anul următor.

(Râsete)

Pedeapsa că ai câștigat

e că trebuie să creezi
toată competiția pentru anul următor.

Până la începutul lui 2016,
nu creasem niciodată un puzzle…

Am rezolvat multe puzzle-uri,

dar a crea și a rezolva
sunt două lucruri diferite.

Dar, așa cum am spus,

am făcut parte dintr-o echipă
cu mentori și colaboratori geniali.

Din punctul de vedere al constructorului,

un puzzle reprezintă
ideea pe care eu o am,

dar în loc să vă spun care e,

o să las un șir de firimituri
așa încât să rezolvați singuri

și să experimentați bucuria
momentului „aha!”.

Acesta este un alt mod de a privi
momentul „aha!”.

Ce mi se pare incredibil e
faptul că această experiență,

care e foarte emoțională
și într-un fel fizică,

e ceva ce poate fi atent concepută.

Pentru a înțelege ce vreau să spun,

acesta e un puzzle pe care l-am creat
cu prietenul meu Matt Gruskin.

Este o aventură textuală,

care e în formatul joc de aventură,
vechiul stil,

în care explorezi
mergând înspre nord, est, sud și vest,

adunând obiecte și folosindu-le.

Și ai putea ajunge
la partea finală a jocului,

dar fără să fii rezolvat puzzle-ul.

Pentru aceasta, trebuie să găsești
o informație ascunsă,

iar modul cel mai ușor să o vezi
e să cartografiezi jocul.

Ar arăta cam așa.

Recunoaște cineva ce este asta?

Da, exact.

Acest joc de aventură are loc
în „Coloniștii din Catan”.

Cine știe ce este „Catan”?

Tocilari.

(Râsete)

Dacă nu știți, „Catan” e un joc de masă

în care concurezi împotriva altor persoane

pentru a aduna resurse
pe care le folosești pentru a construi.

Și în interiorul aventurii textuale,
ascundem diverse informații,

cu care se putea reconstrui un joc întreg.

Se putea descoperi străzile,
orașele, satele,

resursele, numerele de pe piese,
până și aruncarea zarurilor.

Unind toate aceste informații
se putea găsi un răspuns

care ar fi prea complicat
să-l explic acum.

(Râsete)

Veniți să vorbim după,
dacă vreți să știți.

(Râsete)

Ceea ce acest puzzle mi-a arătat

este importanța schimbării perspectivei
pentru a ajunge la „aha!”

Așadar, în acest puzzle,

se trece de la explorarea lumii
pe pământ, ca personaj,

la a privi la el de sus
ca și când ai juca un joc de masă,

iar în acea schimbare,

reevaluezi toată informația
ce ți-a fost dată.

Cel mai greu pentru mine,
e să găsesc ceva demn de „aha!”.

Din fericire, lumea
e un fluviu de idei și informații.

Am văzut puzzle-uri fantastice
inspirate de dansul albinelor,

și remarcabila coincidență a
celor 88 de clape ale pianului

ce pot fi indicate perfect
de către cele 88 de constelații.

Odată ce înțelegi asta,
nu poți să nu creezi puzzle-ul,

și va fi despre cum cei ce îl vor rezolva

vor găsi soluția în mintea lor.

Fie că le dai stele pe o tastieră,

fie că o să cânte muzică celestă,

îi îndrumi într-un fel sau altul acolo.

În scurt timp, te trezești
privind o țestoasă

și întrebându-te: „E un puzzle?”

(Râsete)

Apoi, privind țestoasa și spunând:

„N-am apreciat niciodată mulțimea
de lucruri dintr-o carapace.”

Poate fi o experiență familiară
pentru voi,

dacă ați văzut vreodată un discurs TED
și v-ați întrebat: „E un puzzle?”

(Râsete)

Nu vă spun.

Dar ceea ce o să spun

este că puzzle-urile se găsesc
în cele mai neașteptate locuri.

Asta ne duce la unul dintre
puzzle-urile mele preferate

creat de Trip Payne.

Și de data asta, o să-l vizionați
cu sonorul pornit,

pregătiți-vă să ghiciți melodia.

(Lentă imitație de cotcodăcit)

(Lentă imitație de cotcodăcit)

(Lentă imitație de cotcodăcit)

(Râsete)

Cine știe ce e?

Da, „You Make Me Feel
Like a Natural Woman.”

(Râsete)

Așadar, identificați asta și încă șapte
cântece și videoclipuri,

privind apoi videoclipurile
pentru indicii,

în care felul în care sunt filmate
și montate

și anumite unghiuri
ce încadrează cinci persoane

așezate la o masă,

ce amintesc de o bancă a juraților,

toate astea sugerează un „reality show".

Fie căutând pe internet,

fie doar recunoscând acest lucru,
se poate ajunge la momentul „aha!”

adică la faptul că aceste clipuri
sunt recreări cadru după cadru

ale concursurilor de mimică
„RuPaul's Drag Race”.

(Râsete)

Deci, de ce facem asta?

(Râsete)

(Aplauze)

Spuneți-mi voi, eu nu știu.

În primul rând, e distractiv.

Dar cred că într-un fel
ne și îmbunătățește viața.

Să fiu în stare să rezolv un puzzle,
când mă confrunt cu o problemă,

mi-a permis să privesc
din mai multe unghiuri

înainte să găsesc o soluție.

Procesul de rezolvare ajută
și lucrul în echipă:

să știi când să asculți,
când să împărtășești,

să recunoști și să premiezi o idee,

iar capacitatea de a crea momente „aha!”
e o unealtă foarte puternică.

Gândiți-vă cât de puternică, exaltantă
și convingătoare e o idee

creată de mintea voastră,

idee în care voi creați toate legăturile.

Așadar, în ianuarie 2017,

după zeci de mii de ore de muncă,

am dat startul propriului nostru
Mystery Hunt.

E un alt fel de satisfacție
comparativ cu acel scurt moment „aha!”.

E un foc lent care enunță
ceva perplex și abstract,

dar care poate fi înțeles.

Și când s-a sfârșit totul,

obosiți, ne-am privit și i-am privit
și pe ceilalți și am spus:

„Nu mai facem asta niciodată.
E prea multă muncă.

E foarte amuzant,
dar nu mai vrem să câștigăm”.

Un an mai târziu, în ianuarie 2018

am câștigat din nou MIT Mystery Hunt.

(Râsete)

Deci, avem la activ nu știu câte zeci
de mii de ore de muncă,

și mai sunt doar două luni
până la ediția din 2019.

Vă mulțumesc pentru atenție,
trebuie să merg să creez un puzzle.

(Râsete)

(Aplauze)