Mitropolitul Mediteranei, Nicolae: Omul de știință care a lăsat NASA pentru Dumnezeu

De la NASA, MIT, Harvard la găsirea lui Dumnezeu. Astrofizică, găuri negre, homosexuali, averea bisericii, problemele tinerilor, bullying și mai presus de toate relația noastră cu iubirea lui Dumnezeu într-un interviu fenomenal cu Mitropolitul Mediteranei, Nicolae realizat de Rise TV.
Traducerea în română realizată de https://www.chilieathonita.ro/

Traducere în română:
www.chilieAthonita.ro

- Știu că toți vă întreabă
despre biografia dvs.

despre studii.
NASA, MIT, Harvard

studii în fizică.

Aș dori să vă întreb:
CUM ați lăsat toate acestea

și ați ales drumul preoției

Vreau să vă întreb cum poate un om
care are o astfel de formație științifică

poate, de acolo de unde are toate
digitizate în mintea sa

să meargă la ceva care necesită
însuflețire umană.

- Nu sunt toate digitizate,
chiar și în fizică.

Est atunci când le înveți.
În cercetare...

locul este încețoșat,
spațiul este neclar.

Acolo nu vezi exact unde te vei duce.

Nu sunt toate... constante.
Este o căutare.

Este o ...năzuință.
Lucrul acesta este foarte frumos

și scoate din om ceva foarte puternic.

Lumea cercetătorilor este foarte diferită
de lumea oamenilor de știință „clasici”,

cum îi știe lumea, pentru că omul de
știință este cel ce știe multe;

Cercetătorul este cel care știe că
NU știe multe. Și vrea să le afle.

Setea de cunoaștere, de înțelegere,
de intrare în lumea necunoscutului

este un drum încântător.
Asta seamănă destul cu lumea Bisericii.

Și Biserica are constantele ei:
are stilul ei, are canoanele ei

are poruncile ei, are legile ei,
după cum și fizica are legile ei.

Frumusețea, însă, a Bisericii
este căutarea (vânătoarea) după Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, acolo unde pare că Ținta
se ascunde. Sau acolo unde Ținta se mișcă.

...și nu poți să-L prinzi.
Însă această căutare este existențială,

după cum existențială e și în cercetare.

Însă altceva este să mă ocup de
lumea materială

cu lumea descriptibilă,

și altceva e să-mi las puțintel
sufletul meu

să zboare căutând într-o lume
pe care bănuiesc că există,

pe o Persoană pe Care cred că există,
și să intru la Ea

printr-o mișcare absolut delicată.

Așa cum v-am descris-o nu este
ceva extraordinar??....

- Există, deci, o punte...
- O analogie..

- Cum se poate ca cercetarea
sufletului nostru să...

- Nu am vorbit de cercetarea
sufletului nostru, - foarte importantă;

Am vorbit despre căutarea lui Dumnezeu.

Să v-o spun simplu: sau Dumnezeu există
...oarecum... și atunci Ii se cuvin toate,

sau nu există, și atunci să se termine cu
basmul - să clarificăm.

Dacă există, - și există - atunci totul
se merită. Eu mi-am asumat acest risc.

Am vrut să văd: Cine este?
Mă vrăjea cerul.

Posibil căutarea mea să fi fost mai
degrabă terapeutică, chiar dacă am început

din astrofizică, căci atracția sufletului
meu era mai presus de cosmos.

Asta pentru că universul,
cel puțin așa cum îl înțeleg eu,

are o metafizică, are lucruri care nu se
explică prin legi. ...și chiar mai mult:

există lucruri contrare
cu simțurile noastre.

Eu doream, însă, altceva!
Sufletul meu nu se sătura cu asta,

și n-o să vă ascund că cercetarea
științifică îmi umplea vasul sufletului

doar până la un anumit punct.
Aveam un gol.

Eu doream revărsarea.

La sfârșitul liceului, și mai ales la
facultate aveam multe îndoieli...

- Erați ateu?
- Mă numeam ateu, însă nu cred că eram...

Căutam, nu eram un ateu dur care negam.
Eram cel care mărturisea „Eu n-o simt”,

„nu înțeleg lucrul acesta”,
„socotesc străin de mine”

toate astea generau un proces de căutare
foarte intens înăuntrul meu.

Când am plecat în America, cred, am ajuns
cu prăjina mândriei la poziția de sus,

din cauza „reușitei” mele; era visul meu;
o doream foarte mult.

Mergând, însă, acolo am cunoscut
diferiți oameni, însă, în principal,

catedra de astrofizică de la Harvard,
- era un centru fenomenal acolo -

unde eram 21 studenți la master,
48 profesori, 162 doctori.

5 laureați ai Premiului Nobel.

Nu e nevoie de mult...
Știu că și acum când o auziți,

- care nu ați trăit așa ceva -
credeți că e ceva fenomenal.

Și este. Și acolo am început să înțeleg că
ceea ce eram era foarte puțin.

Și am început să mă problematizez...
Acolo, fiecare încerca să demonstreze

că e primul, e cel mai bun.
Că nu există alții ca el.

Din cauza asta se numesc aceste
universități „competitive”.

„Highly Competitive” (foarte competitiv)
înseamnă „universitate foarte bună”.

Astfel se ierarhizează acolo
calitatea studiilor pe care o oferă.

...și mie îmi venea ce spunea Hristos:
„Cel ce vrea să fie primul să fie ultimul”

și asta mă îndulcea!
Nu ziceam: „Ce tâmpenie e asta??”

Ziceam: „Ce înțelepciune trebuie să fie
asta!”

„Cel care vrea să câștige sufletul său,
trebuie să-l piardă!”

E posibil??
„Cine îți dă o palmă pe obrazul drept,

întoarce-i și celălalt” și cel care vine
să-ți ia geaca, să-i dai și cămașa.

Altă logică!

Țin minte că m-am dus în biserică și
pentru prima dată am remarcat că

era Răstignitul în spatele Sfintei Mese,
și scria deasupra „Împăratul Slavei”.

Din sufletul meu tânăr, absolut și însetat
ieșea „Dar e posibil??”

Un cadavru însângerat pe o cruce să fie
„Împăratul Slavei”...

Sau toate acestea sunt mari adevăruri
...în care trebuie să intru cumva...

...sau ...sunt minciuni care, însă,
au intrat în viața comunităților,

a civilizației creștine - cum însă,
nu puteam să înțeleg.

M-au ajutat foarte mult
modelele fizicii pe care le aveam.

Ce e gaura neagră.

Gaura neagră este soarele nostru, care este
imens, când o să devină o gaură neagră

O să aibă o rază de 1,2 km. Toată materia
acestuia o să fie concentrată

în acest volum minuscul. E, lucrul acesta
creează un câmp gravitațional imens.

Așa de puternic, încât chiar și lumina se
încovoaie, în loc să meargă drept.

Am început să înțeleg că și sfântul e așa:
altă natură, altă logică, altă „tehnologie”

Trebuia să ies de acolo - doream altceva.
Nu o găseam, însă, niciunde.

Am găsit toate acestea în Biserică.
Nu le trăiam, nu le înțelegeam

însă, oarecum, mă interesau.
Mă împlineau.

Mă credeți că în 8 zile m-am obișnuit cu
gândul că n-o să fiu om de știință?

Da, însă eu doream să le fac pe toate.
Doream foarte mult să mă căsătoresc.

Pentru mine, căsătoria era un lucru
foarte frumos.

Așa cum am învățat despre ea,
așa cum mi-o imaginam,

Așa cum am văzut-o învățând
biologie, fiziologie șamd....

...În orice caz, o aveam foarte sus
înăuntrul meu, și o doream

legând-o de cuvintele lui Iisus
despre acest lucru.

Era pentru mine ceva foarte sfânt.
Gândul că o să am o femeie,

era fenomenal pentru mine;
cum o să mă dăruiesc acesteia.

Și asta nu ca să mă satisfacă trupește,
ci ca să mă dăruiesc cuiva.

Și nu puteam să mă imaginez ca preot
căsătorit, mergând la supermarket cu copii

să cumpăr fructe. Însă au început să învie
amintiri din Sfântul Munte,

unde mergeam ca și curios sau despre care
citisem prin cărți.

Mi-au luat 8 zile pentru a accepta idea
de a nu fi om de știință.

Alte 15 zile pentru a accepta idea de
a nu fi căsătorit, fără femeie și copii

în total 23: 1-24 februarie 1984.
Am fost la un experiment foarte interesant

în Denver, Colorado, - imediat
după aceasta.

De atunci am zis înăuntrul meu,
„Doamne, să-mi dea pe Miss Univers,

cu gene ale Sfintei Parascheva, Ecaterina
și ale sfintei... ...mai știu și eu...

nu o vreau. Altceva doream.
Și acest lucru era extraordinar.

De atunci nu am mai avut gânduri.

- Să presupunem că un tânăr dorește

să-și mențină cariera științifică,
de cercetare, să rămână în această lume,

însă să aibă înăuntrul său și pe Dumnezeu,
însă nu poate să răspundă, după cum și

în știință nu există răspunsuri la toate,
la echilibrul dintre știință și Dumnezeu.

- În cele ale lui Dumnezeu avem răspunsuri
la mult mai puține. Cuvântul pe care

Biserica îl folosește cu multă cinste este
„taină”. Taina ce înseamnă?

Sunt într-o lume care mă depășește
(transcende) și eu nu pot înțelege toate.

Este mult mai important să mă smeresc în
fața Necunoscutului,

și mai puțin că Îl simt, Îl accept
și Îl înțeleg.

Însă Necunoscutul există!
Cel care mă transcende.

Cum există? Asta apare nu pentru că
Îl descopăr...

...ci pentru că trăiesc experiența
descoperirii Sale în mine.

Înțelegeți ce înseamnă asta?
Experiența iese din lăuntrul meu.

Este simțirea tainică - intuiția:
asta este Credința.

Toate marile teorii ale secolului trecut
au avut o oarecare acceptanță a celor

ce transcend simțirea și înțelegerea.
De exemplu discontinuitatea care a intrat

odată cu teoria cuantelor. Adică nu există
continuitate în materie ci discontinuitate

transportul acesteia se face cu pachete de
energie.

Teoria relativității: sparge absolutismul,
siguranța: „Asta-i așa, asta-i altfel!”.

NU! Toate sunt relative.

E contra simțurilor contracția
spațiului, dilatarea timpului.

Asta nu o înțelegeți!

...că spațiul este curbat.
Că avem geometria Riemanniană

și nu geometria Euclidiană
în care noi ne dezvoltăm.

Astea nu le înțelegem!
Principiul incertitudinii lui Heisenberg.

Principii minunate! Fenomenale!
Așa explicăm această lume.

Nu este ciudat - este, după cum v-am spus,
puțin metafizic.

De ex. galaxia noastră are 200 miliarde
sori (stele). Și sunt 100 miliarde galaxii

realizați asta? Eu nu o realizez.

- Dacă vorbiți tinerilor, indiferent că
sunteți om de știință sau nu,

Duminica viitoare îi vedeți în biserică?

- NU! Nu se poate din prima.
Din păcate, și accentuez acest cuvânt,

sunt puțini dintre tineri care merg
la biserică, care au legătură cu credința,

cu tradiția, cu biserica.
Care-i cauza?

Cauza nu e că e tânăr...
Cauza e că ii s-a explicat greșit

ce e Biserica, credința - o înjosire a
valorii acesteia.

- Cred că e posibil să fie mulți oameni,
tineri care sunt dezgustați de Biserică,

și nu de Dumnezeu ...din cauza unor
motive minuscule. De exemplu:

Discută între ei, mai în glumă,
mai în serios, și nu s-a găsit vreodată

cineva să ofere motive serioase.
- Da, desigur.

- Preoții... numai astea care le poartă
costă o avere.

- Baaah! Să vă spun de ce costă.
Eu port rasa aceasta.

E 4 metri de material.
Dacă era costum era 1,5-2 m material.

Însă materialul e unul obișnuit. Nu e ceva
extraordinar.

O să ziceți: Veșmintele pe care le poartă?
Marea greșeală știți care e?

A spus Arhiepiscopul Hristodul:
”Ne judecă că purtăm mitre cu pietre etc.

Toate astea sunt de duzină.
Sunt nailon. Din păcate purtați lucruri

de duzină” - așa a spus.
„Nu sunteți adevărați”

Preotul, tot ce face și tot ce are pe el
trebuie să fie adevărat.

Să nu fie sclipici. Să arate altceva decât
ceea ce este.

Să nu fie, adică, nailon, plastic, os
și să apară ca diamant; ce să fac cu asta?

Însă, NU are nevoie nici de diamante.
Nici de sclipici, nici de astea.

Are nevoie doar de un veșmânt simplu,
ca să slujească.

Astea nu costă mult.
Problema e că ARATĂ că ar costa mult.

Și asta arată că se slujește indirect,
prin acest mod, ceva ce nu este autentic.

Ceva ce e fals.
Arăt, nu sunt într-adevăr așa.

- Altă apoftegmă: „Averea Bisericii
ar putea să salveze Grecia.”

Nu cred să fie o temă: Averea Bisericii
a ajuns azi la 4% din ceea ce avea.

Sunt finalizate 169 imobile bisericești
în Atena, Salonic și Patra

și însuși statul nu permite Bisericii să
le folosească. Și rămân așa.

Ce frumos ar fi fost să fi zis: „Ia-le, și
cu astea să ajuți societatea!”

Și nu ajută?? Numai mitropolia noastră dă
aproximativ 3.000.000 € / an care nu sunt

ale ei. Nu are un dulap și le scoate. Sunt
chiar ale poporului. E picătură de aici,

picătură de acolo - de la popor,
de la toți, de la cei mulți.

Dând puțin și des, ne rezolvăm problemele.

Celelalte probleme să le rezolve statul.

Biserica nu există să rezolve problemele
unui stat disfuncțional care a cheltuit

toți banii. Statul nu poate să judece
Biserica. Biserica trebuie să arate că

lucrarea ei este lucrarea poporului.
Nu este lucrarea ei proprie.

Eu „am” o fundație. Nu e a mea.
E a poporului.

- Mai bine să se promoveze
lucrarea Bisericii,

decât să se clevetească în discuții
de cafenea în care zicem, zicem, zicem

și la urmă ceva tot o să rămână.

- O primesc ca indicație și o accept.

- Altă problemă (nu o să menționez cine
a spus-o):

„Homosexualii nu sunt creaturi
a lui Dumnezeu.”

V-am auzit să spuneți că doi oameni ca să
se potrivească trebuie să se completeze.

Accept asta. Dacă, însă, hotărăsc că nu
sunt, sau doresc altceva, sau au greșit.

Rămân, însă, creaturi a lui Dumnezeu?

- Cum să nu fie creaturi a lui Dumnezeu?
Oricine e creatura Domnului.

Creaturi a lui Dumnezeu sunt animalele.
Cel mai mare păcătos nu-i creatura Domnului?

În Săptămâna Mare, chiar sărbătoarea
Sf. Gheorghe dacă e, se mută

și Biserica ține în această perioadă,
desfrânata și tâlharul ...pe cei mai răi.

Toți sunt creaturile lui Dumnezeu.
Cel ce neagă însușirea cuiva de a fi

creatura lui Dumnezeu, mă îndoiesc că el
însuși acționează ca o creatură a Domnului

De exemplu: am dat un interviu la un post
de radio școlar, au început să mă întrebe.

La un moment dat, zice un școlar:
„Mă iertați... dom'le (așa s-a adresat)..

eu nu mă duc duminica la biserică...
e... păcat?”

I-am întrebat: Ce să faceți, măi băieți,
în biserică?

Să te scoli dimineața, să mergi într-o
clădire cu arhitectură ciudată, să auzi

o limbă pe care n-o înțelegi, o muzică
ce este total diferită de cea cu care tu

ești obișnuit să te exprimi... Brusc să
iasă un neras ca mine și să poarte

o pelerină pe el, să țină un lucru ce
scoate fum, și altul arzând...

bărbații într-o parte, femeile într-alta.
Să mergi să faci... ...ce?

Se uitau holbați la mine tinerii.
Se aruncă, atunci, unul la mine:

„Mă iertați, dvs. mergeți la biserică??”
(sunt mitropolitul întregii regiuni)

Zic: Bah! Eu într-o astfel de biserică nu
merg! Pentru astfel de motive eu nu merg.

„Nu se poate! Oarecum... mergeți?”
Bineînțeles! De dimineața până seara sunt.

Mă duc, să-L găsesc pe Dumnezeu.
Să ne unim toți, fiecare cu aportul său.

Și încep să descriu ce poate să trăiască
cineva în biserică.

Asta e Biserica. Asta e ființa ei.
Nu „băiatul bun” care își taie unghiile,

se tunde și se rade, ci omul care dorește
într-adevăr să răsufle întru contactul cu

Dumnezeu UNIT cu ceilalți. Și acolo să
aștepte să vină Dumnezeu. Asta-i taina.

Îmi place imens și de asta merg!
- Știți ce am trăit eu de multe ori?

Posibil să vreau să spun ceva ortodox,
ceva care să mă exprime...

și să-mi fie frică
din cauza intimidării (bullying);

Pentru că credința în tradiția ortodoxă
este văzută ca demodată.

- Nu e văzută numai demodată...
...există și intimidarea (bullying).

- Doar o știți foarte clar!

- Da; te izolează că ești „din ăla și de
asta nu vorbești??”

- Și ar fi bine să vorbesc....
DACĂ nu o spun? DACĂ o țin în mine?

- O să pățești....
- O să scot coșuri pe față...

- De ce să nu spui pur și simplu? Eu, na,
am rezolvat problema că am devenit preot

și se vede din prima cine sunt.
Am rezolvat-o.

Într-adevăr, există un astfel de bullying.
Trebuie să o spunem.

...însă nu contează! Și mucenicii,...
și creștinismul a apărut în prigoană

...nu bullying. Desigur că acest bullying
poate să fie mai rău decât amenințările

cu moartea: o înfricare, o însingurare -
e ceva de genul acesta - e contemporan.

- Toți, începând de la 8 ani, au, din
păcate, ca zeul lor mediile de socializare

și de acolo se informează
și cred absolut orice.

Cum poate Biserica să pătrundă
în acest spațiu?

Și să-și afirme poziția? Să-și ia locul,
nu în naosul bisericii, ci pe social media

care acum, din păcate, stăpânesc.
- Ar trebui Biserica să se trezească.

Destul se odihnește cu prescuri
și cu tot felul de lucruri pe care oamenii

s-au obișnuit să le aducă pe la hramuri.

Îmi plânge sufletul: După 20-30 de ani,
acești tineri care sunt la școală

și n-au legătură, nu știu, nu bănuiesc ce
tezaur au,

în această țară fenomenală, ce o să facă?

E ca și cum ai fi într-o cofetărie
și să ai hipoglicemie.

Ca și cum ai trăi în Grecia însorită
și să ai osteoporoză, cum am eu.

E greșit!!

- Și cum se poate moderniza asta?
Aăăă... nu modern.

- Modern, bine ai zis! E nevoie de
limbaj contemporan.

Nu știu nici eu dacă ceea ce vorbim noi
acum este modern... însă e autentic.

Eu nu simt că am scos minciuni.
Aș dori să se valorifice așa ceva

să se valorifice social media.
Nu știu VOI ce faceți?

Dacă acest lucru puteți să-l
ajutați într-un mod oarecare,

fie cu mine, fie cu cutare sau cutare,
și să o răspândiți în universul electronic

și cine o să o audă o să o înțeleagă.
Posibil să o accepte sau să o respingă.

E liber.

Cred, desigur, că este foarte
dificil a se răspândi. Există interese,

există moduri de a gândi, care trebuie să
se spargă și nu se sparg ușor.

Atunci când merg la o școală, după 2-3 ore
ne înțelegem cu copii. Așa simt.

Mă prind, îmi vorbesc, se deschid...plâng.

Știu, însă, că imediat după, toate acestea
se vor uita.

Există un preot (p. Gervasie Raptopulos)
care merge în închisori.

Mergeți și luați-i interviu acestuia,
nu mie.

Să vedeți ce face, a transformat pe
cei neștiuți. Și nu-l cred.

Și nu-l cred pentru că nu știu ce înseamnă
transformarea omului.

Un om de 87 ani care are suflet de tânăr
de 18 ani. Om cu viziune, încă.

Omul acesta nu ezită să meargă în
închisori. De ce?

L-a întrebat un om când ieșea: „Părinte,
unde ai fost??” a răspuns „În închisoare!”

„Și ce ai făcut??” a întrebat.
„M-am dus să-i văd pe oamenii de acolo”

„Spune-mi, părinte, cum sunt?”
„Cum sunt?? Cum ești tu și cum sunt eu!”

„Și atunci de ce aceștia sunt înăuntru
iar noi afară?” și a răspuns părintele:

„Pentru că nu au apucat să ne prindă,
iubitul meu!”

Nu a venit ceasul nostru. E, omul acesta
nu avea o iubire totală

față de oamenii aceia??
Era o îmbrățișare pururea deschisă.

Dacă pentru asta rețelele sociale ajută,
atunci să se folosească.

Dacă însă aduc duhul lumesc,
atunci să nu le folosim.

E nevoie de 3 lucruri, și acestea sunt
produsele tradiției noastre:

Înțelepciune, eroism,
virtute și sfințenie.

Trebuie să fie cineva înțelept.

Odată am spus tinerilor: E asta ce a spus
Hristos: fiți înțelepți ca șerpii și

nevinovați ca porumbeii. E nevoie de o
anumită înțelepciune. Ca șarpele.

Nu se expune ușor pericolelor. Studiază.
...și curat ca porumbelul.

Imaginați-vă o îndrăzneață,
înțeleaptă și curată Biserică! Maica mea!

O să se schimbe omenirea!
Însă, de ce nu se întâmplă?

Pentru că am decăzut la o religie.

Adică un sistem religios care este
parte a sistemului statal decadent.

„biserica și societatea și celelalte...”

Ma, e posibil??
- Așa este, însă...

- Adică să mă duc pe poligon la instrucție
și „Drepți !”. Cine sunt eu?

- Spuneți un epilog din inima dvs.,
unul autentic, după cum și vorbiți.

- NU am epilog!
- Asta e!

- Ce vrei epilog? Epilog înseamnă că am
terminat. Eu nu pot să termin, să trăiesc

o viață care are sfârșit. Sunt într-un
spațiu care n-are sfârșit.

Veșnicia n-are sfârșit. Sfințenia înseamnă
că n-are margini.

Asta este fermecător în Biserică.

Nu pot în închisoarea limitărilor, al
canoanelor, al poruncilor șamd.

Acestea sunt doar porți prin care ieșim
și socotesc că această bogăție care există

în tradiția noastră, în acest loc, în
obiceiurile noastre, s-a turtit de praful

obișnuinței și este timpul să înțelegem
că

trebuie să investim în banca vieții și
a cotidianului nostru.

Certurile actuale în Biserică sunt de
nepermis. Minciuna, certurile...

Hristos S-a răstignit și noi să ne certăm
pentru terenuri.

Pentru întâietate: care e primul, care e
al doilea... Îți imaginezi??

- Dar de ce se întâmplă...
- De unde să știu?? Firea umană.

Și zic: oare toată învățătura și tot harul
dumnezeiesc nu a trecut peste firea umană,

nu ca să o strivească, ci ca să o îndrepte
și ca să o ridice. Și ca să o elibereze.

Predica Evangheliei este predica
libertății. Creștin înseamnă eliberat.

Spune apostolul asta. Sunt cuvinte care
au viață în ele, au înțeles, au conținut.

De ce să nu intre în viața noastră?
De ce să rămânem la cele omenești?

...că eu sunt mai bun decât tine,
...că eu trebuie să am mai multe...

....că eu trebuie să arăt... lucrarea mea.
...că eu dau 5000 de porții iar tu 3....

...că eu sunt mai bun. Sunt astea lucruri
să le spui??

Însă să trăim ca frați. E puțin lucru?
Că suntem îmbrățișare, că nu există străin

Nu există „celălalt”. Există speranță.
Deci epilog nu există!

Există speranță.
Asta am să spun.