Ce este arta?: Victor Hugo Zayas la TEDxArtCenterCollegeOfDesign

Pictorul şi sculptorul Victor Hugo Zayas ne împărtăşeşte o poveste în care un băiat de 8 ani răspunde întrebării „Ce este arta?". El ne atrage atenția asupra dezvoltării creativităţii copiilor de la vârste fragede pentru a trezi curiozitatea lor pentru viaţă.

Victor Hugo Zayas (absolvent al Art Center), este cunoscut pentru picturile sale, cu reprezentări viguroase ale naturii şi ale peisajelor urbane, precum şi a naturii moarte şi a subiectelor figurative care se situează între realism şi expresionism. El lucrează frecvent pe scară largă, redând subiecte destul de modeste—panorame de clădiri industriale, aranjamente florale—dinamice şi eroice. Zayas este recunoscut şi ca sculptor, cea mai recentă expoziţie a sa „Mi orbra" (2012), a fost mediatizată în întreaga lume.

Salut tuturor.

Îmi place la nebunie să pictez femei dezbrăcate!
(Râsete)

Minunat, mulţumesc.

M-am tot gândit

la ce aș putea să va spun, ceva inteligent,

și mi-a fost foarte greu.

Și mi-am dat seama ce lucru extraordinar e să produci artă.

Chiar nu contează dacă o vinzi,

pentru că scopul artei este de fapt să o produci pur și simplu.

Îmi place să fac artă, indiferent că e considerată a fi artă sau nu,

pur și simplu plăcerea de a o face mă fascinează.

Mai există o altă latură a artei care mă emoționează,

și anume copiii.

Și asta deoarece am avut posibilitatea

de a lucra cu copii, indirect şi apoi direct cu ei.

Cred cu ardoare că

dacă introduci creativitatea în viaţa copiilor la o vârstă fragedă,

oportunităţile care li se deschid sunt incredibile.

Am decis să fac ceva nebunesc şi nu mă întrebaţi de ce.

Asta este o mini hartă a locației atelierului meu,

pe străzile 59 şi Slauson, în partea sudică a orașului Los Angeles.

Poate vă întrebați de ce am făcut asta?

Vă pot spune că așa am avut chef. (Râsete)

În a doua săptămână de ședere acolo

am deschis ziarul într-o zi,

unul dintre articole vorbea despre locațiile crimelor din oraș.

Pe o parte a paginii apărea o hartă a Statelor Unite

şi în interiorul fiecărui stat se aflau multe puncte roşii.

În dreptul statelor Chicago, New York, erau mai multe puncte roşii

iar în dreptul oraşului Los Angeles apăreau o mulţime de puncte roşii.

Apoi, pe cealaltă parte a paginii au pus

o zonă amplificată din Los Angeles.

În mijlocului acelor puncte roşii scria

59 şi Slauson. (Râsete)

Prin urmare, aveam o problemă - nu îmi dădusem seama cât de periculos era.

Astfel, am decis să fac ceva în legătură cu asta.

M-am hotărât să predau, să iau copii de pe străzi

şi să îi aduc în atelierul meu şi să îi expun artei.

Iată o fotografie cu câţiva copii în atelierul meu din South Central.

Copiii aveau între 10 şi 14 ani.

Unii dintre ei erau nevoiți să călătorească cu autobuzul timp de o oră

pentru a ajunge la studioul meu.

Partea proastă era că locuiau la doar 5 - 8 km de mine,

dar nu puteau merge pe jos din cauză că era foarte periculos.

Era foarte emoţionant,

nu era în regulă ca acești copii să călătorească neînsoțiți pe autobus dar iată că o făceau.

M-au impresionat profund.

Aici avem grupul mai în vârstă,14 la 19 ani, cred.

Am urmărit de-a lungul fiecărui semestru

incredibilul progres realizat de aceşti copii

şi eram uimit.

Unii dintre ei nu au mai avut contact cu arta.

Erau atât de conștiincioși şi realizau nişte desene absolut magnifice.

Aceste desene au fost realizate de copii cu vârste între 13 şi 18 ani.

Pot concura şi cu unele persoane din sală, apropos.

(Râsete)
Este extraordinar.

Trebuie să vă mai spun ceva.

Aceşti copii, 99% din aceşti copii lucrează, în prezent, în domenii legate de artă.

E uimitor.

Unii dintre ei se află aici.

Merg la School of Art Center,
iar asta mi se pare extraordinar.

Asta este realitatea din afara studioului meu.

Acestea sunt toate armele strânse de poliție de pe străzile din Los Angeles.

Şi apropo, acesta e oraşul nostru. Vă reamintesc.

Într-o zi, când eram în atelier,

a venit un grup de poliţişti și mi-am spus

„OK, s-a terminat, voi fi arestat, ce mă fac?"

De fapt era Charlie Beck, care acum a ajuns şeful poliţiei.

Dar în acel moment, el nu era şeful poliţiei,

ci cred că făcea parte dintr-un grup mai mare.

A venit la mine. M-a întrebat „Ce faci aici?"

I-am zis: „Uite ce fac."

Era atât de uimit că de fapt predau artă copiilor

în mijlocul celui mai violent oraş.

Mi-a spus, „Într-o zi, noi doi vom lucra împreună."

Timpul a trecut, iar cinci ani mai târziu,

l-am convins să îmi dea două tone

de arme distruse, adunate de pe străzi.

Asta e una dintre fotografiile cu câteva dintre acele arme.

Apoi, au distrus armele, rezultând ceea ce vedeţi aici.

Anul trecut am pierdut un prieten apropiat.

Era îndrăgostit de o femeie,

iar după 6 luni primeşte un telefon,

era soţul acesteia.

El, desigur, nu ştia.

Era un adevărat domn.

El i-a spus „De ce nu vii la mine acasă să discutăm?

E ceva nou pentru mine."

Bărbatul a venit şi l-a ucis. Pur şi simplu.

Experiența a avut un impact puternic asupra mea,

iată un portret al prietenului meu, Efren.

Am decis să fac aceste portrete din arme,

inspirat de prietenia dintre noi.

E încercarea mea de a face artă.

Am adus o lucrare aici, ca să o vedeţi,

pentru că e mare diferenţă când o vezi într-o fotografie

şi când o vezi în realitate -- cântăreşte cam 130 kg

-- are o anumită energie

pentru că sunt arme ce provin de la locul crimei,

și nu pot să nu mă gândesc la

ceea ce au însemnat ele iniţial --
efectul a fost total neaşteptat.

Când am avut oportunitatea să lucrez cu copii

şi să îi văd aici, am realizat cât de uimitori sunt.

Sunt atât de inocenţi, cred că ăsta este cuvântul,

dar, încurajându-i şi îndrumându-i spre creativitate,

am văzut această transformare.

Pentru mine a fost ceva magic.

Asta din cauză că sunt ocupat cu proiectele proprii

şi n-am crezut că aşa ceva poate avea un impact asupra mea.

Atunci am realizat că arta e un instrument foarte eficient

prin care te poţi exprima şi care mi-a schimbat viaţa.

În prezent, privesc arta dintr-un unghi foarte diferit,

chiar dacă pictez de 25 ani

şi chiar nu îmi pasă dacă oamenii iubesc lucrările mele sau nu,

și nu le pictez pentru a le vinde,

ci fac pur și simplu ceea ce vreau să fac.

Câteodată am noroc şi vând o lucrare sau două

iar câteodată particip la o expoziţie şi este incredibil.

Trebuie să vă mai spun că atunci când am fost

invitat la Pacific Art Foundation,

în mijlocul evenimentului, am întrebat,

„Ce este arta?"

Trebuie să înţelegeţi că aceşti oameni fac parte din lumea artei,

și niciunul nu a vrut să răspundă.

Nimeni nu mă privea şi eu tot întrebam:
„Ce este arta?",

dar era linişte.

Atunci am zis, „
Ei bine, am să răspund eu la întrebare

pentru că cel mai bun răspuns pe care l-am auzit vreodată a venit din partea unui copil de 8 ani."

Desigur, era un băiat foarte deştept,

pe care l-am întâlnit în casa unui prieten la cină.

Copilul era pur şi simplu incredibil şi discutam mereu.

Atunci l-am întrebat „Ce este arta?"

şi fără să se gândească, mi-a răspus:

„Arta înseamnă să desenzi sufletul a ceva."

„Oh, wow." am spus.

Incredibil.

A fost minunat.

Aşa că de ce să mai întreb pe altcineva?

Vine direct din inimă. Atât de simplu!

Lămureşte totul.

Nu există o agendă politică, nu există nimic --
e simplu, pur.

Atunci m-am gândit „Cât de uimitor poate fi?"

Recent, am avut posibilitatea de a lucra cu nişte copii la Laguna Art Museum.

Din întâmplare, am participat la un interviu.

Dar în loc de un simplu interviu,
am fost intervievat de sute de copii.

A fost o întâmplare,

am intrat, unul dintre profesori m-a recunoscut şi mi-a spus,

„Te superi dacă le vorbeşti puţin copiilor şi răspunzi la câteva întebări?"

Timp de o oră am răspuns la întrebări

tuturor copiilor de 4 şi 10 ani

şi au fost -- cele mai uimitoare întrebări.

Dar chiar în mijlocul acelui interogatoriu, unul dintre profesori le spune,

„Copii, puteți pune orice fel de întrebări."

Deja eram în dificultate şi nu mă aşteptam la asta.

Din senin, un copil a ridicat mâna. Am spus „Da,"

iar el m-a întrebat „Cine e Dumnezeu?" (Râsete)

Brusc toată lumea vroia să-l facă să tacă.

Se simţeau incomozi pentru că asta era o întrebare cu greutate.

El însă, nu ştia asta. Era într-adevăr frumos.

Am răspuns „Nu, nu, lăsaţi-mă să răspund la întrebare."

I-am răspuns că în loc să îi dau un răspuns la întrebare,

lucru destul de dificil pentru un copil de 8 ani --

când m-a întrebat „Cine e Dumnezeu?"
eu l-am întrebat, „Ce este arta?"

Ce a urmat a fost incredibil.

Atunci copii au spus „Oh, OK, este bine."

(Râsete)

Şi aşa am scăpat. (Râsete)

Dar aş vrea să închei prin a vă întreba acelaşi lucru:

Ce este arta?

Vă mulţumesc mult că aţi venit aici.

Este extraordinar.
(Aplauze)

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Mulţumesc.