Martin Seligman despre psihologia pozitivă

Martin Seligman vorbeşte despre psihologie -- ca un domeniu de studiu şi ca munca unu la unu cu fiecare pacient şi cu fiecare practicant. Acum că psihologia modernă depăşeşte sfera patologicului, ce putem deveni cu ajutorul ei?

Când am fost preşedintele Asociaţiei Psihologilor Americani

au încercat să mă mediatizeze,

iar o întâlnire pe care am avut-o cu CNN

sumarizează despre ce voi vorbi azi,

care este al 11-lea motiv să fim optimişti.

Editorul de la Discover ne-a spus 10 din ele,

eu vă voi da pe al 11-lea.

Aşa că cei de la CNN au venit la mine şi au spus: "Profesore Seligman,

vreţi să ne spuneţi câte ceva despre starea psihologiei de azi?

Am dori să vă intervievăm despre asta." Iar eu am zis: "Grozav."

Iar ea a spus: "Dar asta e CNN, aşa că veţi avea doar un cuvinţel."

Aşa că eu am spus: "Păi, câte cuvinte voi primi?"

Iar ea a spus: "Păi, unul singur."

(Râsete)

Camerele au pornit iar ea zis: "Profesore Seligman,

care este stadiul psihologiei azi ?"

"Bună."

(Râsete)

"Tăiaţi. Tăiaţi. Asta nu va fi de ajuns.

Mai bine v-am da mai multe cuvinţele."

"Așadar, câte cuvinte voi primi de data asta?" "Păi, cred că veţi primi două.

Doctore Seligman, care este stadiul psihologiei azi?"

"Nu e bună."

(Râsete)

"Uitaţi, Doctore Seligman,

vedem că într-adevăr nu sunteţi obişnuit cu acest mediu.

Mai bine v-am da mai mult loc.

De data asta puteţi avea trei cuvinte.

Profesore Seligman, care este stadiul psihologiei azi?"

"Nu destul de bună." Şi despre asta vă voi vorbi.

Vreau să vă spun de ce psihologia a fost bună, de ce nu a fost bună

şi cum va deveni, în următorii 10 ani, destul de bună.

Şi în paralel, vreau să spun acelaşi lucru despre tehnologie,

despre distracţie, şi design, fiindcă cred că problemele sunt foarte similare.

Deci de ce era psihologia bună?

Ei bine, pentru peste 60 de ani, psihologia a lucrat în cadrul modelului patologic.

Cu 10 ani în urmă, când eram pe un avion

şi m-am prezentat pasagerilor de lângă mine şi le-am spus cu ce mă ocup,

ei s-au îndepărtat de mine.

Asta fiindcă, foarte just, ei spuneau că psihologia era despre a găsi

ce nu este în regulă cu tine. Identifică nebunul.

Iar acum când le spun cu ce mă ocup, se mută mai aproape.

Şi ce a fost bun despre psihologie,

despre cei 30 de miliarde dolari investiţi de Institutul Naţional de Igienă Mentală,

despre lucrul cu modelul patologic,

despre ce înţelegi prin psihologie,

este că acum 60 de ani niciuna dintre dereglările mentale nu erau tratabile

era o iluzie completă.

Şi astăzi 14 dintre dereglări sunt tratabile,

două din ele chiar vindecabile.

Celălalt lucru care s-a întâmplat este că o ştiinţă s-a dezvoltat,

o ştiinţă a bolilor mentale.

Că am aflat că putem lua concepte vagi ca depresia, alcoolismul,

şi le putem măsura cu rigoare.

Că putem crea o clasificare a bolilor mentale.

Că putem înţelege cauzalitatea bolilor mentale.

Putem privi în timp la aceaşi persoană

oameni care de exemplu erau vulnerabili genetic la schizofrenie,

şi să întrebăm care sunt contribuţiile genetice din partea mamei,

şi putem izola a treia variabilă

prin experimente cu bolile mentale.

Şi cel mai bine, am fost în stare în ultimii 50 de ani,

să inventăm tratamente cu medicamente şi tratamente psihologice,

şi am fost în stare să le testăm riguros

în teste controlate prin placebo, cu asignare aleatorie --

am aruncat lucrurile care nu au funcţionat, am păstrat cele care au funcţionat bine.

Şi în concluzie, psihologia şi psihiatria în ultimii 60 de ani,

pot chiar să afirme că putem face oameni nefericiţi mai puţin nefericiţi.

Şi cred că asta este grozav. Sunt mândru de asta.

Dar ce nu a fost bine, consecinţele acestuia, au fost trei lucruri.

Primul a fost moral --

că psihologii şi psihiatrii au devenit patologi, au studiat victimele;

că părerea noastră despre natura umană era că dacă aveai probleme cerul cădea peste tine.

Şi am uitat că oamenii au făcut alegeri şi au luat decizii.

Am uitat de responsabilitate. Acesta a fost primul cost.

Al doilea cost a fost că am uitat de voi, oamenii.

Am uitat despre îmbunătăţirea vieţilor normale.

Am uitat despre misiunea de a face oameni relativ fără probleme mai fericiţi,

mai împliniţi, mai productivi, iar geniu, foarte talentat, au devenit cuvinte de netolerat.

Nimeni nu lucrează la asta.

Şi a treia problemă cu modelul patologic este că,

în graba noastră de a face ceva pentru oamenii cu probleme,

în graba noastră de a face ceva pentru a repara răul,

nu ne-a venit ideea să dezvoltăm intervenţii

pentru a face oamenii mai fericiţi, intervenţii pozitive.

Deci asta nu a fost bine.

Şi asta a condus oameni ca Nancy Etcoff, Dan Gilbert,

Mike Csikszentmihalyi şi ca mine să lucrăm la ceva pe care eu o numesc

psihologie pozitivă, care are trei obiective.

Primul este că psihologia trebuie să fie la fel de preocupată

de valorile umane, ca de slăbiciunile umane.

Trebuie să fie la fel de preocupată de clădirea tăriei, valorii, ca şi de repararea răului.

Trebuie să fie interesată în cele mai bune lucruri din viaţă,

şi trebuie să se preocupe de împlinirea vieţii oamenilor normali

şi de genii, de educarea talentelor.

Aşa că în ultimii 10 ani şi cu speranţă în viitor,

am văzut începuturile unei ştiinţei a psihologiei pozitive:

o ştiinţă a ceea ce face ca vieţile să merite a fi trăite.

S-a dovedit că putem măsura diferite forme ale fericirii.

Şi oricare din voi poate merge gratis la acea pagină de web

şi poate face întreaga suită de teste de fericire.

Poţi întreba cum te compari la emoţie pozitivă, la înţeles,

la flux, cu alţi zeci de mii de alţi oameni?

Am creat opusul manualului de diagnoză a nebuniilor:

o clasificare a tăriilor şi virtuţilor care ţine cont de împărţirea pe sexe,

cum sunt ele definite, cum le diagnosticăm,

ce le construieşte şi ce le împiedică.

Am aflat că putem descoperi cauza stărilor pozitive,

relaţia între activitatea emisferei stângi

şi a emisferei drepte ca o cauză a fericirii.

Mi-am petrecut viaţa lucrând cu oameni foarte nefericiţi,

şi am pus întrebarea,

cum diferă oamenii extrem de nefericiţi de ceilalţi, de voi?

Şi pornind cu şase ani în urmă am întrebat de oameni extrem de fericiţi,

şi cum diferă ei de restul, de noi?

Şi s-a dovedit că există o cale.

Ei nu sunt mai religioşi, nu sunt într-o formă mai bună,

ei nu au mai mulţi bani, ei nu arată mai bine,

ei nu au mai multe evenimente bune şi mai puţine evenimente rele.

Un mod în care ei diferă: ei sunt extremi de sociali.

Ei nu stau la seminarii sâmbăta dimineaţa.

(Râsete)

Ei nu petrec timpul singuri.

Fiecare din ei este într-o relaţie romantică

şi fiecare are o listă bogată de prieteni.

Dar atenţie. Acestea sunt doar date corelate, nu cauzale,

şi este despre fericire în sensul hollywood-ian, despre care voi vorbi:

fericirea efervescentă, cu chicoteli şi bună dispoziţie.

Şi vă voi sugera într-o clipă că asta nu este destul.

Am aflat că putem să studiem intervenţiile

peste secole, de la Buddha la Tony Robbins.

Au fost propuse cam 120 de intervenţii

care, chipurile, au făcut oamenii fericiţi.

Şi am fost în stare ca pentru multe din ele să facem manuale,

şi am făcut studii de eficacitate

bazate pe alocare aleatorie.

Adică, care dintre ele face oamenii fericiţi pe termen lung?

În câteva minute vă voi spune despre acele rezultate.

Dar rezultatul acesteia este că misiunea pe care o doresc eu psihologiei,

în plus la misiunea ei de a trata bolile mentale,

şi în plus la misiunea ei de a face oamenii nefericiţi mai puţin nefericiţi,

este că poate oare psihologia să facă oamenii mai fericiţi?

Şi pentru a întreba această întrebare -- fericire nu este un cuvânt prea des folosit de mine --

a fost necesar să-l descompunem în ceea ce cred că se poate întreba despre fericire.

Şi cred că sunt trei diferite --

iar eu le numesc diferite fiindcă diferite intervenţii le produc,

este posibil să ai unul fără celălalt --

trei vieţi fericite diferite.

Prima viaţă fericită este viaţa plăcută.

Aceasta este viaţa în care ai atât de multă emoţie pozitivă pe cât posibil,

şi priceperile de a o amplifica.

A doua este o viaţă angajată:

în muncă, ca părinte, în iubire, în tihnă, timpul se opreşte pentru tine.

Despre asta a vorbit Aristotel.

Şi a treia, viaţa plină de înţeles.

Aşa că vreau să spun câte puţin despre fiecare

din aceste vieţi şi ce ştim despre ele.

Prima viaţă este viaţa plăcută şi este pur şi simplu cea mai bună pe care o găsim,

având atâtea din plăceri cât poţi,

atâtea emoţii pozitive câte poţi,

şi învăţând deprinderile, savurarea, grija, care le amplifică,

care le întinde peste timp şi spaţiu.

Dar viaţa plăcută are trei neajunsuri,

şi de asta psihologia pozitivă nu este ştiinţa fericirii, şi nu se termină aici.

Primul neajuns este că s-a dovedit că viaţa plăcută,

trăirea emoţiilor pozitive, este ereditară,

cam 50 la sută ereditară, şi de fapt nu prea modificabilă.

Aşa că diversele trucuri pe care Matthieu şi eu şi alţii

le ştim despre mărirea cantităţii de emoţii pozitive în viaţa voastră

sunt trucuri de 15 la 20 sută, cel mult.

Al doilea este că emoţiile pozitive se deprind. Se deprind chiar repede.

Este ca îngheţata franceză de vanilie, prima bucăţică este 100 la sută,

pe când ajungi la a şasea înghiţitură, s-a dus gustul.

Şi, cum am spus, nu este prea flexibilă.

Şi asta duce la al doilea tip de viaţă fericită.

Şi trebuie să vă spun de prietenul meu, Len,

să vorbesc despre de ce psihologia pozitivă este mai mult decât emoţia pozitivă,

mai mult decât construirea plăcerii.

În două dintre trei mari arene ale vieții, pe când Len avea 30 de ani,

Len avea un succes enorm. Prima arenă era locul de muncă.

Pe la vârsta de 20 de ani el a fost un broker.

La vârsta de 25 de ani, el era multimilionar

şi conducătorul unei companii de brokeraj.

A doua arenă, în joc: el este un jucător de bridge, campion naţional.

Dar în a treia arie a vieţii, dragostea, Len este un ratat teribil.

Iar motivul pentru asta e că Len este fără inimă, fără emoţii şi empatie.

(Râsete)

Len este un introvertit.

Femeile americane i-au zis lui Len, când le-a dat întâlnire,

nu eşti distractiv, nu ai emoţii pozitive. Dispari.

Iar Len era suficient de bogat să-şi permită un psihanalist scump,

care timp de cinci ani a încercat să găsească trauma sexuală

care a blocat cumva emoţiile pozitive în el.

Dar s-a dovedit că nu era nicio traumă sexuală.

A aflat că Len a crescut în Long Island

şi a jucat fotbal şi s-a uitat la fotbal, şi a jucat bridge.

Len face parte din cei cinci la sută din partea de jos a afectivităţii pozitive.

Întrebarea este, este Len nefericit? Iar eu vreau să spun că nu este.

Contrar celor spuse de psihologie despre cei 50 la sută din urmă

ai rasei umane în ceea ce privește afectivitatea pozitivă,

Eu cred că Len este unul dintre cei mai fericiţi oameni pe care îi cunosc.

El nu este definitiv închis în iadul nefericirii

şi asta fiindcă Len, ca cei mai mulţi din voi, este foarte capabil de flux.

Când el intră la parterul Bursei americane dimineaţa la 9:30,

timpul se opreşte pentru el. Şi este oprit până la sfârşitul tranzacţiilor.

Când este jucată prima carte,

până la sfârşitul celor 10 zile de concurs, pentru Len timpul se opreşte.

Iar asta este chiar despre ce a vorbit Mike Csikszentmihalyi,

despre flux, şi diferenţa foarte importantă faţă de simpla plăcere.

Plăcerea implică simţiri brute: ştii că se întâmplă. Este gând şi simţire.

Dar ce v-a spus ieri Mike, pe durata fluxului, nu poţi simţi ceva.

Eşti unul cu muzica. Timpul se opreşte.

Te concentrezi intens.

Iar asta este chiar caracteristica a ceea ce noi credem că este viaţa bună.

Şi credem că este o reţetă pentru ea,

iar acesta este să ştii care îţi sunt punctele tari.

Şi din nou, este un test valabil

pentru a afla care sunt cele cinci cele mai tari puncte ale tale.

Iar apoi îţi reclădeşti viaţa pentru a le utiliza cât mai mult posibil.

Îţi reclădeşti munca, dragostea,

jocul, prietenia, calitatea de părinte.

Doar un exemplu: o persoană cu care am lucrat împacheta lucruri la magazinul Genuardi's.

Îşi ura slujba.

Ea îşi făcea studiile la facultate.

Cel mai tare punct al ei era inteligenţa socială,

aşa că şi-a reclădit slujba pentru a face din interacțiunea cu ea

Momentul social culminant al zilei fiecărui client.

Evident a eşuat.

Dar ce a făcut ea a fost să-şi ia punctele tari,

şi să-şi reclădească munca pentru a le folosi cât mai mult.

Ceea ce obţii din asta nu este zâmbire.

Nu vei arăta ca Debbie Reynolds.

Nu vei chicoti mult. Ceea ce obţii este mai multă absorbţie.

Deci asta este a doua cale. Prima cale, emoţia pozitivă.

A doua cale este fluxul fericirii.

Iar a treia cale este înţelesul.

Acesta este în mod tradiţional cea mai venerabilă fericire.

Şi înţelesul constă în această viziune -- foarte asemănătoare cu eudaimonia,

constă din a ştii care îţi sunt punctele tari şi utilizarea lor

pentru a aparţine şi a fi în serviciul a ceva mai măreț decât eşti tu.

Am menţionat că pentru toate cele trei tipuri de vieţi, viaţa plăcută,

viaţa bună, viaţa cu înţeles, oamenii lucrează din greu acum la întrebarea,

sunt oare lucruri care schimbă permanent acele vieţi?

Iar răspunsul pare a fi da. Şi vă voi da doar câteva exemple.

Este făcut de o manieră riguroasă.

Este făcut în acelaşi mod în care testăm medicamentele ca să vedem care funcţionează.

Deci facem alocare aleatoare, control placebo,

studii pe termen lung ale diferitelor intervenţii.

Şi pentru a eşantiona tipurile de intervenţii pe care le-am găsit că au un efect,

când învăţăm oamenii despre viaţa plăcută,

cum să ai mai multe plăceri în viaţa ta,

una din sarcinile tale este de a lua priceperile care necesită atenţie şi savurare,

şi primeşti sarcina de a proiecta o zi frumoasă.

Sâmbăta următoare pune de o parte o zi, proiectează-ţi o zi frumoasă,

şi utilizează savurarea şi atenţia pentru a îmbunătăţi acele plăceri.

Şi putem arăta în acel mod că viaţa plăcută este îmbunătăţită.

Vizită de recunoştinţă. Vreau ca toţi să faceţi asta cu mine, acum, dacă vreţi.

Închideţi ochii.

Aş vrea să vă amintiţi de cineva care a făcut ceva foarte important

care a schimbat viaţa voastră într-o direcţie bună,

şi căruia nu i-aţi mulţumit niciodată cum se cuvine.

Acea persoană trebuie să fie în viaţă. În regulă.

Acum, în regulă, deschideţi ochii.

Sper că toţi aveţi o asemenea persoană.

Sarcina voastră când învăţaţi vizita de recunoştinţă

este să scrieţi o mărturisire de 300 de cuvinte acelei persoane,

să-l sunaţi pe telefon din Phoenix,

întrebaţi dacă puteţi veni în vizită, nu le spuneţi de ce, apăreţi în uşa lor,

citiţi mărturisirea -- toată lumea plânge când asta se întâmplă --

iar ceea ce se întâmplă când testăm lumea o săptămână, o lună mai târziu,

trei luni mai tîrziu, ei sunt mai fericiţi şi mai puţin deprimaţi.

Un alt exemplu este întânirea de forţe în care punem cuplurile

să identifice punctele lor tari în testul de forţe,

şi apoi să proiectăm o seară în care amîndoi pot să-şi folosească punctele tari,

şi am găsit că asta întăreşte relaţia lor.

Şi distracţia contra filantropiei.

Dar este aşa de înveselitor să fi într-un asemenea grup,

în care atâţia dintre voi aţi dedicat vieţile voastre filantropiei.

Păi, studenţii mei şi persoanele cu care lucrez nu au descoperit asta,

aşa că oamenii chiar fac ceva altruist

şi fac ceva distractiv, pentru a contrasta.

Iar ceea ce descoperi este că atunci când faci ceva vesel,

are un efect de scurtă durată.

Când faci ceva filantropic pentru a ajuta o altă persoană, efectul durează şi durează.

Deci acestea sunt exemple de intervenţii pozitive.

Aşa că penultimul lucru pe care vreau să-l spun este

că suntem interesaţi în câtă satisfacţie de viaţă au oamenii,

şi asta este de fapt ceea ce vă interesează. Şi este variabila noastră ţintă.

Şi punem întrebarea ca o funcţie a celor trei tipuri de viaţă,

câtă satisfacţie obţineţi?

Aşa că întrebăm -- şi am făcut asta în 15 runde implicând mii de persoane --

în ce măsură urmărirea plăcerii,

urmărirea emoţiilor pozitive, a vieţii pozitive,

urmărirea angajării, a opririi timpului pentru voi,

şi urmărirea înţelesului, contribuie la satisfacţia vieţii?

Iar rezultatele ne-au surprins, dar ele erau invers decât am crezut noi.

A reieşit că urmărirea plăcerii nu contribuie aproape deloc la satisfacţia vieţii.

Urmărirea înţelesului este cel mai puternic.

Urmărirea angajamentului este deasemenea foarte puternic.

Plăcerea contează doar dacă ai atât angajament

cât şi înţeles, iar atunci plăcerea este cireaşa de pe tort.

Ceea ce spune că la o viaţă împlinită suma este mai mare decât părţile ei, dacă le ai pe toate trei.

Dimpotrivă, dacă nu ai niciuna din cele trei,

viaţa goală, suma este mai mică decât părţile.

Iar ceea ce întrebăm noi acum este

oare urmează exact aceaşi relaţie sănătatea fizică, mortalitatea,

speranța de viață şi productivitatea?

Adică, într-o corporaţie,

este productivitatea o funcţie emoţiilor pozitive, angajării şi înţelesului?

Este sănătatea o funcţie a angajării pozitive,

a plăcerii şi a înţelesului în viaţă?

Şi există un motiv să gândim că răspunsul la ambele ar putea fi da.

Deci Chris a spus că ultimul vorbitor are şansa de a încerca să integreze ce a auzit,

iar asta a fost minunat pentru mine. Nu am mai fost într-o asemenea întrunire.

Nu am văzut vreodată vorbitorii depăşindu-se aşa de mult,

ceea ce a fost unul din lucrurile remarcabile.

Dar am găsit că problemele psihologiei par să fie asemănătoare cu

problemele tehnologiei, distracţiei şi proiectării în felul următor.

Ştim cu toţii că tehnologia, divertismentul şi proiectarea

au fost, şi pot fi, folosite în scopuri distructive.

Ştim deasemenea că tehnologia, divertismentul şi proiectarea

pot fi utilizate pentru a uşura suferinţa.

Şi apropo, distincţia dintre a uşura suferinţa

şi clădirea fericirii este extrem de importantă.

Când am devenit terapeut acum 30 de ani credeam

că dacă sunt aşa de bun încât să fac pe cineva nedeprimat,

neîngrijorat, neînfuriat, atunci îl voi face fericit.

Şi nu am găsit asta niciodată. Am găsit că cel mai bun lucru pe care îl poţi obţine este să ajungi la zero.

Dar ei erau goli pe dinăuntru.

Şi a rezultat că priceperile pentru fericire, pentru viaţa plăcută,

priceperile pentru angajament, pentru înţeles,

sunt diferite de priceperea de a uşura suferinţa.

Aşa că eu cred că asemănarea cu tehnologia,

distracţia şi design, este valabilă.

Adică, este posibil pentru aceste trei forţe ale lumii noastre

să crească fericirea, să crească emoţiile pozitive,

şi acesta este modul tipic în care au fost utilizate ele.

Dar odată ce diseci fericirea ca mine,

nu doar emoţie pozitivă -- asta nu este de ajuns deloc --

este flux în viaţă şi este înţeles în viaţă.

Aşa cum ne-a spus Lauralee,

proiectarea, iar eu cred că şi distracţia şi tehnologia,

pot fi şi ele utilizate pentru a mări înţelesul şi angajarea în viaţă.

Deci în concluzie, al 11-lea motiv pentru optimism,

în plus faţă de liftul spaţial,

este că eu cred că prin tehnologie, distracţie şi design,

putem într-adevăr mări cantitatea

de fericire umană de pe planetă.

Iar dacă tehnologia ar putea în următorii 10-20 de ani să mărească viaţa plăcută,

viaţa bună şi viaţa cu înţeles, ar fi destul de bine.

Dacă divertismentul ar putea fi deviat pentru a mări şi emoţia pozitivă,

adică, eudaimonia (fericirea), ar fi destul de bine.

Şi dacă design-ul ar putea mări emoţiile pozitive,

eudaimonia, fluxul şi întelesul,

ceea ce facem noi împreună va deveni un lucru destul de bun. Mulţumesc.

(Aplauze)