Temă pentru acasă de la o profesoară din Parkland

Diane Wolk-Rogers predă istorie la Liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, Florida, locul unui masacru armat în 2018, de Ziua Îndrăgostiților. Cum putem pune capăt acestei violențe fără sens? Într-o expunere emoționantă, Wolk-Rogers oferă trei moduri în care americanii pot crea un mediu mai sigur și responsabil cu privire la arme -- și invită lumea să vină cu propriile răspunsuri. Mai înainte de toate, ne cere să luăm exemplu de la elevii influenți din școala ei, supraviețuitori al căror efort de a aduce schimbarea a pus milioane de oameni în acțiune. „Nu ar trebui să facă acest lucru de unii singuri”, spune Wolk-Rogers. „Vă cer și vouă să vă implicați.”

Predau istorie

la liceul Marjory Stoneman Douglas.

Pe 14 februarie 2018,

școala mea a trecut printr-unul din cele
mai tragice masacre din istoria Americii.

Lumea vrea să știe ce am văzut,

ce am simțit.

Nu îmi aduc aminte tot,

dar ce îmi amintesc este
că am intrat în stare de criză,

în starea maternă.

Nu simțeam nimic.

Am aliniat copiii,

ținând în mână un semn
ca să mă poată urma pe hol,

ca la alarma de incendiu.

Am auzit împușcături dintr-o parte.

Din fericire, deja mergeam
în direcția opusă.

Am reușit să ieșim.

Să fim în siguranță.

Am sunat-o pe mama.

„Sunt bine."

L-am sunat pe soțul meu.

„Sunt bine."

Apoi a sunat fiica mea, mi-a pierit vocea
și am știut că trebuie să-mi revin.

Eram doar eu și gândurile mele,

îngrijorată de colegii și elevii mei.

Stăteam acolo, gândindu-ne
că Ziua Îndrăgostiților...

Stăteam acolo, gândindu-ne
că Ziua Îndrăgostiților

s-a încheiat cu moartea copiilor noștri,

și nu știam ce să facem mai departe.

Au trecut două luni de atunci,

și încă aud în fiecare zi
„pop, pop" - sunetul împușcăturilor.

Îmi amintesc fețele îngrozite
ale elevilor mei

când am realizat că nu e o simulare.

Cu toate acestea, nu este
un sentiment permanent,

ci doar frânturi de durere,
tristețe și furie

generate de știri,

sau de comentarii nepăsătoare,

sau doar tăcere.

Liceul Marjory Stoneman Douglas
a pierdut 17 vieți prețioase

în acea zi îngrozitoare.

Iar elevii ne-au pus nouă, adulților

cea mai grea întrebare:

cum putem opri violența fără sens?

Aceasta a fost cea mai grea
întrebare primită.

Dar nu era prima dată când mă plecam
în fața unei întrebări puse de un elev.

Predau la o școală publică de 33 de ani,

prin urmare știu că trebuie să recunoști
ceea ce nu știi

înainte să împărtășești ceea ce știi.

De fapt, este o modalitate
de a fi un elev implicat,

profesor sau cetățean.

Mai întâi, ascultă atent
persoana care te întreabă ceva.

Apoi, recunoaște-ți punctele vulnerabile.
Admite ceea ce nu cunoști.

Trei, fă-ți lecțiile.

Patru, împărtășește cu modestie
ceea ce știi.

Cunosc foarte bine acest proces.

Elevii mei tot timpul pun
întrebări serioase.

Sunt dornici să învețe

și câteodată sunt nerăbdători
să-și dovedească deșteptăciunea.

Și vă rog să mă credeți, ei știu când
nu știu ce să le răspund,

așa că în aceste cazuri le spun:

„E o întrebare excelentă.
Voi căuta un răspuns și vi-l voi spune."

Așadar, când elevii mei m-au întrebat:

„Cum să oprim
această violență fără sens?",

am ascultat,

iar apoi am recunoscut:

„Nu știu."

Și așa cum fac mereu când nu știu
răspunsul la o întrebare,

am început să-mi fac lecțiile.

Ca profesor de istorie,

știam că trebuie să încep
cu al doilea amendament și NRA.

Dacă a trecut mult timp
de când nu ați fost la o oră de istorie,

al doilea amendament spune așa:

„Deoarece o grupare paramilitară
bine reglementată,

e necesară protecției unui stat liber,

dreptul persoanelor de a deține arme

nu trebuie îngrădit."

Asta înseamnă că guvernul federal
nu poate încălca dreptul cetățenilor

de a face parte din organizații
paramilitare bine reglementate.

Al doilea amendament a fost ratificat
acum 226 de ani.

A fost scris înainte ca forțele armate
ale guvernului federal

să fie printre cele mai puternice din lume

și când grupările paramilitare erau văzute
ca necesare pentru protecția statului.

Mergem 80 de ani mai târziu, în 1871.

Războiul Civil American se terminase
cu câțiva ani înainte,

dar câțiva ofițeri unioniști

fuseseră martorii unor practici
destul de inferioare pe câmpul de luptă.

Așadar, într-o încercare de a-i pregăti
pentru viitoarele conflicte,

au înființat Asociația Națională a Armelor

pentru a încuraja exercițiul armelor.

Pe scurt, al doilea amendament
a fost scris pentru a ne asigura

că țara noastră, recent constituită
și vulnerabilă,

are acces la o grupare
paramilitară organizată.

Iar scopul primar al NRA era să se asigure
că viitorii soldați pot ținti bine.

S-ar putea preda un curs întreg

de cum au influențat următorii 150 de ani
discuțiile despre reglementarea armelor

pe care le avem în Statele Unite

și interpretarea noastră
despre al doilea amendament.

Aproape fiecare moment esențial
al istoriei noastre

într-un fel sau altul

a influențat cum noi, oamenii,

producem, dezbatem, reglementăm
și credem despre arme.

Multe schimbări s-au întâmplat.

De altfel, abia în 2008

Curtea Supremă a decis pentru prima oară

că al doilea amendament protejează
dreptul persoanei de a deține arme

fără vreo afiliere
cu o organizație paramilitară

și să le folosească în scopuri legale,

cum ar fi legitima apărare
în interiorul locuinței.

În interiorul locuinței.

Această schimbare de-a lungul timpului
e uimitoare pentru mine,

pentru că ne aduce aminte

că interpretarea celui de-al doilea
amendament

și părerile despre arme

s-au schimbat în timp.

Ceea ce îmi dă speranța
că se pot schimba din nou.

(Aplauze)

Este o lecție de istorie
foarte complexă și dinamică,

dar nu despre ea vreau să vă vorbesc,

pentru că nu avem timp.

Nu vorbesc despre timpul

pe care îl am acum la dispoziție
ca să vorbesc.

Ci despre faptul că nu avem timp
de pierdut.

Potrivit CDC
(Centrul de control al bolilor),

în ultimii 5 ani,

în medie, 96 de oameni sunt uciși zilnic
din cauza armelor în Statele Unite,

și dacă nu reușim să răspundem
la întrebarea elevului meu cât mai repede,

unul dintre noi poate fi următorul.

Așadar, dacă întrebarea este cum oprim
această violență fără sens,

cel mai bine cred că aș putea răspunde

analizând mai multe opțiuni.

Vă amintiți întrebările cu mai multe
răspunsuri de la școală, nu?

Să începem.

Opțiunea A: acest lucru se va sfârși când
producătorii de arme vor fi responsabili

de faptul că produsele lor
provoacă moartea.

O să vă surprindă să aflați
că ne-am mai gândit la asta înainte.

Între 1998 și 2000.

30 de județe și orașe au dat în judecată
producătorii de arme,

afirmând că ar trebui ca produsele lor
să fie mai sigure

și să facă o treabă mai bună urmărind
unde sunt vândute produsele lor.

În replică, producătorii au argumentat

că nu pot fi răspunzători pentru modul
în care sunt folosite produsele lor.

Au afirmat că magazinele care au vândut
armele și cei care le-au cumpărat

sunt responsabili
pentru orice rău potenţial.

Ca răspuns la acesta
și la multe alte procese,

NRA a făcut presiuni
pentru adoptarea PLCAA,

Legea privind Protecția Comerțului
Legal al Armelor.

PLCAA a fost adoptată cu o susținere
de la ambele partide în 2005

și lasă în seama producătorilor

să fabrice arme sigure,

magazinele să le vândă
cu simț de răspundere

și posesorii să le folosească
în mod responsabil.

Prin urmare, când 17 elevi și profesori
au murit la școala mea,

niciunul din cei de mai sus
nu și-a asumat responsabilitatea.

Să vedem acum altă opțiune,

Opțiunea B:

acest lucru va lua sfârșit
când vom fi responsabili

și vom reglementa cele 300 de milioane
de arme disponibile în America.

Desigur, votul e una
din cele mai bune modalități

de asumare a responsabilității
pentru violența armelor.

Asigurarea că parlamentarii noștri doresc
legi practice pentru reforma armelor

e una din cele mai eficiente căi de a pune
sub control cele 300 de milioane de arme.

De asemenea, deținătorii de arme
pot lua la rândul lor măsuri.

Dacă deții o armă,

pune-ți întrebarea:

am o armă în plus de care nu am nevoie?

Ar putea ajunge în mâinile cui
nu trebuie?

Am luat parte la ultimele instruiri?

Ca posesor de armă,
probabil ar trebui să te întrebi

și dacă ai avut grijă
de sănătatea ta mintală.

Când vine vorba de violența armelor,
argumentul privind sănătatea mintală cade

dacă nu ne recunoaștem
propriile vulnerabilități

în fața acestora.

Unul din șase americani se confruntă
cu o boală psihică.

Dacă deținem o armă, ar trebui
să ne preocupe foarte mult

starea noastră emoțională

astfel încât să nu apăsăm pe trăgaci

când suntem afectați de boală.

Cu alte cuvinte,
să ne punem serios întrebarea

dacă avem timpul și atenția
pentru a deține o armă.

Poate că pentru unii dintre noi

e timpul să renunțăm la arme.

Atunci ajungem la opțiunea C:

acest lucru se va sfârși când vom avea
mai multă grijă unii de alții.

Multe probleme sociale stau la baza
cumpărării și folosirii armelor.

62% din numărul de decese
provocate de arme în America

între 2012 și 2016 au fost sinucideri,

iar noi îi condamnăm,
numindu-i nebuni și psihopați.

Noi le punem bariere
celor care au nevoie de ajutor.

De ce ne rușinăm unii de alții?

Haideți să simplificăm, nu să complicăm,

ca oamenii să aibă acces
la un sistem de sănătate mai bun.

Ce-ar mai fi? Discriminarea, rasismul
și sărăcia afectează posesorii de arme

și decesele datorate armelor.

În medie, se estimează că 50 de femei
au fost împușcate mortal în fiecare lună

în perioada 2010-2014

în violențe domestice

și încă sunt omorâte în casele lor.

Haideți să dăm putere femeilor

și o șansă tinerilor noștri de a învăța

cum să stăpânească conflictele
și emoțiile cu cuvinte, nu cu arme.

„Washington Post” relata că anul trecut

aproape o mie de persoane
au fost rănite mortal

de polițiști în serviciu.

Să vorbim cu Black Lives Matter
și cu poliția despre acest lucru.

Trebuie să abordăm acest subiect.

(Aplauze)

Până la urmă,

poate că oamenii nu vor simți nevoia

să cumpere și să folosească o armă

dacă se simt în aceeași măsură
în siguranță,

sănătoși, respectați și protejați.

Timpul dezbaterilor a trecut.

Acum e vremea să răspundem la întrebare.

Cum oprim această violență fără sens?

Este varianta A,

varianta B,

sau varianta C?

Știu la ce vă gândiți.

Vă amintiți că întrebările
cu răspunsuri multiple

aproape niciodată nu au
doar trei răspunsuri posibile.

Mereu este și a patra opțiune, D:
toate variantele de mai sus.

Poate că acesta este răspunsul.

Sau poate e un răspuns prea simplu,
iar aceasta nu e o problemă simplă.

E nevoie de o analiză profundă
din partea noastră.

Așa că am să vă cer să vă faceți tema,

scrieți propria variantă D

folosind detalii ajutătoare.

Și dacă nu știți de unde să începeți,
luați-i pe elevii mei ca model.

Sunt înarmați cu abilități
de comunicare extraordinare

și un simț cetățenesc înălțător.

(Aplauze)

Sunt elevi din școli publice,
angajați în problema reglementării armelor

și strădania lor ne-a mișcat profund.

Și nu trebuie să facă singuri acest lucru.

Ei vă cer,

ne cer tuturor

să ne implicăm.

Nu trebuie să stăm pe margine.

Și atunci care este răspunsul?

Nu știu. Nu sunt expert
în controlul armelor.

Predau științe umaniste.

Să fii uman înseamnă să înveți

și să faci parte dintr-o cultură,
înseamnă să împărtășești ceea ce știi.

Acest mod de implicare onestă,
curajoasă și reală

este ceea ce le cer elevilor mei,

ceea ce aștept de la mine ca profesor

și ceea ce vă cer și vouă acum.

Fiecare dintre voi trebuie
să-și facă lecțiile.

Și apoi?

Împărtășiți-vă cu modestie cunoștințele
unii altora.

Vă rog să vă învățați familia,

învățați-vă comunitatea,

primăria, parlamentarii.

Dați Congresului o lecție.

Mulțumesc.

(Aplauze)

Mulțumesc. Mulțumesc.

(Aplauze)