Un plan de a recicla ceea ce nu poate fi reciclat

De la fulgii de polistiren până la paharele de cafea de unică folosinţă, doar SUA produce în fiecare an aproape un milion de tone de polistiren, fără a putea fi reciclate. Îngrijorat de această pierdere de resurse şi spaţiu pentru deşeuri, Ashton Cofer împreună cu echipa de la târgul de ştiinţe au dezvoltat un tratament termic pentru a transforma polistirenul în ceva folositor. Descoperă proiectul original care le-a adus premiul de Inovaţie Globală al Ligii FIRST LEGO precum şi premiul de Inovator Ştiinţific American de la Târgul de Ştiinţe Google.

Era o zi obişnuită de sâmbătă.

Tata era afară, tundea peluza

mama în casă, împacheta rufele,

sora mea îşi făcea temele în cameră,

iar eu jucam jocuri video la subsol.

Când am urcat să îmi iau ceva de băut,

m-am uitat pe geam

şi am realizat că trebuia să fac ceva,

apoi iată ce am văzut.

Nu mâncarea luase foc,

ci proiectul meu pentru ştiinţe.

Flăcările izbucneau

se umpluse fum

părea că şi pavilionul urma să ia foc.

Am ţipat imediat.

Mama s-a speriat,

tata a fugit să stingă focul

şi cum era de aşteptat, sora mea
s-a apucat să filmeze pentru Snapchat.

(Râsete)

Acesta a fost doar începutul
proiectului pe echipe pentru ştiinţă.

Din echipa mea
mai făceau parte trei studenţi

care se află azi aici.

Participam la Liga FIRST LEGO,

o competiţie internaţională
de robotică LEGO pentru copii,

iar pe lângă jocurile robotice,

am lucrat la un proiect
separat pentru ştiinţe,

iar acesta era proiectul la care lucrasem.

Ideea pentru proiect ne-a venit

cu câteva luni în urmă

când nişte colegi au mers
în excursie în America Centrală

şi au văzut plajele pline de polistiren,

spumă de polistiren expandat.

Când s-au întors şi ne-au povestit,

am încercat să ne gândim la diverse feluri
în care utilizăm zi de zi polistirenul.

Cumperi un TV cu ecran plat

şi te trezeşti cu un ambalaj
mai mare decât televizorul.

Bei cafea?

Atunci cu siguranţă foloseşti
paharul din polistiren.

Dar unde ajung toate aceste
obiecte după unica folosinţă?

Din moment ce nu există soluţii
pentru a recicla polistirenul folosit,

majoritatea ajung la gropile de gunoi,

sau în oceanuri şi pe plaje,

și se degradează în peste 500 de ani.

De altfel, doar SUA produce

un milion de tone de polistiren

ce pot umple în mod şocant
până la 25% din gropi.

Deci, de ce avem aceste acumulări
de deşeuri din polistiren?

De ce nu le reciclăm ca şi plasticul?

În termeni simpli, polistirenul
e mai scump de reciclat,

mai poluant,

deci există o cerere scăzută
pentru reciclarea acestuia.

Ca urmare, polistirenul e considerat
un material neregenerabil

întrucât reciclarea lui
nu e nici fezabilă şi nici viabilă.

De fapt mai multe state din SUA

au emis ordonanţe

care interzic comercializarea
produselor din polistiren,

precum obiectele de unică folosinţă

fulgi de polistiren, caserole,

chiar şi jucăriile de plajă din plastic,

produse foarte utilizate
de societatea de astăzi.

Acum Franţa a devenit prima ţară

care a interzis complet
ustensilele, paharele

şi farfuriile din plastic.

Dar dacă am continua
să utilizăm polistirenul

şi să beneficiem de preţul ieftin,
greutatea redusă, capacitatea de izolare

şi de proprietăţile de împachetare,

fără să suferim repercursiuni

prin a-l înlătura?

Dacă l-am transforma
în ceva folositor?

Dacă am reuşi să facem
imposibilul posibil?

Am presupus că putem folosi
carbonul deja existent în polistiren

pentru a crea cărbune activ

integrat în aproape
toate filtrele de apă.

Cărbunele activ utilizează microporii

pentru a filtra agenţi contaminaţi
existenţi în apă sau în aer.

Am început prin efectuarea
unor teste termice

şi, din păcate, am eşuat de multe ori.

De fapt, nu aveam niciun rezultat.

Cu excepţia grătarului care a luat foc,

majoritatea mostrelor
nici nu s-au vaporizat

sau au explodat în cuptoare
destul de scumpe

lăsând în urmă o mizerie lipicioasă.

De fapt, eram atât de supăraţi
încât eram pe cale să renunţăm.

Şi atunci de ce am continuat

când adulţii ne spuneau că e imposibil?

Poate pentru că suntem copii
şi nu ştim altceva.

De fapt, am continuat
fiindcă chiar am crezut că era posibil.

Ştiam că dacă reuşim,

vom ajuta mediul înconjurător
şi vom crea o lume mai bună.

Şi am tot încercat

şi am eşuat

şi iar am încercat

şi am eşuat din nou.

Eram gata să renunţăm.

Şi apoi s-a întâmplat.

Cu temperatura, timpul
şi produsele chimice potrivite,

am obţinut rezultatul potrivit

care să ne permită crearea
cărbunelui activ din polistiren.

Şi, deodată, acel lucru imposibil

devenise posibil.

Deşi am avut multe eşecuri la început

am trecut de acestea cu perseverenţă,
obţinând rezultatele aşteptate.

Mai mult, am reuşit
nu doar să creăm carbon activ

pentru purificarea apei,

ci şi să reducem deşeurile din polistiren,

rezolvând două probeme doar cu soluţie.

De aici înainte am decis
să continuăm cu proiectul nostru,

efectuând mai multe teste
pentru a-l îmbunătăţi

şi a-l testa în viaţa reală.

Am primit apoi fonduri

de la programul NSTA
eCYBERMISSION STEM-in-Action,

sponorizat de armata SUA,

precum şi de la FIRST
Global Innovation Awards,

sponsorizat de XPRIZE.

Am mai fost şi onoraţi

cu Premiul pentru Inovaţie în Știinţă

la Târgul de Ştiinţă Google.

Vom folosi aceste fonduri
pentru a ne înregistra un brevet

şi a ne continua munca la proiect.

Deşi am început
prin a incendia grătarul tatei

eşuând de atâtea ori până la limită,

acum că privim înapoi,
totul a meritat.

Am abordat o problemă
considerată de toţi imposibilă,

și am făcut-o posibilă

şi am perseverat când totul
părea că nu o să meargă.

Am învăţat că nu există succes

fără câteva

sau mai multe greşeli.

Pe viitor, nu te îngrijora
dacă îţi ia foc grătarul

pentru că nu ştii niciodată
când ţi se poate aprinde beculeţul.

Mulţumesc

(Aplauze)