Privește în sus pentru o schimbare

Cât de des vedeți adevărata frumusețe a cerului pe timp de noapte? Lucianne Walkowicz, TED Fellow, ne explică cum poluarea luminoasă distruge experiența extraordinară (și adesea neglijată) de a privi direct cosmosul.

Cerul este în mod inerent democratic.

Este accesibil, în principiu,
oricui, de oriunde,

pentru că e îndeajuns să privești în sus.

Însă, asemenea multor lucruri frumoase
din jurul nostru,

dispare, iar noi nici nu am observat,

pentru că nici măcar nu privim în sus.

Însă cu ce ne preocupăm în schimb?

Ei bine, suntem cu ochii în telefoanele
și computerele noastre,

și în tot felul de ecrane.

Sincer, arareori ne batem capul

să ne ridicăm privirea îndeajuns
pentru a ne vedea unul pe celălalt,

darămite să ne mai și uităm la cer.

Există tendința să credem
că pierderea întunecimii cerului noaptea

e rezultatul inevitabil al progresului,
schimbării și al tehnologiei.

Pur și simplu nu este adevărat.

Vă explic mai târziu de ce.

Dar mai întâi, vreau să vă spun
despre experiența mea cu cerul nopții.

Nu am văzut un cer cu adevărat întunecat
noaptea până la vârsta de 15 ani.

Mă aflam aici, în Arizona.

Eram într-o excursie;
am tras undeva pe dreapta.

Nu aveam idee unde mă aflam exact,
știam doar statul.

Și m-am uitat în sus,

iar cerul era plin
de un număr infinit de stele.

Sunt din New York,

iar în New York puteți vedea luna
și câteva stele.

Cel mai adesea se dovedesc a fi
avioane în curs de aterizare.

(Râsete)

Cam asta e tot.

Ca rezultat, majoritatea colegilor mei
care sunt astronomi,

și-au petrecut o parte din tinerețea lor
privind cerul din propria lor curte.

Eu nu am avut niciodată această ocazie,

și drept urmare, tind să dezamăgesc
când vine vorba de călătoriile cu cortul.

Nu cunosc multe constelații.

Iar pe cele pe care le știu,
probabil că le cunoașteți deja.

Însă nu voi uita niciodată acea experiență

când am văzut pentru prima dată
cerul întunecat al nopții.

Am rămas încremenită
când am văzut cât de multe stele erau.

Și m-am simțit insignifiantă.

De asemenea, nu înțelegeam:
„Unde s-au ascuns în tot acest timp?

Cine a ascuns acest cer de mine?”

Bineînțeles, dacă stați să vă gândiți,
răspunsul e evident,

sau dacă priviți la imaginea din stânga,

unde puteți observa același cartier
în timpul unei pene de curent

față de o noapte obișnuită.

Nu poți vedea stelele
dacă le inunzi cu lumină.

Observați planeta noastră.

Aceasta e planeta noastră
văzută din spațiu.

Spre deosebire de stelele fierbinți
ce strălucesc și astfel le putem vedea,

planeta noastră este, astronomic vorbind,
destul de rece.

Deci nu prea strălucește.

Când vedeți că planeta arată
ca o marmură verde-albastră

așa cum e în această imagine,

vedeți asta pentru că lumina Soarelui
se reflectă de pe aceasta,

și de aceea puteți vedea
oceanele, norii și pământul.

Dar dacă nu ar străluci Soarele,

nu am putea vedea Pământul, nu?

Ori ba?

Acesta este Pământul nostru noaptea,

și e unul dintre
cele mai izbitoare exemple

despre modul în care am afectat
planeta, la scară globală.

Puteți vedea lumina
răspândindu-se pe tot globul.

Desigur, există porțiuni largi
de ocean care sunt încă întunecate,

iar în multe zone subdezvoltate
există încă întuneric.

Dar veți observa
că acesta este un efect global.

Atunci când ne gândim la locuri iluminate,
tindem să ne gândim

la exemple extreme, precum:
Times Square, Vegas Strip.

Însă, ce sugerează această imagine,

e că nu e vorba doar de exemplele extreme,

ci de oriunde există iluminat public.

Acest lucru tinde să aibă
un efect dramatic asupra Pământului.

Pentru a înțelege de ce,

tot ce trebuie să faceți
este să vă gândiți la forma unui bec.

Becul, indiferent de model,

e mai mult sau mai puțin rotund.

Acest lucru este minunat pentru scopul său
inițial de a ilumina interioarele.

Îl pornești și totul e inundat de lumină.

Un singur bec îți poate ilumina
aproape întreaga cameră.

Asta e minunat dacă vrei
să iluminezi în interior,

însă aplicabilitatea lui
în iluminatul public,

cu acea formă tradițională a becului,

un fel de glob care răspândește
lumină peste tot,

este de fapt foarte ineficientă.

Când sunteți în aer liber,
ceea ce vă interesează cel mai mult

este ca împrejurimile
și terenul de sub voi să fie iluminate.

Toată lumina care se răspândește
în sus și în jos

nu vă ajută de fapt
să iluminați zona din jurul vostru.

Ceea ce face de fapt este
să se împrăștie spre cer

și să devină ceea ce numim
„poluare luminoasă”.

Chiar dacă nu vrei să privești la stele,
acest lucru ar trebui să te îngrijoreze,

deoarece înseamnă că 60-70% din energia
pe care o folosim pentru iluminatul public

se irosește eclipsând stelele.

Așa cum am mai spus,
sunt un mare fan al tehnologiei.

Evident, folosesc tehnologia zilnic;
sunt un om de știință.

Există tendința de a spune că progresul...

nu vreau să sugerez că trebuie
să trăim la lumina lumânării.

Într-adevăr, tehnologia ne permite
să putem studia cerul

în moduri fără de care ar fi imposibil.

Unul dintre cele mai bune exemple este,
desigur, telescopul spațial Hubble.

Hubble a fost lansat în spațiu,
de unde trimite imagini zilnic

și ne permite să vedem lucruri

pe care suntem incapabili
să le vedem cu ochiul liber,

într-un mod ce nu ne-a fost accesibil
în toată istoria omenirii.

Alte exemple ar fi reprezentările
dintr-un planetariu.

În ultimii ani, reprezentările
din planetarii s-au modernizat,

având efecte vizuale extraordinare,

și deși acest lucru nu reprezintă
accesul direct către cer,

putem avea, cel puțin,
acces la cunoștințe despre cer.

Într-adevăr, putem să explorăm cerul
într-un planetariu

într-un mod în care nu am putea să-l facem

doar dacă am sta sub cerul liber
și am privi în întuneric.

Ați auzit cu toții probabil de telescopul
spațial Hubble și de planetarii.

Însă există modalități prin care
tehnologia permite accesul oamenilor

să experimenteze cerul

în moduri poate necunoscute de aceștia.

Acestea se numesc
„proiecte de știință cetățenească”.

Știința cetățenească e atunci când mari
proiecte de cercetare își publică datele

și îi învață pe oamenii obișnuiți, ca voi,
să interacționeze cu aceste date

și să contribuie efectiv la cercetare,

făcând comentarii interesante
sau evidente despre aceasta.

Un exemplu este ceea ce vă arăt aici,
numit „Galaxy Zoo".

Galaxy Zoo este un proiect

în care oamenii primesc un ghid
de 20 de minute sau chiar mai puțin

despre modul de interacțiune
cu imaginile galaxiilor.

Ei învață să analizeze imaginile

și în câteva minute, trec la treabă

și fac categorisiri și clasificări utile

pentru aceste galaxii.

E ușor de înțeles

de ce Galaxy Zoo ar putea tenta
oamenii să se implice:

are imagini frumoase;

galaxiile sunt în general
destul de atractive.

Există, totuși, multe alte exemple
de proiecte științifice cetățenești

în care oamenii s-au implicat,

care au diferite niveluri
de abstractizare,

despre care ați crede neapărat
că oamenii s-ar repezi să le încerce.

Un astfel de exemplu
este proiectul științific al cetățenilor

asociat cu misiunea din care fac parte,

numită Misiunea Kepler.

Kepler e un telescop spațial ce explorează
planetele din jurul altor stele,

măsurând cu precizie lumina
care provine de la stelele respective.

Noi căutăm semnele de atenuare a luminii

cauzate de planete ce blochează
o parte din lumina stelei respective.

Avem un proiect cetățenesc
numit „Planet Hunters”.

Planet Hunters vă oferă,
ca și Galaxy Zoo, un scurt tutorial,

iar în câteva minute, puteți începe

să analizați date din Misiunea Kepler

și să explorați planete.

Ideea proiectului e atractivă, nu-i așa?

Însă procesul de vânătoare al planetelor
implică multe grafice de analizat,

ca și cel pe care vi-l arăt aici,
și adnotarea lor.

Fac asta toată ziua și nici măcar
nu mi se pare atât de interesant.

Cu toate acestea, nu numai că oamenii
sunt interesați să facă acest lucru,

dar cetățenii care lucrează
la proiectul Planet Hunters

au descoperit planete în datele analizate,

care de altfel ar fi rămas nedescoperite.

Aceasta este o listă de autori
preluată din lucrarea publicată

despre planeta descoperită.

Veți vedea că toți cei care au contribuit
sunt enumerați mai jos

și este o combinație ciudată
între numele reale ale oamenilor

și numele lor virtuale.

Veți observa, dacă priviți cu atenție,
că este prima recunoaștere academică

atribuită importanței cafelei irlandeze
în procesul cunoașterii.

(Râsete)

Nu vreau să aveți impresia
că acești oameni sunt șomeri

sau doar o gașcă de tocilari obsedați.

Sunt 60.000 de persoane
care au participat la aceste proiecte

și cei mai mulți dintre ei
nu au experiență în domeniu.

Așadar, ceea ce îi recomandă
este curiozitatea

și disponibilitatea lor de a face parte
dintr-un proces științific.

Oamenii vor să se implice.

Însă toată această tehnologie

și toate aceste moduri digitale
de a experimenta cerul

încă îmi mai creează senzația că ne uităm
ca la un animal dintr-o grădină zoologică.

Este un mod veritabil
de a experimenta acest lucru –

într-adevăr, leul din cușcă este real,

imaginile transmise de Hubble
sunt într-adevăr reale,

și te poți apropia mai mult
de un leu dintr-o grădină zoologică

decât de unul în sălbăticie.

Cu toate acestea, lipsește ceva.

Lipsește acea frumusețe sălbatică

a trăirii în sine a unui sentiment
în sălbăticie,

nemijlocit de un ecran.

Sentimentul explorării cerului,

știind că acel cer pe care îl privești
înconjoară orice ființă cunoscută

din univers,

este cu adevărat profund.

Gândiți-vă la asta pentru o clipă.

Suntem singura planetă
despre care știm că are viață.

Cerul pe care îl vedeți
îl împărtășim cu toate celelalte ființe

despre care știm că există.

Unul dintre lucrurile care îmi place
foarte mult la munca mea

este că îmi permite să mă retrag
din cotidian

și să experimentez
într-un context mai larg,

acest sentiment care, atunci când
încercăm să găsim planete în univers

care ar putea fi ca a noastră,

îmi amintește mereu
cât de norocoși suntem.

Cerul nostru noaptea
este ca o resursă naturală,

ca un parc pe care îl poți vizita

fără să fii nevoit să te deplasezi
până acolo.

Însă, ca orice resursă naturală,

dacă nu o protejăm,
dacă nu o conservăm și nu o prețuim,

ea va dispărea cu timpul.

Deci, dacă sunteți interesați
de acest lucru

și este ceva despre care doriți
să aflați mai multe,

vă încurajez
să accesați site-ul Darksky.org

și să aflați mai multe despre alegerile
pe care le puteți face

pentru a proteja cerul nopții,

deoarece aparține fiecăruia în parte,
este al nostru,

și prin urmare e dreptul nostru
să ne bucurăm de el cum considerăm.

Și tot noi suferim dacă îl pierdem.

Mulțumesc.

(Aplauze)