Ecologie din aer

Din ce sunt făcute pădurile cu adevărat? De sus din aer, ecologistul Greg Asner folosește un spectometru și lasere de mare putere pentru a cartografia natura în detaliu caleidoscopic 3D -- ceea ce el numește „un sistem high-tech de contabilizare” a carbonului. În acest discurs fascinant, Asner transmite un mesaj foarte clar: Pentru a ne salva ecosistemele, avem nevoie de mai multe date, obținute prin noi modalități.

Tehnologia ne poate schimba perspectiva asupra naturii.

Să luăm ca exemplu leii.

Timp de secole întregi, s-a spus că leoaicele

sunt cele care vânează în savană,

iar masculii nu fac nimic până când e timpul pentru cină.

Din câte văd, ați auzit și voi asta.

Recent, am condus o campanie de cartografiere din aer

în Parcul Național Kruger din Africa de Sud.

Colegii noștri au pus gulere cu sistem de urmărire GPS

la gâtul leilor și leoaicelor,

și am cartografiat comportamentul lor de vânătoare

de sus din aer.

Partea din stânga jos arată un leu vânând

o turmă de impala,

iar la dreapta e ceea ce eu numesc

aria vizuală a leului.

Atât de departe poate vedea leul în toate direcțiile,

până ce vederea sa e obstrucționată de vegetație.

Ceea ce am descoperit

e că leii masculi nu sunt vânătorii leneși

pe care îi credeam noi.

Doar folosesc o altă strategie.

În timp ce leoaicele vânează

în câmp deschis

pe distanțe lungi, de obicei în timpul zilei,

masculii folosesc o ambuscadă

în vegetația deasă, adesea pe întuneric.

Acest video arată aria de vizualizare la vânătoare,

a masculilor la stânga

și a femelelor la dreapta.

Roșu și culorile mai închise arată vegetație mai deasă,

iar albul arată spațiile deschise.

Iar aceasta e perspectiva la nivelul ochiului

masculilor și femelelor ce vânează.

Deodată, înțelegi foarte clar

condițiile fantomatice în care

vânează leii.

Am dat acest exemplu la început,

deoarece evidențiază cât de puține
știm despre natură.

S-a făcut foarte mult până acum

pentru a încerca sâ încetinim pierderea pădurilor tropicale,

și le pierdem într-un ritm rapid,

după cum se vede marcat pe hartă cu roșu.

Cred că e ironic faptul că deși facem atât de multe,

totuși aceste zone sunt necunoscute științei.

Cum putem salva ceea ce nu înțelegem?

Sunt ecologist global și explorator al Pământului

cu experiență în fizică, chimie,

biologie și o mulțime de alte domenii plictisitoare,

dar mai presus de toate, sunt obsedat de ceea ce nu știm

despre planeta noastră.

Așa că am inventat asta,

Carnegie Airborne Observatory, sau CAO.

Poate că arată ca un avion pictat sofisticat,

dar l-am dotat cu 1.000 de kilograme

de sensori și computere high-tech,

și un personal foarte motivat

de piloți și experți în știința pământului.

Două dintre instrumentele noastre sunt cu adevărat unice:

unul se numește spectrometru de imagistică

care poate măsura compoziția chimică

a plantelor în timp ce zburăm deasupra lor.

Altul este un set de lasere,

de o putere foarte mare,

care ies din partea de jos a avionului,

trecând deasupra ecosistemului

și măsurându-l de aproape 500.000 de ori pe secundă

cu înaltă rezoluție 3D.

Iată o imagine a Podului Golden Gate

din San Francisco, nu departe de unde locuiesc.

Deși am zburat chiar deasupra acestui pod,

am reprezentat-o în 3D, i-am surprins culoarea

în doar câteva secunde.

Dar adevărata putere a CAO

este abilitatea acestuia de a surprinde elementele fundamentale

ale ecosistemelor.

Acesta e un orășel din Amazon,

vizualizat cu CAO.

Putem să căutăm printre datele noastre

și să vedem, de exemplu, structura 3D

a vegetației și a clădirilor,

sau putem folosi informația chimică

pentru a ne da seama cât de repede cresc plantele,

atunci când zburăm deasupra lor.

Rozul cel mai aprins reprezintă plantele cu cea mai rapidă creștere.

Putem vedea biodiversitatea în feluri

în care nu vi le-ați fi putut imagina vreodată.

Așa ar putea arăta o pădure tropicală

când zburăm deasupra ei într-un balon cu aer cald.

Așa vedem o pădure tropicală,

în culori caleidoscopice ce ne spun

că acolo conviețuiesc multe specii.

Dar trebuie să țineți minte că acești copaci

sunt mai mari decât balenele,

iar asta înseamnă că
e imposibil să-i înțelegem

doar mergând pe pământul de sub ei.

Imagistica noastră e 3D, e chimică, e biologică,

iar asta ne arată nu doar speciile

care trăiesc acolo,

dar ne dă foarte multe informații

despre restul speciilor
ce ocupă pădurea tropicală.

Am creat CAO

pentru a răspunde la întrebări care s-au dovedit

extrem de incitante
din orice perspectivă,

ca de exemplu de la sol sau de la senzorii sateliților.

Astăzi aș vrea să vă împărtășesc trei dintre aceste întrebări.

Prima este:

cum administrăm rezervele noastre de carbon

din pădurile tropicale?

Aceste păduri conțin o cantitate
imensă de carbon în copaci,

și trebuie să păstrăm acel carbon în aceste păduri

dacă vrem să evităm înrăutățirea încălzirii globale.

Din păcate, emisiile globale de carbon

cauzate de defrișare

sunt egale acum cu sectorul global de transport.

Asta înseamnă toate navele, avioanele, trenurile
și automobilele împreună.

E de înțeles, așadar, că negociatorii politici

au muncit din greu pentru a reduce defrișarea,

dar o fac în locuri

care nu sunt cunoscute științei.

Dacă nu știți unde exact este carbonul,

în detaliu, cum puteți ști ce pierdeți?

În esență, avem nevoie de un sistem high-tech de contabilizare.

Cu sistemul nostru, putem vedea în detaliu

„stocul” de carbon al pădurilor tropicale.

Roșul arată, în mod evident,
frunzișul închis al pădurilor tropicale,

și apoi vedeți formele în care s-a tăiat,

sau tăierea pădurii în nuanțe de galben și de verde.

E ca a tăia o prăjitură, doar că această prăjitură

e de adâncimea unei balene.

Și totuși, putem mări imaginea și vedem pădurea

și copacii în același timp.

Ceea ce e uimitor e că, chiar dacă am zburat

foarte sus deasupra pădurii,

mai târziu în analiză, putem să intrăm

și să vedem frunzișul copacilor,

frunză cu frunză, creangă cu creangă,

întocmai cum celelalte specii care trăiesc în această pădure

se bucură de ea și de copaci.

Folosim tehnologia pentru a explora

și a realiza primele geografii ale carbonului,

având o înaltă rezoluție,

în zone îndepărtate precum Bazinul Amazonului

și zone nu atât de îndepărtate ca Statele Unite

și America Centrală.

Ceea ce voi face e să vă duc
într-un tur de înaltă rezoluție, în premieră,

a imaginilor carbonului din Peru și Panama.

Culorile vor trece de la roșu la albastru.

Roșu reprezintă depozitele mari de carbon,

cele mai mare catedrale forestiere pe care vi le puteți imagina,

iar albastrul arată depozitele mici.

Dați-mi voie să vă spun, Peru singur e un loc uimitor,

până astăzi total necunoscut din perspectiva

geografiei carbonului.

Putem să zburăm în această zonă din nordul Peruului

și să vedem depozite uriașe de carbon în roșu,

iar Amazonul și valea inundabilă

trecând chiar prin ea.

Putem merge într-o zonă devastată

ca rezultat al defrișării marcată cu albastru,

iar cu portocaliu
virusul defrișării răspândindu-se.

Putem zbura în sudul Anzilor

să vedem hotarul pădurii și cum

se încheie geografia carbonului

pe măsură ce înaintăm în lanțul muntos.

Putem merge în cea mai mare mlaștină
din vestul Amazonului.

E o lume de vis a apelor

asemănătoare cu cea din „Avatarul” lui Jim Cameron.

Putem merge într-una dintre cele mai mici țări tropicale,

Panama, și vedem a gamă mare

de variații de carbon,

de la cele înalte cu roșu, la cele joase cu albastru.

Din păcate, majoritatea carbonului
se pierde la șes,

dar ceea ce vedeți că a rămas,

în termeni de depozite mari de carbon în verde și roșu,

e ceea ce e sus la munte.

O excepție interesantă

se vede chiar în mijlocul ecranului.

Vedeți „zona tampon”
din jurul Canalului Panama.

E cu roșu și galben.

Autoritățile canalului folosesc forța

pentru a proteja comerțul global, de la cumpăna apelor.

Acest tip de cartografiere a carbonului

a transformat dezvoltarea politicii

de conservare și a resurselor.

Îmbunătățește abilitatea noastră de a salva pădurile

și de a modifica schimbarea climaterică.

A doua întrebare: Cum ne pregătim
pentru schimbarea climaterică

într-un loc ca pădurea tropicală din Amazon?

Dați-mi voie să vă spun că petrec foarte mult timp

în aceste locuri, și vedem
cum deja clima se schimbă.

Temperatura crește,

și ceea ce se întâmplă e
că avem multă secetă,

secetă care se repetă.

Mega seceta din 2010 apare aici

cu roșu, indicând o zonă
de mărimea Europei Occidentale.

Amazonul a fost atât de uscat în 2010

încât chiar și cursul principal al fluviului Amazon

a secat parțial, după cum vedeți în fotografia

din partea de jos a ecranulului.

Am aflat că în zonele foarte îndepărtate,

aceste secete au un impact negativ mare

asupra pădurilor tropicale.

De exemplu, cei în roșu sunt toți copacii uscați

după seceta din 2010.

Această zonă e la granița

dintre Peru și Brazilia,

neexplorată deloc,

aproape total necunoscută din punct de vedere științific.

Ceea ce credem noi, ca cercetători ai Pământului,

e că va fi nevoie ca speciile să migreze

odată cu schimbarea de la est din Brazilia

până în vest, în Anzi

și sus în munți

pentru a minimaliza
expunerea lor la schimbarea climaterică.

Una dintre probleme e că oamenii

distrug vestul Amazonului chiar în timp ce vorbim.

Priviți această tăietură de 100 de kilometri pătrați

făcută de căutătorii de aur în pădure.

Vedem pădurea în verde, în 3D,

și vedeți efectele mineritului pentru extragerea
aurului

sub suprafața solului.

În mod evident, speciile nu au unde
să migreze într-un sistem ca acesta.

Dacă nu ați fost în Amazon, ar trebui să mergeți.

E de fiecare dată o experiență uimitoare,

indiferent unde mergeți.

Probabil o să-l vedeți așa, pe un râu.

Dar de multe ori

râurile ascund ceea ce se întâmplă cu adevărat

în pădure.

Am zburat chiar deasupra acestui râu,

am reprezentat sistemul în 3D.

Pădurea e la stânga.

Putem apoi să eliminăm digital pădurea

și să vedem ce se întâmplă în frunziș.

În acest caz, am găsit minerit pentru extragerea aurului,

complet ilegal,

departe de malul râului,

după cum veți vedea în acele linii șerpuite ciudate

ce apar în partea dreaptă a ecranului.

Nu vă faceți griji, colaborăm cu autoritățile

ca să rezolvăm problema aceasta și multe, multe altele

din regiune.

Așadar, pentru a realiza un plan de conservare

pentru aceste coridoare unice, importante,

precum coridorul Anzi Amazon și vestul Amazonului,

trebuie să începem să facem

planuri geografice explicite.

Cum să facem asta dacă nu știm
geografia biodiversității din regiune,

dacă e necunoscută științei?

Ceea ce facem e să folosim

spectroscopia cu laser a CAO

pentru a cartografia pentru prima oară biodiversitatea

pădurii amazoniene.

Vedeți aici date care arată
specii diferite reprezentate cu culori diferite.

Roșu indică o specie, albastru alta,

iar verdele alta.

Și când luăm toate acestea și le mărim

la nivel regional,

obținem o geografie nouă

a biodiversității, necunoscute înainte de această inițiativă.

Această reprezentare ne arată unde apar marile schimbări

ale biodiversității în funcție de habitat,

și asta e important deoarece ne spune multe

despre locațiile de unde și încotro

ar putea migra speciile pe măsură ce clima se schimbă.

Aceasta e informația esențială de care au nevoie

cei care iau decizii pentru dezvoltarea zonelor protejate

în contextul planurilor lor de dezvoltare regională.

A treia și ultima întrebare este:

cum avem grijă de biodiversitate pe o planetă

a ecosistemelor protejate?

Exemplul cu care am început,
cel cu leii vânând,

acela a fost un studiu pe care l-am făcut

dincolo de linia de demarcație a zonei protejate

din Africa de Sud.

Iar adevărul e că, o mare parte din natura Africii

va exista în viitor

în zonele protejate după cum se vede cu albastru pe ecran.

Acest lucru presupune o responsabilitate și o presiune incredibilă

pentru managementul parcului.

Trebuie să ia decizii

care vor ajuta toate speciile
pe care le protejează.

Unele dintre deciziile lor au un impact foarte mare.

De exemplu, cât de mult și unde

să folosească focul ca instrument de management?

Sau cum să se descurce cu o specie mare precum elefanții,

care, dacă populația lor crește foarte mult,

au un impact negativ asupra ecosistemului

și asupra altor specii.

Și dați-mi voie să vă spun că aceste dinamici

„epuizează” natura.

În prim plan e o zonă cu multe incendii

și mulți elefanți:

savana deschisă, în albastru, și doar câțiva copaci.

Trecem linia de demarcație și intrăm

într-o zonă fără incendii

și fără elefanți:

vegetație deasă, un ecosistem foarte diferit.

Într-un loc ca Kruger,

numărul mare de elefanți

reprezintă o adevărată problemă.

Știu că e un subiect sensibil pentru mulți dintre voi,

și nu există răspunsuri ușoare la asta.

Ceea ce e bine, însă, e că
tehnologia pe care am dezvoltat-o

și cu care lucrăm în Africa de Sud, de exemplu,

ne permite să cartografiem fiecare
copac din savană,

iar apoi, după zboruri repetate,

putem să vedem care copaci

sunt dărâmați de elefanți,

îi puteți vedea cu roșu pe ecran,
și cât de mult se întâmplă asta

în diferite zone ale savanei.

Asta le dă managerilor parcului

o primă oportunitate să folosească

strategii de management
care sunt mai nuanțate

și nu duc la acele extreme
pe care tocmai vi le-am arătat.

Modul în care privim astăzi

zonele protejate

e prin a percepe acest lucru ca un ciclu de viață,

unde avem un management pentru incendii,

un management al elefanților, acele impacturi asupra
structurii ecosistemului,

și mai apoi acele impacturi

care afectează totul, de la insecte

până la prădători precum leii.

Mergând mai departe, intenționez să măresc considerabil

observatorul aeropurtat.

Sper să plasez tehnologia pe orbită,

astfel încât să administrăm întreaga planetă

cu tehnologii ca aceasta.

Până atunci, o să mă găsiți zburând

în vreun loc îndepărtat de care nu ați mai auzit.

Vreau să închei prin a spune că tehnologia este

absolut esențială pentru a avea grijă de planeta noastră,

dar și mai important e înțelegerea

și înțelepciunea de a o aplica.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)