Jan Chipchase despre telefoanele mobile

Cercetătorul Nokia Jan Chipchase investighează modalităţile interacţiunii dintre oameni şi tehnologie, fiind purtat în demersul său din satele Ugandei până în buzunarele noastre. Pe parcurs el face nişte descoperiri neaşteptate

Locuiesc şi lucrez în Tokyo, Japonia.

Sunt specialist în cercetarea comportamentului uman

şi să aplic ce învăţăm ca să mă gândesc la viitor din mai multe perspective

şi să fac design pentru acel viitor.

Chiar dacă lucrez în domeniul acesta de şapte ani

habar nu am cum va fi viitorul.

Dar am o bună idee

despre cum se vor comporta oamenii când vor ajunge acolo.

Acesta este biroul meu. Este chiar acolo.

Nu este un laborator

şi se extinde în locuri ca India, China, Brazilia, Africa.

Locuim pe o planetă cu 6,3 miliarde de locuitori.

Aproximativ 3 miliarde de oameni, până la sfârşitul acestui an,

vor deţine telefoane mobile.

Şi în aproximativ doi ani următorul miliard li se vor alătura.

Şi spun asta pentru că,

dacă vrem să facem design pentru acel viitor,

trebuie să ştim cât mai multe despre aceşti oameni.

Asta înseamnă să ştiu clar care-mi sunt atribuţiile,

şi care sunt atribuţiile echipei mele.

Cercetările noastre deseori pornesc de la o întrebare simplă.

Şi am să vă ofer un exemplu: ce purtăm cu noi mereu?

Dacă vă gândiţi la tot ceea ce aveţi în viaţă, la tot ce deţineţi,

când ieşiţi pe usă,

ce luaţi cu voi?

Când vă uitaţi în jur, ce anume luaţi în calcul?

Din aceste lucruri, ce anume purtaţi?

Şi din acestea, ce anume folosiţi într-adevăr?

Şi asta e interesant pentru noi,

pentru că procesul de decizie conştient şi subconştient

presupune că ce luaţi cu voi și ajungeți să și folosiți,

are valoare spirituală, emoţională sau funcţională.

Şi de ce nu, să o spunem franc,

oamenii sunt dispuşi să plătească pentru lucrurile valoroase.

Am făcut aproximativ 5 ani de cercetare

cu privire la ce iau oamenii cu ei.

Mă uit în genţile oamenilor, în portofelele lor, în poşete.

Intru în casele lor şi facem asta peste tot în lume

şi îi urmărim prin oraş cu ajutorul camerelor video.

E un fel de urmărire cu permisiune.

Şi ca să mă întorc la întrebarea iniţială:

Ce iau oamenii cu ei?

Se pare că oamenii iau cu ei o multe lucruri.

Ceea ce e firesc.

Dar dacă îi întrebăm care sunt cele mai importante 3 lucruri pe care le iau cu ei,

indiferent de cultură, de sex şi de context,

majoritatea vor spune cheile, banii

şi, dacă deţin unul, telefonul mobil.

Şi nu spun că ăsta ar fi un lucru bun, însă e o realitate.

Nu aş putea să vă iau telefoanele dacă aș vrea.

Probabil că m-aţi bate sau așa ceva.

Prezenţa telefoanelor poate părea evidentă

pentru cineva care lucrează într-o companie de telefonie mobilă.

Dar întrebarea e de fapt "de ce?"

De ce sunt atât de importante aceste lucruri pentru viaţa noastră?

Din cercetările noastre totul pare să se reducă la supravieţuire,

supravieţuirea noastră şi a celor dragi nouă.

Cheile oferă accesul către un adăpost,

dar şi pentru a utiliza maşina.

Banii sunt utili pentru a cumpăra hrană,

şi toate celelalte necesităţi.

Iar telefonul mobil se pare că este un important echipament de recuperare.

Dacă preferaţi ierarhia nevoilor lui Maslow,

aceste 3 obiecte par a fi cele necesare

împlinirii celor mai de jos trepte ale ierarhiei.

Într-adevăr ele au o multitudine de alte întrebuinţări,

dar sunt perfecte pentru a susţine acestă ierarhie a nevoilor.

Şi mai ales este vorba de capacitatea telefonului

de a le permite oamenilor să uite de spaţiu şi timp.

Ceea ce încerc să spun este că

puteţi depăşi limitele spaţiului print-un apel telefonic, nu?

Depăşiţi şi limitele temporale prin expedierea unui mesaj atunci când doriţi

și altcineva îl citește atunci când doreşte.

Asta e universal apreciat la un telefon mobil

de aceea avem peste 3 miliarde de deţinători de telefoane.

Şi ei pun preţ pe conectivitate.

Dar de fapt puteţi face toate astea şi cu ajutorul PC-ului.

Sau de la o cabină de telefon publică.

Însă telefonul mobil, în plus, este şi personal,

oferindu-vă un anumit grad de intimitate şi comoditate.

Nu trebuie să cereţi permisiunea nimănui,

puteţi pur şi simplu să îl folosiţi.

Şi pentru ca aceste obiecte să ne ajute să supravieţuim

trebuie să le deţinem, să le avem cu noi.

Dar -- şi aici e un mare "DAR" -- uităm.

Suntem oameni şi ni se întâmplă asta. E în natura umană.

Totuşi ceva este interesant.

Uităm, dar suntem şi adaptabili

şi ne putem plia uşor pe o situaţie anume.

Ne folosim de strategii pentru a ne aduce aminte,

una dintre ele a fost menţionată ieri.

E pur și simplu "punctul de reflecţie".

Acesta este exact momentul în care părăsim o incintă

şi ne uităm de jur împrejur şi ne verificăm şi buzunarele.

Până şi femeile, deşi poartă genţi, îşi pipăie buzunarele.

Şi aruncăm o privire în jur, în incinta respectivă,

unii chiar reflectând cu voce tare.

La un moment dat toţi o facem.

Acum continuând - cei mai mulţi dintre voi au o locuinţă stabilă,

adică nu călătoriţi mai tot timpul şi locuiţi prin hoteluri,

deci aveţi ceea ce noi numim un centru de gravitaţie.

Şi acest loc este cel în care ne ţinem lucrurile.

Acestea nu stau chiar în acel centru de gravitaţie,

dar cu timpul ajungem să le găsim acolo.

Este locul în care ştiţi că vă ţineţi lucrurile.

Şi, de fapt, când vă uitaţi în jur

şi priviţi în interiorul casei,

şi vă căutaţi lucrurile,

acesta este locul unde căutați întâi, nu?

Când am făcut acest studiu,

am găsit calea garantată 100%

de a nu uita niciodată absolut nimic.

Şi aceasta este de a nu avea niciodată nimic de ținut minte.

(Râsete)

Probabil asta sună ca un răvaş dintr-o prăjitură chinezească,

dar asta e în esenţă arta delegării.

Şi din perspectiva design-ului

e de a înțelege ce poţi delega tehnologiei

şi ce poţi delega altor oameni.

Şi se pare că delegarea

e soluţia pentru orice problemă

mai puţin funcţiile corpului, ca mersul la toaletă.

Nu poţi ruga pe cineva să facă asta în numele tău.

Sau lucrurile ce ţin de divertisment,

pentru că nu poate merge altcineva în locul tău la cinema.

Sau cel puţin încă nu poate.

Poate cândva, în viitor, va fi posibil.

Haideţi să vă dau şi un exemplu practic.

Lucrul de care sunt cel mai pasionat

în acest studiu, este analfabestimul

şi cum comunică analfabeţii.

Într-un raport O.N.U. din 2004

se estima existenţa pe glob a circa 800 de milioane de analfabeţi.

Noi am făcut foarte multe cercetări.

Şi unul din lucrurile observate,

dacă ştii să scrii şi să citeşti,

este că, pentru comunicarea la distanţă,

trebuie să poţi identifica persoana

cu care vrei să comunici.

O poţi face prin numărul de telefon, adresa de e-mail,

sau adresa poştală.

Dacă nu ştii să scrii şi să citeşti,

cum iţi gestionezi informaţiile despre contacte?

Milioane de oameni o fac.

Din perspectiva design-ului, încă nu am înţeles cum fac asta

şi ăsta e doar un mic exemplu

despre studiul pe care îl facem.

Se pare că analfabeţii sunt maieştrii delegării.

Ei deleagă altor persoane exact acea parte

pe care nu o pot îndeplini singuri.

Am să mai dau un exemplu de delegare.

E un pic mai sofisticat

şi e parte a unui studiu făcut în Uganda

despre cum folosesc ei anumite dispozitive pe care le folosesc în comun.

"Sente" este un cuvânt ugandez pentru "bani".

Are şi înţelesul secundar de "bani în impulsuri".

Şi funcţionează aşa:

să spunem că tu, June, eşti într-un sat;

eu sunt în Kampala şi sunt salariat.

Iţi trimit bani şi funcţionează în felul următor;

în satul tău e o persoană care are telefon,

operatorul cabinei telefonice.

Şi e posibil ca el să aibă un simplu telefon mobil la o tarabă.

Eu cumpăr o cartelă preplătită.

Şi în loc să încarc cartela pe telefonul meu,

sun la operatorul din sat.

Şi îi spun codul de reîncărcare, cu care el îşi încarcă telefonul.

Inarcă valoarea cumpărată în Kampala,

pe telefonul din sat.

Percepe un comision de 10 sau 20% --

Operatorul de la chioşc ia acest comision --

şi iţi dă ţie restul în bani lichizi.

Sunt două lucruri care îmi plac aici.

Primul este că toţi cei care au acces la telefonie mobilă,

toţi cei care au telefon mobil,

devin bancomate.

Avem astfel servicii de banking în locuri

unde nu există bănci.

Şi chiar dacă ar fi existat bănci,

nu îi puteam considera potenţiali clienţi

pentru că nu au destui bani să îşi deschidă conturi.

Şi mai este un lucru care îmi place.

În ciuda tuturor resurselor la care am acces

şi în ciuda oricărei sofisticări aparente,

nu puteam niciodată să imaginez ceva atât de elegant

şi totodată în acord perfect cu condiţiile de acolo.

Există micro-împrumuturi prin bănci precum Grameen Bank.

Dar diferenţa dintre una şi alta

este că nu există o autoritate care să aibă control.

Este doar o inovaţie locală, stradală.

Se pare că localnicii sunt o sursă nesfârşită

de inspiraţie pentru noi.

Dacă aici strici un lucru, îl returnezi la producător

şi primeşti altul nou în schimb.

Ți-ar da probabil în schimb și trei lucruri noi.

Cumperi trei şi primeşti unul gratis, cam aşa ceva.

Pe străzile din India şi China se văd astfel de lucruri.

Aici iau obiectele stricate

și le repară și le repun în circulație.

Acesta e un banc de lucru din Jilin, China

şi vedeţi oameni care demontează un telefon

şi îl reconstruiesc.

Fac manuale de inginerie inversă.

Manualele tehnice ale hacker-ilor,

scrise în chineză şi engleză.

Şi în limba hindusă.

Te poţi şi abona la aşa ceva.

Există instituţii specializate care pregătesc astfel de oameni

care să se ocupe de astfel de reparaţii.

Dar ce îmi place aici

este că totul se reduce la o persoană de pe stradă

o şurubelniţă, o periuţă de dinţi pentru curăţatul contactelor --

se pune mereu praf pe aceste contacte -- şi multe cunoştinţe.

Şi pe deasupra tuturor pluteşte reţeaua socială a cunoașterii.

Îmi mai place şi pentru că ne provoacă în conceperea produselor,

a asamblării lor și a distribuirii lor.

E o provocare a normelor.

Strada pentru mine ridică mai multe întrebări.

Aceasta este o pastilă Viagra cumpărată într-un sex-shop din China.

Şi China este ţara unde sunt multe lucruri contrafăcute.

Probabil vă întrebaţi dacă am testat-o.

Nu voi răspunde la asta.

Dar uitându-mă la pastila asta mă gândesc la implicaţiile

pe care le are încrederea în procesul cumpărării,

şi ne uităm la asta și ne gândim, cum se aplică asta

în dezvoltarea

serviciilor pe internet şi a altor servicii în viitor?

Aceasta e o pereche de chiloţi

(Râsete)

din Tibet.

Mă uit la ei şi mă întreb

de ce ar concepe cineva chiloţi cu buzunar?

Și totodată mă mai întreb

dacă am lua funcţionalitatea acestor lucruri

şi am redistribui-o în jurul corpului

ca pe o rețea personală a corpului,

cum am alege unde să punem lucrurile?

E destul de trivial, dar se pot aplica astfel de lecţii

la lucruri de genul foarte personal.

Aici vedeţi mai multe numere de telefon

scrise deasupra unei barăci în Uganda.

Baraca nu are număr de casă, are număr de telefon.

Ce înseamnă că identitatea persoanelor e mobilă?

Când identitatea celor trei miliarde de oameni e mobilă, nu fixă?

Noţiunea de identitate e desuetă deja

pentru trei miliarde de oameni.

Iată cum se schimbă.

Şi mă întorc la prima poză, cea cu care am început.

E făcută în Delhi, India

în timpul unui studiu despre analfabetism,

şi vedeţi un om într-un magazin de ceai.

Se poate vedea ceaiul în pahare pe fundal.

El e un lucrător într-o ceainărie foarte sărac,

pe nivelul cel mai de jos al societăţii.

Dar el înţelege şi apreciază

valorile LiveStrong.

Nu neapărat aceleaşi valori ca noi,

dar o parte din ele cu siguranţă,

pentru că îşi cumpără astfel de brăţări

şi le poartă la mână.

Asta înseamnă personificarea planetei conexate,

unde totul este interconectat şi unde

toate punctele sunt unite împreună.

Titlul acestei prezentări este "Conexiuni şi Consecinţe"

şi rezumă o muncă de 5 ani, în care am încercat să aflăm

cum va fi când toţi oamenii de pe planetă

vor putea transcede spaţiul şi timpul

într-o manieră proprie şi comodă.

Când toţi vom fi conectaţi.

Şi sunt 4 lucruri importante.

Primul este legătura ideilor,

viteza cu care ideile vor circula.

Ştiu că TED promovează ideile importante,

dar concepţia despre idei importante se schimbă.

Dacă vrei o idee importantă trebuie să îi cuprinzi în concepţia ei

pe toţi oamenii de pe planetă.

Al doilea e caracterul imediat al lucrurilor.

Cu cât ele devin mai mici

cu atât funcţionalitatea lor e mai mare --

cum sunt cărţile de credit, buletinele --

aceste obiecte se mişcă foarte repede în jurul lumii.

Astfel viteza cu care sunt adoptate,

devine din ce în ce mai rapidă,

într-un fel pe care nu îl putem înțelege total

când ne raportăm la 6,3 miliarde de oameni

şi la creşterea actuală a populaţiei.

Următorul lucru este acela că indiferent

cum concepem lucrurile

strada le va modifica într-un mod propriu

pentru a răspunde anumitor nevoi primare,

cum este abilitatea de a depăşi spaţiul sau timpul.

Şi modificările vor fi în moduri imposibil de anticipat.

Chiar mult mai bine decât am fi putut noi să le facem.

Asta cred eu.

Dacă suntem isteţi trebuie să ne dăm seama ce se va întâmpla

şi să găsim o metodă de a anticipa

ce să facem şi cum să facem.

Şi ultimul aspect este direcţia unei conversaţii.

Şi următoarele trei miliarde de oameni conectaţi

vor dori să ia parte la conversaţie.

Consider că esenţa a ce facem noi şi esenţa TED

e de a învăţa să ascultăm, de a avea dorinţa să ascultăm.

Trebuie să învăţăm să ascultăm.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)