Freeman Hrabowski: Cei 4 piloni ai succesului academic în ştiinţe şi inginerie

La 12 ani, Freeman Hrabowski a manifestat alături de Martin Luther King. În prezent este presedintele Universitatii din Maryland, Baltimore County (UMBC), unde lucrează pentru a crea un mediu care sa sprijine studentii minoritari -- în special afro-americani, hispanici si cei ce provin din medii cu venituri reduse -- pentru a absolvi studii în matematică si știinte. El prezintă cei patru piloni ai modelului UMBC.

Voi vorbi despre succesul în universitatea mea,

Universitatea din Maryland, Baltimore County - UMBC,

în educarea tuturor studenţilor,

fie că studiază arte, ştiinţe umaniste,
şiinţe exacte sau inginerie.

Important în povestea mea

este că am învăţat multe
de la un grup de studenţi

nu tocmai în vârful ierarhiei academice --

studenţi de culoare, studenţi minoritari.

Ce face povestirea mea unică este că am învăţat

cum să ajutăm studenţii afro-americani
sau din America latină,

studenţii provenind din medii dezavantajate,

să ajungă printre cei mai buni
studenţi în ştiinţe şi inginerie.

Voi începe cu o amintire din copilăria mea.

Toți suntem produsul experienţelor din copilărie.

E dificil să accept că au trecut 50 de ani

de când eram elev în Birmingham, Alabama,

un elev care adora să ia numai A,

un elev care iubea matematica și cititul,

un elev care spunea profesorului ...

când profesorul spunea „Aveţi 10 probleme pentru acasă",

acest dolofan spunea: „Mai daţi-ne încă 10."

Iar clasa sărea: „Mai taci, Freeman."

Aşa se întâmpla în fiecare zi.

M-am întrebat mereu:

„Cum am putea să-i facem pe tineri să le placă să înveţe?"

Și într-o zi în biserică,

când nu prea doream să fiu acolo,

rezolvam o problemă de matematică în spatele sălii,

am auzit acest om spunând:

„Dacă i-am putea convinge pe copii

să vină la o demonstraţie paşnică, aici în Birmingham,

am arăta Americii că şi copiii înţeleg
diferenţa dintre bine şi rău

şi că îşi doresc cu adevărat
cea mai bună educaţie posibilă".

Am ridicat privirea și am spus: „Cine-i acest om?"

Mi-au răspus că îl cheamă Dr. Martin Luther King.

Le-am spus părinţilor mei: „Trebuie să merg şi eu.

Vreau sa particip la demonstrație.
Vreau să iau şi eu parte."

Părinţii mi-au spus: „Categoric nu."

(Râsete)

Am avut un schimb mai dur de replici.

În acele vremuri, sincer, nu prea răspundeai părinţilor.

Totuşi le-am spus: „Sunteţi ipocriţi.

M-aţi adus aici. M-aţi pus să ascult.

Iar când omul îmi cere să merg nu mă lăsaţi."

S-au gândit toată noaptea.

Au venit la mine a doua zi de dimineaţă.

Nu dormiseră deloc.

Toata noaptea plânseseră,
se rugaseră şi se gândiseră.

„Să-l lăsăm pe copilul nostru de 12 ani

să meargă la marş şi probabil să fie inchis?"

Au decis să mă lase.

Au venit la mine să-mi spună că îmi dau voie.

La început am fost încântat.

Apoi, dintr-o dată, m-am gândit la câini
şi la tunurile cu apă

şi m-am speriat, pe bune.

Le spun mereu oamenilor

că uneori când oamenii fac ceva curajos,

nu înseamnă neapărat că sunt curajoşi.

Pur şi simplu consideră că e important ce au de făcut.

Am vrut o educaţie mai bună.

N-am vrut ceva de mâna a doua.

Voiam să știu că școala la care mergeam

avea nu numai profesori buni,
ci și resursele necesare.

Ca urmare a acestei experienţe,

pe la mijlocul săptămânii,
în timp ce eram la închisoare,

Dr. King ne-a spus, de faţă cu părinţii noştri:

„Ce aţi făcut voi astăzi

va avea un impact asupra copiilor
care nu s-au născut încă."

Recent mi-am dat seama că
două treimi din americanii de azi

nu erau născuţi încă în 1963.

Pentru ei, când aud despre
Cruciada copiilor din Birmingham,

dacă văd la televizor,

e ca şi cum s-ar uita
la filmul „Lincoln" - 1863.

E doar istorie.

Adevărata întrebare este,
ce lecţii am învăţat?

Surprinzător, cea mai importantă lecţie a fost:

copiii pot fi împuterniciţi să-şi asume
dreptul la propria lor educaţie.

Pot fi învăţaţi să fie pasionaţi

de ceea ce doresc să înveţe
şi să le placă să pună întrebări.

De aceea e crucial

că universitatea pe care o conduc acum,

Universitatea din Maryland, Baltimore County, UMBC,

a fost fondată în 1963 - anul în care
eram la închisoare cu Dr. King.

Ceea ce a făcut ca apariţia instituţiei să fie importantă

e faptul că Maryland e în sud, după cum ştiţi,

şi, sincer, a fost prima universitate din statul nostru,

creată pentru ca studenţii de toate rasele să poată studia.

Încă de la început am avut studenţi albi şi negri.

De 50 de ani este un experiment.

Experimentul este acesta:

E posibil să avem în ţara noastră universităţi,

unde vin tineri din toate mediile

să înveţe să lucreze împreună,
să înveţe să devină lideri,

în acelaşi timp sprijinindu-se reciproc?

Ce-i semnificativ pentru mine în acest experiment:

Am descoperit că puteam face multe în domeniul
artelor, ştiinţelor umaniste şi sociale.

Aşa că am început să lucrăm, începând din anii ' 60.

Aveam un număr mare de absolvenţi în
drept şi alte ştiinţe umaniste.

Am produs mari artişti. Beckett e muza noastră.

Mulți dintre studenţii noştri sunt azi în teatru.

E mare lucru.

Problema noastră e aceeaşi pe care America o are și azi--

studenţii la ştiinţe şi inginerie,

studenţii negri nu au succes.

Dar când m-am uitat la date,

am observat că studenţii, în general,

în număr mare, nu au succes.

Ca urmare a acestui rezultat,

am decis să fac ceva
care să-i ajute în primul rând

pe cei aflaţi în josul ierarhiei -
studenţii afro-americani şi cei hispanici.

Iar Robert şi Jane Meyerhoff, filantropi,
au spus: „Vrem să ajutăm."

Robert a spus: „De ce tot ce se dă la TV
despre tinerii negri,

dacă nu e vorba despre baschet,
nu e pozitiv?

Aş dori să se schimbe ceva,
pentru a apărea şi ştiri pozitive."

Am aderat la aceste idei
şi am creat programul Meyerhoff Scholars.

Important despre acest program

este că am învăţat o serie de lucruri.

Întrebarea este aceasta:

Cum am ajuns numărul 1 în țară la numărul de studenţi afro-americani

care îşi finalizează masteratele și doctoratele în ştiinţe şi inginerie?

Aplaudaţi, pentru că este o mare realizare.

Este cu adevărat o mare reuşită.

(Aplauze)

Mulţi oameni nu realizează

că nu doar minorităţile n-au succes în ştiinţe şi inginerie.

Sincer, e vorba despre americani în general.

În timp ce 20% din negrii şi hispanicii

care încep studiile cu specializarea în ştiinţe şi inginerie

vor absolvi cu această specializare,

doar 32% dintre albii care încep studiile în aceste domenii

finalizează în aceste specializări,

şi doar 42% din americanii de origine asiatică.

Astfel că adevărata întrebare este: care să fie problema?

O parte din problemă este învăţământul preuniversitar.

Trebuie să consolidăm învăţământul preuniversitar.

Dar cealaltă parte se referă la cultura

ştiinţifică şi de inginerie din campusurile noastre.

Un mare număr de studenţi cu scor mare la SAT

şi cu un număr mare de credite A.P.

care merg la cele mai prestigioase universităţi din ţară,

încep studiile în medicină sau inginerie şi termină cu alte specializări.

Principalul motiv identificat, sincer,

este că nu au note bune în primul an.

Primul an de studii în ştiinţe şi inginerie se numeşte de obicei, în America,

anul de eliminare a buruienilor sau anul - barieră.

Câţi dintre voi, din public, cunosc pe cineva

care a început la medicină sau inginerie

şi şi-a schimbat opţiunea după unul sau doi ani de studii?

E o provocare pentru America. Jumătate dintre voi.

Ştiu. Ştiu. Ştiu.

Interesant despre această situaţie

e ca mulţi studenţi sunt inteligenţi şi pot face faţă în aceste domenii.

Trebuie doar găsite modalităţile de a-i sprijini.

Deci, care sunt cele patru condiții pentru a-i ajuta pe studenţii din minoritate,

care acum sunt de ajutor pentru toţi studenţii, în general?

Numărul unu: aşteptări mari.

De la început, studenţii trebuie să înţeleagă că este nevoie de tot pentru a avea succes --

notele lor, rigurozitatea muncii de la cursuri,

abilităţile de participare la teste, atitudinea lor,

dorinţa lor, pasiunea pentru studiu.

E important să-i susţinem pe studenţi să înţeleagă aceste aspecte.

La fel de important, studenţii trebuie să înţeleagă că e nevoie de multă muncă.

Nu-mi pasă cât de deştept eşti sau crezi că eşti.

Inteligent înseamnă pur şi simplu că eşti gata să înveţi.

Eşti dornic să înveţi şi vrei să pui întrebări bune.

I. I. Rabi, un laureat al Premiului Nobel, povestea că, pe când era copil în New York,

toţi părinţii prietenilor lui îi întrebau

la sfârşitul zilei: „Ce aţi învăţat azi la şcoală?"

În schimb, mama lui, evreică, îl întreba:

„Izzy, ai pus o întrebare bună astăzi?"

Astfel, aşteptările înalte dezvoltă curiozitatea

şi îi încurajează pe tineri să fie curioşi.

Ca urmare a acestor mari aşteptări,

am căutat studenţi cu care să lucrăm

pentru a vedea cu ce putem să-i ajutăm,

nu doar să supravieţuiască în ştiinţe şi inginerie,

ci pentru a deveni cei mai buni, pentru a excela.

Un exemplu interesant:

Unui tânăr înscris la medicină, care a luat un C la primul curs,

i-am spus: „Noi considerăm că trebuie să repeţi acest curs,

deoarece e nevoie de cunoştinţe solide pentru nivelul următor."

Cunoştinţele de bază sunt importante pentru nivelul următor.

El a repetat cursul.

Acel tânăr a continuat studiile şi a fost absolvent al UMBC,

fiind primul negru care și-a făcut doctoratul la Universitatea din Pennsylvania.

Acum lucrează la Harvard.

O poveste frumoasă. Aplaudaţi-l pentru reuşita lui.

(Aplauze)

În al doilea rând, nu e vorba doar despre scorurile la teste.

Scorurile sunt importante, dar nu sunt totul.

O tânără avea note mari, dar scorul la admitere nu a fost la fel de mare.

Dar avea ceva foarte important.

Nu avusese nicio absenţă în primii 12 ani de şcoală.

Avea ambiție.

Acea tânără și-a luat doctoratul la Hopkins.

Lucrează la universitate, la catedra de psihiatrie, doctor în neuroştiinţe.

Ea şi îndrumătorul ei au un brevet de utilizare secundară pentru Viagra la pacienţii cu diabet zaharat.

Aplaudaţi-o.

(Aplauze)

Deci aşteptările atât de mari sunt foarte importante.

În al doilea rând, trebuie construită o comunitate a studenţilor.

Ştiţi cu toţii că adesea, în ştiinţe şi inginerie,

tindem să gândim individualist.

Studenţii nu sunt învăţaţi să lucreze în grup.

Şi asta este ce-i învățăm

pentru a-i face pe membrii grupului să se înţeleagă reciproc,

pentru a construi încrederea între studenţi,
pentru a se sprijini reciproc,

pentru a afla cum să pună întrebări bune,

cuma să explice conceptele cu claritate.

E una să obțină cineva un A,

şi altceva să ajute pe altcineva să aibă succes.

Simţul responsabilităţii e cheia.

E importantă construirea comunităţii studenţilor.

În al treilea rând, e nevoie de cercetători pentru a produce cercetători.

Fie că-i vorba despre artişti care cresc alţi artişti

sau despre oameni din domeniul ştiinţelor sociale,

indiferent de domeniu - dar în special în ştiinţe şi inginerie -

ai nevoie de oamenii de ştiinţă pentru a-i atrage pe studenţi.

Aşa că studenţii noştri lucrează în mod regulat în laboratoare.

Iată un bun exemplu.

În timpul unui viscol în Baltimore, acum câţiva ani,

era la noi un tip care avea o bursă
acordată de Howard Hughes Medical Institute

a reuşit după câteva zile să ajungă la laboratorul lui,

iar acolo erau toţi studenţii lui, care refuzaseră să plece din laborator.

Ei îşi luaseră mâncare la pachet.

Au stat în laborator şi au lucrat,

fără să considere că munca lor e o temă şcolară, ci o parte a vieţii lor.

Ştiau că au lucrat la cercetarea SIDA.

Studiau uimitorul design al proteinelor.

Interesant că fiecare era concentrat la ce făcea.

Iar noul venit şi-a spus: „Mai bine de atât nu se poate."

În cele din urmă, dacă ai reuşit să creezi comunitatea,

ai aşteptări mari şi ai cercetători care produc alţi cercetători,

trebuie să ai persoane care doresc ca facultatea

să-i implice pe studenţi, chiar şi în sala de clasă.

Nu voi uita când un profesor şi-a adunat echipa şi a spus:

„Am un tânăr în clasă, un tânăr negru,

care nu pare interesat de curs.

Nu ia notiţe. Trebuie să vorbim cu el."

Semnificativ că acel profesor îi observa pe studenţi,

pentru a înţelege cine era într-adevăr implicat şi cine nu

spunându-şi: „Să văd cum pot lucra cu ei.

Să-mi chem echipa să mă ajute."

Relaţia a fost cheia.

Acel tânăr lucrează acum în universitate,
doctor în neuroinginerie la Duke.

Aplaudaţi-l pentru reuşita lui.

(Aplauze)

Semnificativ e că am dezvoltat acest model eficient,

nu numai la evaluarea finală,
ci și pentru a evalua ce funcţionează.

Am învăţat că era nevoie de reproiectarea cursurilor.

Am reproiectat cursurile de chimie, de fizică.

Iar acum vom reproiecta cursurile de ştiinţe sociale şi umaniste.

Deoarece atât de mulţi studenţi se plictisesc la curs.

Aţi observat?

Mulţi studenţi, din învăţământul preuniversitar şi universităţi,

nu vor doar să stea în bancă şi să asculte pe cineva vorbind.

Simt nevoia să fie implicaţi.

Şi aşa am făcut -- dacă vă uitaţi pe site, la Chemistry Discovery Center,

veţi vedea oameni care vin din toată ţara

pentru a vedea cum am reproiectat cursurile,

cu accent pe colaborare, utilizarea tehnologiilor,

aducând în campus problemele companiilor de biotehnologie,

şi nu furnizând studenţilor noştri teorii,

ci punându-i să se confrunte cu aceste teorii.

Această abordare funcţionează aşa de bine, că în toate universităţile din Maryland,

tot mai multe cursuri sunt în curs de reproiectare.

Se numeşte inovaţie academică.

Ce înseamnă toate acestea?

Înseamnă că, acum, nu doar în ştiinţe şi inginerie,

e util şi în domeniul artelor, ştiinţelor umaniste şi sociale,

în formarea cadrelor didactice, în IT -
în special pentru femei.

Dacă nu ştiaţi, a existat un declin de 79%

al numărului absolventelor cu specializarea în informatică, din 2000.

Ceea ce va face diferenţa

va fi construirea comunităţii printre studenţi,

spunându-le tinerelor, studenţlor minoritari şi tuturor studenţilor:

puteţi reuși.

Cel mai important, oferindu-le o şansă de a construi comunitatea

cu facultatea implicându-i în activităţi

de evaluare internă a ceea ce funcţionează şi ce nu.

Cel mai important, dacă studentul are stimă de sine,

este uimitor cum visurile şi valorile

pot face toate diferenţele din lume.

Când eram de 12 ani în închisoarea din Birmingham,

mă gândeam: „Oare care va fi viitorul meu?"

N-aveam idee că acest băiat negru din Birmingham

va fi într-o bună zi preşedintele unei universităţi cu studenţi din 150 de ţări,

unde studenţii nu doar supravieţuiesc,

ci unde le place să înveţe, să se bucure să fie cei mai buni,

unde se pregătesc ca la un moment dat să schimbe lumea.

Aristotel a spus: „Excelenţa nu e un accident.

E rezultatul obiectivelor înalte, efortului sincer şi execuţiei inteligente.

Reprezintă opţiunea cea mai înţeleaptă dintre mai multe alternative."

Şi a mai spus ceva care îmi face pielea de găină.

A spus, „Alegerea, nu şansa, îţi determină destinul."

Alegerea, nu şansa, vă determină destinul, visurile şi valorile.

Va mulţumesc tuturor foarte mult.

(Aplauze)