Arta dezorientării

Considerat cel mai mare hoț de buzunare din lume, Apollo Robbins studiază ciudățeniile comportamentului uman în timp ce îți fură ceasul. Într-o demonstrație amuzantă, Robbins gustă din bufetul publicului de la TEDGlobal 2013, demonstrându-ne cum lacunele percepției noastre îi permit să fure un portofel pe care-l pune pe umărul proprietarului, lăsându-l fără cuvinte.

Credeți că putem controla atenția cuiva?

Ba mai mult,

putem prezice comportamentul uman?

Ar fi interesant, dac-am putea.

Pentru mine, ar fi super puterea perfectă,

un mod oarecum malefic de abordare.

Dar în ultimii 20 de ani am studiat

comportamentul uman
într-o manieră neortodoxă:

furând din buzunare.

Când ne gândim la distragerea atenției

ne gândim că ne uităm într-o parte
când chiar lucrurile din fața noastră

sunt cel mai greu de văzut,

nu observi lucrurile văzute zilnic.

De exemplu, câți aveți telefoanele la voi?

Grozav. Verificați din nou.

Asigurați-vă că încă le aveți.

Am fost la cumpărături înainte.

(Râsete)

Probabil v-ați uitat la ele
de câteva ori azi,

dar vă voi întreb ceva.

Fără să le priviţi acum,

vă amintiți ce simbol e în colțul
din dreapta jos?

Scoateți-le, verificați
și să vedem câți ați ghicit.

Cum v-ați descurcat?
Mâinile sus. Ați nimerit?

Acum că v-ați uitat la ele, închideți-le,

pentru că toate mobilele au ceva în comun.

Oricum l-ați organiza,
tot aveți un ceas în față.

Deci, fără să vă uitați la telefon,
cât era ora?

Tocmai v-ați uitat la ceas, corect?

Interesantă ideea.
În continuare un joc de încredere.

Închideți ochii.

Știu că vă cer asta
după ce tocmai ați auzit

că e un hoț de buzunare în sală,
dar închideți ochii.

V-ați uitat la mine
aproximativ 30 de secunde.

Cu ochii închiși, cu ce sunt îmbrăcat?

Încercaţi să ghiciţi:

ce culoare are cămașa,
ce culoare are cravata?

Acum deschideți ochii.

Să ridice mâna cine a nimerit.

Interesant, nu-i așa?

Unii sunt mai receptivi decât ceilalți.

Așa pare, dar eu am o altă teorie
despre acest tip de atenție.

Există modele de atenție sofisticate,
ca treimea lui Posner.

Eu văd lucrurile simplu:
ca un sistem de supraveghere.

Avem mulţi senzori sofisticați,

și în creier e un mic paznic.

Mie îmi place să-l numesc Frank.

Frank stă la un birou.

Are multe informații interesante în față,

echipament ultimul răcnet, camere video,

un telefon cu care poate asculta,

toate aceste simțuri, aceste percepții.

Dar atenția îndrumă percepțiile,

ne controlează realitatea,
e poarta spre minte.

Dacă nu eşti atent la ceva,
nu eşti conştient că există.

Ironic însă, poți fi atent la ceva
fără să-ţi dai seama.

De asta există efectul cocktail:

sunteți la o petrecere
și vorbiți cu cineva

și totuși vă auziți numele
fără să fi ascultat.

Pentru scopul meu,
mă joc cu tehnici care exploatează

faptul că atenția voastră
e o resursă limitată.

Dacă aș putea controla
cum vă distribuiți atenția,

dacă v-aș putea fura atenția
prin distragere.

În loc să apelez la o diversiune,

să o concentrez alături,

aleg să mă concentrez pe Frank,

să mă joc cu acel Frank
din mintea voastră,

cu micul vostru paznic,

și, în loc să vă concentraţi
la stimuli externi

să vă trec pe cei interiori.

Dacă vă cer să vă amintiţi ceva,
gen ce e asta,

ce s-a întâmplat, aveți un portofel,

aveți un card în portofel?

Când fac asta,
Frank se întoarce cu spatele.

Caută fișierul. Trebuie să deruleze banda.

Interesant e că nu poate să deruleze banda

și să proceseze informații noi
în același timp.

Pare a fi o teorie bună,

dar aș putea vorbi mult
și v-aș putea spune multe,

și ar putea fi adevărate, o parte din ele,

dar ar fi și mai bine
să încerc să vă arăt.

Voi coborî să fac ceva cumpărături.

Rămâneți pe loc.

Salut, ce faceți?

Mă bucur să vă văd.

V-aţi descurcat minunat pe scenă.

Aveți un ceas superb care nu iese ușor.

Aveți și un inel?

Bun. Fac inventarul. Eşti ca un bufet.

Greu de ales de unde să încep,
atâtea lucruri grozave.

Bună, ce faceți? Mă bucur să vă văd.

Bună seara domnule,
vă rog să vă ridicaţi.

Sunteți însurat. Sunteţi ascultător.

Mă bucur să vă cunosc.

N-aveți multe prin buzunare.
Ceva aici, lângă buzunar?

Să sperăm. Luați loc.
Așa. Vă descurcați bine.

Bună sera, domule. Ce faceți?

Mă bucur să vă văd.
Aveți un inel, un ceas.

Aveți un portofel?
Joe: N-am.

AR: Vă facem rost de unul.

Vino încoace, Joe.

Aplaudați-l pe Joe.

Urcă aici, Joe. Să jucăm un joc.

(Aplauze)

Mă scuzi.

Nu mai am nevoie de clickerul ăsta.
Îl poți lua.

Mulțumesc foarte mult. Apreciez gestul.

Urcă pe scenă, Joe. Să ne jucăm un joc.

Ai ceva în buzunarele din față?
Joe: Bani.

AR: Bani. Fie, să încercăm.

Te rog să treci aici.

Întroarce-te și să vedem,

dacă îți dau ceva ce-mi aparține,

un lucru oarecare, un jeton de poker.

Întine mâna şi priveşte-l atent.

Trebuie să te concentrezi pe asta.

Ai banii în buzunarul ăsta din față?
Joe: Da.

AR: Bine. Nu o să-mi bag mâna
în buzunarul tău.

Nu îndrăznesc aşa ceva.

Odată un tip avea o gaură în buzunar
și a fost traumatizant.

Eu îi voiam portofelul și el
mi-a dat numărul de telefon.

O mare neînțelegere.

(Râsete)

Să o luăm simplu: strânge-ți pumnul.

Strânge-l bine. Simți jetonul în palmă?
Joe: Da.

AR: Te-ai mira să ți-l pot lua? Spune da.

Joe: Foarte.
AR: Bun.

Deschide mâna. Mulțumesc foarte mult.

Trișez dacă îmi dai ocazia.

(Râsete)

Fă să-mi fie greu. Folosește-ți mâna.

Apucă-mi închieietura și strânge tare.

Ai văzut cum s-a dus?

Joe. Nu.
AR: Nu, nu e aici. Deschide-ți mâna.

În timp ce ne concentrăm pe mână,

e pe umărul tău acum.

Ia-l de acolo.

Să încercăm din nou.

Întinde palma. Deschide-o de tot.

Ridică mâna mai sus,
dar nu-l scăpa din ochi, Joe.

Vezi, dacă aș face-o încet,
ar fi înapoi pe umărul tău.

(Râsete)

Joe, o facem până te prinzi.

Te prinzi până la urmă.
Am încredere în tine.

Strânge tare.
Ești doar om, nu ești fraier.

E înapoi pe umăr.

Erai atent la mână. Aşa te-am zăpăcit.

Când te uitai la asta,
nu puteam să-ți scot ceasul. Era greu.

Dar aveai ceva în buzunarul din față.

Îți amintești ce era?

Joe: Bani.

AR: Vezi în buzunar dacă-i mai ai.
Îi mai ai?

(Râsete)

O, aici erau. Hai pune-i la loc.

Suntem la cumpărături.
Trucul ține de sincronizare.

Voi încerca să ți-l împing în mână.

Cealaltă mână deasupra, te rog.

E incredibil de evident acum, nu-i așa?

Arată ca ceasul meu, nu-i așa?

(Râsete)

(Aplauze)

Joe: Bun trucul. Foarte de bun.
AR: Mulțumesc.

(Aplauze)

E doar începutul.
Să mai încercăm, un pic altfel.

Apropie-ți mâinile.
Pune cealaltă mână deasupra.

Dacă te uiți la jetonul ăsta mic,

evident a devenit o mini țintă,
ca un hering roşu.

Dacă ne uităm atenţi, pare că dispare.

Dar nu e înapoi pe umăr.

Cade din aer, aterizează înapoi în mână.

L-ai văzut?

Da, e amuzant. E un pitic din sindicat.
Munceşte toată ziua acolo sus.

Dacă o fac încet, dispare imediat,

aterizează lângă buzunarul tău.
Cred că e în buzunarul ăsta.

Nu, nu băga mâna în buzunar.
Ăla e alt spectacol.

Așa că --

(Scârțâit)

-- ce ciudat. Au injecții pentru asta.

Pot să-ți arăt ce e?
E cam ciudat. E al tău?

Habar n-am cum funcționează.
Îl aruncăm încolo.

Grozav. Am nevoie de ajutor acum.

Vino încoace te rog.

Nu fugi.
Aveai ceva în buzunarul pantalonilor.

L-am verificat pe al meu, nu am găsit tot,

dar am observat că tu aveai ceva aici.

Pot să pun mâna pe dinafara buzunarului?

Aici am observat asta. E al tău?

Ce e? Habar n-am. E un crevete.

Joe: Da. Îl păstram pentru mai târziu.

AR: Ai distrat publicul minunat,

nici n-ai idee.

Ne face plăcere să-ţi dăruim
acest minunat ceas.

(Râsete)

Sper că e pe gustul lui.

Dar mai avem câteva lucruri,

ceva bani

și alte câteva.

Toate astea îți aparțin,

dar și un rând de aplauze
de la toți prietenii tăi.

(Aplauze)

Joe, îți mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)

Întrebarea pe care v-am mai pus-o,

dar nu mai trebuie să închideți ochii.

Cu ce sunt îmbrăcat?

(Râsete)

(Aplauze)

Atenția e un lucru puternic.

Cum spuneam: ne formează realitatea.

Vrea să vă pun această întrebare:

dacă ați putea controla atenția cuiva,

ce ați face cu ea?

Vă mulțumesc.

(Aplauze)