Steven Levitt despre scaunele de mașină pentru copii

Steven Levitt prezintă date care arată că scaunele de maşină nu sunt cu mult mai eficace decât centurile de siguranţă pentru protejarea copiilor de moarte în maşini. Cu toate acestea, în timpul sesiunii de Întrebări şi Răspunsuri, el prezintă un avertisment important.

Cu mult timp în urmă, exista o boală înfiorătoare care afecta copiii.

Şi de fapt, dintre toate bolile care existau pe acest pământ,

era cea mai rea. Omora cei mai mulţi copii.

Şi a venit un inventator genial, un om de ştiinţă,

care a găsit un remediu parţial pentru această boală.

Dar nu era perfect. Mulţi copii încă mai mureau,

dar era cu siguranţă mai bine decât ce aveau înainte.

Şi unul dintre lucrurile bune despre acest remediu era că era gratis,

realmente gratis, şi era foarte uşor de folosit.

Dar lucrul cel mai rău era că nu-l puteai folosi

pentru copiii cei mai mici, pentru infanţi, şi pentru cei în vârstă de 1 an.

Drept urmare, câţiva ani mai târziu,

un alt om de ştiinţă -- probabil acest om de ştiinţă

nu era chiar atât de genial precum cel care l-a precedat,

dar pornind de la invenţia primului --

a găsit un al doilea remediu.

Şi frumuseţea acestui remediu secund pentru această boală

era că putea fi folosit pe infanţi şi pe copiii de 1 an.

Dar problema acestui remediu era că era foarte scump,

şi foarte greu de folosit.

Şi cu toate că părinţii au încercat pe cât de mult posibil să-l folosească cum trebuia,

aproape toţi dintre ei au ajuns să-l folosească greşit într-un final.

Dar ce au făcut, bineînţeles, din moment ce era atât de complicat şi scump,

ei l-au folosit doar pe copiii de 0-1 an.

Şi au continuat să folosească remediul pe care îl aveau

pe cei de 2 ani şi mai în vârstă.

Treaba asta a continuat ceva vreme. Oamenii erau mulţumiţi.

Aveau acele două remedii. Până când o anume mamă,

al cărei copil care tocmai împlinise 2 ani a murit de această boală.

Şi s-a gândit ea,"Copilul meu abia a împlinit 2 ani,

şi până a făcut 2 ani, am folosit întotdeauna

acest remediu complicat şi scump, ştiţi, acest tratament.

Şi când copilul a împlinit 2 ani, am început să folosesc

tratamentul cel ieftin si uşor, aşa că mă întreb..."

Şi s-a întrebat, aşa cum toţi părinţii care pierd copii se întreabă,

"...dacă nu există ceva ce aş fi putut face,

cum ar fi să folosesc în continuare acel remediu complicat şi scump."

Şi le-a spus celorlalţi oameni, şi a zis,

"Cum este posibil ca un lucru

care este ieftin şi simplu să funcţioneze la fel de bine ca unul

care este complicat şi scump?"

Şi oamenii s-au gândit, "Ştii ce, ai dreptate.

Probabil este greşit să schimbi

şi să foloseşti soluţia ieftină şi simplă."

Şi guvernul a auzit povestea ei, şi pe ceilalți oameni,

şi au spus,"Da, aveți dreptate, ar trebui să promulgăm o lege.

Ar trebui să declarăm în afara legii acest tratament ieftin şi simplu

şi să nu lăsăm pe nimeni să-l folosească pe copiii lor."

Aşa că oamenii erau fericiţi, erau mulţumiţi.

Pentru mulţi ani a rămas aşa, şi totul era bine.

Dar apoi a venit un economist modest, care avea şi el copii,

şi a folosit tratamentul cel scump şi complicat.

Dar ştia despre cel ieftin şi simplu.

Şi s-a gândit la asta, şi cel scump

nu i s-a părut prea grozav. Aşa că s-a gândit,

"Nu ştiu nimic despre ştiinţă, dar ştiu ceva despre date,

aşa că poate ar trebui să merg să mă uit la date

şi să văd dacă acest tratament scump şi complicat

chiar funcţionează mai bine decât cel ieftin şi simplu."

Şi surpriză, când s-a uitat la date

a aflat că nu părea că soluţia scumpă şi complicată

ar fi fost mai bună decât cea mai ieftină.

Cel puţin pentru copiii care aveau 2 ani sau mai mult --

soluţia ieftină tot nu funcţiona mai bine pe copiii care erau mai mici.

Aşa că s-a dus la oameni şi a spus,

"Am făcut descoperirea aceasta minunată,

se pare că putem să folosim doar soluţia ieftină şi simplă.

Şi făcând asta putem economisi 300 de milioane de dolari pe an,

şi îi putem folosi pe copiii noştri în alte modalităţi."

Dar părinţii au fost foarte nemulţumiţi, şi au spus,

"Acesta este un lucru teribil deoarece cum se poate ca un lucru ieftin şi uşor

să fie la fel de bun ca şi lucrul mai greu?" Şi guvernul a fost foarte supărat,

şi în mod special oamenii care au făcut această soluţie scumpă

erau foarte supăraţi pentru că se gândeau,

"Cum putem spera să concurăm cu ceva care este practic gratis?

Ne-am pierde toată piaţa de desfacere."

Aşa că oamenii erau foarte supăraţi, şi l-au numit în fel şi chip.

El s-a hotărât că poate ar fi mai bine să părăsească ţara

pentru câteva zile, şi să caute oameni mai inteligenţi

şi mai deschişi la minte într-un loc numit Oxford,

şi să vină şi să încerce să-şi spună povestea în acel loc.

Şi uite aşa, în orice caz, uitaţi-mă aici. Nu este un basm.

Este o poveste adevărată despre Statele Unite de astăzi,

şi boala la care mă refer o reprezintă de fapt

accidentele de maşină pentru copii.

Remediul gratuit sunt centurile de siguranţă pentru adulţi, şi remediul scump --

cel de 300 de milioane de dolari pe an -- sunt scaunele auto pentru copii.

Ceea ce aş vrea să vă relatez astăzi

este un fel de dovadă pentru care consider toate acestea adevărate:

că pentru copii de 2 ani sau mai în vârstă

chiar nu există niciun beneficiu real -- beneficiu dovedit -- pentru scaunele auto,

în ciuda energiei incredibile

care a fost devotată pentru extinderea legilor

şi pentru a face inacceptabil social

să-ţi pui copiii în centuri de siguranţă. Şi apoi aş vrea să vorbesc despre

ce face toată treaba asta adevărată?

Şi apoi în final să vorbesc un pic despre o a treia modalitate,

despre altă tehnologie care este probabil mai bună decât tot ce avem,

dar pentru care nu există entuziasm pentru adoptare

exact pentru că oamenii sunt atât de îndrăgostiţi

de soluţia actuală cu scaunele auto. Bun.

De multe ori când încerci să cercetezi datele,

sunt raportate poveşti complicate. Este dificil să găseşti informaţiile --

nu se dovedeşte a fi cazul când consideri centurile de siguranţă versus scaunele auto.

Statele Unite păstrează o bază de date

despre orice accident fatal care a avut loc din 1975.

Aşa că orice accident de maşină în care cel puţin o persoană moare,

ei au informaţii despre toate persoanele implicate.

Dacă te uiţi la date -- se găsesc pe website-ul Administraţiei Naţionale

pentru Siguranţa Transportului pe Autostradă.

Vă puteţi uita la datele neprelucrate,

şi vă veţi da seama de cantitatea limitată de dovezi

care sunt în favoarea scaunelor pentru copiii de la 2 ani în sus.

Deci astea sunt datele. Aici am copiii între 2 şi 6 ani --

peste 6 ani, practic nimeni nu mai folosește scaunele de maşină,

deci nu se poate compara. 29,3% dintre copiii care nu sunt asiguraţi

într-un accident în care cel puţin o persoană moare, şi ei decedează.

Dacă pui un copil într-un scaun de maşină, 18,2% dintre copii mor.

Dacă poartă o centură pentru talie şi umăr, conform acestor date neprelucrate,

19,4% mor. Şi, interesant, dacă poartă doar o centură de siguranţă pentru talie,

16,7% mor. Şi, de fapt, teoria iţi sugerează

că centura doar pentru talie trebuie să fie mai ineficientă

decât centura pentru talie şi umăr. Şi asta ne reaminteşte

că atunci când lucrezi cu date neprelucrate, există sute

de variabile contradictorii care ar putea să-ţi stea în cale.

Deci ceea ce facem în acest studiu este -- şi asta este doar prezentarea

aceleiaşi informaţii, dar a fost transformată într-un număr ca să devină mai uşor.

Deci coloanele galbene reprezintă scaunele auto,

coloanele portocalii centurile pentru talie şi umăr, şi coloanele roşii centurile doar pentru talie.

Şi totul este comparat cu neprotejat.

Cu cât mai mare este coloana, cu atât mai bine. Bun.

Deci astea sunt datele pe care tocmai le-am arătat, OK?

Deci încerci să depăşeşti coloana cea mai înaltă.

Şi poţi controla pentru lucruri de bază, cum ar fi cât de grav a fost accidentul,

pe ce loc stătea copilul, etcetera. Vârsta copilului.

Aceasta este setul de coloane din mijloc.

Deci se poate vedea că centurile pentru talie

încep să arate mai rău o dată ce faci asta.

Şi în final, ultimul set de coloane,

care chiar controlează tot

ce-ţi poţi imagina despre accident.

50, 75, 100 de caracteristici diferite ale accidentului.

Şi ceea ce descoperi este că scaunele auto şi centurile de talie şi umăr,

când vine vorba de salvat vieţi, fatalităţile arată identic.

Şi benzile erorilor standard sunt relativ mici în jurul acestor estimări. .

Şi nu este doar în general. Este foarte robust

pentru orice iei în considerare.

Un lucru care este interesant: dacă te uiţi la accidentele cu impact frontal --

când maşina se loveşte, botul se loveşte de ceva --

cu siguranţă ceea ce observi este că scaunele auto arată un pic mai bine.

Şi cred că nu doar din întâmplare.

Pentru a aproba scaunul auto,

trebuie să treci peste anumite standarde federale,

dintre care toate presupun izbirea maşinii într-un impact direct frontal.

Dar când consideri alte tipuri de accidente, cum ar fi impacturile din spate,

cu siguranţă, scaunele auto nu se comportă la fel de bine.

Şi cred că din cauză că nu au fost optimizate să promoveze,

aşa cum aşteptăm întotdeauna oamenii să facă,

să optimizeze după regulile standard,

pentru cât de sigură va fi maşina.

Şi alt lucru pe care l-aţi putea spune este,

ei bine, scaunele auto au devenit mult mai bune în timp.

Dacă ne uităm la accidentele recente --

întreaga bază de date conţine aproape 30 de ani de informaţii --

nu le veţi vedea în accidentele recente. Scaunele noi de maşină sunt cu mult, mult mai bune.

Dar bineînţeles, în accidentele recente centurile de talie şi umăr,

de fapt, se comportă chiar mai bine decât scaunele auto.

Se spune, "Dar, e imposibil, nu se poate."

Şi argumentul, dacă întrebaţi părinţii, este,

"Dar scaunele auto sunt atât de scumpe şi complicate,

şi au încurcătura asta mare de încuietori,

cum este posibil să nu fie mai bune decât centurile

pentru că sunt atât de scumpe şi complicate?"

Este o logică oarecum de interesantă,

cred, pe care o folosesc oamenii. Şi cealaltă logică, se spune,

"Ei bine, guvernul nu ne-ar fi spus că nu le putem folosi

dacă ar fi fost mult mai bune."

Dar ce este interesant este că faptul că guvernul ne spune să le folosim

nu este de fapt bazat pe prea mult.

Este de fapt bazat pe rugăminţile unor părinţi împătimiţi

ai căror copii au murit după ce au împlinit 2 ani,

ceea ce a dus la promovarea acestor legi -- nu foarte mult bazat pe date.

Dar nu poţi ajunge prea departe, cred, în povestea asta

doar folosind aceste statistici abstracte.

Am avut câţiva prieteni invitaţi la cină, şi i-am întrebat --

am avut un picnic -- i-am întrebat ce sfat ar avea pentru mine

ca să-mi demonstrez punctul de vedere. Ei au spus, "De ce nu organizezi nişte teste de impact?"

Şi eu am spus, "Ce idee grozavă."

Deci chiar am încercat să organizăm nişte teste de impact.

Şi s-a dovedit că în timp ce sunam companiile

independente de teste de impact din ţară,

niciuna dintre ele nu a vrut să ne facă testul de impact

pentru că au spus -- câteva explicit, altele nu atât de explicit --

"Toată afacerea noastră vine de la fabricanţii de scaune auto.

Nu putem risca să-i îndepărtăm testând centurile de siguranţă versus scaunele auto."

Dar, într-un final, o companie a făcut-o. Sub condiţilea anonimităţii,

au spus că ar fi bucuroşi să facă acest test pentru noi.

Deci anonimitate şi 1.500 de dolari pentru fiecare scaun pe care l-am distrus.

Şi am plecat în Buffalo, New York,

şi uitaţi precursorul la toată treaba asta.

Acestea sunt manechinele testelor de impact

aşteptându-şi şansa să ajungă pe centrul scenei.

Şi uitaţi cum funcţionează testul de impact.

Aici nu se foloseşte în impact cam toată maşina, ştiţi--

nu merită să distrugi toată maşina ca să-l faci.

Există nişte locuri gen bancă,

şi se leagă scaunul auto şi centura de siguranţă pe ea.

Vreau să vă uitaţi la asta.

Cred că vă oferă o idee bună despre motivul pentru care părinţii cred

că scaunele auto sunt atât de bune. Uitaţi-vă la puştiul din scaun.

Nu-i aşa că pare fericit, gata de drum,

ca şi cum ar putea supravieţui orice s-ar întâmpla? Şi acum uitaţi-vă la puştiul din spate,

parcă deja se sufocă înainte ca accidentul să aibă loc.

E greu de crezut când te uiţi la asta

că puştiul din spate va fi foarte bine dacă un accident chiar are loc.

Deci asta va fi ciocnirea

în care se va izbi chestia asta în față într-un perete

la 30 de mile pe oră şi să vedem ce se întâmplă. Bine?

Deci să vă arăt ce se întâmplă.

Acestea sunt manechine pentru copii de 3 ani, apropo.

Uitaţi aici -- acesta este scaunul auto. Acum uitaţi-vă la două lucruri.

Priviţi cum capul se duce în faţă,

şi practic loveşte genunchii, şi asta se întâmplă în scaunul auto.

Şi priviţi cum scaunul zboară în aer în timpul reculului.

Scaunul auto se mişcă peste tot.

Nu uitaţi două aspecte aici.

Acesta este un scaun auto care a fost instalat de cineva

care a instalat 1.000 de scaune auto înainte, deci ştia exact cum s-o facă.

Şi de asemenea s-a dovedit că aceste locuri pe bancă

sunt cele mai bune pentru instalarea scaunelor auto.

Spătarul drept face mult mai uşoară instalarea lor.

Deci acesta este un test aranjat dinainte în favoarea scaunului auto,

înţelegeţi? Aşa că puştiul din accident a scăpat cu bine.

Standardele federale sunt

că trebuie să obţii un scor sub 1.000

ca să aprobi un scaun de maşină în acest accident,

în nişte unităţi de măsură care nu sunt importante.

Şi acest accident ar fi obţinut un scor de aproape 450.

Deci acest scaun auto era de fapt sub media unui scaun de maşină

de la Rapoartele Consumatorului, și s-a comportat destul de bine.

Şi următoarea, acum acesta este puştiul, în acelaşi accident,

şi poartă centură de siguranţă. De-abia se mişcă, de fapt,

comparativ cu celălalt copil. Ceea ce este amuzant este că,

partea video tehnică este groaznică pentru că au setat camerele

doar pentru scaunele auto, deci nu prea au o modalitate

de a muta camera ca să vezi puştiul în recul.

În orice caz, s-a dovedit pentru acele două accidente, că de fapt

copiii de 3 ani s-au comportat un pic mai prost. Deci el primeşte un scor de aproape 500

ştiţi, pe această scară, comparativ cu 400 şi ceva.

Dar totuşi, dacă ai duce datele din acel accident

la guvernul federal, şi ai spune,"Am inventat un nou scaun auto.

Aş vrea să-l aprobaţi ca să-l vând,"

atunci ei ar spune "Acesta este un nou scaun auto fantastic, funcţionează grozav."

A primit doar un scor de 500, ar fi putut ajunge aproape de 1.000.

Şi această centură de siguranţă s-ar califica fără probleme

şi ar fi aprobată ca un scaun auto.

Deci într-un fel, ce sugerează treaba asta

nu e doar că oamenii îşi instalează scaunele auto greşit,

ceea ce pune copiii în pericol. E doar că la urma urmei,

scaunele auto nu fac foarte mult.

Deci acesta este impactul. Deci astea sunt sincronizate.

Vedeţi că durează mai mult cu scaunul de maşină --

la recul ţine mult mai mult,

dar e mult mai puţină mişcare a copilulului din centura de siguranţă.

Să vă arăt şi accidentele pentru copiii de 6 ani.

Copilul de 6 ani e într-un scaun de maşină, şi se pare --

arată teribil, dar e grozav. E cam 400, nu?

Deci puştiul acela ar fi bine într-un accident.

Nimic n-ar fi constituit o problemă pentru copil.

Şi uitaţi aici copilul de 6 ani într-o centură de siguranţă,

şi de fapt ajung să fie, ştiţi,

cam cu unul sau două puncte diferență. Deci de fapt, pentru copilul de 6 ani,

scaunul auto n-a făcut absolut nimic.

Există mai multe dovezi, deci într-un fel --

am fost criticat de un om de ştiinţă care a spus, "Nu ai cum să publici

un studiu cu n egal cu 4," adică cele patru accidente.

Aşa că i-am scris înapoi şi i-am spus, "Dar cu n egal cu 45.004?"

Pentru că aveam şi celelalte 45.000 de accidente reale.

Şi cred că este interesant că ideea

folosirii accidentelor reale, ceea ce este ceva ce

economiştii cred că ar fi bine de făcut,

este de fapt ceva la care oamenii de ştiinţă nu se gândesc de fapt --

ar folosi mai degrabă un laborator,

o ştiinţă foarte imperfectă care se uită la manechine,

decât date reale de 30 de ani cum ar fi ceea ce am văzut

cu copii şi scaune auto.

Şi cred că răspunsul la acest mister

este că există o soluţie mult mai bună

care n-a entuziasmat pe nimeni pentru că toată lumea

este atât de încântată de felul în care scaunele auto se presupune că ar funcţiona.

Şi dacă vă gândiţi din perspectiva design-ului,

vă întoarceţi la scopul iniţial, şi spuneţi,

"Eu vreau doar să protejez copiii pe bancheta din spate."

Nu cred că există cineva în această sală care să spună,

"Ei bine, modul cel mai bun de a începe ar fi

să facem o centură de siguranţă grozavă pentru adulţi.

Şi apoi haideţi să facem această drăcie mare

pe care trebuie s-o montezi în acest echipament."

Vreau să spun, de ce să nu începem -- cine stă de fapt pe bancheta din spate în afara copiilor?"

Dar de fapt, să facem ceva de genul ăsta,

ceea ce nu ştiu exact cât de mult ar costa,

dar nu există niciun motiv

pentru care să fie mult mai scump decât un scaun de maşină normal.

De fapt este -- vedeţi, asta se pliază -- e în spatele scaunului.

Aveţi un scaun normal pentru adulţi, şi apoi îl coborâţi,

şi copilul stă deasupra, şi totul este integrat.

Mie mi se pare că nu poate fi o soluţie prea scumpă;

şi trebuie să funcţioneze mai bine decât ce avem deja.

Deci întrebarea este, există speranţă pentru adoptarea unui lucru asemănător cu acesta,

care posibil ar salva multe vieţi?

Eu cred că răspunsul, probabil, stă într-o istorisire.

Motivul pentru care un scaun auto a avut atâta succes,

şi pentru care într-o bună zi asta ar putea fi adoptat sau nu,

stă într-o poveste pe care tatăl meu mi-a spus-o, din perioada când a fost doctor

în Forţele Aeriene ale Statelor Unite în Anglia. Şi asta s-a întâmplat demult.

Aveai voie atunci să faci lucruri pe care nu le poţi face astăzi.

Tatăl meu avea pacienţi care veneau

despre care el credea că nu sunt bolnavi cu adevărat.

Şi avea un borcan mare de pastile placebo pe care le dădea lor,

şi spunea, "Revino într-o săptămână dacă tot te simţi rău."

Bun, şi cei mai mulţi dintre ei nu mai reveneau niciodată,

dar câţiva dintre ei veneau înapoi.

Şi când se întorceau, el, încă convins că ei nu sunt bolnavi,

avea alt borcan cu pastile. În acest borcan erau pastile de cal enorme.

Erau aproape imposibil de înghiţit.

Şi acestea, pentru mine, reprezintă analogia cu scaunele auto.

Oamenii se uitau la ele şi spuneau, "Doamne, chestia asta e atât de mare

şi atât de greu de înghiţit. Dacă asta nu mă face să mă simt mai bine,

atunci ce ar putea?"

Şi s-a dovedit că majoritatea oamenior nu se mai întorceau

pentru că funcţiona. Dar rareori,

rămânea un pacient convins că este bolnav,

şi se întorcea. Şi tatăl meu avea un al treilea borcan cu pastile.

Şi borcanul de pastile pe care îl avea, zicea el,

conţinea cele mai mici pastile pe care le putuse găsi,

atât de mici încât de-abia le vedeai.

Şi spunea, "Ascultă, ştiu că ţi-am dat acea pastilă imensă,

acea pastilă greu de înghiţit dinainte,

dar acum am una care este atât de potentă,

care este atât de mică şi aproape invizibilă,

e ca acest lucru aici, pe care aproape că nu-l poţi vedea."

Şi s-a dovedit că niciodată,

în toate dăţile când tatăl meu a dat această pastilă, pastila minusculă,

nimeni nu s-a mai întors încă plângându-se de boală.

Şi tatăl meu a considerat că asta e o dovadă

că această pastilă micuţă şi puternică

are efectul placebo final. Şi într-un fel, dacă asta este povestea potrivită,

cred că scaunele auto integrate le veţi vedea, foarte rapid,

devenind ceva ce are toată lumea. Cealaltă concluzie posibilă

este că, ei bine, probabil după ce a revenit la tata de trei ori,

şi după ce a fost trimis acasă cu pastile placebo, pacientul tot s-a simţit rău,

poate că s-a dus şi a găsit alt doctor.

Şi lucrul acesta este complet posibil. Dacă acesta este cazul,

atunci cred că suntem blocaţi cu scaunele auto convenţionale pentru mult timp de acum înainte.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)

(Public: Aş vrea să vă întreb, când purtăm centuri de siguranţă

nu le purtăm neapărat doar ca să împiedicăm pierderea unei vieţi,

ci şi ca să preîntâmpinăm multe vătămări grave.

Datele dumneavoastră privesc fatalităţile. Nu ţin cont de rănirile grave.

Există date care să arate că scaunele pentru copii

sunt de fapt mai puţin eficace sau la fel de eficace ca centurile de siguranţă

pentru răniri grave? Pentru că asta v-ar demonstra cazul.)

Da, este o întrebare foarte bună. În datele mele, şi într-un alt set de date

la care m-am uitat pentru accidentele din New Jersey,

găsesc deosebiri foarte mici pentru vătămări.

Deci în aceste date, există o diferenţă statistic nesemnificativă

pentru vătămări între scaunele auto şi centurile de talie şi umăr.

În datele din New Jersey, care sunt diferite

pentru că nu sunt doar impacturile fatale,

dar toate accidentele din New Jersey care sunt raportate.

S-a dovedit că există o diferenţă de 10% în vătămări,

dar de regulă sunt răniri minore.

Acum, un lucru interesant, ar trebui să spun asta ca pe un preaviz,

există literatură medicală foarte dificil de împăcat cu aceste date

şi sugerează că scaunele auto sunt clar mult mai bune.

Şi folosesc o metodologie complet diferită care presupune --

după ce are loc accidentul, ei primesc de la companiile de asigurări

numele persoanelor implicate în accident,

şi îi sună la telefon,

şi îi întreabă ce s-a întâmplat.

Şi nu sunt convins, încă,

dar aş vrea să lucrez cu aceşti cercetători medicali

să încerc să înţeleg cum pot exista aceste diferenţe

care sunt în completă disconcordanţă una cu cealaltă.

Dar este în mod cert o întrebare decisivă.

Întrebarea este dacă sunt destule vătămări grave

ca să facă toate acestea eficace ca preţ? Este destul de derutant.

Chiar dacă au dreptate, nu este foarte clar

că sunt atât de eficiente ca preţ.