Kallistos Ware: Salvation & Theosis

Viața creștină
Despre mântuire și îndumnezeire

Mântuirea este ceea ce ne oferă religia.

Și ce înseamnă mântuirea?

Nu doar o schimbare pur și simplu la
nivelul statutului nostru juridic,

ci mântuirea înseamnă o schimbare
completă a întregii noastre vieți.

Mântuirea nu este doar un singur
eveniment sau o clipă anume,

ci mântuirea este un proces ce continuă
chiar până la sfârșitul vieții noastre.

Acum ceva vreme, călătorind
cu trenul, am fost întrebat

de către persona ce stătea
vis-a-vis de mine, un necunoscut:

"Sunteți mântuit?"

M-am gândit în sinea mea:
„Cum să răspund?”

Dacă spun: „sunt mântuit”, nu este oare
aceasta [o afirmație] prea încrezătoare?

Sf. Ap. Pavel, mult timp după convertirea
lui pe drumul Damascului, spune:

„Mă tem ca nu cumva
altora propovăduind,

eu însumi să mă fac netrebnic.”

Așadar, înainte de moarte nu putem
vorbi despre mântuirea noastră

ca despre un proces încheiat.

Pe de altă parte, dacă i-aș răspunde
străinului: „Nu, nu sunt mântuit.”,

în acest caz ar putea foarte bine să
spună: „atunci de ce umblați așa,

îmbrăcat în negru?”.
Așadar i-am răspuns:

„Nădăjduiesc ca, prin
harul lui Dumnezeu,

sunt pe cale de a fi mântuit.”

Așa că am folosit prezentul continuu.

Nu un eveniment singular, nu ceva deja
terminat, ci o călătorie în desfășurare.

Iar procesul de a fi mântuit va continua
până chiar în momentul morții mele.

Cu adevărat, mulți dintre Părinții greci
spun că până și în viața de apoi

va exista un progres, călătoria nu se
încheie odată cu moartea.

Continuăm, în toată veșnicia,
să înaintăm din slavă în slavă.

Aceasta, dacă ai un punct de vedere
dinamic, care pe mine mă atrage.

Chiar și în viața de apoi,
spune Sfântul Irineu,

Dumnezeu va avea mereu
ceva nou să ne învețe,

iar noi vom avea mereu
lucruri noi de învățat.

Nu vom ajunge niciodată la punctul
de a-I spune lui Dumnezeu:

„Te repeți!”,

„Acestea deja le-am
auzit și altă dată.”

Nu, chiar și în veacul ce va să fie, chiar
și în rai - acolo unde sperăm cu toții că

vom merge - încă va mai fi progres,
încă va mai fi explorare.

Dumnezeu va rămâne pentru
veșnicie un Dumnezeu al surprizelor.

Așa că acesta este un mod
în care eu văd mântuirea,

dacă vreți, ca o călătorie.

Și vor fi în această călătorie anumite
momente hotărâtoare.

Am putea vorbi chiar despre
un moment anume,

precum momentul convertirii noastre,

dar nu izolăm acest moment,
îl vedem ca parte a unui progres

ce durează o viață întreagă,
un drum ce continuă.

Suntem exploratori,
suntem într-o călătorie.

Viața creștină este o cale,
o cărare pe care o urmăm.

Noi, ortodocșii, folosim cuvântul
„theosis” care literalmente înseamnă

îndumnezeire sau divinizare.

Bineînțeles, nu înseamnă
că am devenit dumnezeu în sens literal,

membrii adiționali ai Sfintei Treimi,
ci termenul „theosis”, îndumnezeire,

înseamnă că suntem chemați să ne
împărtășim de viața divină,

așa cum scrie în primul capitol din a
doua epistolă a Sfântului Petru:

suntem chemați a ne face
părtași firii dumnezeiești.

Devenim dumnezeiești nu prin fire, așa
precum Dumnezeu este dumnezeiesc,

ci prin împărtășire, prin participare.

Îndumnezeirea înseamnă, așadar,
odată cu mântuirea, o completă

transformare a firii noastre.

Iar această transformare

sigur că nu va fi niciodată
completă în această viață.

Dar ne aflăm într-o călătorie și scopul
acestei călătorii este viața în Hristos.

Și chiar acum, chiar dacă
am înaintat doar foarte

puțin pe drumul mântuirii, chiar și așa,

ne bucurăm de părtășia în Hristos,

chiar dacă poate fi
într-o formă nedesăvârșită

în ceea ce ne privește
pe aproape fiecare dintre noi.

Un scriitor din secolul al 15-lea...
secolul al 14-lea, din Bizanț,

Sfântul Nicolae Cabasila, spune:

„Dumnezeu este țelul final al călătoriei
noastre, dar El este în același timp și

hanul la care poposim peste noapte.”

Așadar, este mereu în viața noastră
de aici, de pe pământ...

și poate este și în ceruri...
o trăire a lui „aici și acum”,

dar și o trăire a lui „nu încă”...
[a lui] „există ceva mai mult”.