Zeitgeist: Moving Forward - ENG MultiSub [FULL MOVIE]

Într-o societate decadentă, arta,

dacă este oglinda societăţii,
va reflecta de asemenea decadenţa.

Şi în afară de cazul în care vrea
să se rupă de funcţia sa socială,

Arta trebuie să arate că lumea se schimbă.

Şi să ajute la schimbare

- Ernst Fisher -

Revolte înverşunate împotriva planului guvernului

de evitare privind intrarea în
incapacitate de plată a împrumuturilor sale...

... este ceea ce menţine şomajul

ridicat şi trebuie să crească

doar pentru că există un exces de bunuri disponibile...

toţi aceştia sunt bani împrumutaţi...

iar datoria altor ţări deţinută de bănci...

B-A-N-I sub forma unui împrumut personal convenabil...

...ţigări cu filtru care furnizează gustul...

lichior de malţ de 45 de grade... Eşti Tare!...

... planurile SUA de bombardare a Iranului...

...America sponsorizează atacuri teroriste în Iran...

Bunica mea a fost o persoană minunată

care m-a învăţat cum să joc Monopoly.

Ea a înţeles că numele jocului înseamnă a acumula.

Ea ar fi acumulat totul şi ar fi

putut eventual deveni maestră a jocului.

şi apoi ar fi putut să-mi spună mereu acelaşi lucru.

Ar fi putut să se uite la mine și să-mi spună:

într-o zi vei învăţa cum se joacă acest joc.

Într-o vară am jucat zilnic Monopoly, cât era ziua de lungă,

Şi în acea vară am învăţat cum se joacă jocul.

Atunci am înţeles, că singurul mod în care se poate câştiga

este să te dedici total achiziţiilor.

Am început să înţeleg banii şi posesiunile...

acesta este modul în care poţi marca mereu.

şi până la sfârşitul acelei veri

am devenit mult mai nemilos decât bunica mea.

Eram gata să încalc regulile,
dacă în acest fel puteam câştiga jocul...

Şi am stat lângă ea jucând până când cineva pierdea.

I-am luat tot ceea ce avea. Am privit-o

dându-şi ultimul dolar într-o înfrângere zdrobitoare.

Şi apoi a mai avut încă un lucru să mă înveţe.

Apoi mi-a spus:

"Acum totul intră la loc în cutie.

Toate aceste case şi hoteluri.

Toate căile ferate şi companiile de servicii publice...

Toate acele proprietăţi şi toţi acei bani minunaţi...

acum totul intră înapoi în cutie.

Nimic din toate acestea nu ţi-au aparţinut cu adevărat.

Asta mi-a dat foc pentru o vreme.

Dar acestea au fost aici cu mult
înainte de a te aşeza la masa de joc

şi vor fi aici şi după ce vei fi murit -jucătorii vin şi pleacă.

Case şi automobile...

Titluri şi haine...

Chiar şi propriul trup".

Doarece tot ce procur, ce consum şi acumulez

se va întoarce înapoi în cutie şi voi pierde tot.

Prin urmare trebuie să vă întrebaţi ,

când aţi fost avansaţi în sfârşit ultima oară,

când aţi făcut cumpărături ultima oară,

când aţi cumpărat un cămin ultima oară,

când v-aţi asigurat securitatea financiară,

şi aţi urcat pe scara succesului până la

cea mai înaltă treaptă pe care puteaţi urca...

Şi fiorul dispare

şi se va risipi...

Şi apoi ce?

Cât de departe trebuie să cobori pe acel drum

înainte de a vedea unde duce?

Aţi înţeles cu siguranţă

că nu va fi niciodată de ajuns.

Trebuie deci să vă puneţi întrebarea:

Ce are importanţă?

Sunt Grozavi!

Sunt Bogaţi!

Şi sunt Răsfăţaţi!

Spectacolul nr.1 al Americii se întoarce

Gentle Machine Productions prezintă

Un film de Peter Joseph

Pe vremea când eram un tânăr

care se maturiza în New York

am refuzat să jur credinţă steagului american.

Bineînţeles c-am fost trimis în biroul directorului

Şi întrebat de ce nu vreau să jur credinţă,

ca toţi ceilalţi.

Am spus: toată lumea a crezut cândva,
că pământul este plat

dar nu a fost aşa.

Şi am explicat că America datorează tot ce are

altor culturi

şi naţiuni

şi că mai degrabă aş jura credinţă

pământului

şi tuturor celor de pe acesta.

Inutil să spun că n-a durat mult

până am abandonat şcoala complet

şi mi-am făcut un laborator în dormitor.

Acolo am început să învăţ despre ştiinţă

şi despre natură.

Apoi am realizat

că universul este guvernat de legi

şi că fiinţa umană

împreună cu însăşi societatea

nu face excepţie de la aceste reguli.

Apoi a venit crahul din 1929.

Care a început ceea ce numim noi astăzi

"Marea Depresie".

Mi-a fost greu să înţeleg de ce milioane de oameni

au rămas fără loc de muncă, fără casă, înfometaţi,

când erau atâtea fabrici.

Resursele erau neschimbate.

Atunci mi-am dat seama

că regulile jocului economic

erau invalide, în mod inerent.

La puţin timp a început cel de-al 2-lea Război Mondial

în care diferite naţiuni

se distrugeau sistematic.

Mai târziu am calculat distrugerile

şi resursele risipite

cu războiul,

care puteau fi uşor folosite pentru orice

nevoie umană de pe planetă.

Încă de atunci am urmărit umanitatea

pregătindu-şi scena pentru propria sa exctincţie.

Am urmărit cum preţioasele resurse finite

sunt risipite şi distruse în mod continuu

în numele profitului si pieţelor libere.

Am urmărit cum valorile sociale ale societăţii sunt reduse

la o bază artificială de materialism

şi consum lipsit de judecată.

Şi am urmărit cum puterile monetare

controlează structura politică

ale presupuselor societăţi libere.

Am 94 de ani acum.

Şi mă tem că preocuparea mea

este aceeaşi cu cea

de acum 75 de ani.

Porcăria asta trebuie să plece.

[ZEITGEIST]

[ZEITGEIST : MERGÂND ÎNAINTE]

"Să nu te îndoieşti niciodată că un mic grup de cetăţeni

atenţi şi devotaţi poate schimba lumea.

Întradevăr, este singurul lucru care a fost făcut vreodată."

- Margaret Mead -

[Partea Întâi: Natura Umană]

Deci, eşti un savant

şi undeva de-a lungul drumului, întipărit in capul tău

se află inevitabilul "natură versus nutriţie"

şi acesta se află chiar lângă Coca Cola versus Pepsi

sau Grecii versus Troianii.

Deci, natură versus nutriţie, aceasta, până acum

a oferit o viziune complet simplificată despre

acolo unde se află influenţele.

Influenţe de la cum o celulă face faţă

unei crize de energie şi până la

ce anume ne face pe noi ceea ce suntem,
la cele mai individualiste

nivele de personalitate.

Şi ceea ce ai obţinut este această complet falsă dicotomie

construită în jurul naturii şi anume că determinismul

stă la baza tuturor cauzalităţilor.

Viaţa este ADN şi acesta este codul codurilor

şi Sfântul Graal, şi totul este condus de acesta...

pe de altă parte, acesta este mai mult o

perspectivă social-ştiinţifică reprezentând faptul că

noi suntem "organisme sociale"

iar biologia este noroiul vâscos.

Oamenii sunt neiniţiaţi în biologie

şi evident ambele puncte de vedere sunt inepţii.

Ceea ce vedeţi în schimb este că

este practic imposibil de înţeles

cum lucrează biologia

în afara contextului ambiental.

[Este Ereditar]

Una dintre opiniile cele mai nebuneşti

încă larg răspândite şi

potenţial periculoase este aceasta:

"A, acela este un comportament ereditar".

Acum, ce semnificaţie are aceasta?

Asta înseamnă tot felul de chestii subtile dacă

ştii biologie modernă, dar pentru cei mai mulţi oameni

de acolo, ceea ce denaturează sensul este:

o viziune deterministă asupra vieţii;

înrădăcinată în biologie şi genetică;

gene egal lucruri care nu pot fi schimbate;

gene egal lucruri care sunt

inevitabile şi aţi face mai bine dacă nu

aţi risipi resurse încercând să le reparaţi;

aţi putea la fel de bine să nu mai
antrenaţi energii sociale în încercarea

de a le îmbunătăţi întrucât sunt inevitabile şi de neschimbat...

şi asta este pur şi simplu un nonsens.

[Afecţiune]

Este larg răspândită ideea că situaţii precum

ADHD sunt programate genetic

situaţii precum schizofrenia sunt programate genetic.

Adevărul este cu totul altul.

Nimic nu este programat genetic.

Există boli extrem de rare

un mic eşantion

extrem de slab reprezentat din populaţie

care este într-adevăr determinat genetic.

Situaţiile cele mai complexe

ar putea avea o predispoziţie ce are o componentă genetică

dar o predispoziţie nu este
acelaşi lucru cu o predeterminare.

Toate cercetările privind sursa bolilor genomului

au fost sortite eșecului, chiar
înainte ca cineva să se fi gândit la asta,

pentru că, cele mai multe boli
nu sunt predeterminate genetic.

Bolile de inimă, cancerul, accidentele vasculare cerebrale,

afecţiunile reumatice, bolile autoimune în general

bolile psihice, dependenţele...

nici una dintre acestea nu este determinată genetic.

Cancerul de sân de exemplu,
din 100 de femei care au cancer la sân

numai 7 poartă această boală în gene.

93 au contractat-o din alte cauze,

iar din 100 de femei cu gene care pot determina boala

nu toate vor avea cancer.

[Comportamentul]

Genele nu sunt cauze care să
ne influenţeze comportamentul

într-un mod anume, indiferent de mediul în care trăim.

Genele ne furnizează diferite
posibilităţi prin care să răspundem mediului.

şi se pare că unele dintre influenţele timpurii

ale copilăriei şi modul de creştere a copilului

afectează modul în care se dezvoltă genele

realmente deschizând sau închizând gene diferite

pentru a te pune pe o pistă de dezvoltare diferită,

care să se potrivească mediului din care faci parte.

Aşadar, de exemplu:

Un studiu efectuat în Montreal, pe victimele sinucigaşe

a pus în evidenţă la autopsia
făcută pe creierele acestor oameni,

faptul că victimele suicidelor

(în majoritatea lor, tineri)

au fost abuzate în copilărie, iar abuzurile practic

au produs o schimbare genetică a creierului,

care nu este prezentă la cei care nu au fost abuzaţi.

Acesta este un efect epigenetic

unde ”epi” înseamnă "deasupra", aşadar

influenţa epigenetică se produce

datorită mediului, fie pentru a activa
sau fie pentru a inhiba anumite gene.

În Noua Zeelandă a fost efectuat un studiu

într-un oraş numit Dunedin

în care câteva mii de indivizi

au fost studiaţi încă de la naştere,
până la vârsta de 20 de ani.

Ceea ce au descoperit era că ar putea identifica

o mutaţie genetică, o genă anormală

ce ar fi avut o oarecare legătură cu

predispoziţia de a comite acte de violenţă,

dar numai dacă persoana a fost de asemenea

supusă unor grave abuzuri în copilărie.

Cu alte cuvinte, un copil cu această genă anormală

n-ar mai fi probabil mai violent decât oricare altul

şi, de fapt, ei au avut o rată a violenţelor

mai mică decât a oamenilor cu gene normale

atât timp cât nu au fost abuzaţi în copilărie.

Iată un bun exemplu al modului

în care genele nu sunt "cauza tuturor relelor".

Un procedeu tehnic imaginar prin care puteţi

extrage o anumită genă dintr-un şoarece

iar acel şoarece şi descendenţii
săi nu vor mai avea acea genă.

Aţi "suprimat" acea genă.

Prin urmare, există o singură genă care codifică

pentru o proteină ceva ce are cumva de a face

cu învăţarea şi memoria şi prin
această demonstraţie imaginară-

aţi "suprimat" acea genă şi

aveţi acum un şoarece care nu mai învaţă la fel de bine.

Ah! Un fundament genetic pentru inteligenţă!"

Ceea ce a fost mult mai puţin
remarcat în acest studiu de referinţă

ce a fost popularizat prin
mass-media în stânga şi în dreapta

a fost faptul că acei şoareci alteraţi genetic, luaţi

şi crescuţi într-un mediu stimulativ mult mai bogat

decât şoarecii voştri normali dintr-o cuşcă de laborator,

şi-au depăşit complet handicapul.

Prin urmare, atunci când se
spune dintr-un punct de vedere modern

că "acest comportament este determinat genetic"

în măsura în care acest mod de exprimare poate fi valabil,

ceea ce spuneţi este că: există

o contribuţie genetică la modul în care acest

organism răspunde la mediu;

genele pot influenţa

gradul de pregătire cu care un organism va

trata o anumită provocare a mediului.

Ştiţi, nu aceasta este versiunea pe
care majoritatea oamenilor o au în minte

şi nu pare să fie nici "oratorie de stradă "

ci a marşa dincolo de vechea

versiune a "moştenirii ereditare"

şi nu este chiar atât de departe de istoria eugeniei

şi altele asemănătoare.

Este o concepţie greşită, larg răspândită

şi este una cu potenţial destul de periculos.

Un motiv privind

explicaţia biologică pentru violenţă...

şi un motiv că hipnoza este

potenţial periculoasă, nu e numai fals

dar poate face şi rău...

deoarece, dacă crezi în el

ai putea spune foarte uşor:

"ei bine, nu mai putem face nimic"

pentru a schimba predispoziţia

oamenilor de a deveni violenţi;

tot ce putem face este să-i pedepsim, să-i închidem

sau să-i executăm,

în schimb nu ne preocupăm cu schimbarea

mediului social sau de premizele sociale

care pot face ca oamenii să devină violenţi pentru că

acest lucru "este irelevant".

Argumentul genetic ne acordă luxul ignorării

factorilor istorici şi sociali, din trecut şi viitor

şi, în cuvintele lui Louis Menand

care a scris în New Yorker

Cu mare abilitate, a spus:

"totul se află în gene...o explicaţie pentru cum stau lucrurile,

care nu pune în pericol felul în care sunt.

De ce s-ar simţi cineva nefericit

sau ar avea un comportament antisocial

când acea persoană trăieşte

într-una dintre cele mai libere şi
mai prospere naţiuni de pe pământ.

Nu poate fi sistemul.

„Trebuie să fie o greşeală pe undeva".

Ceea ce e un mod bun de abordare.

Aşadar, argumentul genetic este nepăsarea

care ne dă dreptul să ignorăm

factorii sociali, economici şi politici

care de fapt stau la baza

multor probleme comportamentale.

[Studiu de caz: Dependenţa]

Dependenţa este de obicei

considerată a fi o problema legată de droguri

dar, dacă o privim în linii mari,

aş defini dependenţa ca pe orice comportament

care este asociat cu lăcomia,

cu o uşurare temporară

şi cu consecinţe negative pe termen lung,

împreună cu un control insuficient asupra acesteia,
astfel încât acea persoană

îşi doreşte să renunţe sau promite să o facă

dar nu poate

şi când veţi înţelege asta, veţi vedea că

există mult mai multe dependenţe

decât pur şi simplu cele legate de droguri.

Există dependenţa de muncă; dependenţa de cumpărături;

de internet, de jocuri video...

Există dependenţa de putere. Oamenii care au puterea, dar

vor mai mult şi mai mult; nimic nu le este de ajuns vreodată.

Achiziţiile. Corporaţiile care
trebuie să acumuleze din ce în ce mai mult.

Dependenţa de petrol

sau cel puţin de bogăţia şi de produsele care ne sunt

accesibile datorită petrolului.

Uitaţi-vă la consecinţele negative asupra mediului.

Noi distrugem însuşi pământul

pe care locuim, de dragul acestei dependenţe.

Acum, aceste dependenţe sunt mult mai

devastatoare în consecinţele sociale pe care le au,

decât obiceiul de a consuma cocaină sau
heroină al pacienţilor mei din cartierul de Est.

Totuşi, sunt răsplătiţi şi consideraţi persoane respectabile.

Directorul companiei de tutun care obţine un profit mai mare

va primi o recompensă pe măsură.

El nu va suporta nicio consecinţă
negativă legală sau de altă natură.

De fapt el este un respectat membru în

staff-ul de conducere al mai multor corporaţii.

Dar bolile asociate fumatului

omoară 5 milioane şi jumătate
de oameni în lume în fiecare an.

În Statele Unite fumatul ucide 400 000 de oameni pe an.

şi aceşti oameni sunt dependenţi de ce? De profit.

La un asemenea grad de dependenţă au ajuns

încât sunt în faza de negare

referitor la impactul activităţii lor,

negare care este tipică persoanelor dependente.

Iar aceasta este una respectabilă.Este respectabil

să fii dependent de profit, indiferent de cost.

Deci ceea ce este acceptabil şi ce este respectabil

este un fenomen arbitrar extrem în societatea noastră

şi se pare că cu cât răul este mai mare

cu atît mai respectabilă este dependenţa.

[Mitul]

Există un mit general,
că drogurile în sine produc dependenţa.

De fapt, războiul privind drogurile se întemeiază pe

ideea că dacă interzici sursa

drogurilor poţi astfel trata dependenţa.

Acum, dacă înţelegem dependenţa într-un sens mai larg

vedem că nimic în sine nu dă dependenţă.

Nicio substanţă, nici un drog nu
este de la sine creator de dependenţă

şi nici un comportament nu este de la sine dependent.

Multe persoane pot merge la
cumpărături fără să devină dependente de asta.

Nu oricine devine dependent de mâncare.

Nu toţi cei care beau un pahar de vin devin alcoolici.

Deci problema principală este
ce anume face oamenii predispuşi,

deoarece este o combinaţie între un individ predispus

şi substanţa potenţial creatoare
de dependenţă sau comportamentul

care face să înflorească din plin dependenţa.

Pe scurt, nu drogul crează dependenţa,

ci predispoziţia individului

de a deveni dependent de o
substanţă sau de un comportament.

[Mediul]

Dacă vrem să înţelegem ce

anume îi face pe unii predispuşi

trebuie să ne uităm la experienţa de viaţă.

Vechea idee, care chiar dacă e veche este încă susţinută

în linii mari, cum că dependenţa este cauzată genetic

este pur si simplu nesusţinută ştiinţific.

Cauza de fapt este că anumite experienţe de viaţă

fac oamenii să devină predispuşi.

Experienţele vieţii nu formează doar personalitatea

şi nevoile psihologice ale persoanei,

ci şi gândirea în anumite moduri.

Iar acest proces începe în uter.

[Prenatalitatea]

S-a arătat, de exemplu

că dacă mamele sunt supuse unor
factori de stres în timpul sarcinii

copiii lor au mai multe şanse să dezvolte

trăsături care să-i predispună la vicii

şi asta pentru că dezvoltarea este modelată

de către mediul social şi psihologic în care se formează.

Aşadar, biologia umană este foarte mult influenţată

şi programată de către experienţele
de viaţă care încep încă din uter.

Mediul tău înconjurător nu începe de la naştere.

Mediul începe de îndată ce ai un nucleu,

de îndată ce eşti un fetus, eşti supus oricărei

influenţe informaţionale care vine prin intermediul sistemului

circulator al mamei, al hormonilor, al nivelului de nutrienţi...

Un exemplu de referinţă a acestui fapt -

este ceea ce s-a numit Iarna Foametei Olandeze.

În 1944, naziştii ocupaseră Olanda

şi pentru varii motive au decis

să ia toată hrana disponibilă şi să o trimită în Germania;

timp de trei luni toată lumea era înfometată

iar zeci de mii de oameni au murit de foame.

Ceea ce este cunoscut ca efectul
Iernii Foametei Olandeze se manifestă aşa:

dacă erai un fetus în al doilea sau al
treilea trimestru de sarcină, în timpul foametei,

corpul tău a ”învăţat” ceva unic în acel timp.

După cum s-a dovedit, în al doilea
şi al treilea trimestru corpul tău

încearcă să înveţe ceva despre
mediul înconjurător cum ar fi:

Cât de amenintător este mediul de acolo?

Cât de abundent este? Cât de mulţi nutrienţi voi primi

prin internediul sistemului circulator al mamei?

Fiind un fetus care a suferit de
foame în această perioadă, corpul tău

va fi programat ca întotdeauna să fie

foarte, foarte zgârcit cu zahărul şi grăsimile şi

ceea ce va face va fi să
înmagazineze fiecare picătură din acestea.

Fiind un fetus care a suferit de
Iarna Foametei Olandeze, după o jumătate

de secol tot ceea ce te înconjoară conduce

către o mare probabilitate de a
suferi de o presiune arterială mare,

obezitate sau sindrom metabolic.

Acesta este unul din modurile în care
mediul intervine într-un mod neaşteptat.

Poţi stresa animalele în laborator când sunt gestante

şi progeniturile lor vor fi mult mai

predispuse să consume cocaină
şi alcool când vor deveni adulţi.

Puteţi stresa mamele, de exemplu într-un studiu britanic

femeile care au fost agresate în timpul sarcinii

vor avea nivele mai ridicate de

cortizol, hormonul stresului, în placenta lor la naştere,

iar copiii lor vor fi mult mai susceptibili la situaţii ce

îi predispun la dependenţe, la vârste cuprinse între 7 şi 8 ani.

Astfel, stresul pregăteşte încă din uter arma

pentru tot felul de probleme de sănătate mintală.

Un studiu israelian efectuat pe copii

născuţi de mame care erau gravide

înainte de declanşarea războiului din 1967...

Acele femei erau desigur extrem de stresate

şi urmaşii lor au o incidenţă mai ridicată a schizofreniei

decât media.

Aşadar, există o mulţime de dovezi acum că efectele

prenatale au un impact enorm
asupra dezvoltării fiinţei umane.

[Copilăria]

Principiul de bază în ce priveşte dezvoltarea fiinţei umane şi

în special dezvoltarea creierului uman

este acela că aceasta intervine
de obicei sub impactul mediului

şi de cele mai multe ori după naştere.

Acum, dacă ne comparăm cu un cal

care poate alerga din prima zi de viaţă

vedem că suntem complet nedezvoltaţi.

Nu ne putem mobiliza deplin echilibrul coordonării

neurologice, forţa musculară, acuitatea vizuală,

până la vârsta de un an şi jumătate, doi ani.

Aceasta se întâmplă deoarece dezvoltarea creierului la cal

se produce în siguranţă în uter

în timp ce la fiinţa umană
trebuie să se producă după naştere

şi are de a face cu o logică evolutivă simplă

după care capul creşte mai mare,
ceea ce ne transformă în fiinţe umane

dezvoltarea lobului frontal fiind

de fapt ceea ce defineşte specia umană.

În acelaşi timp, mergem în două picioare,
astfel încât pelvisul nostru se îngustează

pentru a permite acest lucru. Aşadar acum

avem un pelvis mai îngust, un cap mai mare

bingo: trebuie să ne fi născut prematur.

Şi asta înseamnă că dezvoltarea creierului, care la animale

se produce în uter,

la noi are loc după naştere

şi în mare măsură sub impactul mediului.

Conceptul Darwinismului neural înseamnă simplu,

că circuitele care vor primi un
semnal corespunzător de la mediu

se vor dezvolta optim, iar cele care nu,

ori nu se vor dezvolta optim, ori probabil, deloc.

Dacă iei un copil cu o vedere foarte bună la naştere

şi îl laşi într-o cameră întunecată vreme de 5 ani

va deveni orb pentru tot restul vieţii,

deoarce circuitele vederii au nevoie
de unde de lumină pentru a se dezvolta

iar fără acestea, chiar şi circuitele

rudimentare, prezente la naştere

se vor atrofia şi vor muri,
iar altele noi nu se vor mai dezvolta.

[Memoria]

Există un mod semnificativ în care

experienţele primilor ani de viaţă
influenţează comportamentul adultului

chiar şi experienţele foarte timpurii

de care nu-ţi mai aminteşti.

S-a descoperit că există două tipuri de memorie:

cea explicită, pe care ţi-o poţi aminti,

când poţi să îţi aminteşti faptele,

detaliile, episoadele, circumstanţele.

Dar structura din creier numită hipotalamus

care codează amintirile

nici măcar nu începe să se dezvolte
pe deplin până la un an şi jumătate

şi nu e pe deplin dezvoltată până mult mai târziu.

De aceea cu greu, poţi avea amintiri

de dinainte de a împlini 18 luni.

Dar mai există şi un alt tip de memorie,

numită memorie implicită

care e de fapt o memorie emoţională

în care impactul emoţional şi interpretarea făcută de copil

a experienţelor emoţionale, este impregnată în creier

în forma unor circuite nervoase gata să reacţioneze,

fără nişte amintiri specifice.

Aşa că, pentru a vă da un exemplu clar,

cei care au fost adoptaţi, trăiesc

mereu sentimentul de respingere.

Nu-şi pot aminti adopţia.

Nu-şi pot aminti separarea de mama naturală

pentru că nu e nimic acolo care să-i ajute să-şi amintească.

Însă memoria emoţională a separării şi respingerii

este adânc întipărită în creierele lor.

Aşadar, aceştia sunt mult mai predispuşi

decât alţi oameni,

să experimenteze un sentiment de respingere

şi tulburări emoţionale,

atunci când se
simt respinşi.

Acest sentiment nu este unic pentru cei adoptaţi,

dar este foarte pronunţat în cazul lor

din cauza memoriei implicite.

Persoanele dependente, având în vedere

toată literatura de specialitate şi din experienţa mea,

cei mai mari dependenţi au fost cu toţii realmente

abuzaţi în mod semnificativ în copilărie

sau au suferit pierderi emoţionale.

Memoria lor emoţională sau implicită

este cea a unei lumi nesigure

şi neajutorate; protectorii lor
în care nu puteau avea încredere

şi relaţiile interumane

care nu erau destul de sigure ca să lase loc vulnerabilităţii

şi să dea naştere unor răspunsuri, tind

să-i ţină departe de

relaţii intime adevărate;

încep să nu mai aibă încredere în cei care îi îngrijesc,

doctori şi alţi oameni care încearcă să-i ajute

şi în general văd lumea ca pe un loc nesigur...

iar acest lucru este strict o funcţie a memoriei implicite

care uneori are ca şi cauză incidente
pe care nici măcar nu şi le mai amintesc.

[Atingerea]

Copiii născuţi prematur sau care au stat în incubatoare

şi în tot felul de dispozitive şi

maşinării, vreme de săptămâni sau luni,

este cunoscut faptul, că dacă

aceşti copii sunt atinşi şi mângâiaţi pe spate

pentru doar 10 minute pe zi,
acest lucru ajută la dezvoltarea creierului.

Aşadar, atingerea umană este esenţială pentru dezvoltare

şi, de fapt, copiii care nu au
fost niciodată ţinuţi în braţe, mor.

Atât de fundamentală este atingerea

pentru fiinţa umană.

În societatea noastră există o regretabilă tendinţă

de a spune părinţilor să nu-şi ia în braţe copiii, nici să-i ţină

pe cei care plâng, de frică să nu-i răsfeţe

sau pentru a-i încuraja să doarmă noaptea

nu-i ţin în braţe...

Ceea ce este opusul a ceea ce are nevoie copilul

iar aceştia adorm la loc pentru că se lasă păgubaşi

iar creieraşul lor încetează să mai lupte,

ca un mod de a se apăra împotriva vulnerabilităţii

de a fi abandonaţi de către părinţi

însă memoria lor implicită va fi

cea a unei lumi care nu dă nici 2 bani pe ei.

[Copilăria]

Multe dintre aceste diferenţe sunt
structurate de foarte devreme în viaţă.

Într-un fel, experienţa adversităţii părinţilor,

a cât de dură sau uşoară este viaţa

este transmisă copiilor

fie prin depresia maternală

sau a faptului că părinţii sunt nervoşi

cu copiii lor, din cauză c-au avut o zi proastă

sau pentru că la sfârşitul zilei sunt prea obosiţi...

iar efectele sunt foarte puternice asupra

dezvoltării ulterioare a copiilor,
lucru despre care ştim acum o grămadă

însă această sensibilitate timpurie
nu este doar o greşeală evolutivă.

Există la multe specii diferite.

Chiar şi în cazul răsadurilor
există un proces de adaptare timpuriu

la tipul de mediu în care cresc,

dar pentru oameni, adaptarea stă
în calitatea relaţiilor sociale.

şi astfel, de timpuriu în viaţă

cât de protejat eşti, câte conflicte, câtă atenţie primeşti

sunt semne ale tipului de univers în care vei putea creşte.

Dacă vei creşte într-o lume în care

trebuie să te lupţi pentru a obţine orice;

să-ţi aperi spatele, să te aperi, să nu ai încredere în nimeni...

sau creşti într-o societate în care depinzi de

reciprocitate, mutualitate,
cooperare, în care empatia este importantă

în care securitatea depinde de bunele relaţii cu alţii...

iar pentru asta este necesară o dezvoltare

cognitivă şi emoţională, foarte diferită

şi despre asta este vorba în cazul sensibilităţii timpurii

iar a creşte un copil este aproape inconştient,

un sistem de a transmite această experienţă copiilor...

a tipului de lume în care există.

D.W. Winnicott, marele psihiatru
britanic în psihiatrie juvenilă, spunea că

în mod fundamental, două
lucruri pot merge prost în copilărie.

Unul este când se întâmplă
ceva ce nu trebuia să se întâmple

iar celălalt este când nu se
întâmplă ceva ce trebuia să se întâmple.

În prima categorie, sunt experienţele dramatice, abuzive

şi de abandon, la care au fost supuşi pacienţii

din ghetoul Eastside şi alţii.

Acestea sunt din cauza lucrurilor care nu
trebuiau să se întâmple dar s-au întâmplat.

Dar apoi mai e vorba şi de atitudinea

degajată şi atenţia

părintelui, de care are nevoie orice copil

dar pe care foarte adesea nu o primeşte.

Ei nu sunt abuzaţi. Ei nu sunt neglijaţi

şi nu sunt traumatizaţi

dar ceea ce ar trebui să se întâmple,

prezenţa emoţională a părinţilor care îi cresc

nu le este disponibilă din cauza

stresului provocat de societate şi de mediul parental.

Psihologul Allan Schore numeşte asta „Abandonul Proximal”

în care părintele este prezent fizic

dar emoţional lipseşte cu desăvârşire.

Mi-am petrecut...

aproape 40 de ani din viaţă

lucrând cu cei mai violenţi oameni pe
care-i poate produce societatea noastră:

criminali, violatori şi aşa mai departe.

În încercarea de a înţelege cauzele acestor violenţe,

am descoperit că cei mai violenţi
dintre criminalii din închisorile noastre

au fost ei înşişi victime ale

unui grad de abuz din copilărie care a fost departe

de ceea ce mi-aş putea imagina
referitor la termenul de abuz asupra copiilor.

Habar n-am avut de profunzimea

depravării la care sunt supuşi adesea copiii

în societatea noastră.

Cei mai violenţi oameni pe care i-am
văzut eu erau ei înşişi supravieţuitori

ale încercărilor de a-i ucide ai propriilor lor părinţi

sau a altor oameni din mediul lor social

sau erau supravieţuitorii unor rude care şi-au ucis

cei mai apropiaţi membri ai familiei, prin alţi oameni.

Buddha argumenta că orice lucru depinde de oricare altul.

El spune: "unul conţine mulţimea şi mulţimea conţine unul".

De aceea nu puteţi înţelege ceva
care este izolat de mediul său.

Evident, frunza conţine soarele, cerul şi pământul.

Acest lucru s-a dovedit a fi adevărat, desigur

tot timpul şi în special când vine vorba de evoluţia umană.

Termenul ştiinţific modern pentru aceasta

este natura "bio-psiho-socială" a dezvoltării umane

care spune că biologia fiinţelor umane

depinde într-o foarte mare măsură de interacţiunea lor cu

mediul social şi psihologic.

Concret, psihiatrul şi cercetătorul

Daniel Siegel de la Universitatea
din California, Los Angeles, UCLA,

a inventat expresia "Neurobiologie Interpersonală"

care vrea să spună că modul

în care sistemul nostru funcţionează

depinde foarte mult de relaţiile noastre interumane.

În primul rând de părinţii care ne-au purtat de grijă,

în al doilea rând de alte personalităţi
de care ne-am ataşat în vieţile noastre

şi în al treilea rând, de întreaga noastră cultură.

Astfel că nu puteţi separa

funcţionarea neurologică a fiinţei umane

de mediul în care el sau ea a crescut

şi în care continuă să existe

iar acest lucru este adevărat de-a
lungul întregului ciclu de viaţă.

Este adevărat îndeosebi când
sunteţi dependenţi şi lipsiţi de putere,

atunci când creierul vostru se dezvoltă,

dar este adevărat şi la maturitate şi chiar la sfârşitul vieţii.

[Cultura]

Fiinţele umane au trăit în aproape orice tip de societate.

De la cele mai egalitare...societăţi de vânători şi culegători

ce par să fi fost extrem de egalitare

de exemplu, bazate pe împărţirea hranei,
schimbul de daruri...

Grupuri mici de oameni trăind preponderent

din căutarea hranei dar şi puţin din vânat

preponderent printre oameni pe care

cel puţin i-aţi cunoscut o viaţă întreagă

dacă nu eraţi înconjuraţi de rude
de gradul trei sau mai apropiate,

într-o lume în care exista o foarte mare

fluiditate între diferitele grupuri;

într-o lume în care nu existau

multe lucruri, în termeni de cultură materială...

acesta este modul în care oamenii au
petrecut cea mai mare parte a istoriei lor hominide.

Nu e surprinzător că asta contribuie la o lume total diferită.

Unul dintre lucrurile obţinute ca
rezultat este că e mult mai puţină violenţă.

Violenţa grupurilor organizate nu este ceva

apărut într-un timp anume

în istoria umanităţii, iar asta e destul de clar,

aşadar unde am greşit?

Violenţa nu este universală.

Nu este ceva distribuit simetric la rasa umană.

Există o imensă variaţie în
cuantumul violenţei din diferite societăţi.

Sunt câteva societăţi care nu au,
virtual nici un fel de violenţă.

Altele se distrug reciproc.

Unele dintre grupările religioase

anabaptiste, care sunt complet pacifiste

cum ar fi Amish, Menoniţii, Hutterienii...

în rândul unora dintre aceste grupări, Hutterienii

nu există cazuri înregistrate de omucidere.

În timpul marilor noastre războaie,
cum ar fi al 2-lea Război Mondial

în care oamenii au fost recrutaţi

ei au refuzat să intre în armată.

Mai degrabă ar fi făcut închisoare decît să se înroleze.

În chibuţurile israeliene

nivelul violenţei este atât de
scăzut încât tribunalurile de acolo

vor trimite adesea oameni violenţi,

care au comis crime

să trăiască în chibuţuri pentru a

învăţa cum este fără violenţă...

deoarece aşa trăiesc cei de acolo.

Aşa că suntem amplu modelaţi de către societate.

Societăţile, în sensul larg,
incluzând influenţele noastre teologice,

metafizice, lingvistice, etc.

societăţile ajută la formarea a ceea ce gândim sau nu.

Viaţa în principiu înseamnă fie păcat, fie frumuseţe,

indiferent dacă în viaţa de apoi vom plăti

pentru cum am trăit sau dacă este irelevant.

Într-o manieră largă, multe societăţi mari ar putea fi

denumite ca individualiste sau

colective şi găseşti oameni foarte diferiţi

şi diferite feluri de a gândi şi, bănuiesc,

un creier diferit dezvoltat odată cu acestea.

Noi în America suntem în una
dintre cele mai individualiste societăţi

şi capitalismul fiind un sistem care îţi permite să mergi

mai sus şi mai sus pe o piramidă de potenţial şi

problema este că această urcare vine cu
plase de siguranţă din ce în ce mai puţine.

Prin definiţie cu cât o societate este mai stratificată

cu atât mai puţine persoane ai ca tovarăş,
sunt din ce în ce mai puţine persoane cu care

ai relaţii simetrice, reciproce

şi în loc de asta tot ce ai sunt
puncte diferite şi ierarhii infinite...

şi o lume în care ai puţini parteneri reciproci

este o lume cu mult mai puţin altruism.

[Natura Umană]

Aşa că, aceasta ne aduce pe noi
într-un moment imposibil, care înseamnă

să încercăm să dăm un sens în ştiinţa de perspectivă...

la ce este natura naturii umane.

Ştii, la un anumit nivel

că natura naturii noastre este să nu fim

extrem de constrânşi de natura noastră.

Noi avem mult mai multe variabile sociale

decât orice altă specie.

Mai multe sisteme de gândire, de stiluri, de structuri familiale

de moduri de a creşte copii.

Capacitatea pentru varietate pe
care o avem este extraordinară.

Într-o societate care este bazată pe competiţie

şi chiar, foarte des, pe exploatarea nemiloasă

a unei fiinţe umane de către alta

speculaţia de pe urma problemelor altor oameni

şi foarte des crearea unor

probleme cu scopul de a profita,

ideologia de guvernare va
justifica foarte des acest comportament

apelând la cele mai fundamentale
şi inalterabile naturi umane.

Deci mitul în societatea noastră este

faptul că oamenii sunt competitivi prin natură

şi că sunt individualişti şi că sunt egoişti.

Realitatea este de fapt invers.

Noi avem anumite nevoie umane.

Singurul mod prin care poţi vorbi
despre natura umană în mod concret

este recunoaşterea faptului că există anumite nevoi umane.

Avem o nevoie naturală de companie şi contacte strânse

de a fi iubiţi, de a ne ataşa, de a fi acceptaţi,

de a fi văzuţi, de a fi receptaţi pentru ceea ce suntem.

Dacă aceste nevoi sunt întrunite, ne dezvoltăm

în oameni cu compasiune

şi cooperanţi, cu empatie pentru ceilalţi.

Aşadar...

opusul, pe care îl putem observa adesea

în societatea noastră, este în fapt,
o denaturare a naturii umane

din cauză că atâtor de puţini
oameni li se satisfac aceste nevoi.

Deci da, poţi vorbi despre natura umană

dar numai în sensul nevoilor sale de bază

care sunt instinctiv evocate

sau ar trebui să spun, anumitor nevoi umane

care duc la anumite trăsături, dacă sunt întrunite

şi la altele, dacă nu.

Prin urmare...

când recunoaştem faptul că organismul uman

care are o mare putere de flexibilitate a adaptării

permiţându-ne să supravieţuim în multe condiţii diferite

este de asemenea şi rigid programat,
pentru anumite cerinţe de mediu

sau nevoi umane

atunci ia naştere un imperativ social.

Aşa cum corpul nostru are nevoie de nutrienţi fizici,

tot aşa şi creierul nostru necesită
forme pozitive de stimuli de mediu

în toate stadiile de dezvoltare

având de asemenea şi nevoia de protecţie

faţă de stimulii negativi.

Iar dacă lucrurile care ar trebui, nu se întâmplă,

sau dacă cele care nu ar trebui se întâmplă...

se pare că uşa poate fi deschisă nu numai pentru

o mulţime de boli mintale şi fizice

ci şi pentru o mulţime de
comportamente umane dăunătoare.

Aşadar, dacă aruncăm o privire în exterior

şi ţinem cont de starea lucrurilor actuale

trebuie să ne întrebăm:

Condiţia pe care ne-am creeat-o în lumea modernă

este benefică pentru sănătatea noastră?

Se comportă piatra de temelie a sistemului nostru

socio-economic, ca o forţă pozitivă

pentru dezvoltarea socială şi progresul umanităţii?

Sau gravitaţia fundamentală a societăţii noastre

se mişcă împotriva esenţei nevoilor evoluţiei

necesare pentru a creea şi susţine

bunăstarea personală şi socială?

[Partea a 2-a: Patologia Socială]

Aşadar se pune întrebarea de
unde au început toate acestea?

Ceea ce avem astăzi... o lume într-o stare

de colaps cumulativ.

[Piaţa]

Să începem cu John Locke.

Care introduce proprietatea.

şi are trei condiţii pentru dreptul privat şi proprietate.

Iar cele trei condiţii sunt:

Trebuie să rămână destule resturi şi pentru alţii

şi nu trebuie să laşi nimic să se degradeze

şi mai ales trebuie să implici forţa de muncă în tot.

Pare just - dacă munceşti cot la cot cu alţii

ai dreptul asupra produsului

şi atât timp cât există destule rezerve şi pentru alţii

iar acestea nu se strică

şi nu faci risipă de nimic, atunci e bine.

Şi îşi petrece o lungă perioadă de timp
cuantificând asta şi tratatul său celebru de guvernare

este de atunci textul canonic

pentru înţelegerea economică, politică şi juridică

şi este încă textul clasic după care se studiază.

Ei bine, după ce dă condiţiile

şi aproape că te gândeşti la un moment dat dacă

eşti pentru proprietatea privată sau nu

şi a scris foarte plauzibil şi energic în apărarea

proprietăţii private...

Ei bine, renunţă la acestea!

Pur şi simplu. Într-o singură frază.

Spune că "ei bine, atunci când

au fost introduşi banii, aceştia au
apărut printr-un consimţământ uman, tacit"

atunci apare...

şi nu spune că toate condiţiile au fost anulate sau şterse -

dar asta este ceea ce s-a întâmplat.

Aşadar acum nu mai avem

produse sau proprietate câştigată prin muncă proprie -

o, nu - acum banii cumpără munca.

Nu mai este important

dacă a mai rămas destul şi pentru alţii

nici dacă produsele se degradează,

pentru că, spune el, banii sunt precum

argintul şi aurul, iar aurul nu se poate deteriora

şi prin urmare, banii nu pot fi răspunzători pentru risipă...

ceea ce este ridicol, noi nu discutăm despre bani

şi argint, discutăm despre efectele lor.

Sunt "concluzii false", una după alta.

Este absolut cea mai surprinzătoare

prestidigitaţie logică pe care el o reuşeşte aici

dar care se potriveşte intereselor deţinătorilor de capital.

Apoi, Adam Smith merge mai departe şi ceea ce adaugă el

la aceasta este religia ...

Locke începe cu Dumnezeu, care a făcut totul în acest fel,

acesta fiind ordinea lui Dumnezeu

şi acum ne pomenim cu Smith

spunând "nu e numai a lui Dumnezeu..."

ei bine, în realitate el nu spune asta dar

asta este ceea ce se întâmplă din
punct de vedere filozofic, în principiu

el spune că "aceasta nu este numai o
chestiune de proprietate privată..."

Aceasta nu mai este acum
complet "presupusă" - Este Fixată.

Şi că există "investitori pecuniari
care cumpără forţa de muncă" - Fixată.

Nu există nici o limită, în ce priveşte cu cât
pot ei cumpăra forţa de muncă a altor oameni,

cât de mult pot ei acumula, cât de mare este inegalitatea -

toate acestea sunt acum stabilite.

Şi astfel trece el mai departe şi marea lui idee

din nou este introdusă doar între paranteze - în treacăt...

Ştiţi, atunci când oamenii scot
bunuri la vânzare, avem oferta,

iar când alţi oameni le cumpără,
avem cererea, şi aşa mai departe;

cum trebuie să fie, oferta să egaleze cererea,

sau cererea să egaleze oferta?

cum pot ele să ajungă la echilibru?

şi astfel, una dintre concepţiile fundamentale din economie

este modul în care ele ajung la echilibru...

şi el spune: "Mâna Invizibilă a Pieţei"

este cea care le aduce la echilibru.

Deci, avem acum că "Dumnezeu"
este de fapt foarte aproape.

Numai că El nu a cedat drepturile de proprietate

şi nici mijloacele necesare şi nici "drepturile naturale",

referitor la ce spunea Locke...

acum avem sistemul in sine, drept "Dumnezeu".

De fapt, Smith o spune, atunci când vorbeşte

şi trebuie să citeşti întregul

„Wealth of Nation” pentru a găsi acest citat.

El spune: lipsa mijloacelor de subzistenţă

fixează limitele de reproducere a celor săraci

iar natura se ocupă de asta în nici un alt mod

decât eliminarea copiilor lor.

Aşadar el a anticipat teoria
evoluţionistă în sensul ei cel mai rău...

asta a fost cu mult înainte de Darwin.

şi prin urmare el îi numeşte „Rasa Muncitorilor”.

Aşa că puteţi vedea: era un rasism inerent integrat acolo

era o indiferenţă inerentă în privinta uciderii

copiilor nedoriţi

şi el gândea:„ aceasta este o mână invizibilă producând

bunuri pentru satisfacerea cererii si cerere pentru bunuri.

Aşadar, vedeţi cât de înţelept este „Dumnezeu”?

Aşa că puteţi vedea cât de virulent este realmente,

cât de destructiv, către ce genocid ecologic

ne îndreptăm acum, într-un fel,

înapoi către o „genă a gândirii” a aceluiaşi Smith.

Atunci când reflectăm la baza conceptului

aşa-numit a al pieţei libere - a sistemului capitalist

aşa cum a fost el iniţiat în
viziunea economico-filosofică timpurie

de economişti cum ar fi Adam Smith

putem vedea că la origine, conceptul „pieţei”

avea un suport real, tangibil,
bazat pe bunuri comerciale existente.

Adam Smith niciodată nu a crezut că cele mai

profitabile sectoare economice de pe planetă

ar putea eventual apare în zona tranzacţiilor financiare

sau aşa-numitelor investiţii

unde banii în sine sunt pur şi simplu

obţinuţi prin tranzacţionarea altor bani

într-un joc arbitrar care

nu produce nimic tangibil pentru societate.

Cu toate acestea, dincolo de intenţiile lui Smith

uşa către asemenea denaturări incredibil de anormale

a fost lăsată larg deschisă de
către una dintre primele sale teorii:

Banii sunt trataţi ca Bunuri, în sau prin ei înşişi.

Astăzi, în toate economiile din lume

în conformitate cu sistemul social asumat,

banii sunt urmăriţi doar de dragul banilor,
şi pentru nimic altceva.

Ideea de bază, care a fost în mod misterios calificată

de Adam Smith prin a sa declaraţie religioasă a

„Mâinii Invizibile”

este că există preocuparea restrânsă, auto interesată

a acestui produs de ficţiune

care se va manifesta oarecum în mod magic

pentru progresul şi binele social şi uman.

Realitatea este că interesul monetar încurajator,

sau ceea ce unii au numit Secvenţa Financiară a Valorii

s-a decuplat acum total de la interesul fundamental

al vieţii - care ar putea fi denumit

drept Secvenţa Valorică a Vieţii.

Ceea ce s-a întâmplat este că
s-a produs o confuzie completă

în doctrina economică

între aceste două secvenţe.

Ei cred că Secvenţa Financiară a Valorii

are ca rezultat Secvenţa Valorică a Vieţii

şi de aceea afirmă că, cu cât se vând mai multe produse,

dacă PIB-ul creşte şi aşa mai departe...

vom avea o bunăstare mai solidă

şi am putea lua PIB-ul drept indicatorul nostru de bază

pentru sănătatea socială...

Iată aşadar confuzia.

Vorbim despre Valoarea Secvenţiala a Banilor

asta este, toate încasările şi veniturile sunt

derivate din vânzarea bunurilor

şi ei fac o confuzie cu reproducerea vieţii!

Deci, aveţi implementată încă de la început

o completă contopire a banilor

şi a secvenţelor valorice ale vieţii.

Deci, avem de a face cu un tip de iluzie structurată

care devine din ce în ce mai morbidă

cu cât imaginea banilor se detaşează de imaginea

a orice altceva.

Prin urmare este o incoerenţă a sistemului

şi această incoerenţă poate fi fatală pentru sistem.

[Bun venit în Automatizare]

În societatea de astăzi, rareori auzi pe cineva vorbind

de progres, de ţara lor, de societate

în termeni de bunăstare fizică, de stare de fericire

încredere sau stabilitate socială.

Mai degrabă, evaluările ni se prezintă

prin abstracţii economice.

Avem produsul intern brut, indicele preţurilor de consum,

valoarea de piaţă a mărfurilor, ratele de inflaţie ...

şi aşa mai departe.

Dar toate acestea ne spun ceva de valoarea reală,

despre calitatea vieţii oamenilor?

Nu. Toate acestea au de a face doar cu

secvenţa de bani în sine şi nimic mai mult.

Spre exemplu, produsul intern brut al unei ţări

este o măsură a valorii bunurilor şi serviciilor vândute.

Mărimea acestuia se pretinde a corela

standardul vieţii oamenilor dintr-o ţară.

În SUA, bugetul pentru sănătate

era de 17% din PIB în 2009

în valoare de peste 2500 de miliarde cheltuite.

Prin urmare creând un efect pozitiv
asupra acestei evaluări economice.

şi, bazându-ne pe această logică

ar fi şi mai bine pentru economia SUA

dacă serviciile de sănătate publică ar creşte...

probabil la 3 sau 5 trilioane de dolari

din moment ce ar creea o creştere şi mai mare,

mai multe locuri de muncă şi spre lauda economiştilor

o creştere a standardelor de viaţă din ţara lor.

Dar stai.

Ce reprezintă de fapt serviciile de sănătate?

Ei bine,

Exact - cu cât sunt mai mulţi oameni bolnavi în America

cu atât e mai bine pentru economie.

Şi nu este o exagerare sau o perspectivă cinică.

De fapt, dacă ne distanţăm îndeajuns

vom realiza că PIB-ul

nu numai că nu reflectă sănătatea publică sau socială reală,

la orice nivel tangibil

ci este în fond mai mult o măsură

a ineficienţei industriale

şi a degradării sociale.

şi cu cât creşte mai mult, cu atât devin lucrurile mai grave

în ceea ce priveşte integritatea personală,

socială sau de mediu.

Trebuie să creezi probleme pentru a creea profit.

şi nu se face nici un profit în paradigma actuală

din salvarea vieţii omeneşti,
prin menţinerea echilibrului planetar

prin justiţie şi pace sau altele asemenea.

Pur şi simplu nu iese profit de acolo.

Este o vorbă care spune -

„sari peste o lege şi creează o afacere”.

De unde se creează o afacere
pentru un avocat sau ceva asemenea.

Aşadar, crima creează

afaceri tot aşa cum distrugerile creează

afaceri în Haiti.

Acum avem aproape undeva la
2 milioane de oameni la închisoare

în ţara asta (S.U.A)

şi multe din închisorile actuale

sunt deţinute de corporaţii private:

Corrections Corporation of America, Wackenhut,

care tranzacţionează acţiuni pe Wall Street

acţiuni care depind de câţi oameni sunt în închisori.

Asta este o boală.

Dar asta reflectă ceea ce

această paradigmă economică poate produce.

Aşadar, cu exactitate ce anume
produce această paradigmă economică?

Ce anume menţine în funcţiune sistemul nostru economic?

Consumul.

Sau mai precis -

Când pătrundem către temelia

economiei de piaţă clasice

rămânem cu un model în care schimbul monetar

Pur şi simplu nu poate fi oprit

sau chiar substanţial încetinit

dacă vrem ca societatea aşa cum o ştim noi

să rămână operaţională.

Sunt trei mari actori principali pe scena economică:

angajatul, angajatorul

şi consumatorul.

Angajatul îşi vinde munca către angajator pentru venituri.

Angajatorul vinde produsele şi serviciile sale

consumatorului pentru venituri

iar consumatorul, fireşte, este într-un alt rol simplu

de angajat sau angajator

inclus în sistem

pentru a permite ciclului de consum să continue.

Cu alte cuvinte, sistemul pieţei globale este bazat pe

presupunerea că întotdeauna va fi suficientă

cerere pentru produse în societate,

pentru a mişca suficienţi bani, la o rată

care poate menţine continuu procesul de consum.

Şi cu cât este mai rapidă rata de consum

cu atât este mai mare aşa numită creştere economică

şi aşa funcţionează maşinăria...

Dar staţi un pic -

Credeam că o economie are rolul de a, nu ştiu...

"Economisi"?

Nu ar trebuii ca exact termenul
acesta să aibă de a face cu conservarea

şi eficienţa şi cu reducerea de risipă?

Deci cum reuşeşte sistemul nostru,
care are nevoie de consum

care cu cât e mai mare, cu atât
este mai bine, să conserve eficient

în loc să "economisească"?

Ei bine... nu reuşeşte.

Intenţia sistemului de piaţă este de fapt exact opusul

a ceea ce ar trebui să fie o economie reală -

care este eficientă şi orientează conservator

materialele pentru producţie şi distribuţie

către bunurile necesare traiului.

Trăim pe o planetă finită, cu resurse finite

unde, de exemplu, petrolului pe care îl utilizăm

i-au trebuit milioane de ani să se dezvolte...

unde mineralelor utilizate le-au
trebuit miliarde de ani să se dezvolte.

Aşadar, având un sistem care promovează în mod deliberat

accelerarea consumului

pentru binele aşa numitei "creşteri economice"

asta este o nebunie distructivă, pură.

Absenţa risipei, asta înseamnă eficienţa.

Absenţa risipei?

Sistemul este mai risipitor decât toate celelalte

sisteme existente din istoria planetei.

Fiecare nivel de organizare şi sistem de viaţă

este într-o stare de criză şi pericol

prăbuşire sau colaps.

Nici un ziar consultat în ultimii 30 de ani

nu vă va spune altceva:

decât că fiecare sistem vital este în declin

la fel ca şi programele sociale...

la fel ca şi accesul nostru la apă.

Încercaţi să numiţi orice resursă a vieţii

care nu este ameninţată sau pusă în pericol...

Nu puteţi.

Chiar nu există niciuna şi asta este foarte, foarte îngrijorător.

Însă nici măcar nu am găsit mecanismul cauzal.

Nici măcar nu vrem să ne confruntăm cu acesta.

Vrem doar să mergem mai departe. Ştiţi că nebunia apare

atunci când continui să faci la nesfârşit aceleaşi lucruri

chiar dacă e clar că nu va merge.

Aşadar avem de-a face

nu cu un sistem economic

ci mai degrabă aş spune, cu un sistem anti economic.

[Anti Economia]

Există o vorbă care spune că modelul

pieţei competitive caută să

"creeze cele mai bune bunuri posibile
la cele mai joase preţuri posibile".

Această expresie este în mod esenţial conceptul stimulator

care justifică competiţia din piaţă,

bazată pe presupunerea că rezultatul

este producţia de bunuri de calitate superioară.

Dacă ar fi să-mi construiesc o masă de la început,

aş construi-o în mod natural din cele mai bune

şi durabile materiale posibile, nu-i aşa?

Cu intenţia ca ea să dureze cât mai mult posibil.

De ce aş vrea să fac ceva de proastă calitate

ştiind că va trebui eventual să-l refac

şi prin urmare să cheltui mai mult material şi energie?

Ei bine, oricât de raţional ar suna în lumea fizică

când vine vorba despre piaţa de consum

nu numai că este evident iraţional

dar nu este nici măcar o opţiune.

Este imposibil din punct de vedere tehnic să produci

cele mai bune mărfuri

dacă o companie vrea să menţină un avantaj competitiv

şi să rămână accesibilă pentru consumator.

Pur şi simplu orice este creat şi pus la vânzare

în economia globală este imediat inferior

din momentul în care este produs

pentru că este o imposibilitate matematică

să creezi cele mai avansate produse
în mod ştiinţific, cele mai eficiente

şi mai strategic sustenabile produse.

Aceasta se întâmplă datorită faptului că sistemul de piaţă

necesită acel "cost minimal"

sau nevoia de a reduce cheltuielile

care există la orice nivel al producţiei.

De la costul muncii, până la

costul materialelor şi de ambalare şi aşa mai departe.

Această strategie competitivă, bineînţeles,

are rolul de a se asigura că publicul le cumpără produsele

decât să le cumpere de la un producător concurent

... care face exact acelaşi lucru

acela de a-şi face produsele competitive şi accesibile.

Această consecinţă imuabilă şi risipitoare a sistemului

poate fi numită: Uzură morală intrinsecă.

Cu toate astea, aceasta este doar
o parte a unei probleme mai mari:

Un principiu de guvernare fundamental al pieţelor economice

unul pe care nu îl veţi găsi în niciun manual, apropo

- este următorul:

"Nici unui produs nu-i poate fi
permis să-şi menţină o durată de viaţă

mai mare decât ce poate fi suportat

astfel încât să continue consumul ciclic."

Altfel spus, este esenţial ca lucrurile să se strice,

să eşueze şi să expire într-o anumită perioadă de timp.

Asta se defineşte ca: "Uzură morală planificată"

Uzura morală planificată este temelia strategiei pieţei

a fiecărui bun produs care se materializează.

În timp ce foarte puţini, bineînţeles,

ar recunoaşte sincer o asemenea strategie

ceea ce fac de fapt este să o mascheze în

fenomenul Uzurii morale intrinsece abia discutat,

iar majoritatea ignoră, sau chiar suprimă

noi descoperiri în tehnologie

care ar putea creea un bun mai sustenabil, mai durabil.

Aşadar, de parcă nu ar fi fost destulă risipă,

astfel încât sistemul nu poate
permite în mod firesc ca cele mai

durabile şi eficiente bunuri să fie produse,

Uzura Planificată recunoaşte în mod deliberat

faptul că, cu cât un lucru funcţionează mai mult

cu atât mai greu este să susţină consumul ciclic

şi deci sistemul de piaţă în sine.

Cu alte cuvinte, durabilitatea produsului

este de fapt opusă faţă de creşterea economică

şi prin urmare este nevoie de un stimulent direct şi susţinut

care să se asigure că durata de viaţă

a oricărui produs este scurtă.

Şi, de fapt, sistemul nu poate funcţiona altfel.

O privire asupra depozitelor uriaşe de deşeuri răspândite

în lume arată realitatea uzurii.

Există acum miliarde de celulare construite cu preţ redus,

computere sau alte tehnologii

fiecare construite cu materiale preţioase, dificil de extras,

cum ar fi aurul, cobaltul, cuprul...

care acum se degradează în gropi de gunoi uriaşe

de obicei din princina a nimic
altceva decât o defecţiune sau uzură morală

unor părţi mici care, într-o societate durabilă

ar putea fi reparate sau îmbunătăţite

iar durata de viaţă a bunului prelungită.

Din păcate, pe cât de eficient poate părea acest lucru

în lumea noastră fizică, trăind pe

o planetă finită cu resurse finite,

acest aspect este explicit ineficient, reportat la piaţă.

Într-o singură frază:

"Eficienţa, durabilitatea şi

conservarea sunt duşmanii sistemului economic".

De asemenea, doar nevoia
bunului fizic de a fi în mod constant

produs şi re-produs

indiferent de impactul acestuia asupra mediului

face ca industria de servicii să opereze iraţional.

Cert este, că nu există nici un beneficiu monetar

pentru a rezolva problemele

care există actualmente.

În final

ultimul lucru pe care îl doreşte de fapt o instituţie medicală

ar fi vindecarea bolilor precum cancerul,

deoarece ar elimina nenumărate locuri
de muncă şi mii de miliarde în venituri.

Şi de vreme ce suntem pe subiect...

Crima şi Terorismul în acest sistem sunt bune!

Păi, cel puţin din punct de vedere economic...

pentru că angajează forţele de poliţie

fapt ce generează produse de
înaltă calitate pentru securitate

ca să nu mai amintim de valoarea închisorilor

care sunt proprietăţi private - în vederea obţinerii de profit.

Dar despre război?

Industria de război din America este un uriaş motor al PIB

iar una dintre cele mai profitabile industrii -

este producţia de arme de distrugere în masă.

Jocul favorit al acestei industrii
este acela de a arunca lucrurile în aer

şi apoi a merge acolo să le reconstruiască, pentru profit.

Am văzut acest lucru cu neaşteptatele
contracte de miliarde de dolari

făcute pe seama războiului din Irak.

Ce trebuie subliniat este că
ceea ce este negativ în plan social

ca şi atribute sociale,

devin surse pozitive de recompensare a industriei

şi a oricărei probleme de interes

sau preocupare pentru mediu şi conservarea acestuia,

sunt intrinsec legate de fezabilitatea economică.

Şi de aceea,

de fiecare dată când vedeţi PIB-ul crescând într-o ţară

sunteţi martori ai creşterii deficitului

fie real fie închipuit

şi, prin definiţie, deficitul este rădăcina ineficienţei.

Realmente, deficitul crescut înseamnă ineficienţă crescută.

[Dezechilibrul Sistemului de Valori]

Visul american este bazat pe

creşterea continuă a consumului.

El se bazează pe faptul că

majoritatea canalelor de informare media şi

în special publicitatea comercială

- toate corporaţiile care au
nevoie de această creştere infinită -

ne-au convins sau ne-au spălat creierul

şi cei mai mulţi oameni din America sau din lume

cred că trebuie să avem un număr X de posesiuni materiale

şi posibilitatea de a achiziţiona infinit mai multe

posesiuni materiale, pentru a putea fi fericiţi.

Asta este pur şi simplu neadevărat.

Prin urmare, de ce continuă
oamenii să cumpere în acest mod

deşi este în cele din urmă un eco-genocid

prin efectele sale sistemice cumulate?

Şi aceasta este exact condiţionarea clasică funcţională.

Pui pur şi simplu stimulentele de condiţionare în organism

şi rezultă comportamentelor dorite.

Sau scopurile respectiv obiectivele dorite.

Şi sistemul dispune de toate resursele tehnologiei

şi se mândresc cu modul în care ei

intră în minţile copiilor

ceea ce aud este că i-au făcut deja

dependenţi de marcă.

Veţi vedea apoi, că acesta este modul în care

oamenii au ajuns atât de

imbecili. Au fost învăţaţi să fie imbecili.

Este o dereglare a sistemului de valori.

Ştiţi, dacă există vreo dovadă a plasticităţii

minţii omeneşti,

dacă există orice dovadă despre cât de maleabilă

este gândirea umană şi cât de uşor

pot deveni oamenii condiţionaţi şi manipulaţi,

bazându-te pe natura impulsului lor ambiental

şi pe ceea ce îl consolidează:

lumea reclamei comerciale este dovada.

Trebuie să rămâneţi în admiraţie

în ce priveşte nivelul de spălare a creierelor

la care aceşti roboţi programaţi,
cunoscuţi drept "consumatori"

rătăcesc prin peisaj

doar ca să intre într-un
magazin şi să cheltuiască, să spunem,

4000 de dolari pe o poşetă

care probabil costă 10 dolari, cât ar face

într-un atelier de peste ocean.

Doar pentru ce se presupune

că reprezintă în cultură statutul mărcii.

Ori poate vechile tradiţii comune

care întăresc încrederea şi coeziunea în societate -

care au fost acum deturnate de valorile

materialiste acaparatoare prin care noi

schimbăm anual bani inutili de câteva ori pe an.

Şi ne putem întreba de ce atât de mulţi au astăzi o

dorinţă nestăpânită pentru cumpărături şi achiziţionare

atunci când este clar că ei au fost condiţionaţi din copilărie

să se aştepte la bunuri materiale

ca semn al statutului lor în raport cu prietenii şi familia.

Realitatea este că fundamentul oricărei societăţi

sunt sistemul de valori care operează în acea societate

şi societatea noastră, aşa cum există ea,

poate funcţiona numai pe baza acestor valori

iar acest consum ostentativ

este necesar pentru ca sistemul
de piaţă să existe în continuare.

Cu 75 de ani în urmă şi mult înainte de primul război mondial

consumul în America era la jumătate

pentru fiecare persoană, raportat la ceea ce avem astăzi.

Noua cultură de astăzi de consum

a fost fabricată şi impusă

în ciuda nevoilor reale, pentru un mai înalt

nivel de creştere al consumului.

Şi aceasta este explicaţia pentru care,
cele mai multe corporaţii astăzi

cheltuie mai mulţi bani pe publicitate

decât pe procesul efectiv de creaţie a bunurilor.

Îşi concetrează atenţia pe crearea
unor false nevoi de satisfăcut.

Şi se întâmplă să reuşească.

["Economiştii"]

Ştiţi, economiştii, în realitate, nu sunt deloc economişti.

Ei sunt propagandişti ai valorii banului

şi veţi descoperi că toate

modelele lor la bază se îndreaptă către discuţia

schimburilor care produc profit real

de o parte sau de ambele părţi sau oricum

dar ei sunt complet deconectaţi de

acoperirea realmente a necesităţilor lumii.

În statul Ohio, un bătrân nu a mai
reuşit să-şi plătescă factura la curent

- poate sunteţi familiari cu acest caz -

iar compania furnizoare de electricitate
i-a tăiat curentul şi bătrânul a murit.

Motivul pentru care i-au oprit curentul a fost

că nu ar mai fi fost profitabil

pentru ei să-i furnizeze energia
deoarece nu şi-a plătit facturile.

Credeţi că asta este drept?

Responsabilitatea efectivă de fapt nu cade asupra

companiei electrice pentru că i-a oprit curentul

ci mai degrabă cade pe vecinii şi prietenii acelui om

sau asociaţilor săi

care nu au fost destul de caritabili

pentru a-l ajuta, fiecare în parte,

să-şi plătească factura la curent.

Hmmm...

Am auzit bine?

Chiar a spus cineva că moartea unui om

nu a fost cauzată de faptul că nu avea bani

ci responsabilitatea pentru asta se datorează...

altor oameni?

sau, de fapt, lipsei de caritate?

Păi atunci, cred că ar fi nevoie

de un întreg lot mai puţin fericit de spoturi de informare

şi de cutii ale milei pentru toţi pripăşiţii cârciumilor

şi o grămadă de borcane cu murături

pentru miliardul de oameni care mor astăzi de foame

pe această planetă...

din cauza sistemului atât de promovat al lui Milton Friedman.

Oriunde avem de-a face cu filosofiile

lui Milton Friedman, F.A. Hyack,

John Maynard Keynes, Ludwig von Mises,

sau a altor nume mari ale economiei de piaţă

baza raţiunilor lor

arareori depăşeşte referirea la bani.

Este ca o religie.

Analiza consumului, politicile de stabilitate fiscală,

deficitul bugetar, cererea agregată...

există ca referinte proprii infinite la propriul

sistem de raţionalizare, un cerc al discursului

unde nevoile umane universale, resursele naturale

sau orice formă eficientă de susţinere fizică a vieţii,

sunt eliminate din start

şi înlocuite cu o singură noţiune prin care omul

caută un avantaj faţă de altul sau faţă de banii în sine

şi se motivează de propriul autointeres îngust

care în mod magic creează o societate echilibrată,
sănătoasă şi sustenabilă.

Nu este nici o coordonată a vieţii în toate aceste teorii

în toate aceste doctrine.

Ce fac ei?

Ceea ce au ei de făcut este să urmărească circuitul banilor.

Asta este tot, să urmărească circuitul banilor

presupunând că asta e tot ceea ce are importanţă.

Unu: Nu există coordonate vitale...

oho...nici un fel de coordonate!

Doi: Că toţi agenţii sunt

căutători de preferinţe de auto-maximizare.

Asta este, ei nu se gândesc la
nimeni altcineva decât la ei înşişi

şi la ceea ce pot obţine cel mai mult pentru ei înşişi.

Aceasta este concepţia dominantă a raţiunii:

auto-maximizează alegerea

şi singurul lucru pe care ei
sunt interesaţi să-l auto-maximizeze

sunt banii sau bunurile de larg consum.

Ei bine, unde intră relaţiile sociale?

Nu intră, decât cu excepţia
schimbului pentru auto-maximizare.

Unde intră resursele noastre naturale?

Nu intră, decât cu excepţia exploatării.

Unde intră familia ca fiind capabilă de a supravieţui?

Nu intră. Ei trebuie să aibă

bani pentru a cumpăra orice produs.

Ei bine, nu ar trebui o economie

să se ocupe undeva de nevoile umane?

Nu aceasta este problema fundamentală?

A, "nevoia" nu este chiar în lexiconul dumneavoastră.

Îl diluaţi în "necesităţi"...

şi ce este o necesitate? Asta înseamnă

nevoia de bani pentru dorinţa de cumpăra.

Ei bine, dacă această nevoie de bani pentru cumpărare

nu are nimic de a face cu nevoia

din cauză că probabil persoana nu are nevoie de bani

şi nici nevoi disperate,
să zicem, cum e aprovizionarea cu apă.

Or, poate ca nevoia de bani se
referă la un scaun de toaletă din aur.

Ei bine, încotro se duce totul?

La scaunul de toaletă din aur.

Şi voi numiţi asta economie?

Într-adevăr, când cineva crede aşa ceva,

trebuie să fie cea mai bizară

iluzie din istoria gândirii umane.

[Sistemul Monetar]

Ei bine - până acum ne-am
concentrat asupra sistemului de marketing.

Dar acest sistem de fapt reprezintă numai

jumătate din paradigma economică globală.

Cealaltă jumătate este „Sistemul Monetar”.

În timp ce Sistemul de Piaţă are
de-a face cu interacţiunea oamenilor

în jocul profitului privind întregul spectru al forţei de muncă

a producţiei şi distribuţiei,

Sistemul Monetar este guvernat de o serie de politici

impuse de instituţiile financiare

care creează condiţiile pentru

funcţionarea sistemului de piaţă, dincolo de orice altceva.

Include termeni pe care adesea îi auzim

cum ar fi ratele dobânzilor,
împrumuturi, datorii, masa monetară

inflaţia, etc.

Şi în vreme ce-şi smulgi părul din cap ascultând

păsăreasca care vine de la economiştii monetari:

„Modeste acţiuni de prevenire care pot evita necesitatea

unor acţiuni mai drastice, la o dată ulterioară...”

natura şi efectul acestui

sistem este în esenţă chiar simplu:

Economia noastră are...

sau economia globală are

trei lucruri de bază care o guvernează:

Unul este sistemul fracţional bancar

adică băncile care tipăresc bani din nimic.

De asemenea are la bază dobânda compusă.

Când împrumuţi bani, trebuie să plăteşti mai mult

decât ai împrumutat, ceea ce înseamnă că împrumutul tău

creează bani din nimic

repet, care sunt folosiţi pentru a creea şi mai mulţi bani.

Trăim într-o paradigmă a creşterii infinite.

Paradigma economică în care
trăim acum este o schemă Ponzi.

Nimic nu creşte la infinit.

Nu este posibil.

Un mare psiholog, James Hillman, scria:

„Singurul lucru care creşte necontrolat în corpul uman după

o anumită vârstă, este cancerul”.

Nu este vorba de o anumită
cantitate de bani care trebuie permanent să

crească, este vorba de o anumită cantitate de consumatori.

Consumatori care să împrumute bani cu dobândă

pentru a genera mai mulţi bani,
evident, aşa ceva nu este posibil

pe o planetă finită.

Oamenii sunt la bază doar vehicule de creeat bani

care trebuie să creeze şi mai mulţi bani

pentru a păstra întreaga tărăşenie departe de prăbuşirea

care se întîmplă să se petreacă chiar acum.

Sunt numai două lucruri pe care oricine trebuie să le ştie

despre sistemul monetar:

Primul: toţii banii sunt creaţi din datorii.

Banii cuantifică datoria

indiferent că se materializează
sub forma bonurilor de tezaur

a împrumuturilor imobiliare sau a cărţilor de credit.

Cu alte cuvinte, dacă toate împrumuturile datorate

ar fi returnate în acest moment

nu ar mai rămâne nici un dolar în circulaţie.

Şi al doilea lucru: toate
împrumuturile sunt virtual purtătoare de dobândă

şi banii necesari pentru a da înapoi această dobândă

nu au existat şi nu există ca şi lichidităţi.

Numai principalul (capitalul iniţial) este creat de împrumut

şi acest principal există sub formă de bani (lichidităţi).

Aşadar, dacă toate datoriile ar fi plătite acum,

nu doar că nu ar mai rămâne nici un dolar în circulaţie

dar ar rămâne o cantitate gigantică de bani datoraţi

care este literalmente imposibil de returnat,
pentru că pur şi simplu nu există.

Consecinţele din toate astea sunt
că două lucruri sunt inevitabile:

Inflaţia

şi Falimentul.

În ceea ce priveşte inflaţia,
acest lucru poate fi văzut ca o tendinţă istorică

în practic fiecare ţară în zilele noastre

şi are o cauză strâns legată

de creşterea perpetuă a cantităţii de lichidităţi

care sunt necesare

pentru a acoperi costurile necesare pentru
acoperirea dobânzilor şi a menţine sistemul funcţional.

În ceea ce priveşte falimentul,

acesta vine sub forma intrării în incapacitate de plată.

Această prăbuşire vine inevitabil când o persoană

o afacere sau o ţară

urmează un tipar în care plăţile dobânzilor

nu mai sunt posibile.

Dar există şi o parte luminoasă la toate astea...

cel puţin dacă vedem lucrurile în termenii sistemului de piaţă.

Pentru că datoria creează presiuni.

Datoria creează sclavi plătiţi.

O persoană care are datorii este mult
mai dispusă să accepte un salariu mic

decât o persoană fără datorii

devenind astfel o marfă ieftină

aşa că este minunat pentru
corporaţii să aibă o mulţime de oameni

care nu au mobilitate financiară.

Dar hei - aceeaşi idee se aplică
deasemenea şi în cazul ţărilor...

Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional

care cel mai adesea servesc ca un tampon

între interesele corporatiste internaţionale

şi au un interes gigantic pentru a
împrumuta ţările aflate în dificultate

la nişte dobânzi foarte ridicate

şi apoi, odată ce o ţară

este într-o mare gaură de bani şi nu poate plăti

sunt aplicate măsuri de austeritate,

corporaţiile îşi fac apariţia

şi valorifică resursele naturale ale acelei ţări.

Asta se numeşte eficienţă a economiei de piaţă.

Dar, aşteptaţi - mai este ceva:

vedeţi - este acest unic

hibrid al sistemului monetar şi sistemului de piaţă

numit bursa de valori

care în loc să, ştiţi voi, producă ceva real

ea doar tranzacţionează banii în sine.

Şi când achiziţionează datorii, ştiţi ce fac cu ele?

Aveţi dreptate - le tranzacţionează şi pe alea.

Efectiv cumpără şi vând datorii pentru profit.

De la schimburi de credit standard

şi obligaţiuni colaterale pentru datoriile consumatorului

până la cele mai complexe scheme de derivative folosite

pentru a masca datoria unor ţări întregi

cum ar fi complicitatea cu

bănci de investiţii ca Goldman Sachs sau a Greciei

care aproape că a prăbuşit economia întregii Europe.

Aşadar, când ne referim la Bursa de valori şi la Wall Street

avem de-a face cu un nou nivel de nebunie

născută din ciclul valorii Circulaţiei Banilor.

Tot ceea ce trebuie să ştiţi despre pieţe

a fost scris în editorialul ziarului Wall Street Journal

acum câţiva ani în urmă

când era numit " Lecţii ale Investitorului cu Creier Avariat"

şi în acest editorial, ei au explicat de ce

persoane cu uşoare afecţiuni la cap

sunt mai buni ca investitori

decât persoanele cu o funcţionare a creierului normală.

De ce? Pentru că persoana

cu uşoare afecţiuni ale creierului nu are nici o empatie.

şi asta este cheia. Dacă nu ai nici un fel de empatie

te poţi descurca bine ca investitor

aşa că Wall Street recrutează
oameni care nu au nici o empatie.

Pentru a merge acolo şi a lua decizii

şi a face tranzacţii fără nici o remuşcare şi nici un scrupul

în legătură cu ceea ce fac

şi cum poate afecta asta oamenii de lângă ei.

Aşa că ei au inventat această rasă de roboţi.

Aceşti oameni care nu au suflet

şi din moment ce nici nu mai vor
să îi plătească pe aceşti oameni -

ei creează acum roboţi - roboţi adevăraţi

programe de tranzacţionare algoritmică (gen Forex, n.t.).

Goldman Sachs într-un scandal de proporţii:

au pus un computer în imediata
vecinătate a Bursei de valori din New York.

Acest computer, acest computer
„de proximitate” cum l-au numit:

rulează toate tanzacţiile de schimb şi

marchează toate schimburile cu volum de ordine mare

într-un fel în care „stoarce”

fiecare penny sau mărunţiş din toate schimburile.

E ca şi cum ar aspira bani pe durata întregii zile.

S-au dus cu un sfert de milion în anii treizeci

sau 60 de zile fără nici o înterupere

si au făcut milioane de dolari în fiecare zi?

Asta este din punct de vedere statistic Imposibil!

Când lucram pe Wall Street am priceput că poate funcţiona

pentru oricine urcă cu un etaj mai sus şi dă mită.

Brokerii dau mită directorului

directorul dă mită directorului regional de vânzări.

Directorul regional de vânzări

dă mită Directorului naţional de vânzări.

E ceva de la sine înţeles.

De Crăciun, cine ia cel mai mare bonus

într-o afacere medie de brokeraj? Ofiţerul de serviciu.

Ofiţerul de serviciu stă acolo pe parcursul întregii zile:

se presupune că ar trebui să asigure

inviolabilitatea oricăror reguli marginale

şi "conformitatea" cu legea.

Desigur că da, în măsura în care

mituieşti ofiţerul de serviciu

bineînţeles, se poate spune că
este în conformitate cu legea!

Deci, cum pătrunde frauda în sistem?

Acesta nu mai este demult un produs secundar.

Este inclusă în sistem.

Este ca în gluma aceea veche a lui Woody Allen. El spune:

Domnule doctor, fratele meu se crede găină.

Iar doctorul îi spune „să ia o pastilă”

şi asta ar trebui să-i rezolve problema.

Iar el îi răspunde, nu, domnule doctor, nu aţi înţeles,

noi avem nevoie de ouă!

OK?

Aşadar, tranzacţionarea frauduloasă funcţionează

între bănci

pentru a genera venituri

pentru a genera bonusuri

şi devine acea creştere a P.I.B.

motorul care mişcă economia Statelor Unite

chiar dacă acestea sunt în mod
esenţial tranzacţii frauduloase

pentru care de fapt nu există nici o
speranţă că s-ar putea vreodată plăti înapoi.

Pur şi simplu se procesează,
generează şi re-securizează nimicul.

Dacă aş scrie 20 de miliarde de
dolari pe un şerveţel de cocktail

şi i l-aş vinde lui J.P. Morgan iar J.P. Morgan ar scrie

20 de miliarde de dolari pe un şerveţel de cocktail

şi am schimba între noi aceste două cockteiluri la bar

şi ne-am plăti amândoura un sfert de 1% dintr-o taxă

am avea o groază de bani ca bonus de Crăciun.

Fiecare am avea în scriptele noastre un
şerveţel de cocktail de 20 de miliarde

care nu are nici o valoare până la momentul

în care sistemul este în stare să absoarbă acest fictiv

şerveţel de cocktail, caz în care mergem la guvern

pentru a fi plătiţi pentru el.

şi, pentru că Wall Street şi bursele de valori mondiale

deţin în conservare în jur de 700 de trilioane de dolari

de revendicări frauduloase -

cunoscute ca derivative

ne aşteptăm la încă o prăbuşire.

O valoare de aproape 10 ori

mai mare decât producţia domestică

a întregii planete.

Şi în vreme ce vedem plătindu-se revendicările

corporaţiilor şi băncilor de către guverne...

care, bineînţeles, în mod comic sunt ele însele împrumutate,

de aici încep banii băncilor să funcţioneze.

Acum suntem pe cale de a vedea
încercări de a plăti pentru ţări întregi

de către conglomerate de alte state

prin intermediul consorţiilor bancare internaţionale.

Dar cum plăteşti pentru întreaga planetă?

Nu există nici o ţară la momentul
actual care să nu fie înglodată în datorii.

Cascada de datorii suverane implicite pe care am văzut-o

poate fi abia începutul, în cazul în
care luăm în considerare calculul matematic.

Se estimează că numai în Statele Unite

impozitele trebuie să crească cu 65%

de persoană doar pentru a acoperi
rata dobânzilor, în viitorul apropiat.

Economiştii realizează acum,
că ceea ce se anticipa cu câteva decade în urmă

şi anume că 60% din ţările de pe această
planetă vor fi falimentare, e previzibil.

Dar, aşteptaţi - lăsaţi-mă să clarific asta:

lumea merge către faliment

indiferent ce naiba înseamnă asta

din cauza ideii numite „datorie”

care nici nu există în realitatea fizică.

E doar o parte a unui joc pe care noi l-am inventat...

şi totuşi, încă avem un miliard de fiinţe omeneşti

care nu au nici un viitor.

Disponibilizări extreme - oraşe
de corturi - sărăcie accelerată

măsuri de austeritate impuse - şcoli închise -

copii înfometaţi ... şi alte nivele de destrămare familială

- toate din cauza acestei fantezii elaborate...

Ce naiba, suntem tâmpiţi?!

Hei! Hei! Marte - omul meu.

Ajuţi un frate, ă?

Maturizează-te copile!

Saturn! Ce faci omule?

Şi-aduci aminte ce mai ierburi trăgeam cu tine

acum ceva timp în urmă?

uh - ascultă Pământ

Ne-am cam săturat de tine.

Ţi-am dat de toate şi toate le-ai risipit.

Ai o mulţime de resurse la dipoziţie şi tu o ştii.

De ce nu te maturizezi şi nu înveţi

ce înseamnă responsabilitatea, în numele lui Christos!

O faci pe mama ta să se simtă nenorocită.

Eşti pe cont propriu, amice!

Mda, cum spui tu.

[Sistemul de Sănătate Publică]

Acum, luând toate astea în considerare...

de la maşina risipei cunoscută ca sistemul de piaţă -

până la maşina de îndatorare
cunoscută ca sistemul monetar-

ceea ce creează paradigma
sistemului monetar al pieţei libere

care defineşte economia globală în zilele noastre...

este o singură consecinţă ce decurge din acestea

din întreaga maşinărie:

Inegalitatea.

Fie că este vorba despre sistemul
de piaţă care creează o naturală

gravitaţie către monopol şi consolidarea puterii

în timp ce mai generează şi un mănunchi de industrii bogate

care se ridică deasupra celorlalte

în ciuda utilităţii

astfel că în realitate cei mai de sus

sunt administratorii fondurilor speculative de pe Wall Street

care acum se duc acasă cu 300 de milioane de dolari pe an

pentru o contribuţie literalmente la nimic.

Asta în vreme ce un om de ştiinţă
care căută leacul pentru o boală

încercând să ajute umanitatea

poate cel mult să facă 60 de mii
de dolari pe an, dacă are noroc.

Sau fie că este sistemul monetar

care are inechitatea de clasă
încorporată chiar în structura sa.

De exemplu:

Dacă am un milion de dolari
disponibili şi-i pun într-un depozit bancar

pentru o dobândă de 4%

voi câştiga 40.000 de dolari pe an.

Fără nici o contribuţie socială, nefăcând nimic.

Pe de altă parte, dacă sunt o persoană
din clasa de jos şi trebuie să fac credite

pentru a-mi cumpara o maşină sau casă

plătesc pentru dobândă

care prin abstracţie

se duce către plata celor 4% dobândă ai milionarului.

Acest furt din buzunarul celui sărac pentru a-l plăti pe bogat

este un aspect fundamental, încorporat în sistemul monetar.

şi poate fi etichetat ca „Stratificare de Clasă”

Fireşte, istoriceşte, stratificarea socială

a fost mereu proclamată ca incorectă

dar a fost evident acceptată în permanenţă

aşa că acum 1% din populaţie
deţine 40% din bogăţiile planetei.

Dar dincolo de corectitudinea materială

mai este încă ceva care se petrece

dincolo de această inechitate de suprafaţă

care cauzează o deteriorare incredibilă
întregului sistem de sănătate publică.

Ştiţi, cred că oamenii sunt cel
mai adesea dezorientaţi de contrastul

dintre succesul material în societatea noastră

- nivele de bogăţie fără precedent -

şi multele eşecuri sociale.

Dacă vă uitaţi la statistica

privind consumul de droguri sau
privind criminalitatea sau sinuciderile

printre copii sau a evoluţiei
ratei de creştere a bolilor mentale

devine clar că ceva merge extrem de rău

în societatea noastră.

Datele pe care vi le-am prezentat

arată pur şi simplu într-un mod intuitiv faptul că oamenii

au fost expuşi timp de sute de ani la inegalitate si dezbinare

şi degradare socială.

Dar, această intuiţie este mai
adevărată decât ne-am putea imagina.

Sunt efecte sociale şi psihologice foarte profunde

datorate inegalităţii. Mai mult decât presupune sentimentul

de superioritate sau de inferioritate.

Acest tip de divizare -

şi poate putem merge mai departe
până la respect sau lipsă de respect -

face ca oamenii să se simtă priviţi de sus,
ca şi cum ar fi ultimii oameni.

Care este şi motivul, apropo, pentru care violenţa

este mai mare în societăţile mai inegale.

Expunerea la violenţă face adesea
ca oamenii să fie priviţi de sus

şi trataţi fără respect.

Dacă este un principiu pe care l-aş putea sublinia

acesta ar fi cel mai important principiu de la baza

prevenirii comportamentului violent

şi acesta ar fi „Egalitatea”.

Singurul factor realmente semnificativ

care afectează rata violenţei

este gradul de egalitate versus gradul de inegalitate

în acea societate.

Deci, ceea ce vedem este un fel de

disfuncţie socială generală.

Nu este doar unul sau două lucruri care nu merg bine

ci pe măsură ce inegalitatea creşte

se pare că totul creşte, fie că vorbim despre

infracţionalitate sau sănătate sau
bolile mintale sau orice altceva.

Unul dintre lucrurile realmente deranjant care
poate fi găsit în sistemul de sănătate publică

este că nu se referă niciodată la nenorocirea de a fi sărac.

Sau la nenorocirea de a te fi născut sărac.

Sănătatea ta plăteşte pentru asta
printr-o nesfârşită pleiadă de metode:

care concretizează în ceva numit
„gradientul socio-economic al sănătăţii”.

Pe măsură ce te deplasezi în jos pe acest grafic,
de la cel mai înalt punct

de statut social, în termeni socio-economici,

cu fiecare pas în jos, sănătatea subiecţilor se înrăutăţeşte

prin diversificarea numărului de boli.

Speranţa de viaţă se prezintă încă şi mai rău.

Rata mortalităţii infantile

vorbeşte de la sine.

Deci o problemă uriaşă a fost,

de ce există acest gradient.

Un răspuns simplu, evident,

este că, dacă eşti bolnav cronic, nu vei fi

prea productiv

aşa că sănătatea creează situaţii socio-economice diferite.

Nici măcar în cea mai mică măsură -

la un nivel atât de simplu că

poţi privi

statutul socio-economic al unui copil de 10 ani

şi aceasta va prezice ceva despre sănătatea lui

câteva decade mai târziu.

Aşadar, aceasta este legătura cauzală.

Următoarea - e „absolut evidentă”

săracii nu-şi permit să meargă la doctor...

Ce-i cu accesul la sănătate?

Nu are nimic de-a face cu asta

pentru că vedeţi acelaşi gradient

în ţări cu acces universal la sistemul medical şi

care au un sistem de medicină pentru asistaţii social.

Bine - următoarea "explicaţie simplă":

Ah - în general - cu cât eşti mai sărac

cu atât este mai posibil să fumezi

şi să bei şi toate tipurile de moduri de viaţă riscante.

Da, acestea contribuie dar studii aprofundate au demonstrat

că aceasta explică poate o treime din nestatornicie.

Deci ce rămâne?

Ce rămâne este faptul că ai o groază de probleme

cauzate de stresul sărăciei.

Deci, cu cât eşti mai sărac, excepţie fiind persoana

care este cu un dolar în urma la venit,
în spatele lui Bill Gates...

cu cât eşti mai sărac în ţara asta

în general, cu atât mai rău stai cu sănătatea ta.

Acest lucru ne spune ceva foarte important:

Legătura dintre sănătate şi sărăcie

nu se referă la a fi sărac, este despre a te simţi sărac.

Din ce în ce mai mult realizăm că stresul cronic

are o influenţă importantă asupra sănătăţii

dar cele mai importante surse de stres

sunt calitatea relaţiilor sociale.

şi dacă este ceva care

diminuează calitatea relaţiilor sociale

este stratificarea socio-economică a societăţii.

Ceea ce a arătat ştiinţa acum este

că indiferent de bunăstarea materială

stresul de a trăi pur şi simplu într-o societate stratificată

conduce la un larg domeniu de
probleme publice de sănătate

şi cu cât este mai mare inegalitatea,
cu atât mai grave devin acestea.

Speranţa de viaţă: mai mare în ţările mai egale.

Abuz de droguri: mai mic în ţările mai egale.

Boli mintale: mai puţine în ţări mai egale.

Capital social - însemnând

abilitatea oamenilor de a avea încredere unul în celălalt.

Din punct de vedere natural,
acesta este mai mare în ţările egale.

Media Educaţională: mai mare în ţările mai egale.

Rata crimelor: mai mică în ţările mai egale.

Infracţionalitatea şi rata încarcerării:

mai mică în ţările mai egale.

Se repetă la nesfârşit:

Mortalitatea infantilă - obezitatea - rata natalităţii juvenile:

Mai mică în ţări cu venituri egale.

Şi probabil cel mai interesant

Inovaţia: mai mare în ţările mai egale.

Ceea ce pune în discuţie străvechea noţiune cum că

o societate competitivă stratificată este
întrucâtva mai creativă şi mai inventivă.

Mai mult, un studiu efectuat în Marea Britanie

numit "WhiteHall Study"

a confirmat că există o distribuţie socială a bolilor

dacă o iei de sus în jos

pe scara socio-economică.

De exemplu, s-a descoperit că cele mai de jos trepte

ale ierarhiei au avut o creştere de 4 ori

a mortalităţii cauzate de boli de inimă,

comparativ cu treptele de sus.

Iar acest model există, indiferent
de accesul la asistenţă medicală.

Prin urmare - cu cât statutul
financiar al unei persoane este mai precar,

cu atât mai rea este şi starea acesteia de sănătate.

Acest fenomen îşi are rădăcinile în ceea ce am putea numi

"Stres Psihosocial"

şi este temelia celor mai mari distorsiuni sociale

care ne afectează astăzi societatea.

Cauza?

Sistemul Monetar de Piaţă.

Fără îndoială:

Cel mai mare distrugător al ecologiei...

cea mai mare sursă de risipă, de epuizare şi poluare...

cel mai mare alimentator de violenţă -

războaie, crime, sărăcie, abuz
asupra animalelor şi lipsă de umanitate..

cel mai mare generator de nevroze sociale şi personale...

de boli mintale - depresia, anxietatea...

Fără să mai menţionăm de cea mai
mare sursă de paralizie socială

care ne opreşte de a evolua la noi metodologii

pentru sănătate personală, sustenabilitate globală

şi progres pe această planetă -

nu este vreun guvern sau vreo legislaţie coruptă..

nu este vreo corporaţie sau un cartel bancar...

sau vreun defect al rasei umane...

Şi nici vreun secret ascuns cabalistic,
care controlează lumea.

Este, de fapt

Sistemul socio-economic însuşi

baza tuturor problemelor.

[Partea a 3-a: Proiectul Pământ]

Să ne imaginăm pentru moment că am avut opţiunea

să reconstruim civilizaţia umană din temelii.

Ce-ar fi dacă, ipotetic vorbind

am descoperi o replică exactă a planetei noastre

şi singura diferenţă dintre

aceasta şi planeta actuală

ar fi că evoluţia umană nu s-a petrecut.

Ar fi o paletă deschisă.

Fără ţări, fără oraşe, fără poluare, fără republicani...

doar un mediu curat şi deschis.

Aşadar ce am avea de făcut?

Ei bine, mai întâi am avea nevoie de un "scop", nu?

Şi e prudent să spunem că acel scop ar fi supravieţuirea.

Şi nu doar să supravieţuim,
ci s-o facem într-un loc optimizat, sănătos

şi prosper.

Cei mai mulţi oameni, fireşte, vor să trăiască

şi asta, preferabil, fără să sufere.

Prin urmare, baza acestei civilizaţii

trebuie să fie una de susţinere şi prin urmare

cât mai de durată pentru viaţa umană -

ţinând cont de toate nevoile materiale

ale tuturor oamenilor din lume

în timp ce încercăm să eliminăm tot ceea ce

ar putea să ne facă rău pe termen lung.

Înţelegând scopul "Durabilităţii Maxime"

următoarea întrebare priveşte "metoda" folosită.

Ce fel de abordare alegem?

Ei bine, să vedem-

Ultima dată când am verificat,
politica era metoda de operare socială pe Pământ...

Aşadar, ce au de spus doctrinele republicanilor, liberalilor

conservatorilor sau socialiştilor despre designul societăţii?

Hmmm...absolut nimic.

Bine atunci - dar despre religie?

Cu siguranţă marele creator trebuie
să fi lăsat nişte schiţe pe undeva...

Nu... n-am găsit nimic.

Bun atunci - ce a mai rămas?

Se pare că ceva numit "ştiinţă".

Ştiinţa este unică prin faptul că
metodele sale au nevoie nu numai ca ideile

propuse să fie testate şi replicate...

dar tot ceea ce vine dincolo de
ştiinţă este în mod inerent falsificabil.

Cu alte cuvinte, spre deosebire de religie şi politică,

ştiinţa nu are ego

şi tot ceea ce ne sugerează acceptă posibilitatea

de a se dovedi fals în cele din urmă.

Nu ţine la nimic şi evoluează constant.

Ei bine, mie asta mi se pare destul de firesc.

Şi apoi - bazându-ne pe starea
actuală a cunoştiinţelor ştiinţifice

la început de secol 21

împreună cu scopul nostru de "maximă durabilitate"

pentru populţia umană

cum se începe procesul actual de construcţie?

Ei bine, prima întrebare necesară este:

De ce avem nevoie pentru a supravieţui?

Răspunsul, bineînţeles sunt resursele planetare.

Fie că este vorba despre apa potabilă, energia consumată

sau materia primă utilizată pentru a crea unelte şi adăpost

planeta deţine un inventar de resurse -

multe dintre acestea necesare supravieţuirii noastre.

Aşadar, aceasta fiind realitatea

devine critic să aflăm ce avem şi unde este.

Aceasta înseamnă că trebuie să efectuăm un studiu.

Localizăm şi identificăm fiecare resursă fizică de pe planetă

şi cantitatea disponibilă în fiecare loc

de la depozitele de cupru, până la cele mai bune locaţii

pentru ferme eoliene unde să producem energie,

la izvoare naturale de apă proaspătă

la o evaluare a cantităţii de peşte din ocean

şi până la cele mai bune terenuri
arabile de cultivare a hranei, etc.

Dar, pentru că noi oamenii vom consuma

aceste resurse în decursul timpului

vom realiza că nu trebuie doar
să localizăm şi să identificăm -

ci şi să urmărim.

Trebuie să fim siguri că nu rămânem
fără nici unul dintre aceste lucruri...

asta ar fi rău.

şi înseamnă nu numai să urmărim rata de consum

dar şi ratele de regenerare

ca de exemplu, cât este necesar,

pentru ca un copac să crească
sau ca un izvor să se reumple.

Aceasta se numeşte "Echilibru Dinamic".

Cu alte cuvinte, dacă folosim
copacii mai repede decât pot ei creşte -

avem o problemă serioasă, pentru că este nesustenabil.

Atunci cum urmărim acest inventar

mai ales atunci când recunoaştem că toate aceste

lucruri sunt risipite peste tot.

Avem mine de minerale vaste în ceea ce numim Africa,

concentraţii de energie în Orientul Mijlociu,

uriaşe posibilităţi de alimentare de la energia
mareică pe coasta Atlanticului din America de Nord,

cel mai mare rezervor de apă proaspătă în Brazilia, etc.

Ei bine, încă o dată, ştiinţa străveche are o sugestie

numită "Teoria Sistemelor".

Teoria Sistemelor recunoaşte că structura lumii naturale

de la biologia umană la biosfera pământească,

la forţa gravitaţională a sistemului solar în sine

este un imens sistem conectat
sinergetic - total interconectat.

Aşa cum se conectează celulele
umane pentru a forma organele

iar organele se conectează pentru a ne forma organismele

şi cum trupurile noastre nu pot
supravieţui fără resurse terestre

sau hrană, aer şi apă, suntem intrinsec conectaţi la pământ.

şi aşa mai departe.

Deci - aşa cum sugerează şi natura luăm tot acest inventar

şi urmărim datele şi creem un sistem pentru a-l administra.

Un "Sistem de Administrare al Resurselor Globale", de fapt

pentru a ţine socoteala fiecărei
resurse relevante de pe planetă.

Pur şi simplu nu avem altă alternativă logică,
dacă scopul nostru ca specie

este să supravieţuim în timp.
Trebuie să urmărim totul ca întreg.

Înţelegând asta, putem acum să analizăm producţia.

Cum vom folosi toate aceste lucruri?

Care va fi procesul nostru de
producţie şi de ce avem nevoie

pentru a fi siguri că este cel mai bine optimizat

pentru a ne maximiza durabilitatea?

Primul lucru care ne sare în ochi este faptul că

trebuie să încercăm constant şi să perseverăm.

Resursele planetare sunt în esenţă finite.

Aşa că este important să acţionăm "strategic".

"Conservarea strategică" este cheia.

Al doilea lucru pe care îl recunoaştem, este că unele resurse

nu sunt la fel de bune ca altele, ca performanţă.

De fapt, unele lucruri, puse în practică

au un efect teribil asupra mediului

ceea ce ne afectează invariabil sănătatea.

De exemplu: petrolul şi combustibilii fosili,
indiferent cât ai reduce consumul

vor elibera mereu câţiva agenţi poluatori pentru mediu.

Prin urmare, este esenţial să facem ce este
mai bine pentru a folosi astfel de lucruri

numai atunci când chiar trebuie - dacă nu chiar deloc.

Din fericire pentru noi, vedem o mulţime de
alternative -solară, eoliană, mareică, hidro-

încălzire diferenţială şi
posibilităţ de utilizare a energiei geotermale

aşa că putem avea o strategie obiectivă
despre cum să utilizăm acestea şi unde

pentru a evita ceea ce este numit „impact retroactiv”

sau orice altceva care rezultă din
procesul de producţie sau utilizare

care poate produce distrugeri
mediului şi prin urmare, nouă înşine.

Vom numi asta „Siguranţa Strategică”

pentru a o lega de „Conservarea Strategică”

Dar strategiile de producţie nu se opresc aici.

Vom avea nevoie de o „Eficienţă Strategică”

pentru mecanica efectivă de producţie în sine.

şi ceea ce găsim aici este că sunt cam

trei protocoale specifice la care trebuie să aderăm:

Unu: Fiecare bun pe care îl producem trebuie să fie

proiectat să dureze cât mai mult timp posibil.

În mod natural, cu cât mai multe lucruri tind să se strice

cu atâta mai multe resurse sunt necesare pentru a le înlocui

şi cu atât mai multă risipă se produce.

Doi: Când lucrurile se strică

sau nu mai este posibilă utilizarea lor din diverse motive

este neapărat necesară colectarea sau
reciclarea a cât mai multe dintre ele.

Aşadar liniile de asamblare
industrială trebuie să ţină cont de asta

încă din primele faze ale ciclului de producţie.

Trei: Tehnologiile cu evoluţie rapidă, cum este electronica,

care este expusă celei mai
rapide faze de învechire tehnologică

va fi necesar să fie reproiectată pentru

o îmbunătăţire a componentelor fizice rapidă şi facilă.

Ultimul lucru pe care ni-l dorim este
să aruncăm la gunoi întregul computer

doar pentru că unele dintre
componentele sale sunt depăşite tehnologic.

Aşadar vom proiecta componentele în
aşa fel încât să fie uşor îmbunătăţite

piesă cu piesă, într-un mod standardizat şi interschimbabil

care să ţină pasul cu tendinţele schimbărilor tehnologice.

Şi atunci când realizăm că aceste
mecanisme ale „Conservării Strategice”

„Siguranţei Strategice” şi „Eficienţei Strategice”

sunt pure consideraţii tehnice

dincolo de orice opinie sau părere umană

pur şi simplu vom programa
aceste strategii într-un calculator

care poate manipula şi calcula toate variabilele relevante

permiţându-ne să ajungem la

o metodă absolut perfectă pentru o producţie sustenabilă

bazată pe cunoaşterea curentă.

Şi în vreme ce asta poate suna
ca şi cum ar fi un proces complex

tot ceea ce ne trebuie este un computer performant

ca să nu mai menţionăm o atât de mare varietate

de sisteme informatice de decizie şi monitorizare

pe care le utilizăm deja în întreaga lume astăzi

pentru scopuri izolate. Este un simplu proces de extindere.

Aşadar...

Astăzi, nu doar că avem propriul
Sistem de Management al Resurselor

dar avem deasemenea şi un
Sistem al Managementului Producţiei

ambele uşor de automatizat

pentru a maximiza eficienţa, conservarea şi siguranţa.

Realitatea informaţională este că mintea umană

sau chiar a unui grup de oameni,
nu poate urmări tot ceea ce trebuie urmărit.

Trebuie făcută prin intermediul
computerelor şi este realizabil.

Şi asta ne duce către următorul nivel: Distribuţia.

Care sunt strategiile sustenabile care au sens aici?

Păi, din moment ce ştim că cea mai scurtă

distanţă între două puncte este o linie dreaptă

şi de vreme ce energia este necesară
pentru alimentarea maşinilor de transport

cu cât este mai mică distanţa de transport,
cu atât este mai eficientă.

Producerea unor bunuri pe un
continent şi transportul lor pe un altul

are sens numai dacă bunurile în discuţie pur şi simplu nu pot

fi produse la locul de destinaţie.

Altminteri, nu este nimic altceva decât risipă.

Trebuie să producem local, ca distribuţia să fie simplă

rapidă şi să necesite cât mai puţină energie.

Noi numim asta „Strategia Proximităţii”

ceea ce la un nivel simplu înseamnă reducerea

cât mai mult posibil a transportului de bunuri

între materia primă şi produsele finite.

Desigur, ar putea fi de asemenea important

de ştiut şi ce bunuri transportăm şi de ce...

Iar asta intră sub incidenţa unei alte categorii, Cererea.

Şi cererea este pur şi simplu
ceea ce oamenii au nevoie pentru a fi

sănătoşi şi de a avea un nivel de viaţă ridicat.

Spectrul nevoilor materiale umane

raza în jurul căreia gravitează necesităţile vieţii

cum ar fi hrana, apa potabilă şi adăpostul...

până la bunurile sociale sau
recreaţionale care sunt necesare relaxării

şi cele personale - împlinirea socială -

toate sunt factori importanţi pentru om
şi societate dincolo de orice altceva.

Aşa că - foarte simplu - începem o altă chestiune.

Oamenii îşi descriu nevoile, cererea este

procesată şi producţia începe bazată pe această cerere.

Şi din moment ce nivelul cererii pentru bunuri diferite va

fluctua în mod natural de la regiune la regiune

va trebui creeat un „Sistem de
Monitorizare a Cererii/Distribuţiei”

pentru a evita blocajele şi supraproducţia.

Bineînţeles, această idee nu este o noutate

ea este utilizată în fiecare lanţ
important de magazine în zilele noastre

pentru a se asigura o inventariere corespunzătoare.

Numai că, de data aceasta, se va aplica la scară globală.

Dar aşteptaţi un moment.
Noi nu putem realmente înţelege cererea

dacă nu cuantificăm actuala utilizare a bunurilor în sine.

Este logic şi sustenabil ca fiecare om să aibă să zicem,

cel puţin câte un lucru din tot ce se face?
Chiar şi în detrimentul utilităţii?

Nu. Asta ar fi pur şi simplu risipitor şi ineficient.

Dacă o persoană are nevoie de un
bun dar acea nevoie este să zicem:

pentru 45 de minute în medie zilnic

ar fi mult mai eficient dacă

acel bun ar fi pus la dispoziţia fiecăruia

precum şi altora numai când este nevoie.

Mulţi uită că ceea ce doresc ei nu este bunul

este scopul acelui bun.

Când realizăm că acel bun în sine

este la fel de important ca şi utilitatea sa

putem vedea că „restricţia externă”

sau ceea ce numim astăzi „proprietate”

este extrem de degradantă şi
ilogică din punct de vedere al mediului

într-un sens economic, fundamental.

Deci, avem nevoie să elaborăm o
strategie numită „Acces Strategic”

Aceasta poate fi fundaţia pentru

„Sistemul nostru de Cerere/Distribuţie”

care oferă garanţia că putem

satisface cererea nevoilor populaţiei

oferind acces pentru orice îşi doreşte fiecare,
atunci când îşi doreşte.

Şi în ceea ce priveşte obţinerea fizică a bunurilor

centralizată şi cu centre de acces regional

toate au un rost, în cea mai mare parte

fiind aşezate în imediata vecinătate a populaţiei

iar o persoană pur şi simplu intră, ridică obiectul

îl utilizează şi la sfârşit, îl returnează
atunci când nu mai este nevoie de acel bun...

cam în genul în care funcţionează
bibliotecile în zilele noastre.

De fapt, aceste centre nu doar că vor exista

în comunitate aşa cum astăzi vedem magazinele locale

dar centre de acces specializate
vor exista în locaţii specifice

unde anumite bunuri sunt utilizate cu precădere

economisind energie şi cu
cicluri cât mai reduse de transport.

Şi de îndată ce acest Sistem de
Monitorizare devine operaţional

el se conectează direct la
Sistemul de Management al Producţiei

Şi, bineînţeles, la Sistemul de Management al Resurselor

prin crearea unui sistem care se interconectează dinamic

la un sistem economic de management global

prentru a ne asigura că se menţine sustenabilitatea

începând cu asigurarea integrităţii resurselor finite

mergând mai apoi către
certitudinea că se creează cele mai bune

cele mai strategice bunuri posibile

în timp ce distribuim totul

în cel mai eficient şi inteligent mod.

Şi ca unic rezultat al
abordării bazate pe prezervarea mediului

care este în mod intuitiv cea
mai potrivită de cele mai multe ori

este că acest proces logic, în totalitate

este un proces practic de conservare şi eficienţă

care defineşte exclusiv o sustenabilitate
realmente umană pe această planetă

care cel mai probabil poate genera ceva
niciodată văzut până acum în istoria umanităţii.

Accesul la Abundenţă...

nu doar pentru un procent din populaţia lumii...

ci pentru întreaga civilizaţie.

Acest model economic a fost
prezentat totuşi doar ca o generalizare...

Această abordare responsabilă a sistemelor pământului

a managementului resurselor şi proceselor

proiectate pentru nimic altceva

decât grija pentru întreaga umanitate

în cel mai eficient şi inteligent mod

poate fi definit ca:

„O ECONOMIE BAZATĂ PE RESURSE”

Ideea a prins contur în 1970

prin intermediul inginerului structural Jacque Fresco.

El a realizat că societatea se afla pe un curs de coliziune

cu ea însăşi şi cu natura - nesustenabile pe fiecare nivel

şi dacă lucrurile nu se vor schimba

există posibilitatea de a ne distruge într-un fel sau altul.

Există posibilitatea ca toate
aceste lucruri de care vorbeşti Jacque...

să fie puse în aplicare cu ceea ce ştim astăzi?

Sau numai presupui ...
bazându-te pe ceea ce se ştie astăzi?

Nu presupun, ci toate aceste lucruri pot
fi puse în aplicare cu ceea ce ştim astăzi.

Ar putea dura 10 ani pentru a
schimba felul în care arată pământul.

Pentru a reconstrui lumea ca o a doua Grădină a Edenului.

Alegerea depinde numai de voi.

Stupiditatea rasei care construieşte arme nucleare...

care proliferează armele...

care încearcă să rezolve problemele voastre în mod politic

alegând între un partid politic sau altul...

tot acest sistem politic este fundamental corupt.

Lăsaţi-mă să o spun din nou:

Comunismul, socialismul, fascismul, democraţii

liberalii - vor doar să pună stăpânire pe fiinţele umane.

Toate organizaţiile care cred că este
posibilă o viaţă mai bună pentru om:

nu există problema negrilor, sau problema polonezilor,

evreilor sau grecilor,

ori a femeilor, toate acestea sunt probleme umane!

Nu-mi este teamă de nimeni; Nu lucrez pentru nimeni;

nimeni nu mă poate discredita.

Nu am şefi.

Mi-e teamă să trăiesc în societatea de astăzi.

Societatea noastră nu poate fi
menţinută prin acest tip de incompetenţă.

Era minunat - sistemul pieţei libere -

în urmă cu 35 de ani. Atunci încă mai era util.

Acum, dacă nu ne vom schimba
modul de gândire, vom pieri.

Ceea ce vedem în filmele horror SF
va fi viitorul societăţii noastre.

Modul în care nu se poate continua

şi politica...

sunt părţi ale acestui film horror.

Vedeţi dumneavoastră, o mulţime de oameni
folosesc azi termenul de „ştiinţa fără suflet”

pentru că ştiinţa este analitică,

şi ei nici măcar nu ştiu ce înseamnă analitic.

Ştiinţa înseamnă: aproximări cât mai exacte

a modului în care realmente operează natura.

Aşadar, să spunem adevărul - este ceea ce este.

Un om de ştiinţă nu încercă să se înţeleagă cu oamenii.

Oamenii de ştiinţă ne spun numai ceea ce au descoperit.

Ei trebuie în permanenţă să se
întrebe în privinţa naturii lucrurilor

şi dacă câţiva oameni de ştiinţă
vin cu un experiment în care se arată

că anumite materiale au anumite proprietăţi

alţi oameni de ştiinţă mai apoi trebuie să poată reproduce

acel experiment şi să obţină aceleaşi rezultate.

Chiar dacă un om de ştiinţă
crede că un tip de aripă de avion

în conformitate cu calculele matematice

poate să suporte o anumită greutate

el totuşi pune acea greutate pe aripă

pentru a vedea când se rupe şi apoi spune

ştii „calculele mele au fost
corecte sau acestea nu sunt corecte”

Iubesc acest sistem pentru că este nepărtinitor

şi liber de prejudecata că
matematica poate rezolva toate problemele.

Trebuie să vă supuneţi de
asemenea şi matematica la un test.

Cred că fiecare sistem care poate

fi supus testelor, ar trebui să fie testat.

Şi că toate deciziile ar trebui bazate doar pe cercetare.

O Economie Bazată pe Resurse nu este altceva decât

metoda ştiinţifică aplicată problemelor sociale

un concept aproape inexistent în lumea de azi.

Societatea este o invenţie tehnică.

Şi cele mai eficiente metode de
optimizare a sistemului de sănătate,

a producţiei de bunuri, a distribuţiei,
a infrastructurii oraşelor şi altele asemenea

se află în raza preocupărilor ştiinţifice

şi tehnologice - nu a politicii
sau a sistemului economic monetar.

Funcţionează în acelaşi mod sistematic
în care să spunem, funcţionează un avion

şi nu există o cale republicană sau
liberală pentru a construi un avion.

De altminteri, natura însăşi este

referinţa fizică pe care o utilizăm să ne demonstrăm ştiinţa

şi este un sistem predefinit -

care este emergent pe măsură ce începem să-l înţelegem.

De fapt, nu există nici un motiv pentru care

să crezi în mod subiectiv că ceva este adevărat.

Mai degrabă, se prezintă ca o opţiune:

poţi învăţa să te aliniezi cu

legile naturale şi să te comporţi în conformitate cu ele

creând invariabil durabilitate şi armonie

sau poţi merge împotriva curentului - şi nu purtat de el.

Nu contează cât de mult crezi tu că poţi

să te ridici şi să mergi drept pe zidul de lângă tine

de vreme ce legea gravitaţiei nu îţi va permite.

Dacă nu mănânci - vei muri.

Dacă vei fi evitat ca un lepros - vei muri.

Oricât de urât ar suna, natura este un dictator

şi fie o ascultăm şi venim în armonie cu ea

fie suferim consecinţe nefaste inevitabile.

Aşadar, o Economie Bazată pe Resurse nu este altceva

decât un set predefinit,
bazat pe înţelegerea mecanismelor vieţii

unde toate deciziile au la bază

optimizarea vieţii umane şi a
mediului într-un mod sustenabil.

Vine în legătură cu un empiric „Mesaj al Pământului”

în care fiecare fiinţă umană împarte, deorece este necesar,

tot ceea ce are, repet, dincolo de
filosofia sa politică sau religioasă.

Nu este nici un relativism cultural în această abordare.

Nu are nici o importanţă opinia.

Nevoile umane sunt nevoi umane

şi necesităţile vieţii, cum sunt aerul curat

hrana sănătoasă şi apa potabilă

deopotrivă cu cultivarea unui mediu

pozitiv, stabil, non-violent, este necesară

pentru sănătatea noastră fizică şi mentală

pentru a se potrivi evoluţiei noastre

şi mai mult chiar, supravieţuirii speciei în sine.

O Economie Bazată pe Resurse

ar trebui să aibă drept fundament resursele disponibile.

Nu poţi pur şi simplu să aduni
o mulţime de oameni pe o insulă

sau să construieşti un oraş cu
50.000 de oameni fără să ai acces

la cele necesare vieţii.

Aşa că, atunci când utilizez termenul
de „abordare comphresivă a sistemelor”

mă refer la a face mai întâi inventarierea resurselor zonale

şi a determina ce poate oferi acel areal -

nu doar o abordare arhitecturală -

nu doar o decizie de design -

ci o decizie bazată pe tot ceea ce este necesar

pentru susţinerea vieţii umane.

Şi asta este ceea ce înţeleg
printr-un mod de gândire integrat.

Hrană, adăpost, căldură, dragoste -

toate aceste lucruri sunt necesare

şi dacă deposedezi oamenii de ele

ai un om mai dezumanizat, mai puţin funcţional.

Aşa cum am subliniat, Economia
Bazată pe Resurse se dezvoltă

global, abordând sistemele de la extracţie,
producţie şi distribuţie

care sunt bazate pe un set de
mecanisme economice realiste, sau strategii

care garantează eficienţa şi

durabilitatea în fiecare ramură a economiei.

Deci, continuând şirul ideilor privitoare la design-ul local

ce urmează în ecuaţia noastră?

Unde se vor materializa toate acestea?

În Oraşe.

Evoluţia oraşelor este cea care
defineşte civilizaţia modernă.

Rolul lor este acela de a facilita
un acces optim la necesităţile vieţii

deopotrivă cu un suport mărit pentru
interacţiunea socială şi comunitară.

Aşadar cum am putea descrie proiectarea unui oraş ideal?

Ce formă ar trebui să aibă?

Dreptunghiulară? Trapezoidală?

Păi, având în vedere că vom fi în mişcare în jurul lucrurilor

ar trebui să-l facem cât mai
echidistant posibil, cât mai accesibil

întocmai ca un cerc.

Ce ar trebui să conţină oraşul?

Păi, în mod natural, avem nevoie de o
zonă rezidenţială, o zonă industrială,

o zonă energetică, o zonă agricolă.

Dar noi deasemenea, suntem fiinţe cu aspiraţii, prin cultură,

natură, recreere şi educaţie.

Aşa că trebuie să includem un minunat parc în aer liber

un centru cultural/artistic şi pentru socializare

centre de educaţie şi laboratoare de cercetare.

Şi, din moment ce lucrăm cu un cerc

pare să fie raţional să
amplasăm aceste facilităţi în Segmente

având la origine o suprafaţă de teren
conformă fiecărei destinaţii în parte

la un loc cu un acces facil.

Foarte bine.

Acum, să trecem la lucruri mult mai specifice:

Prima oară va trebui să luăm în considerare nucleul

infrastructura sau intestinele organismului urban.

Acestea ar fi distribuţia apei, bunurilor,

evacuarea deşeurilor, reţeaua energetică şi canalizarea.

Întocmai cum în zilele noastre avem
distribuţia apei şi canalizarea în subteran

vom extinde acest concept şi pentru

sistemul integrat de reciclare şi colectare a deşeurilor.

Nu mai avem nevoie de poştaşi sau gunoieri.

Aceste servicii sunt încorporate în
arhitectura oraşului. Putem chiar folosi

automate de tuburi pneumatice şi alte tehnologii similare.

Câte ceva despre transport.

Este necesar să fie strategic
integrat şi proiectat pentru a reduce

sau chiar înlătura nevoia de
automobile independente, ineficiente.

Tramvaie electrice, benzi transportoare scări rulante şi

trenuri maglev care te pot duce practic

oriunde în oraş, chiar şi pe verticală

precum şi între oraşe diferite.

Şi, bineînţeles, în eventualitatea
că este necesar un automobil,

acesta este complet automatizat,
pentru siguranţă şi integritate.

De fapt, această tehnologie de
automatizare operează încă de acum.

În accidentele de automobil îşi pierd viaţa în jur de
1,2 milioane de oameni anual;

alte 50 de milioane sunt grav răniţi.

Este absurd şi asta trebuie să dispară.

Maşinile fără şofer laolaltă cu
proiectarea inteligentă a oraşelor

pot aproape elimina aceste accidente.

Agricultura.

Astăzi, din nefericire, utilizând tehnologii industriale ieftine,

utilizând pesticide, fertilizatori în exces şi alte metode

am reuşit să distrugem cu succes mult

teren arabil pe această planetă

ca să nu menţionăm că ne
otrăvim intens organismele proprii.

De fapt, toxinele chimice industriale şi agricole

sunt prezente în aproape oricare
fiinţă umană considerată, incluzând sugarii.

Din fericire, există o alternativă viabilă -

culturile în sere hidroponice şi aeroponice

care deasemenea reduc necesarul de nutrienţi şi apă

cu până la 75% din ceea ce utilizăm acum.

Hrana poate fi acum obţinută la scară industrială

în sere ermetice verticale.

Ar fi o nimica toată înlocuirea
producţiei a 50 de acri de teren arabil -

practic eliminând nevoia de a utiliza

pesticidele şi hidrocarburile în general.

Acesta este viitorul industriei alimentare.

Eficient, curat şi abundent.

Aşadar, un sistem aşa de avansat ar fi, cel puţin parţial

ceea ce este nevoie pentru a
reduce dimensiunea centurii agricole

şi ar produce tot ce este nevoie
pentru întreaga populaţie a oraşului

fără a fi nevoie să se importe nimic din altă parte

economisind timp, materiale şi energie.

şi dacă tot a venit vorba de energie -

Centura Energetică va trebui să
lucreze într-o abordare sistemică

care să extragă energia din medii regenerabile şi abundente

cum ar fi eoliană, solară,
geotermală şi prin temperatura diferenţială

şi dacă prin zonă sunt posibilităţi
hidro - energia valurilor sau mareică.

Pentru a evita intermitenţele şi a asigura

un surplus energetic

aceste metode vor fi îmbinate într-un sistem integrat

completându-se reciproc la nevoie

concomitent cu stocarea energiei în surplus

în uriaşe comdensatoare în subsol

în aşa fel încât nimic să nu se piardă.

Şi nu doar oraşul în sine îşi va produce energia,

ci clădirile îşi vor produce independent energia necesară

şi vor genera electricitate prin
intermediul vopselei fotoelectrice,

a traductoarelor de presiune, a efectului termoelectric,

şi a altor tehnologii curente
dar utilizate insuficient momentan.

Dar, fireşte, aceasta ne conduce către întrebarea:

Cum va fi posibilă crearea în primul rând

a acestor tehnologii şi bunuri?

Asta ne trimite către Producţie:

Centura Industrială, dincolo de a
conţine spitale şi altele asemenea

ar trebui să fie un conglomerat de fabrici.

Integrate pretutindeni,

ar putea, fireşte, să obţină materiile prime pe calea

sistemului de management global al resurselor,
despre care am mai vorbit -

cu cererea generată de populaţia oraşului însuşi.

Dincolo de producţia de utilaje,

trebuie să luăm în discuţie un nou, puternic fenomen

care doar ce a apărut în istoria recentă a umanităţii

dar este pe cale să schimbe totul.

Se numeşte Robotizare

sau automatizarea muncii.

Deci, dacă vă uitaţi în jur veţi observa că aproape

tot ceea ce folosim astăzi

este automatizat.

Încălţămintea, hainele, consumabilele,
automobilul şi multe altele...

sunt fabricate de maşini într-un mod robotizat.

Putem oare spune că societatea noastră

nu a fost influenţată de acest extraordinar avans tehnologic?

Bineînţeles că nu!

Aceste sisteme vor trasa noile structuri

şi noile nevoi vor face ca multe
din nevoile actuale să fie depăşite.

Deci, va trebui să dezvoltăm

şi să utilizăm tehnologia într-un mod exponenţial.

Aşadar, în mod sigur automatizarea
va continua. Nu putem opri

tehnologiile care au sens.

Automatizarea muncii prin tehnologie este doar începutul

transformărilor sociale majore din istoria umanităţii.

De la revoluţia agricolă şi inventarea plugului

şi până la revoluţia industrială
şi inventarea motorului cu aburi

mergând până la era informaţională
pe care o traversăm acum

ceea ce este esenţial este
avansul electronicii şi computerelor.

şi graţie avansului metodelor de producţie actuale

robotizarea evoluează de la sine.

Depăăirea metodei tradiţionale

de asamblare a subansamblelor într-o configuraţie -

duce către o metodă avansată de creare

a unui produs printr-un singur proces.

Asemeni celor mai mulţi ingineri,
sunt fascinat de biologie fiindcă este

aşa de plină de exemple de capodopere de inginerie.

Biologia este - studiul lucrurilor capabile să se reproducă.

Deoarece asta este cea mai bună
definiţie a vieţii pe care o avem.

Repet, ca inginer am fost mereu

intrigat de ideea maşinilor care se pot reproduce singure.

Rep-Rap este o imprimantă tridimensională

ceea ce înseamnă că este o
imprimantă care conectată la computer

şi care în loc să imprime un
model pe foi bideminsionale de hârtie

construieşte un obiect real, fizic, tridimensional.

Acum, asta nu este o noutate,

imprimantele 3-D sunt cunoscute încă de acum 30 de ani.

Chestia faină la Rep-Rap este că-şi
construieşte singură cele mai multe componente

Aşa că dacă ai una ai putea

să faci o alta şi să o dai unui prieten

sau poţi deasemenea să fii capabil să
produci o mulţime de alte lucruri folositoare.

De la simpla modelare a obiectelor casnice de bază

şi până la modelarea unui automobil dintr-o singură piesă

printr-o prelucrare 3D cu o astfel de imprimantă,

se face pasul către o transformare
profundă a practic oricărei arii de producţie.

Incluzând şi construcţia locuinţelor.

Contour Crafting este

de fapt o astfel de tehnologie de fabricare -

aşa numita modelare 3D - când se construiesc direct

obiecte 3D plecând de la un model pe calculator.

Utilizând metoda Contour Crafting
(modelarea conturului) devine posibilă

construirea unei case de 1800 metri pătraţi

în totalitate de către o maşină, timp de o zi.

Motivul pentru care oamenii sunt
interesaţi de automatizarea în construcţii

este că aceasta aduce realmente o mulţime de beneficii.

De exemplu, construcţiile sunt munci destul de grele

şi dealtminteri creează locuri
de muncă pentru un segment social

dar deasemenea prezintă complicaţii şi probleme.

De exemplu, munca în construcţii este
cea mai periculoasă muncă existentă.

Este mult mai periculoasă decât
munca în mină sau agricultura.

Şi are rata de mortalitate cea
mai mare în aproape toate ţările.

O altă problemă este risipa.

Pentru o casă medie în Statele Unite
se produc între 3 şi 7 tone de deşeuri.

Aşadar, e o cantitate imensă dacă ne
uităm la impactul sectorului de construcţii

şi luăm în considerare că 40%
din toate materialele existente

în lume se folosesc în construcţii.

Aşadar, se produce o risipă mare de energie şi resurse

şi deasemenea un impact negativ pentru mediu.

Construcţia caselor utilizând ciocane şi cuie şi lemn

în stadiul actual al tehnologiei
de astăzi este realmente absurdă

şi trasează calea pentru forţa de muncă a clasei medii

în opoziţie cu industrializarea, în Statele Unite.

Recent, economistul David Autor de la
M.I.T. a făcut un studiu

care scoate în evidenţă faptul că,
clasa mijlocie este pe cale de dispariţie

şi va fi înlocuită de automatizare.

Este simplu, Automatizarea este mult mai productivă

eficientă şi durabilă faţă de munca umană

în aproape oricare sector al economiei actuale.

Maşinile nu au nevoie de concediu, pauze, asigurări, pensie

şi pot munci 24 de ore pe zi.

Potenţialul lor privind acurateţea

comparativ cu munca umană este dincolo de orice discuţie.

De reţinut: munca umană repetitivă a devenit depăşită

şi nepractică peste tot în lume

iar şomajul pe care îl vedem pretutindeni în toată lumea

este fundamental datorat acestei

evoluţii a eficienţei în tehnologie.

De ani de zile, analiştii
economiei de piaţă ignoră acest fenomen

care poate fi numit „şomaj Tehnologic”

deşi realitatea este că noile sectoare de activitate care apar

sunt motivate numai de reabsorbţia
forţei de muncă disponibilizate.

Astăzi, sectorul serviciilor a mai rămas ultimul refugiu

şi angajează în prezent peste
80% din forţa de muncă americană

cu o similaritate în cele mai multe ţări puternic industrializate.

Oricum, şi acest sector începe

să simtă ameninţarea datorată
automatizării în continuă creştere a chioşcurilor

a restaurantelor automatizate şi
chiar a magazinelor automatizate.

Economiştii de astăzi în sfârşit

au început să înţeleagă ceea ce negau
cu încăpăţânare în urmă cu câţiva ani:

nu numai că şomajul tehnologic
este o alternativă exasperantă

care împlică forţa de muncă de pretutindeni

datorată tendinţelor de globaliazare a muncii

dar cele mai multe cauze ale recesiunii

sunt furnizate de rapiditatea cu
care industriile sunt automatizate.

Şmecheria, care nu duce nicăieri,

este că cu cât se automatizează
mai repede pentru a economisi bani

cu atât mai mulţi oameni sunt disponibilizaţi

şi cu atât mai mult scade puterea de cumpărare a acestora.

Aceasta înseamnă că, în timp ce o corporaţie

poate produce totul mai ieftin

din ce în ce mai mulţi oameni vor
dispune de bani pentru a cumpăra ceva

indiferent de cît de ieftine vor deveni produsele.

Ceea ce trebuie subliniat este că jocul „muncii pentru bani”

uşor uşor se apropie către sfârşit.

De fapt, dacă reflectaţi un moment

asupra profesiilor existente astăzi

şi pe care automatizarea le-ar putea
desfiinţa chiar de acum, dacă s-ar aplica,

75% din forţa de globală de muncă ar putea fi

înlocuită de automatizare începând de mâine.

şi de aceea, în Economia Bazată pe Resurse

nu există un Sistem Monetar.

Nu există bani...

pentru că nu este nevoie de ei.

Economia Bazată pe Resurse

recunoaşte eficienţa automatizării

şi acceptă ceea ce oferă aceasta.

Nu luptă împotriva ei, cum facem noi astăzi.

De ce? Pentru că este iresponsabil

să nu acorzi atenţie eficienţei şi durabilităţii.

şi aceasta ne conduce înapoi către sistemele oraşului.

În centru se află Clădirea Centrală

care nu doar că adăposteşte

facilităţile educaţionale şi de transport -

deasemenea adăposteşte ordinatorul

care supervizează tehnica oraşului.

Oraşul este, în sine, o imensă maşină complet automatizată.

deţine senzori în toate sectoarele tehnice

pentru a urmări progresul arhitectural -

al producerii de energie, al producţiei de bunuri,
a distribuţiei şi altele asemenea.

Acum, ar trebui ca oamenii să supervizeze aceste

operaţii în eventualitatea unei defecţiuni sau ceva similar?

Cel mai probabil, da.

Dar numărul acestora poate să scadă

pe măsură ce timpul trece şi îmbunătăţirile continuă.

Oricum, similar cu ceea ce avem astăzi, probabil 3%

din populaţia oraşului ar fi necesară

pentru aceste activităţi.

şi pot să vă asigur:

că într-un sistem economic care

de fapt este proiectat să aibă grijă de voi

şi să vă garanteze siguranţa

fără a fi necesară recurgerea la

o dictatură privind nevoile de bază...

de obicei o activitate care este fie

tehnic inutilă sau social inutilă

de vreme ce oricum nu există ameninţarea datoriei

pur şi simplu va dispare.

Vă garantez: oamenii îşi vor oferi în mod voluntar timpul lor

şi se vor dedica menţinerii şi îmbunătăţirii sistemului

pentru că în realitate astfel vor avea grijă de ei.

şi coroborat cu această problemă a „Iniţiativei” -

vine şi presupunerea că

dacă nu există o presiune externă

pentru ca cineva „să muncească pentru a trăi”

oamenii doar vor lenevi, fără să facă nimic

şi se vor transforma în grămezi leneşe de grăsime.

Asta este un nonsens.

Sistemul de muncă pe care îl avem astăzi

este de fapt generatorul leneviei -

nu cel care rezolvă problema asta.

Dacă vă gândiţi un pic, când eraţi copii -

eraţi plini de viaţă, preocupaţi de lucruri noi,
dorind să le înţelegeţi -

şi deasemenea să creaţi sau să exploraţi...

dar asta s-a întâmplat până în
momentul în care sistemul v-a obligat

să vă concentraţi atenţia pe cum să faceţi bani.

şi încă de la educaţia primară

şi până la studiul universitar,
preocupările copilăriei s-au tot diminuat.

Te-ai dezvoltat numai ca o creatură care serveşte

ca o rotiţă într-un model care oferă

fructele sale la cel mult 1% din oameni.

Studiile ştiinţifice arată acum că oamenii, în realitate

nu sunt motivaţi de răsplata în bani

când vine vorba de creativitate şi ingeniozitate.

Creaţia însăşi este răsplata.

Banii, în realitate, par a servi ca motivaţie pentru iniţiativă

numai pentru acţiunile repetitive, degradante -

un rol pe care îl avem noi acum
şi care poate fi preluat de maşini.

Când vine vorba de inovaţie

realitatea este că mintea umană

interferează cu motivaţia monetară ca un obstacol

distrăgând atenţia şi blocând gândirea creatoare.

Asta explică de ce Nicola Tesla, fraţii Wright

şi alţi inventatori care au contribuit masiv

la ceea ce este lumea actuală

niciodată nu au arătat vreun interes pentru iniţiativa plătită.

Banii, de fapt, sunt o falsă iniţiativă

şi cauzează de 100 de ori mai multe piedici

decât stimulare a contribuţiei.

Bună dimineaţa clasă! Vă rog luaţi loc!

Primul lucru pe care doresc să
îl fac este să mă plimb prin clasă

şi să întreb pe fiecare ce
doreşte să se facă când va creşte mare.

Cine vrea să înceapă?

Ok, ce vrei să ne spui Sarah?

Când voi creşte, vreau să
muncesc la McDonalds ca mama mea!

Ooo, tradiţie de familie, nu?

Dar tu Linda?

Când voi creşte, vreau să fiu

prostituată pe străzile din New York!

Ooo, o fată fermecătoare, nu?

Foarte ambiţioasă.

Dar tu Tommy?

Când voi creşte mare, vreau să devin

un bogat şi influent om de afaceri care lucrează

pe Wall Street şi face profit

din prăbuşirea economiilor altor state.

Investitor...

Minunat să văd aşa nişte preocupări multiculturale!

[Victime ale Culturii]

Cum spuneam mai devreme, Economia Bazată pe Resurse

aplică Metoda ştiinţifică
pentru rezolvarea problemelor sociale

şi asta nu se limitează la simpla eficientizare tehnologică.

Ia de asemenea în considerare

componenta umană şi socială şi implicaţiile acestora.

La ce este bun un sistem social dacă, în cele din urmă,

nu produce fericire şi coexistenţă paşnică?

Deci, este important să punctăm faptul că,

odată cu înlăturarea sistemului monetar

şi cu asigurarea tuturor celor necesare vieţii

vom vedea o reducere globală a

criminalităţii cu până la 95% aproape imediat

pentru că nu mai este nimic de furat,
ascuns sau şmecherit, ori altele asemenea.

95% din oamenii care sunt în închisori astăzi au ajuns acolo

datorită unor infracţiuni de
proprietate sau a consumului de droguri

iar consumul de droguri este o tulburare - nu o crimă.

Deci, ce se întâmplă cu cei 5%?

Cu cei realmente violenţi...

adesea identificaţi ca fiind

violenţi de dragul de a fi violent...

sunt ei cumva oameni „răi”?

Motivul pentru care sincer cred că este o pierdere de timp

să intri într-o discuţie despre valorile morale

referitoare la cauza pentru care sunt violenţi oamenii

este că nu am avansat nici o iotă

în înţelegerea privind atât cauzele cât

şi mijloacele de a preveni comportamentul violent.

Oamenii mă întreabă adesea dacă
cred în „iertarea” criminalilor.

Eu le răspund că:

„Nu, nu cred în iertare,

în orice caz, nu mai mult decât în condamnare”

Numai dacă noi, ca societate,

putem lua aceeaşi atitudine în tratarea violenţei ca

o problemă asemănătoare medicinei
preventive şi a sănătăţii publice

mai degrabă decât ca un „rău” moral...

Numai când noi vom suferi o schimbare în

atitudinea noastră şi a responsabilităţii şi valorilor

abia atunci vom reuşi realmente să reducem

nivelul violenţei mai degrabă decât să o stimulăm -

ceea ce din păcate facem acum.

Cu cât cauţi mai mult dreptatea, cu atât vei fi mai rănit

pentru că nu există lucrul numit dreptate.

Este ceea ce este. Asta este.

Cu alte cuvinte, oamenii sunt
condiţionaţi să fie rasişti, bigoţi -

dacă ei sunt prinţi într-un mediu care promovează asta

de ce ai învinui o persoană pentru asta?

Ei sunt victime ale subculturii.

Mai mult decât atât, ei trebuie ajutaţi.

Ideea este că, trebuie să reproiectăm mediul

care produce comportamentul aberant.

Asta este problema.

Nu să închizi oamenii în închisoare.

De aceea judecătorii, avocaţii -

„libertatea de a alege” - asemenea concepte

sunt periculoase, pentru că te dezinformează.

Acea persoană e ”rea”...
sau altă persoană e „criminal în serie”.

Criminalii în serie sunt impuţi.

Asemenea soldaţilor care sunt
criminali în serie cu mitralieră.

Ei devin maşini de ucis, dar nimeni

nu-i priveşte ca asasini sau criminali

pentru că asta este „natural”.

Aşa că învinuim oamenii.

Noi spunem: „Păi, tipul ăsta a fost nazist - el a torturat evrei”

Nu, el a fost obligat să tortureze evrei.

Odată ce accepţi faptul că oamenii

au dreptul de a alege şi că sunt liberi

să ia aceste decizii... liberi să facă

alegeri înseamnă să nu fie influenţaţi

nu mai poţi înţelege asta.

Toţi suntem imfluenţaţi în alegerile noastre

de către cultura care ne-a format, de către părinţi

şi de către valorile noastre dominante.

Aşadar, suntem influenţaţi - deci nu
avem cum să facem „alegeri libere”.

Care este cea mai măreaţă ţară din lume?
Răspunsul adevărat:

Nu aţi fost peste tot în lume şi nu ştiţi

suficient de mult despre diferite
culturi ca să răspundeţi la această întrebare.

Nu ştiu pe nimeni care să răspundă aşa.

Ei spun „e vechea şi minunata S.U.A.!

Cea mai măreaşţ ţară din lume!

Nu e nici o introspecţie... „Ai fost în India” - „Nu”.

„Ai fost în Anglia? - Nu”.

„Ai fost în Franţa? - Nu.”

Păi şi atunci de unde știi?

Nu pot răspunde la asta - devin furioşi pe tine.

Ei spun, „La dracu! cine naiba te crezi

de-mi spui mie cum să gândesc?”

Ştiţi... Nu uitaţi: aveţi de-a face cu oameni aberanţi.

Ei nu sunt responsabili pentru răspunsuri;

ei sunt victime ale culturii ceea ce înseamnă

că au fost influenţaţi de cultura lor.

[Partea a 4-a: Răsăritul]

Cînd luam în discuţie Economia Bazată pe Resurse

adesea se argumentează cu un
număr de argumente nefondate.

[E!](Întrerupere)

[E! Hei!]

[Stai un pic!]

[Știu ce e asta. Se numeşte Marxism amice.]

[Stalin a omorât 800 de milioane de
oameni din cauza unor idei ca asta...]

[Tatăl meu a murit în Gulag!](Siberia, n.t.)

[Comunistule! Fascistule!]

[Dacă nu-ţi place în America ar trebui să pleci!]

În regulă, toată lumea, hai să ne calmăm...

[Moarte Noii Ordini Mondiale!]

[Moarte Noii Ordini Mondiale!]

Şi pe măsură ce audienţa

creşte în mod iraţional, şoc şi confuzie:

brusc, mediatorul suferă un atac de cord.

Şi filmul cu aparenţă
comunistă nu mai este prezentat deloc.

[Eroare de sistem]

[Revenire Initiată - Restartat]

Dar ştiţi, le spun acestui gen de oameni

aflaţi în situaţii din astea „think tank”

Ştiţi voi, genul ăla Club of Rome sau asemenea...

Ei spun „Marxist”!

Ce? Marxist? De unde ai scos asta?

Ei tocmai privesc asta ca pe o icoană la care ţin -

e Sfântul lor Graal

şi e unul lejer, ştiţi voi.

Oamenii întreabă dacă sunt socialist, comunist sau capitalist

iar eu le spun că nu sunt nici unul din astea. De ce credeţi

că acestea sunt singurele voastre opţiuni?

Toate aceste construcţii politice

au fost creeate de scriitori care au presupus

că trăim pe o planetă cu resurse infinite.

Nici unuia din aceşti filosofi politici nici măcar

nu i-a trecut prin cap că totul are un sfârşit.

Cred că comunismul, socialismul, libera iniţiativă, fascismul

sunt părţi ale unei evoluţii sociale.

Nu poţi face un pas gigantic

de la o cultură la alta -

sunt o mulţime de paşi intermediari între ele.

Înainte ca toate care se termină în „istm” să apară

şi viaţa evoluează aşa cum am spus

cel mai uşor este să creezi toate condiţiile

necesare următoarei etape

şi asta implică aerul pe care îl respiri

apa pe care o bei, nevoia de siguranţă

accesul la educaţie - pentru toţi

toate aceste lucruri trebuie să le împărţim, să le oferim,

altfel, viaţa nu poate exista în nici o cultură.

Aşa că trebuie să ne „Începem viaţa de la 0”

iar viaţa astfel reîncepută nu
are loc în ea pentru nici un „istm”.

Este „ o viaţă bazată pe analiza valorii”.

[Dincolo de Limite]

Este o simplă chestiune istorică faptul că

ceea ce domină cultura intelectuală

în orice societate particulară reflectă

interesele dominante ale
grupului dominant din acea societate.

Într-o societate sclavagistă

credinţa în drepturile umane şi fiinţele umane

şi altele asemenea vor reflecta nevoile stăpânilor de sclavi.

Într-o societate, repet, care se bazează pe

puterea unor anumiţi oameni de a controla şi profita

de vieţile şi munca a milioane de alţi oameni

dominanta culturală va

reflecta nevoile grupului dominant.

Aşadar, dacă aruncăm o privire

ideile care prevalează în psihologie şi

sociologie şi istorie

şi economie politică şi în ştiinţele politice

reflectă fără dubiu interesele fundamentale ale elitelor.

Iar academicienii care întreabă prea mult

sunt trimişi la colţ sau

etichetaţi ca „radicali”.

Valorile culturale dominante

au tendinţa de a fi susţinute şi perpetuate

pentru că acestea sunt recompensate în acea cultură.

Şi într-o societate în care succesul şi

statutul sunt evaluate în bogăţia materială

- nu în contribuţia socială -

e uşor de văzut de ce lumea este aşa cum este astăzi.

Ne confruntăm cu o perturbare a sistemului de valori

- complet denaturat -

în care priorităţile personale şi sănătatea socială

sunt în plan secundar şi în detrimentul

noţiunilor artificiale de bogăţie fără limite.

Şi asemenea unui virus, perturbarea acum

penetrează toate nivelurile de guvernare

- ştiri, media,- divertismentul - chiar şi mediul academic.

Şi are încorporate în structura sa

mecanisme de protecţie

faţă de orice ar putea interfera cu ea.

Discipolii religiei Monetarismului de Piaţă

aceşti Autoproclamaţi Gardieni ai Stării de Fapt

în mod constant caută căi
pentru a împiedica gândirea analitică

care ar putea interfera cu credinţele lor.

Cele mai obişnuite sunt: Dualităţile Predefinite.

Dacă nu eşti Republican, trebuie să fii Democrat.

Dacă nu eşti creştin, poate eşti satanist.

Şi dacă consideri că societatea
poate fi semnificativ îmbunătăţită

considerând probabil - n-ai de unde să ştii-

oare poţi avea grija tuturor?

Eşti doar un „Idealist”.

Şi cel mai infam dintre toate:

dacă nu eşti pentru „piaţa liberă”

trebuie că eşti împotriva libertăţii însăşi.

Sunt un credincios în libertate!

De fiecare dată când auzi cuvântul libertate

fiind spus în orice context ar interfera cu guvernul

în orice context, asta pe înţelesul tău, înseamnă:

blocarea oportunităţilor de a transforma banii

în mai mulţi bani, în favoarea posesorilor individuali de bani.

Asta este. Orice altceva îţi spun

„avem nevoie de mai mult confort pentru oameni”

„oo, e vorba de libertate
împotriva tiraniei” şi aşa mai departe

de fiecare dată când auziţi asta
puteţi să decodaţi ca mai devreme

şi cred că veţi găsi o corelaţie imediată

de fiecare dată când faceţi asta.

Şi asta, într-un sens, s-ar putea numi:

o Sintaxă. O sintaxă a înţelegerii şi a valorii.

Deci, guvermele îşi reglementează propria recunoaştere

şi ar putea spune:„ O dar nu am vrut asta nicidecum”!

dar în realitate, exact asta fac.

Întocmai cum ai vorbi gramatical

şi ar trebui să urmăreşti regulile gramaticale

fără să recunoşti care sunt acele reguli...

Şi de aceea noi avem ceva care se
numeşte „Sintaxa Valorilor de Reglementare”

pentru a sublinia asta. Aşadar,
de fiecare dată când ei utilizeză aceste cuvinte:

„amestec în treburile guvernului”,
„lipsa libertăţilor” sau „libertate”

sau „progres” sau „dezvoltare”

poţi să înţelegi ce vor în realitate să spună.

Bineînţeles, când auzi cuvântul „libertate”

există tendinţa de a fi pus în aceeaşi propoziţie

cu ceva numit „Democraţie”.

Este fascinant să vezi cum
oamenii din zilele noastre par să creadă

că ei în realitate chiar au o influenţă

relevantă în ceea ce face guvernul

uitând însăşi natura

sistemului nostru în care totul este de vânzare.

Singurul vot care realmente contează este votul monetar

şi nu are nici o importanţă vreun

activist declamând despre etică şi responsabilitate.

Într-un sistem de piaţă, fiecare politician, fiecare legislatură

Şi mai mult, fiecare guvern, este de vânzare.

Şi, chiar cu o datorie de 20 de
trilioane de dolari datoraţi băncilor

începând cu 2007,

acestă grămadă de bani ar fi putut schimba

să spunem, infrastructura energetică globală

prin trecerea la metode complet regenerabile

în loc să fie pompaţi într-o serie de instituţii

care efectiv nu fac nimic util pentru a ajuta societatea

instituţii care ar fi putut fi

desfiinţate fără nici o repercursiune...

Condiţionarea oarbă a politicilor

şi politicienilor există şi oamenii
încă mai cred în bunele lor intenţii.

Realitatea este că, politica este o afacere

- nu prea diferită de oricare alta într-un sistem de piaţă -

şi politicienilor le pasă mai mult de
propriile interese înaintea la orice altceva.

Eu nu cred, cinstit, în profunzimea acţiunii politice.

Cred că acest sistem se
contractă şi se dilată după bunul plac.

Se adaptează la schimbări.

Cred că drepturile civile sunt o convenienţă

pentru a legifera drepturile celor care deţin acele ţări.

Eu cred că ele rezidă numai în interesul propriu;

ei văd un anumit tip de libertăţi ce par bune

- o iluzie a libertăţii - date
oamenilor pentru a-i vota în fiecare zi din an

pentru ca ei să aibă iluzia că participă la ceva.

Alegeri fără sens - aşa ca să
putem fi ca sclavii şi să spunem

„Oo, am Votat”! Limitele
dezbaterilor în această ţară sunt stabilite

înainte ca dezbaterile propriu zise să înceapă şi oricine

altcineva este marginalizat şi făcut să pară fie

comunist, fie un fel de trădător

- un ţăcănit - ăsta-i cuvântul...

Şi acum îi spun conspiraţie. Vedeţi, asta fac.

Ceva ce nu ar trebui să ne amuze nici măcar un moment:

acei oameni puternici se strâng împreună şi au un plan!

„Nu se întâmplă asta! Eşti un ţăcănit!
Conspiraţia ta e un bluff!”

Şi dintre toate mecanismele care apără acest sistem

sunt două care se repetă cu precădere.

Primul este această idee că sistemul acesta este „cauza”

progresului material pe care l-am văzut pe această planetă.

Ei bine... Nu-i.

Sunt două noţiuni de bază care

au creeat aşa numita „bogăţie”

şi explozia demografică pe care o vedem azi.

Prima: avansul exponenţial al tehnologiei productive;

prin ingeniozitatea ştiinţifică.

şi a doua: descoperirea iniţială a
energiei abundente a hidrocarburilor

- care este fundaţia curentă a
întregului sistem socio-economic.

Piaţa liberă / capitalismul / monetarismul

sistemul de piaţă - ori cum vreţi să-l numiţi -

care n-a făcut nimic altceva
decât să se cocoaţe pe acest avans

distorsionând sistemul de iniţiativă şi defazând

în mod grosolan metodele de
utilizare şi distribuţia acestor bogăţii.

Al doilea mecanism de apărare
este împărţirea socială beligerantă

generată de ani întregi de propagandă

care vede orice alt sistem social

ca o cale către ceva numit tiranie

împodobită cu nume variate cum ar fi Stalin, Mao, Hitler...

şi moartea pe care au generat-o aceştia.

Păi, pe cât de despotici au fost aceştia

laolaltă cu abordările sociale pe care ei le-au perpetuat...

când vine vorba de jocul morţii

când vine vorba de uciderea în masă sisitematică

zilnică a fiinţelor umane -

NIMIC în istorie nu se compară cu ceea ce avem astăzi.

Foametea - fără precedent în ultimul secol de istorie -

nu este cauzată de lipsa hranei.

Este cauzată de sărăcia relativă.

Resursele economice erau atât de inechitabil distribuite

încât săracii nu aveau suficienţi bani

cu care să cumpere mâncarea care ar fi fost

disponibilă dacă şi-ar fi permis să plătească.

Acesta ar fi un exemplu de Violenţă Structurală.

Alt exemplu: în Africa şi în alte zone-

mă voi concentra în mod particular asupra Africii -

zeci de milioane de oameni mor de SIDA.

Din ce cauză mor aceştia?

Nu pentru că nu am şti cum să tratăm SIDA.

Sunt milioane de oameni în ţările bogate

care trăiesc remarcabil de bine deoarece

aceştia au medicamentele care o tratează.

Oamenii din Africa, care mor de SIDA

nu mor din cauza virusului HIV...

Ei mor pentru că nu au banii cu care

să plătească pentru medicamentele care să îi ţină în viaţă.

Gandhi a văzut asta. A spus:

”Cea mai mortală formă de violenţă este sărăcia.”

şi aceasta este absolut adevărat.

Sărăcia omoară cu mult mai mulţi
oameni decât toate războaiele din istorie;

mai mult decât toate crimele din istorie;

mai mult decât toate sinuciderile din istorie...

nu numai că Violenţa Structurală omoară mai mulţi oameni

decât toată violenţa comportamentală la un loc,

Violenţa Structurală este principala

cauză a violenţei comportamentale.

[Dincolo de Limită]

Petrolul este fundaţia

Şi este prezent peste tot, la baza civilizaţiei umane.

Sunt 10 calorii de energie a
hidrocarburilor - petrol si gaz natural -

în fiecare calorie de mâncare pe care tu
şi eu o mâncăm în lumea industrializată.

Fertilizantele sunt produse din gaz natural.

Pesticidele sunt făcute din petrol.

Utilaje agricole alimentate cu petrol sunt
folosite la plantat - arat - irigat - recoltat

transportat - împachetat. Tu împachetezi mâncarea

în plastic - care este petrol. Tot plasticul este petrol.

Sunt 28 litri de petrol într-un cauciuc de maşină.

Petrolul este pretutindeni;
este omniprezent. Şi numai datorită

petrolului există 7 miliarde de oameni, sau

aproximativ 7 miliarde de
oameni pe planetă în acest moment.

Apariţia acestei energii ieftine şi uşoare

care, apropo, este echivalentă cu

miliarde de sclavi care lucrează non-stop

a schimbat lumea într-un mod radical în ultimul secol

şi populaţia a crescut de 10 ori.

Dar, până în 2050, rezervele de petrol pot să susţină

mai puţin de jumătate din populaţia actuală a lumii

în ceea ce priveşte modul ei de viaţă actual.

Deci, scala de adaptare la un trai
diferit este pur şi simplu enormă.

Lumea foloseşte acum şase de barili de
petrol pentru fiecare baril nou extras.

Cinci ani în urmă se foloseau doar patru

barili de petrol pentru fiecare baril nou.

Peste un an începând de acum se vor folosi

opt barili de petrol pentru fiecare baril nou extras.

Ce e deranjant pentru mine este

lipsa de orice efort real al guvernelor din întreaga lume

şi a liderilor industriei mondiale pentru a face ceva diferit.

Avem aceste, aşa-numite,
încercări de a construi mai multe eoliene

şi de a face ceva, poate cu Tide ...

ne-am apucat de încercări pentru a
face masinile noastre un pic mai eficiente

dar nu e nimic care să arate într-adevăr ca o revoluţie

care să amelioreze aceste
probleme - toate aceste pseudo-revoluţii

sunt destul de minore şi asta
cred ca este destul de înfricoşător.

Şi guvernele care sunt conduse de aceşti economişti

care nu dau doi bani cu adevărat pe
ceea ce ne interesează pur şi simplu

încearcă să stimuleze consumul
pentru a restabili prosperitatea trecută

în speranţa utopică cum că acestea pot reconstitui trecutul.

Ei îşi consumă energia în tipărirea de
bani lipsiţi total de orice garanţii.

Deci, în cazul în care economia se îmbunătăţeşte

şi revine faimoasa creştere economică

aceasta va fi doar de scurtă durată, deoarece

într-o perioadă scurtă de timp, numărată în luni

mai degrabă decât ani, va lovi
din nou bariera de aprovizionare;

va fi un alt preţ plătit - şoc -

şi o recesiune şi mai profundă. Aşa că eu cred că

vom merge într-o serie de cercuri vicioase.

Aşadar avem un grafic de
creştere economică - preţuri îngheţate

- după care totul se prăbuşeşte.
Acesta este nivelul la care suntem acum.

Apoi economia începe să îşi revină din nou,
dar în acest moment avem această

realitate economică ce anulează
posibilitatea de a produce energie mai ieftină.

Suntem la punctul culminant - suntem în cădere
liberă din punctul de vedere al producţiei de carburant.

Nu există o altă cale de a scoate
mai mult şi mai repede din pământ

asta înseamnă că lucrurile vor încetini,
preţul pe carburant va scade uşor

cum a făcut la începutul lui 2009...
dar apoi va avea o revenire

preţul ţiţeiului va începe să îşi revină

recent preţul a început să urce chiar şi până la 80$

şi ceea ce vedem este că, deşi pretul este 80$ pe

baril acum, adăugând şi colapsul economic,

oamenilor le este din ce în ce
mai greu să îşi permită să cumpere.

Producţia de ţiţei la nivel mondial în momentul
de faţă este de 86 de milioane de barili pe zi.

Peste 10 ani, vom fi în căutarea a

aproximativ 14 milioane de barili pe
zi pe care vom trebui să îi înlocuim.

Nu exista nimic la îndemână care să acopere

nici 1% din această cerere.

Dacă nu vom face nimic îndeajuns de repede ,

curând va fi o uriaşă deficienţă energetică.

Cred că marea noastră greşeală rezidă în nerecunoaşterea

cu un deceniu în urmă că era necesar un efort concentrat

pentru a dezvolta aceste forme

sustenabile de energie.

Cred că nepoţii noştri vor privi
înapoi asupra acţiunilor noastre cu o

dezamăgire totală. "Aţi ştiut că

aveţi de a face cu un produs finit...

cum aţi luat în considerare costrucţia economică

în jurul a ceva ce va dispare?"

Pentru prima dată în istoria omenirii

specia este confruntată acum
cu epuizarea resursei principale

aflate în centrul sistemului nostru curent de supravieţuire.

Punctul culminant al acestei probleme

este că deşi carburantul devine din ce în ce mai insuficient,

sistemul economic va continua să impună orbeşte

modelul său malign de creştere economică...

ca oamenii să cumpere în continuare
mai multe maşini alimentate de petrol

pentru a genera în continuare PIB şi
locuri de muncă...exacerbând declinul.

Oare sunt soluţii pentru a înlocui

edificiul economiei bazate pe hidrocarburi?

Desigur.

Calea de care avem nevoie
pentru a realiza aceste schimbări

nu se poate manifesta prin
protocoalele necesare sistemului monetar

din moment ce soluţii noi nu pot fi puse în aplicare

şi implementate doar prin mecanismul profitului.

Oamenii nu investesc în energii regenerabile

deoarece nu sunt aducătoare de bani
nici pe termen lung, nici pe termen scurt.

Iar condiţiile care trebuiesc îndeplinite

se pot îndeplini numai cu o pierdere financiară serioasă.

Prin urmare nu există stimulente financiare şi

în acest sistem, dacă nu există stimulente financiare,
lucrurile nu se întâmplă.

şi mai presus de toate, Peak Oil (Criza Petrolului) este

numai una dintre consecinţele

epavei trenului social, care prinde viteză.

Alt declin include Apa Potabilă

- esenţială vieţii -

care s-a împuţinat

pentru 2,8 miliarde de oameni

şi se va împuţina pentru 4 miliarde până în 2030.

Producţia Hranei:

Distrugerea suprafeţelor arabile de unde

provine 99.7% din hrana de astăzi

are o viteză de 40 de ori mai repede decât se regenerează

iar în ultimii 40 de ani, 30% din suprafaţa arabilă

a devenit neproductivă.

Nu mai spun că hidrocarburile sunt motorul principal

al agriculturii de astăzi şi se află în declin..

aşa cum vor fi şi rezervele de hrană.

În ceea ce priveşte resursele în general,

la obiceiurile noastre de consum curente, până în 2030

vom avea nevoie de două planete pentru a continua.

Fără să mai menţionez distrugerea continuă

a biodiversităţii care susţine viaţa

cauzând spasme mortale

şi destabilizarea mediului pe întreg globul.

şi cu tot acest declin

avem o creştere exponenţială a populaţiei

conform căreia, în 2030 vor fi peste

8 miliarde de oameni pe această planetă.

Numai producerea de energie va trebui

să crească cu 44% până în 2030,
pentru a face faţă acestei cereri.

şi din nou, din moment ce banii
sunt singurii iniţiatori ai acţiunii -

ne putem oare aştepta ca fiecare ţară

de pe planetă să poată să-şi permită

masivele schimbări necesare să revoluţioneze agricultura,

procesarea apei, producţia energetică şi restul?

Când schema globală a piramidei datoriilor

distruge încet-încet întreaga lume...

Nemaivorbind de faptul că

rata actuală a şomajului

va deveni normalitate, datorită

naturii şomajului tehnologic.

Locurile de muncă nu se mai întorc.

şi în final, o largă perspectivă socială.

Între 1970 şi 2010, sărăcia

pe acestă planetă s-a dublat datorită sistemului...

şi având în vedere starea actuală de fapt,

chiar credeţi că vom vedea altceva

decât o altă dublare...

mai multă suferinţă şi foamete în masă?

[Începutul]

Nu va mai exista nici o redresare.

Aceasta nu este o criză de durată

de care vom scăpa într-o bună zi.

Cred că următoarea fază prin care vom trece după

runda următoare de colaps
economic va fi cea a revoltelor populare.

Când indemnizaţiile de şomaj nu se vor mai plăti

din cauză că statul nu va mai avea bani.

şi când lucrurile se înrăutăţesc
astfel încât oamenii îşi pierd încrederea

în liderii aleşi, vor cere o schimbare

asta dacă nu ne omorâm între timp între noi

sau nu distrugem mediul înconjurător.

Mi-e frică să nu ajungem într-un
punct din care nu mai existe întoarcere...

şi asta mă frământă la infinit.

Facem tot ce putem pentru a evita această stare.

Este clar că suntem în pragul
unei mari tranziţii în viaţa umană...

Că ne confruntăm acum cu o schimbare

fundamentală a vieţii aşa cum o ştim de un secol.

Trebuie să fie o legătură între economie

şi resursele acestei planete

resursele fiind, bineînţeles,
orice formă de viaţă animală sau vegetală;

sănătatea oceanelor şi toate celelalte.

Este o paradigmă monetară care nu va ceda,

până când nu va ucide şi ultima fiinţă umană.

Grupul „din interior” va face totul pentru a ramâne la putere

şi asta este ceea ce trebuie să ţineţi minte.

Ei vor folosi armata şi marina şi alte minciuni...

sau orice altceva trebuie pentru a rămâne la putere.

Ei nu sunt pe cale să renunţe

deoarece ei nu cunosc nici un alt
sistem care sa le perpetueze clasa.

[În direct din New York]

[Protestele Globale Închid Economia Mondială]

[În direct-Londra]

[În direct-China]

[În direct-Africa de Sud]

[În direct-Spania]

[În direct-Rusia]

[În direct-Canada]

[În direct-Arabia Saudită]

[Creşterea ratei criminalităţii în Vest]

[Naţiunile Unite declară Starea de Urgenţă Globală]

[Şomajul la nivel mondial atinge 65%]

[Frica izbucnirii unui Război Mondial continuă]

[Prăbuşirea generată de datorie
creează acum penurie alimentară]

[Luaţi-i înapoi]

[Deoarece nici o violenţă nu a fost raportată

protestele fără precedent vor continua...

se pare că echivalentul a miliarde de dolari

sunt sistematic retrase din conturile bancare

din toată lumea şi în schimb...

evident, acum sunt aruncate în

faţa băncii centrale mondiale.]

[ACEASTA ESTE LUMEA VOASTRĂ]

[ACEASTA ESTE LUMEA NOASTRĂ]

[REVOLUŢIA ESTE ACUM]

[WWW.THEZEITGEISTMOVEMENT.COM]