LIFE BEYOND II: The Museum of Alien Life (4K)

Sprijinit de Protocol Labs

Urmărește-ți curiozitatea
Conduce umanitatea înainte

În tot universul, se află un singur
copac al vieții care este cunoscut.

Stă singur?
Sau este parte a unei sălbăticii cosmice vaste?

Imaginează-ți un muzeu care conține
fiecare tip de viață din univers.

Ce lucruri stranii ar putea să
conțină un astfel de muzeu?

Ce este posibil supus legilor naturii?

VIAȚA DE DINCOLO

CAPITOLUL II
Muzeul Vieții Extraterestre

Dacă vrem să avem vreo speranță în a găsii viață extraterestră, trebuie să știm unde să căutăm.

Dar de unde să începem?

Cum restrângem un set
aparent infinit de posibilități?

Există un lucru pe care îl știm sigur...

Natura va trebuii să joace
după propriile ei reguli.

Oricât de ciudată viața
extraterestră ar putea fi...

...va fi limitată de aceleași legi fizice
și chimice care ne limitează și pe noi.

Pe lângă aceasta, fiecare
mediu extraterestru,

va limita mai departe ce fel de
forme de viață pot evolua acolo.

În ciuda acestor bariere naturale,
posibilitățile sunt incredibile de imaginat.

Trilioane de planete, fiecare
un cazan de chemicale,

trecând prin propia
lor evoluție complexă.

Pentru a ne ghida gândirea, acest muzeu al vieții extraterestre, va fii împărțit în două exponate:

viața așa cum o cunoaștem, casă a
viețuitoarelor cu o biochimie ca a noastră

și viața așa cum nu o cunoaștem,
casă a viețuitoarelor

care contestă conceptul
nostru legat de viață.

Înainte să ne aventurăm prea departe în necunoscut, trebuie să ne întrebăm:

Cum ar fi dacă viața extraterestră se aseamănă
cu noi mai mult decât ne-am gândii?

EXPONAT I
Viața așa cum o cunoaștem
[Bazată pe Carbon și Apă]

Dacă există o caracteristică
care ne unește

cu alte specimene din acest
muzeu, aceasta este carbonul.

Carbonul este pretutindeni, este una din
cele mai răspândite elemente în Univers,

și este foarte bun în a forma
molecule mari și stabile.

Carbonul prezintă o abilitate rară de a forma
4 legături direcționale cu alte elemente

și de a se lega cu el însuși
în lanțuri lungi și stabile.

Permițând formarea de molecule
uriașe și complexe.

Această versalitate face carbonul să fie piesa centrală în mașinăria moleculară a vieții.

Și aceiași compuși ai
carbonului pe care îi folosim

au fost găsiți departe de
Pământ agățându-se de meteoriți.

Și plutind departe în
norii din praf cosmic.

Cărămizile vieții...

...plutind ca zăpada prin Univers.

Și dacă viața extraterestră a ales alți
compuși ai carbonului pentru biochimie,

ar avea destui din
care să aleagă.

Oamenii de știință au identificat recent
peste un milion de alternative posibile la ADN.

Toate bazate pe carbon.

Dacă am descoperii vreodată alte forme de viață
bazate pe carbon, am fi rudiți în mod fundamental.

Ar fi confrații noștri cosmici.

Dar ar putea ei să semene cu noi?

Dacă ei provin de pe planete asemănătoare Pământului, putem avea în comun

mult mai mult decât
biochimia noastră.

Cum ar putea fi viața pe alte planete
dacă este una evoluată?

Ar putea să fie cum este viața
astăzi aici pe Pământ?

Sau ar putea să fie complet diferită?

Sunt aceia care susțin din punctul
de vedere ar evoluției convergente,

dacă condițiile pe alte planete
sunt similare cu cele de aici,

atunci vom vedea forme de
viață foarte similare.

Animale și organisme asemănătoare
plantelor care arată foarte familiar.

Pe Pământ, anumite caracteristici
precum văzul, ecolocația și zborul,

au evoluat de multiple ori,
independent, în specii diferite.

Acest proces de evoluție convergentă

s-ar putea extinde la planete extraterestre
precum cea a Pământului,

unde creaturile au de-a face cu presiuni
ale mediului înconjurător asemănătoare.

Nu există nici o garanție dar ar putea
să existe anumite universalități ale vieții.

Cele mai mari reușite ale evoluției
repetate de-a lungul Universului.

Fiecare caracteristică ar putea fi
adaptată la mediul înconjurător local.

Planetele slab iluminate vor
produce ochi uriași

pentru a capta cât mai multă
lumină, ca mamiferele nocturne.

Unii oameni au mers atât de
departe încât să spună

că organisme de genul oamenilor,
umanoizi, ar exista pe alte planete.

Existența altor organisme asemănătoareoamenilor pare a fi improbabilă,

ținând cont de lanțul complicat
de evenimente care ne-a produs.

Dar nu putem să o excludem.

Dacă doar una din fiecare 100 de miliarde

de planete asemănătoare Pământului ar
produce o formă de viață asemănătoare omului...

Ar putea să fie mii de creaturi
ca noi undeva în Univers.

Dar în realitate, ar putea fi mult mai probabil să găsim ceva care este mai jos pe lanțul alimentar.

Evoluția convergentă se găsește din
abundență de asemenea și în plante.

Și fotozinteza C4 a luat naștere
independent de 40 de ori.

Ar putea plantele extraterestre să arate
ca ale noastre sau cu totul diferit?

Pe Pământ, plantele apar verzi pentru că
absorb alte lungimi de undă ale spectrului solar.

Dar stelele vin în multe culori.

Și plantele extraterestre ar
evolua diferiți pigmenți

pentru a se adapta la
spectrul unic al soarelui lor.

Plantele care s-ar hrănii din stele
fierbinți ar putea să apară mai roșii

prin absorbirea culorii
lor bogat albastre.

În jurul stelelor pitice roșii cu lumină difuză, vegetația ar putea să apară închisă la culoare,

adaptată să absoarbă toate
lungimile de undă ale luminii.

Pământul mai demult ar
fi putut să arate violet,

datorită unui pigment numit retinian care
era un precursor timpuriu al clorofilei.

Unii cred că simplicitatea moleculară a retinianului l-ar putea face să fie un pigment universal.

Dacă este așa, atunci am putea descoperii că violetul ar putea fii culoarea favorită a vieții.

Dar culoarea vegetației extraterestre
este mai mult decât o curiozitate.

Informația ei chimică ar putea fi
văzută de la o distanță de ani lumină.

Plantele Pământului lasă un semnal
în lumina reflectată de planeta noastră.

Găsirea unui semnal asemănător din altă lume

ar putea indica direcția spre
o vegetație extraterestră.

Poate aceasta va fii prima nostră
imagine a unei lumi extraterestre,

o nuanță vibrantă transmisă
de o lume îndepărtată.

Dar cea mai mare influență asupra vieții nu o va avea steaua ei gazdă; o va avea propria ei planetă.

Ce se întâmplă când schimbi
lungimea unei zi pe o planetă?

Ce se întâmplă când schimbi
înclinația unei planete?

Ce se întâmplă când
schimbi forma orbitei?

Ce se întâmplă când schimbi
gravitația unei planete?

Planetele cu orbite eliptice lungi
vor avea anotimpuri drastice.

Ar putea să existe lumi care să pară moarte
pentru mii de ani, apoi dintr-o dată să reînvie.

Cele mai multe din planete abundente în roci descoperite până acum sunt "Super Pământuri".

Cum a putut viața să evolueze în aceste lumi?

În mări, gravitația nu ar conta prea mult.

O planetă cu gravitație mare, nu
este una cu gravitație mare peste tot.

Dacă ești în mare, acolo de
unde toată viața pornește,

aproape că nu există gravitație pentru că ai
aceeași densitate cu tot ceea ce te înconjoară.

Când animalele ies pe teren,
atunci ele simt gravitația.

Forțe g mari ar necesita oase
mari și masă musculară

pentru viața complexă de pe teren.

Ar necesita și un sistem
circulator mult mai robust.

Și plantele ar putea fi pipernicite
datorită efortului energetic

de a căra nutrienți sub
o gravitație puternică.

Planetele cu gravitație slabă și-ar
pierde atmosfera în spațiu mult mai ușor,

și le lipsește un câmp magnetic care
să le protejeze de razele din spațiu.

Dar lumile mai mici ar putea
găzduii oaze secrete.

Uriașe rețele de peșteri care
oferă ascunzișuri pentru viață.

Având temperaturi stabile și
protecție împotriva razelor cosmice,

viața ar putea să prospere în subsolul
planetelor cu suprafețe periculoase.

Cele mai mici planete habitabile posibile sunt estimate a fi 2,5% din masa Pământului.

Dacă viața poate să evoluează pe aceste
lumi, ar putea fi o adevărată privește.

Plantele ar putea să crească
la înălțimi impozante

putând să ducă nutrienți mult
mai sus într-o gravitație mai mică.

Și fără să fie nevoie de schelet
și masă musculară greoaie,

animalele ar putea
să aibă corpuri uimitoare.

În ciuda imaginației noastre bogate, formele de viață complexe și mari sunt probabil o raritate.

Aici pe Pământ, ia luat vieții 3,6 miliarde de ani
ca să producă plante și animale complexe.

Organismele mai simple sunt mai rezistente,
mult mai adaptabile și mult mai răspândite.

Cea mai mare colecție în
Muzeul Vieții Extraterestre

ar fi cel mai probabil
"Galeria Microbilor".

Cu toate acestea, găsirea chiar și al celui
mai mic microb ar fi o descoperire profundă.

În viețuitoarele mari ar putea
avea o amprentă mare.

La fel ca stromatolitele de pe
Pământ, straturi de bacterii

s-ar putea acumula în uriașe
movile de piatră în timp,

lăsând în urmă structuri stranii.

Și într-un număr suficient de mare,
anumite bacterii extraterestre

ar putea lăsa o
bio-semnătură distinctă.

Prin expirarea unor gaze care nu ar coexista
în mod natural, cum ar fi oxigenul și metanul.

Există căi de producere a oxigenului fără viață, există căi de producere a metanului fără viață,

Dar să ai le ai în atmosferă împreună?
Este aproape imposibil

cu excepția cazului în care ai biologia
care produce acele gaze la suprafață.

Și ar avea o amprentă asupra
spectrului de culori al planetei.

Generațiile următoare de telescoape
ar putea detecta un astfel de semnal.

Pe o lume care nu este prea departe de casă.

Cea mai apropiată stea cu o exoplanetă asemănătoare Pământului și o zonă a vieții

este probabil la o distanță de numai 20 de
ani lumină și poate fi văzută cu ochiul liber.

Dar s-ar putea să existe o țintă
mult mai ușoară spre care putem

să ne îndreptăm decât planetele
mici asemănătoare Pământului.

Piticele maronii: prea mici ca să fie
stele, prea mari ca să fie planete.

Multe pitice maronii sunt prea fierbinți
ca să suporte viața așa cum o știm.

Dar unele sunt suficient de reci.

Toate elementele necesare vieții au fost
detectate în interiorul atmosferei lor.

Și în interiorul acestor nori,
anumite straturi pot oferii

temperaturi și presiuni
ideale pentru habitabilitate.

Ar putea să existe plancton fotosintetic în aceste văzduhuri, menținuți în aer de curenți învolburați.

Și cu destulă putere, acești curenți pot susține
un fel de viață mult mai mare și mai complexă.

Prădători.

Există peste 25 de miliarde de pitice
maronii numai în galaxia nostră

și mărimea lor le face să
fie ținte ușor de studiat.

Primul specimen pe care îl descoperim în muzeul vieții s-ar putea să nu vină deloc de pe o planetă.

Aceasta ridică o întrebare crucială.

Cum ar fi dacă ne-am
uitat în locurile greșite?

Cum ar fi dacă natura are alte idei?

EXPONAT II

EXPONAT II
Viața așa cum nu o știm

EXPONAT II
Viața așa cum nu o știm
Biochimii exotice

Cea mai mare parte din Univers este prea
rece sau prea fierbinte pentru ca apa lichidă

și biochimia să suporte viața
așa cum o cunoaștem.

Dar în cazul în care prejudecățile noastre sunt eronate, noi va trebui să aruncăm o plasă mare.

Să căutăm viața în afara zonei locuibile,
în locuri care par extrem de ostile nouă.

Medii exotice necesită biochimii exotice

și în timp ce nici un element nu poate
să egaleze versatilitatea Carbonului,

un singur contracandidat este fruntaș.

SILICONUL

La prima vedere, siliconul
pare similar carbonului.

Formează aceleași 4 legături și
este de asemenea abundent în Univers.

Dar la o privire mai atentă putem să vedem
că aceste două elemente sunt fals înrudite.

Legăturile siliconului sunt mai slabe și mai puțin predispuse să formeze molecule mari și complexe.

În ciuda acestui lucru, pot să reziste
la o gamă largă de temperaturi,

deschizând posibilități fascinante.

Formele de viață bazate pe atomii
de silicon în locul celor de carbon

ar fi mult mai rezistente la frigul extrem.

Oferind o nouă gamă de forme ciudate.

Dar siliconul are o problemă.

În prezența oxigenului,
se transformă în rocă solidă.

Pentra a evita transformarea lor
în roci, creaturile din silicon

ar putea fi limitate la
lumile lipsite de oxigen,

precum luna glacială
a lui Saturn, Titan.

Cu lacurile sale vaste de metan și etan
lichid ar putea fi un mediu ideal

pentru viața bazată pe silicon
sau alte biochimii radicale.

Fără lumină suficientă, creaturile
de pe lumi cum e Titan,

ar putea fi cel mai probabil chemosintetizatoare, obținându-și energia prin descompunerea rocilor.

Asemenea forme de viață ar putea
avea metabolisme super încete

și cicluri de viață care se
măsoară în milioane de ani.

Și lumile înghețate nu sunt singurele
adăposturi pentru viața exotică.

La temperaturi înalte, legăturile
silicon-oxigen care sunt de obicei rigide

devin mult mai flexibile și reactive
declanșând un chimism mult mai dinamic.

Aceasta a condus la o propunere
cu adevărat bizară:

forme de viață bazate pe silicon care
trăiesc în interiorul rocilor silicate topite.

În teorie, aceste forme de viață ar putea
exista chiar și în adâncul Pământului

în încăperi cu magmă, ca parte
a unei biosfere fantomă.

Dacă este așa, atunci extratereștrii
sunt chiar sub ochii noștri.

Alte biosfere fantomă au fost propuse,

forme de viață care ar trăii împreună cu
noi despre care nici nu știm că sunt aici,

incluzând forme de viață bazate
pe ARN destul de mici

încât să nu fie detectabile de
instrumentele existente.

Norii de praf într-un spațiu gol ar putea să pară ultimul loc unde te-ai aștepta să găsești viață.

Dar când praful cosmic intră în contact cu plasma, un tip de gaz ionizat, ceva ciudat se întâmplă.

În condiții simulate, particulele de praf
au fost văzute organizându-se spontan

în structuri spiralate care
se aseamănă cu ADN-ul.

Aceste cristale de plasmă au început să
manifeste un comportament asemănător vieții,

multiplicându-se, evoluând în forme mai
stabile și transmițând mai departe informații.

Ar putea aceste cristale
să fie considerate vii?

Pentru anumiți cercetători, ele
îndeplinesc toate criteriile

pentru a se califica ca forme
anorganice de viață.

Dar până acum, le-am văzut doar
în simulări computerizate.

Câțiva fac presupuneri că le vom găsii printre particulele de gheață în inelele lui Uranus.

Plasma este cea mai întâlnită
formă de materie în Univers.

Dacă cristalele de plasmă complexe
și care evoluează, chiar există

și dacă se pot considera vii, ele
pot fi cea mai întâlnită formă a sa.

Sau poate viața pândește la polul opus al mediului:
în interiorul inimilor stelelor moarte.

Atunci când stele masive explodează,
unele se prăbușesc

în nuclee ultra-dense numite
stele neutronice.

Mase uriașe de nuclee atomice
înghesuite împreună ca sardinele.

Condițiile de pe suprafață
sunt halucinante.

Gravitația este de 100 de miliarde de ori
mai puternică decât cea a Pământului.

Dar sub crusta lor formată din
nuclee de fier se află ceva ciudat.

O mare densă și fierbinte de
neutroni și particule subatomice.

Deposedați de învelișul lor de electroni, aceste nuclee se supun unor legi total diferite ale chimiei,

bazate nu pe forța electromagnetică dar pe forța nucleară puternică care unește nucleele împreună.

În teorie, aceste particule se pot unii
formând macro-nuclee mai mari

care se pot combina apoi în
super nuclee și mai mari.

Dacă este adevărat, acest mediu uluitor
ar mima condițiile de bază pentru viață.

Molecule grele din nucleoni plutind
într-un ocean complex de particule.

Unii cercetători au propus inimaginabilul...

Forme de viață exotice plutind
prin marea ciudată de particule,

trăind, evoluând și murind pe o scară
a timpului neînchipuit de rapidă.

Este posibil că nu o să putem vreodată să
detectăm această ciudată formă de viață.

Dar există speranță că vom găsii o
formă de viață mult mai exotică.

Viața nu este ceva care
trebuie să evolueze natural.

Poate să fie concepută.

Și odată ce inteligența este
introdusă în procesul evolutiv,

o cutie a Pandorei
este deschisă.

Eliberat de limitățile biologice tipice,

viața sintetică bazată pe roboți ar putea
să fie cea mai prosperă dintre toate.

Ar putea să prospere oriunde,
inclusiv vidul cosmic,

deschizând frontiere largi inaccesibile organismelor biologice.

Și în comparație cu ritmul
încet al selecției naturale,

evoluția tehnologică permite o dezvoltare rapidă exponențială, adaptabilitate și rezistență.

După anumite estimări, mașinării autonome care se auto-reproduc ar putea să colonizeze

o întreagă galaxie în mai
puțin de 1 milion de ani.

Nu putem prezice cum o hiper-inteligență
s-ar putea organiza pe sine.

Dar în teorie, ar putea fi vorba de
o evoluție convergentă la mijloc.

Proprietățile electrice ale siliconului ar putea fi o bază universală pentru inteligența mașinăriilor.

O izbăvire de la neajunsurile
sale biologice.

Cu toate avantajele sale potențiale,

viața artificială ar putea fi un
sfârșit de drum universal:

apogeul procesului evolutiv.

Pe măsură ce Universul îmbătrânește, probabil
că inteligența artificială va ajunge să domine,

și viața biologică care apare natural va fii
văzută ca un punct de plecare pitoresc.

Probabil că noi înșine vom
conduce această tranziție,

și marele experiment uman ar
putea fi numai o primă verigă

în expansiunea intergalactică
a lanțului de viață.

În cele din urmă, suntem în
continuare singurele ființe

pe care le cunoaștem în
muzeul vieții extraterestre.

Ca să ne cunoaștem cu adevărat,
va trebuii să știm:

suntem doar noi?

Loren Eisely spunea:

că unul nu se poate întâlnii se sine până când unul vede reflexia într-un ochi, altul decât cel uman.

Într-o zi acel ochi va fii poate al
unui extraterestru inteligent.

Și cu evităm mai devreme, viziunea
noastră limitată asupra evoluției,

cu atât mai repede putem explora cu adevărat, originile și destinațiile noastre finale.

Am văzut ce poate fi acolo.

Și știm cum o putem să o găsim.

Există un singur lucru de făcut.

Caută.

Subtitrare realizată de
SkyGuardian

URMĂTOARELE EPISOADE ÎN VIAȚA DE DINCOLO
Stabilirea contactului cu viața extraterestră
Civilizațiile intergalactice
Supraviețuirea sfârșitului Universului

Soundtrack-ul va fii disponibil pe
toate platformele muzicale principale.

Donează pentru următorul capitol la:
patreon.com/melodysheep