Sărituri extreme în costume de zbor cu Ueli Gegenschatz

Săriturile în costume de zbor (wingsuit) sunt vârful de lance al sporturilor extreme - un act de un curaj incredibil, săritorii planează prin canioane la viteze de peste 100kmh. Ueli Gegenschatz vorbeşte despre cum (şi de ce) face acest lucru, şi prezintă un film impresionant.

Am început cu parapantismul.

Parapantismul este decolarea de pe munţi

cu o parapantă, cu posibilitatea de a

zbura pe distanţe lungi,

doar cu ajutorul curenţilor de aer.

De asemenea, sunt posibile diferite manevre acrobatice

cu o parapantă.

Apoi am început paraşutismul.

În această poză puteţi vedea

o săritură în patru,

patru oameni ce zboară împreună,

şi în partea stângă este cel ce filmează

cu o cameră montată pe cască

pentru a putea filma întreaga săritură,

pentru a realiza un film al săriturii, dar şi pentru aprecierea ei.

De la paraşutismul normal

am trecut la zborul liber.

Zborul liber este un paraşutism tridimensional.

Puteţi vedea paraşutistul în costum roşu,

în poziţie dreaptă.

Cel în costum galben-verde,

zboară cu capul în jos.

Şi acela sunt eu în fundal, înconjurând întreaga formaţie

de asemenea în cădere liberă, filmând

această săritură.

De la zborul liber am trecut la sărituri cu placa.

Aceste sărituri sunt paraşutism cu o placă sub picioare.

Puteţi să vă imaginaţi că această suprafaţă mare

a plăcii în timpul săriturii,

generează multă forţa, multă putere.

Desigur, pot folosi această putere

de exemplu pentru mişcări de tip elicopter.

Apoi am ajuns la costumul de zbor.

Acesta este un costum,

cu ajutorul căruia pot zbura, folosind doar propriul corp.

Dacă îmi încord corpul, pun tensiune pe costum,

îl pot face să zboare. Şi după cum vedeţi

viteza de cădere este mult mai mică

datorită suprafeţei mai mari.

Cu o poziţie corectă a corpului pot întradevăr să avansez înainte

şi să acopăr distanţe considerabile.

Aceasta este o săritura realizată în Rio de Janeiro.

Puteţi vedea Copacabana în stânga.

Apoi, cu toate abilităţile şi cunoştinţele

din parapantism şi din toate celelalte discipline

din paraşutism, am încercat săriturile de la punct fix.

Acestea sunt sărituri cu paraşuta de la puncte fixe,

precum clădiri, antene, poduri,

munţi sau stânci.

Pentru mine este senzaţia supremă

a căderii libere,

cu toate referinţele vizuale.

Scopul meu s-a transformat curând în a descoperi noi locuri

de unde nimeni nu a sărit înainte.

În vara anului 2000 am fost primul ce a sărit

de pe vârful Eiger din Elveţia.

Doi ani după aceea, am fost primul ce a sărit de pe Matterhorn,

un munte celebru pe care probabil

toţi de aici îl cunosc.

În 2005 am sărit de pe Eiger, Monk şi Jungfrau,

trei munţi foarte cunoscuţi din Elveţia.

Special la aceste trei sărituri a fost faptul că

le-am urcat pe toate într-o singură zi.

În 2008 am sărit de pe Turnul Eiffel din Paris.

(Râsete)

Cu toate aceste cunoştinţe, am vrut de asemenea

să fac şi cascadorii.

Împreună cu câţiva prieteni am început să facem diferite trucuri,

ca de exemplu săritura de aici,

am sărit de pe o parapantă.

Sau aici, toată lumea îngheţase de frig, cu excepţia mea,

pentru că era foarte rece în Austria,

locul unde am făcut această filmare.

Toţi stăteau în coş,

iar eu eram deasupra balonului,

pregătit să decolez cu placa sub picioare.

Sau această săritură, dintr-um camion în mişcare pe autostradă.

(Râsete)

Sporturile extreme la acest nivel de top

sunt posibile doar cu antrenamente sistematice,

dacă lucrezi din greu la talentele tale

şi la cunoştinţe.

Desigur că trebuie să ai o condiţie fizică foarte bună,

aşa că mă antrenez mult.

Trebuie să ai cel mai bun echipament posibil.

Şi probabil că cel mai important este că

trebuie să munceşti la abilităţile mentale, pregătire psihică.

Şi toate acestea pentru a ajunge cât mai aproape

de visul uman de a zbura.

Pentru 2009,

mă antrenez din greu pentru cele două noi proiecte ale mele.

Primul, vreau să dobor recordul mondial

la zborul de pe o stâncă cu ajutorul costumului meu de zbor.

Şi vreau să dobor recordul

la cea mai lungă distanţă zburată vreodată.

Pentru al doilea proiect,

am i idee senzaţională

legată de o săritură ce nu a mai fost realizată înainte.

Acum, în următorul film, veţi vedea

că mă pricep mai bine să zbor

decât să vorbesc engleză.

Vizionare plăcută şi mulţumesc frumos.

(Aplauze)

(Aplauze)

June Cohen: Am câteva întrebări.

Cred că toţi avem câteva.

Prima, este această senzaţie

asemănătoare cu cea din visul cu zborul?

Pentru că din câte se vede, s-ar putea să fie.

Ueli Gegenschatz: Aproximativ. Cred că este probabil cea mai apropiată

posibilitate de zbor asemănătoare visului de a zbura.

JC: Ştiu răspunsul deja, dar, cum aterizezi?

UE: Cu paraşuta. Trebuie să deschidem o paraşută

cu doar câteva secunde înainte de, aş spune, impact.

(Râsete)

Încă nu este posibilă aterizarea cu un costum.

JC: Încă. Dar oamenii încearcă. Eşti printre cei

care încearcă să o realizeze?

UE: Este un vis.

Încă lucrăm la aceasta şi

dezvoltăm costumul pentru a obţine performanţe mai bune,

pentru a ştii mai multe.

Şi cred că momentul se apropie.

JC: Bine. Vom urmări aceste încercări. Dar mai am încă două întrebări.

Ieşea fum

din spatele costumului. Purtai un costum propulsat?

UE: Nu. E doar fum.

JC: Ieşind din tine?

(Râsete)

UE: Sper că nu.

(Râsete)

JC: Pare periculos.

UE: Nu, fumul este pentru două motive,

poţi vedea viteza, şi poţi vedea traseul

de zbor.

Acesta e primul motiv. Şi al doilea motiv,

este mult mai uşor pentru cel ce filmează

dacă folosesc fum.

JC: Ah, înteleg. Costumul este făcut să lase fum

pentru a putea fi urmărit. Încă o întrebare.

Ce faci ca să-ţi acoperi faţa?

Pentru că mă tot gândeam că la viteza aceea

toată fată iţi este trasă înapoi.

Porţi o cască? Ochelari?

UE: Cea mai frumoasă şi pură senzaţie este doar cu ochelari.

JC: Şi aşa zbori de obicei?

UE: De obicei port o cască. În munţi port tot timpul o cască

datorită terenului - de obicei este dificil -

nu este asemenea săriturilor cu paraşuta unde ai locuri mari de aterizare.

Aşa că trebuie să fi pregătit.

JC: Este ceva ce nu faci?

Vin oamenii la tine cu proiecte spunând, „Vrem să faci asta!”

şi spui vreodată, „Nu, nu o voi face”?

UE: Desigur. Unii oameni au idei trăznite şi -

(Râsete)

JC: ...un rând de aplauze...

(Aplauze)

UE: Mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)