Leymah Gbowee: Descătuşază inteligenţa, pasiunea şi măreţia fetelor.

Câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace, Leymah Gbowee are de spus două poveşti impresionante - despre transformarea propriei ei vieţi şi despre potenţialul neexplorat ale fetelor de pretutindeni. Putem transforma lumea descătuşând măreţia fetelor?

De foarte multe ori

călătoresc în jurul lumii să vorbesc,

şi oamenii mă întreabă

despre provocările mele,

despre momentele mele,

despre câteva dintre regretele mele.

1998:

O mamă care creştea singură patru copii,

la trei luni după naşterea a celui de-al patrulea copil al meu,

m-am angajat ca

asistent de cercetător.

M-am dus în Liberia de Nord.

Şi ca parte din serviciul meu,

satul oferea cazare.

Şi m-au cazat alături de o femeie care îşi creştea singură

fiica.

S-a întâmplat ca acea fată să fie

singura fată din întregul sat

care reuşise

să ajungă în clasa a noua.

Toată lumea din comunitate râdea de ea.

Mamei ei i se spunea frecvent de către alte femei,

"Tu şi copilul tău

veţi muri sărace."

După două săptămâni de lucru în acel sat,

venise timpul să plec.

Mama a venit la mine, a îngenunchiat,

şi a zis, "Leymah, ia-mi fiica.

Vreau ca ea

să fie soră medicală."

Eram săracă, trăiam cu părinţii mei,

nu mi-am permis să o fac.

Cu lacrimi în ochi,

am spus "Nu."

Două luni mai târziu,

mă duc în alt sat

cu aceeaşi sarcină

şi m-au rugat să locuiesc cu liderul satului.

Soţia liderului avea această fetiţă

mai deschisă la culoare ca mine,

complet murdară.

Şi toată ziua se plimba

doar cu lenjeria pe ea.

Când am întrebat, "Cine este?"

A zis, "Asta este Wei.

Numele ei înseamnă porc.

Mama ei a murit dându-i naştere,

şi nimeni nu avea nici cea mai vagă idee despre cine era tatăl ei."

Timp de două săptămâni, a devenit însoţitoarea mea,

dormea cu mine.

I-am cumpărat haine folosite

şi i-am cumpărat prima ei păpuşă.

În noaptea de dinaintea plecării mele,

a venit în cameră

şi mi-a spus: "Leymah, nu mă lăsa aici.

Vreau să plec cu tine.

Vreau să mă duc la şcoală."

Săracă lipită pământului, fără bani,

trăind cu părinţii mei,

am spus din nou "Nu."

Două luni mai târziu,

ambele sate au fost implicate într-un alt război.

Până astăzi, nu am nici cea mai mică idee

unde sunt acele două fete.

Mergem repede înainte, în 2004:

în momentul de vârf al activismului nostru,

ministrul Gender Liberiei m-am chemat

şi mi-a spus: "Leymah, am un copil de nouă ani pentru tine.

Vreau să o duci acasă

pentru că noi nu avem case sigure."

Povestea acestei fetiţe:

fusese violată

de bunicul ei patern

în fiecare zi timp de şase luni.

Ajunsese la mine umflată

şi foarte palidă.

În fiecare noapte veneam acasă de la serviciu şi mă întindeam pe podeaua rece.

Ea se întindea lângă mine

şi spunea, "Mătuşă, vreau să fie totul bine.

Vreau să mă duc la şcoală."

2010:

O tânără stă în faţa Preşedintelui Sirleaf

şi mărturiseşte cum

ea şi cu fraţii şi surorile ei trăiau împreună,

tatăl şi mama, murindu-le în timpul războiului.

Are 19 ani. Visul ei este să se ducă la facultate

pentru a putea să îi întreţină.

Este foarte atletică.

Unul dintre lucrurile care s-au întâmplat

este că a aplicat pentru o bursă.

Bursă întreaga. O primeşte.

Visul ei de a se duce la şcoală,

visul ei de a fi educată,

se împlineşte, în sfârşit.

Se duce la şcoală în prima zi.

Profesorul de sport

care este responsabil de introducerea ei în program

îi cere să iasă din clasă.

Şi pentru următorii trei ani,

soarta ei a fost

să facă sex cu el în fiecare zi,

în semn de recunoştiinţă pentru că a primit-o la şcoală.

La nivel global avem politici,

instrumente internaţionale,

lideri de lucru.

Oameni excepţionali şi-au luat angajamente:

ne vom proteja copii

de nevoi şi de frică.

Naţiunile Unite are Convenţia asupra Drepturilor Copilului.

Din ţări precum America, am auzit lucruri ca: niciun copil lăsat în urmă.

Alte ţări vin cu alte idei.

Există în Millennium Development o secţie care se numeşte Three

şi care se ocupă de fete.

Toate aceste lucruri extraordinare făcute de către oameni deosebiţi

aveau scopul de a-i aduce pe tineri

acolo unde ne dorim ca ei să fie, la nivel global,

dar, cred că au eşuat.

În Liberia, de exemplu,

procentul de sarcină la adolescente

este de trei la fiecare 10 fete.

Prostituarea adolescenţilor se află la cele mai mari cote.

Într-o comunitate, ni se spune,

te trezeşti dimineaţa

şi vezi prezervative folosite precum hârtiile de gumă de mestecat.

Fete de 12 ani sunt folosite în prostituţie

pentru mai puţin de un dolar pe noapte.

Ţi se rupe sufletul, este trist.

Şi apoi cineva m-a întrebat,

chiar înainte de prelegerea mea TED, acum câteva zile,

"Aşadar, unde este speranţa?"

Acum câţiva ani, nişte prieteni de-ai mei

au decis că avem nevoie să eliminăm lipsa de comunicare

între generaţia noastră

şi generaţia femeilor tinere.

Nu este suficient să spui

că ai doi laureaţi ai premiului Nobel din Republica Liberia

atunci când copii fetelor tale sunt expuşi acolo

într-o stare fără speranţă sau aparent fără speranţă.

Am creat un loc

numit Young Girls Transformative Project.

Ne ducem în comunităţile rurale

şi facem cu toţii, cum s-a făcut în această cameră,

creăm locul.

Atunci când aceste fete stau jos,

se descătuşază inteligenţa,

se descătuşază pasiunea,

se descătuşază angajamentul,

se descătuşază concentrarea,

se descătuşază marii lideri.

Astăzi am lucrat cu peste 300.

Şi unele dintre ele

au intrat în cameră foarte timide

au făcut paşi îndrăzneţi, în calitate de mame tinere,

să iasă în lume şi să susţină

drepturile tinerelor femei.

O tânără pe care am cunoscut-o,

o mamă adolescentă a patru copii,

nu s-a gândit niciodată să termine liceul,

dar l-a absolvit cu succes;

nu s-a gândit niciodată să meargă la facultate,

dar s-a înscris.

Odată mi-a spus,

"Dorinţa mea este să termin facultatea

pentru a putea să îmi întreţin copiii."

Ea se află într-un loc în care nu poate găsi bani

pentru a se duce la şcoală.

Vinde apă, băuturi răcoritoare

şi vinde cartele de reîncărcare pentru telefoane.

Şi te-ai gândi că ar folosi acei bani

şi i-ar investi în educaţia ei.

Numele ei este Juanita.

Ea ia acei bani

şi găseşte mame singure în comunitate

pe care le trimite înapoi la şcoală.

Ea zice: "Leymah, dorinţa mea

este să fiu educată.

Şi dacă eu nu pot să fiu educată,

atunci când văd câteva dintre surorile mele educate,

dorinţa mea a fost îndeplinită.

Îmi doresc o viaţă mai bună.

Doresc mâncare pentru copiii mei.

Doresc ca abuzul sexual şi exploatarea din şcoli să se termine."

Acesta este visul unei fete africane.

Acum câţiva ani,

era o fată africană.

Această fată a avut un fiu

care şi-a dorit o bucată de gogoaşă

pentru că îi era extrem de foame.

Nervoasă, frustrată,

foarte supărată

referitor la starea societăţii în care trăia

şi la starea copiilor ei,

această fată a început o mişcare,

o mişcare a femeilor obişnuite

care se asociază

pentru a crea pace.

Eu voi îndeplini dorinţa.

Aceasta este o altă dorinţă a unei fete din Africa.

Nu am reuşit să împlinesc dorinţa celor două fete.

Nu am reuşit să fac asta.

La asta se gândea această tânără femeie:

Am eşuat, am eşuat, am eşuat...

...aşa că voi face asta.

Femeile au ieşit,

au protestat împotriva unui dictator brutal,

au vorbit fără teamă.

S-a îndeplinit nu numai dorinţa de a avea o bucată de gogoaşă,

ci şi dorinţa de pace.

Această tânără

a dorit de asemenea să se ducă la şcoală.

S-a dus la şcoală.

Această tânără şi-a dorit să se întâmple şi alte lucruri,

şi acestea s-au împlinit pentru ea.

Astăzi, această tânără femeie sunt eu,

un laureat al premiului Nobel.

Acum sunt într-o călătorie

pentru a îndeplini dorinţa,

după posibilităţile mele reduse,

a fetiţelor africane:

dorinţa de a fi educate.

Am pus bazele unei fundaţii.

Oferim burse complete pentru patru ani

fetiţelor din sate care vedem că au potenţial.

Nu am să vă cer multe.

Am fost în multe locuri în Statele Unite,

şi ştiu că fetele din această ţară

au şi ele dorinţe,

o dorinţă pentru o viaţă mai bună pe undeva în Bronx,

o dorinţă pentru o viaţă mai bună

pe undeva în centrul din L.A.,

o dorinţă pentru o viaţă mai bună undeva în Texas,

o dorinţă pentru o viaţă mai bună undeva în New York,

o dorinţă pentru o viaţă mai bună

undeva în New Jersey.

Vă angajaţi cu mine în această călătorie

de a ajuta acea fată

indiferent că este din Africa, din Statele Unite

sau din Japonia,

ca să-şi îndeplinească dorinţa,

ca să-şi îndeplinească visul,

să realizeze acel vis?

Pentru că toţi aceşti

mari inovatori şi inventatori

despre care am vorbit şi pe care i-am văzut

în ultimele câteva zile

stau de-asemenea în colţuri micuţe

în diferite părţi ale lumii,

şi tot ceea ce ne cer

este să creăm acel loc

în care să-şi manifeste inteligenţa,

să-şi manifeste pasiunea,

şi toate lucrurile grozave

pe care le păstrează în sufletele lor.

Să călătorim împreună. Să călătorim împreună.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)

Vă mulţumesc foarte mult.

Acum în Liberia

care credeţi

că este problema care vă îngrijorează cel mai mult?

Mi s-a cerut să conduc

Iniţiativa Liberiană pentru Reconciliere.

Ca o parte din munca mea,

fac aceste tururi

în diverse sate şi oraşe;

13, 15 ore pe un drum neasfaltat;

şi nu am fost în nici o comunitate

în care să nu fi văzut fete inteligente.

Dar din păcate,

viziunea unui viitor măreţ,

sau visul unui viitor măreţ,

este doar un vis,

pentru că ai toate aceste vicii.

Sarcina în adolescenţă, cum am spus, are proporţii epidemice.

Deci ceea ce mă îngrijorează

este că am fost în acel loc

şi cumva acum sunt în acest loc,

şi pur şi simplu nu vreau să fiu singura

în această postură.

Caut moduri

prin care alte fete să-mi fie alături.

Vreau să mă uit înapoi peste 20 de ani

şi să văd că mai este o altă fată liberiană,

ganeză, nigeriană, etiopiană

stând pe această scenă TED.

Şi poate, doar poate, spunând:

"Datorită acelei laureate cu premiul Nobel

sunt astăzi aici."

Aşa că sunt îngrijorată

când le văd deznădăjduite.

În acelaşi timp nu sunt pesimistă,

pentru că ştiu că nu e nevoie de mult

pentru a le mobiliza.

CA: Şi în ultimul an,

spune-ne despre un singur lucru bun

la care ai fost martoră.

Pot să vă spun de multe lucruri bune la care am fost martoră.

Dar în ultimul an,

am fost în satul din care provine Preşedintele Sirleaf, satul ei,

am fost acolo să lucrăm cu aceste fetiţe.

Şi nu am putut găsi 25 de fete

în liceu.

Toate aceste fete s-au dus la mina de aur,

şi erau predominant prostituate

făcând şi alte lucruri.

Am luat 50 din aceste fete

şi am lucrat cu ele.

Şi asta era la începutul alegerilor.

Acesta era un loc unde femeile niciodată -

nici chiar cele mai în vârstă

nu stătuseră în cerc cu bărbaţii.

Aceste fete s-au organizat şi au format un grup

şi au lansat o campanie

pentru înregistrarea celor cu drept de vot.

Aceasta este o localitate rurală adevărată.

Şi tema pe care au folosit-o a fost:

"Chiar şi fetele drăguţe votează."

Au fost în stare să mobilizeze tinere femei.

Dar nu au făcut doar asta,

dar s-au dus la cei care candidau

să îi întrebe, "Ce le veţi oferi

fetelor din comunitate

atunci când veţi câştiga?"

Şi unul dintre bărbaţi

care deja avea o poziţie era foarte...

pentru că Liberia are unele dintre cele mai dure legi împotriva violului,

şi el era unul dintre cei care se luptau în parlament

să schimbe acea lege

pentru că o numea barbară.

Violul nu este barbar, dar legea, spunea el, este barbară.

Şi când fetele au început să îl contrazică,

a fost foarte ostil faţă de ele.

Aceste tinere i-au spus,

"Vom vota excluderea ta din conducere"

Astăzi nu mai are funcţie politică.

(Aplauze)

CA: Leymah, îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc mult că ai venit la TED.

LG: Cu plăcere. (CA: Mulţumesc)

(Aplauze)