Putem crea ferma „perfectă”?

Acum aproape 10.000 de ani, oamenii au început să cultive. Această revoluție a fost punctul de cotitură în istoria noastră și a făcut posibilă existența civilizației. Azi, aproape 40 la sută din planeta noastră e alcătuită din terenuri agricole. Întinse peste tot în lume, aceste terenuri sunt piesele unui puzzle global cu care ne confruntăm toți: în viitor, cum am putea hrăni cu alimente sănătoase, fiecare membru al unei populații în creștere? Brent Locken cercetează. [Regizat de Hype CG, narat de Jack Cutmore-Scott, muzică de Gabriel Maia].

Acum aproape 10.000 de ani,
oamenii au început să cultive.

Această revoluție agrară a fost
un punct de cotitură în istoria noastră,

ce a permis oamenilor să se stabilească
să construiască și să creeze.

Pe scurt, agricultura a susținut
existența civilizației.

Azi, aproape 40%
din planeta noastră e teren agricol.

Întinse peste tot în lume,

aceste terenuri agricole
sunt piesele unui puzzle global

cu care ne confruntăm cu toții:

în viitor, cum vom putea hrăni
cu mâncare sănătoasă, fiecare membru

al populației în creștere?

Îndeplinirea acestui obiectiv

va necesita nimic mai puțin
decât o a doua revoluție agrară.

Prima revoluție agrară

a fost caracterizată
de expansiune și exploatare,

hrănind oamenii în detrimentul pădurilor,
al animalelor sălbatice și al apei

și destabilizând clima în acest proces.

Asta nu mai e o opțiune acum.

Agricultura depinde de o climă stabilă,

cu anotimpuri previzibile
și tipare meteorologice.

Asta înseamnă că nu putem continua
să extindem terenurile agricole,

căci astfel vom submina
condițiile de mediu

care fac agricultura posibilă,
în primul rând.

În schimb, următoarea revoluție agrară

va trebui să crească randamentul
terenului agricol existent pe termen lung,

în timp ce protejează biodiversitatea,
economisește apa

și reduce poluarea și emisiile
de gaze cu efect de seră.

Așadar cum vor arăta fermele viitorului?

Această dronă face parte dintr-o flotă
care monitorizează culturile de dedesubt.

Ferma poate părea dezorganizată,

dar este o utilizare a terenului
proiectată atent

care combină culturile
și animalele domestice

cu habitatele sălbatice.

Metodele convenționale de agricultură
au eliberat mari fâșii de teren

și le-au cultivat
cu un singur fel de cultură,

eradicând animalele sălbatice

și producând în acest proces
mari cantități de gaze de seră.

Această abordare țintește
să corecteze răul făcut.

Între timp, mișcându-se printre culturi,

echipe de roboți de câmp
aplică fertilizant în doze specifice.

În sol, sute de senzori adună date

despre substanțele nutritive
și cantitatea de apă.

Aceste informații reduc
consumul inutil de apă

și îi spune fermierului unde trebuie
să pună mai mult sau mai puțin fertilizant

în loc să polueze
stropindu-l peste toată cultura.

Dar fermele viitorului
nu vor fi doar cu senzori și roboți.

Aceste tehnologii sunt proiectate
să ne ajute să producem mâncare

într-o manieră care lucrează
mai mult cu mediul decât împotriva lui,

luând în considerare
nuanțele ecosistemelor locale.

Practicile agrare cu cost redus
pot de asemenea servi acelorași scopuri

și sunt mai accesibile multor fermieri.

De fapt, multe asemenea practici
se folosesc deja azi

și vor avea un impact
din ce în ce mai mare

pe măsură ce mai mulți fermieri le adoptă.

În Costa Rica,

fermierii au intercalat terenuri agricole
cu habitat tropical cu așa succes,

încât au contribuit semnificativ
la dublarea pădurilor țării.

Acest lucru oferă mâncare
și habitat atât animalelor sălbatice

cât și polenizare naturală
și protecție contra dăunătorilor

datorită păsărilor și insectelor
pe care le atrag aceste ferme,

producând mâncare
în timp ce restabilesc planeta.

În Statele Unite fermierii cresc bovine
pe pășuni compuse din specii native,

generând surse de proteine valoroase

folosind metode de producție care captează
carbon și protejează biodiversitatea.

În Bangladesh, Cambodgia și Nepal,
noi abordări de producție a orezului

ar putea scădea dramatic în viitor
emisiile de gaze cu efect de seră.

Orezul e mâncarea de bază
pentru trei miliarde de oameni

și principala sursă de trai
pentru milioane de gospodării.

Mai mult de 90% din orez
e cultivat în câmpuri inundate,

care folosesc multă apă

și degajă 11% din emisiile
anuale de metan,

care însumează unu până la două procente

din totalul anual global de emisii
de gaze cu efect de seră.

Experimentând cu noi soiuri de orez,
irigând mai puțin

și adoptând moduri de lucru
mai puțin intense la plantarea semințelor,

fermierii acestor țări și-au crescut
veniturile și randamentul culturilor

în timp ce au redus
emisiile de gaze cu efect de seră.

În Zambia numeroase organizații
investesc în metode locale specifice

pentru a îmbunătăți producția culturilor,
a reduce despădurirea

și a îmbunătăți mijloacele de trai
ale fermierilor locali.

Aceste eforturi sunt menite
să crească productivitatea culturilor

cu aproape un sfert
în următoarele decenii.

Dacă sunt combinate cu metode
de combatere a despăduririi în regiune,

ar putea îndrepta țara

către un sector agricol rezistent,
orientat spre climă.

Și în India unde 40% din mâncare
se strică sau e irosită după recoltare

din cauza infrastructurii precare,

fermierii au început deja să implementeze

capsule de stocare la rece
alimentate cu energie solară,

care ajută sute de fermieri
din mediul rural să-și păstreze produsele

și să devină o parte viabilă
a lanțului de aprovizionare.

Va fi nevoie de toate aceste metode,

de la cea mai modernă tehnologic
până la cea mai ieftină

pentru a revoluționa agricultura.

Intervențiile tehnologice moderne
vin să amplifice

abordările agriculturii orientate
spre climă și conservare,

și marii producători
vor trebui să investească

în implementarea acestor tehnologii.

Între timp, va trebui să extindem
accesul către metodele mai ieftine

pentru fermierii mai mici.

Această viziune a agriculturii
va necesita o schimbare globală

către diete bazate mai mult pe plante

și reduceri uriașe
în pierderea și risipa de alimente.

Ambele vor reduce presiunea
asupra terenului

și vor permite fermierilor să facă
mai mult cu ceea ce au la dispoziție.

Dacă optimizăm producția alimentelor,
atât pe uscat cât și pe mare,

putem hrăni omenirea

fără să depășim
limitele de mediu ale planetei,

dar marja de eroare este foarte mică

și va fi nevoie de o cooperare globală
fără precedent

și de coordonarea terenurilor agricole
pe care le avem azi.