Clubul „Dejunul Filozofic”

În 1812, patru oameni s-au întâlnit la Universitatea Cambridge pentru a lua micul dejun. Ceea ce a fost la început o întrunire pasionată a devenit mai apoi o nouă revolutie ştiinţifică, în care aceşti oameni – care s-au denumit „filozofi ai naturii" până a fi denumiţi „oameni de ştiinţă" – au introdus patru schimbări majore de principiu în lumea ştiinţei. Filozoful şi istoricul Laura Snyder ne prezintă povestea lor captivantă.

Aș dori să ne întoarcem un moment împreună

în secolul XIX,

mai exact în 24 iunie 1833.

Asociaţia Britanică pentru Progresul Ştiinţei

organizează a 3-a întrunire la Universitatea Cambridge.

Este prima noapte a întrunirii

şi e pe cale să aibă loc o confruntare

ce va schimba ştiinţa pentru totdeauna.

Un bătân cărunt se ridică.

Membrii Asociaţiei sunt surprinşi să vadă

că este poetul Samuel Taylor Coleridge

care nu mai ieşise din casă de ani de zile.

Sunt şi mai şocaţi de ceea ce spune.

„Încetaţi să vă mai denumiţi filozofi ai naturii."

Coleridge simţea că adevăraţii filozofi ca şi el

reflectau asupra cosmosului din fotoliile lor.

Nu se murdăreau cu noroi

şi nici nu făceau experimente primejdioase
cu pile electrice,

ca membrii Asociaţiei Britanice.

Mulţimea s-a revoltat şi a început să vocifereze.

Un student de la Cambridge, William Whewell,
s-a ridicat

şi a liniştit mulţimea.

El a recunoscut politicos că un nume adecvat

pentru membrii asociaţiei nu există.

„Dacă « filozof » e un termen prea general și pretențios,"

a spus, „atunci, prin analogie cu « om de artă »,

noi putem fi denumiţi – oameni de ştiinţă."

A fost prima dată când termenul « om de ştiinţă »,

a fost rostit în public,

acum doar 179 de ani.

Am aflat despre această confruntare prima dată în facultate,

şi m-a cam şocat.

Cum se poate ca acest cuvânt « om de ştiinţă »

să nu fi existat până în 1833?

Cum erau denumiţi oamenii de ştiinţă înainte?

Ce determinase necesitatea introducerii unei noi denumiri

exact în acel moment?

Înaintea acestei întâlniri, cei ce studiau lumea naturală

erau amatori talentaţi.

Gândiţi-vă la preotul de țară sau fermierul

care colecta fosile sau gândaci,

ca Charles Darwin, de exemplu,

sau, la valetul unui nobil, ca Joseph Priestley,

care era omul de companie

al Marchizului de Lansdowne

când a descoperit oxigenul.

După acest eveniment, erau oameni de ştiinţă,

profesionişti cu metode ştiinţifice,

scopuri, societăţi şi fonduri.

Mare parte a acestei revoluţii poate fi atribuită celor patru oameni

care s-au întâlnit la Universitatea Cambridge în 1812:

Charles Babbage, John Herschel, Richard Jones şi William Whewell.

Aceştia erau oameni sclipitori, ambitioşi,

care au realizat lucruri uimitoare.

Charles Babbage, cunoscut de comunitatea TED,

a inventat primul calculator mecanic

şi primul prototip al calculatorului modern.

John Herschel a întocmit harta stelelor din emisfera sudică,

şi în timpul liber a cooperat la inventarea fotografiei.

Sunt sigură că şi noi am fi așa productivi

dacă Facebook sau Twitter nu ne-ar ocupa timpul.

Richard Jones a devenit un economist valoros

care mai târziu l-a influenţat pe Karl Marx.

Iar Whewell, nu numai că a introdus termenul „om de ştiinţă"

şi cuvintele anod, catod şi ion,

dar a accelerat ştiinţa la nivel internaţional

prin cercetările sale complexe despre maree.

În iarna anilor 1812-1813, în Cambridge,

cei patru se întâlneau la „mic dejun-uri filozofice".

Vorbeau despre ştiinţă

şi despre nevoia unei noi revoluţii ştiinţifice.

Considerau că ştiinţa stagnase

din perioada ultimei revoluţii ştiinţifice

din secolul XVII.

Era timpul unei noi revoluţii

pe care s-au angajat s-o declanşeze

şi, surprinzător la aceşti oameni,

era nu numai că au avut aceste

grandioase visuri de student,

dar le-au și îndeplinit,

chiar mult peste ce visaseră.

Vă voi povesti azi

despre patru contribuții majore în știință aduse de ei.

Cu 200 de ani înainte,

Francis Bacon, şi apoi Isaac Newton,

propuseseră o metodă ştiinţifică inductivă.

Asta-i o metodă care pornește de la

observaţii şi experimente

şi concluzionează generalizări despre natură
numite „legile naturii”,

supuse continuu revizuirii sau respingerii

dacă apar noi dovezi.

Însă, în 1809, David Ricardo a tulburat apele,

argumentânđ că ştiinţa economiei

ar trebui să folosească o metodă diferită – deductivă.

Dar un grup influent de la Oxford

a argumentat că metoda deductivă,
eficientă în economie,

ar trebui aplicată

şi ştiinţelor naturale.

Membrii clubului „dejunul filozofic” nu erau de acord.

Ei scriau cărţi şi articole promovând metoda inductivă

în toate ramurile științei,

cititte cu ardoare de „filozofii naturii”,

studenţi şi membri ai publicului.

Citind una din cărţile lui Herschel,

a fost o asemenea revelaţie Charles Darwin,

încât mai târziu a spus: „Arareori în viaţa mea

m-a impresionat ceva atât de mult.

M-a făcut să-mi doresc să-mi adaug puterea

la acest depozit acumulat de cunoaştere a naturii."

A modelat metoda ştiintifică a lui Darwin,

precum şi a colegilor săi.

2 – [Ştiinţa în slujba binelui public]

Anterior, cunoştiinţele ştiinţifice erau considerate

ca fiind menite pentru binele regelui sau a reginei,

sau în interes personal.

De exemplu, căpitanii de vase trebuiau să aibă

informaţii despre maree pentru a acosta în siguranţă în porturi.

Portuarii culegeau aceaste cunoștințe

şi le vindeau căpitanilor de vase.

Clubul „dejunul filozofic” a schimbat asta,

lucrând împreună.

Studiile lui Whewell despre maree

au devenit tabele şi hărţi publice despre maree

oferind gratuit cunoștințele deţinute de portuari

tuturor căpitanilor de vase.

Herschel a ajutat prin observarea mareelor

pe coasta Africii de Sud,

şi, după cum se plăngea lui Whewell, pentru asta

a fost răsturnat de pe doc în timpul unei maree violente.

Cei patru se ajutau unul pe celălalt în toate privinţele.

De asemenea, ei au solicitat implacabil guvernului Britanic

finanţare pentru motoarele lui Babbage,

convinși că aceste motoare

vor avea un imens impact asupra societăţii.

Înainte de calculatoarele de buzunar,

numerele de care profesioniştii aveau nevoie –

bancheri, agenți de asigurări, căpitani de vase, ingineri –

erau găsite în cărţi de referință ca aceasta,

pline de tabele numerice.

Aceste tabele erau calculate

folosind repetitiv un procedeu stabilit,

de către angajați part-time,
denumiți – uimitor -- calculatori.

Dar aceste calcule erau foarte dificile.

Gândiți-vă, acest almanah nautic

publica diferenţele lunare pentru fiecare lună a anului.

Fiecare lună necesita 1.365 calcule,

aşa că tabelele erau pline cu greşeli.

Dispozitivul diferențial al lui Babbage a fost primul calculator mecanic

conceput astfel încat să calculeze tabelele exact.

Două modele ale motorului au fost constuite în ultimii 20 de ani

de o echipă de la Muzeul de Ştiinţă din Londra

pe baza planurilor lui.

Acesta se află acum la Muzeul de Istorie a Calculatoarelor din California.

Calculează precis. Chiar fucţionează.

Mai apoi, sistemul analitic al lui Babbage

a fost primul computer mecanic în sensul modern al cuvantului.

Avea memoria şi procesorul separate.

Făcea iterații, ramificări „if” condiționate,

toate în procesare paralelă,

şi era programabli folosind carduri perforate,

idee preluată de Babbage de la războiul de ţesut Jacquard.

Din păcate, motoarele lui Bababge nu au fost construite pe vremea sa

deoarece mulți credeau că

aceste calculatoare non-umane

n-ar fi de folos publicului.

3 – [Noi Instituţii ale Știinţei]

Fondată pe vremea lui Bacon, Societatea Regală din Londra

a fost prima societate ştiinţfică din Anglia

şi chiar din lume.

Dar până în secolul XIX, devenise

un fel de club al gentelmenilor,

frecventat în principal de anticari, scriitori și nobilime.

Membrii clubului „dejunul filozofic”

au ajutat la crearea unor noi societăţi ştiinţifice,

inclusiv Asociaţia Britanică.

Aceste noi societăţi solicitau

ca membrii să fie cercetători activi care îşi publică rezultatele.

Ei au reinstaurat tradiţia metodei „Întrebări & Răspunsuri”

după ce documentele ştiinţifice erau citite,

care fusese înlăturată de Societatea Regală

ca fiind de prost gust.

Şi pentru prima dată, au permis femeilor să pătrundă în lumea ştiinţei.

Membrii erau încurajaţi să vină cu soţiile,

copiii şi surorile la întâlnirile Asociaţiei Britanice,

și, deşi iniţial femeile erau prezente

doar la lecturile publice şi evenimentele sociale ca acesta,

ele au început să participe și la sesiunile ştiinţifice.

Mai apoi, Asociaţia Britanică a fost prima

dintre asociaţiile naţionale mari din lume

care a admis femei ca membri deplini.

4 – [Finanţare externă pentru ştiinţă]

Până în secolul XIX,

filozofii naturii trebuiau să-şi plătească

ustensilele şi cele necesare.

Ocazional, existau premii,

ca cel primit de John Harrison în secolul XVIII,

pentru rezolvarea așa-zisei probleme a longitudinii,

dar premiile erau acordate după experiment,

dacă, de fapt, erau oferite.

La sfatul clubului „dejunul filozofic”,

Asociaţia Britanică a început să folosească surplusul de bani

generat de întrunirile sale pentru a da burse

pentru cercetări în astronomie, maree, fosile de peşti,

construcții de nave şi multe alte domenii.

Aceste finanţări nu numai că facilitau

oamenilor mai puțin bogaţi să efectueze cercetări,

dar au şi încurajat noile abordări

în rezolvarea problemelor standard.

În cele din urmă, Societatea Regală

şi societăţile ştiinţifice din alte ţări au preluat modelul,

și a devenit – din fericire –

practică obișnuită în lumea ştiinţifică în zilele noastre.

Prin urmare, clubul „dejunul filozofic”

a ajutat la inventarea omului de ştiinţă modern.

Asta e partea eroică a poveştii lor.

Dar există şi reversul acestei poveşti.

Nu au prevăzut nicio consecinţă

a revoluţiei lor.

Ar fi foarte îndureraţi

de separarea actuală dintre ştiinţă şi restul culturii.

E şocant să realizăm

că doar 28% din populaţia adultă din America

are un nivel elementar de cunoştiinţe ştiinţifice.

A fost demonstrat prin întrebări simple ca:

„Oamenii şi dinozaurii au trăit pe Pământ în acelaşi timp?"

sau „Ce proporţie a terrei e acoperită de apă?"

De îndată ce oamenii de știinţă au devenit membrii unui grup profesional,

au fost încet, dar sigur, izolaţi de restul lumii.

Asta e consecinţa nedorită a revoluţiei ştiintifice

care a pornit de la cei patru prieteni.

Charles Darwin a spus,

„Câteodată cred că tratatele generale şi populare

sunt la fel de importante pentru progresul ştiinţei

ca şi munca în sine."

De fapt, „Originea speciilor" a fost scrisă

pentru publicul larg

şi a fost citită cu ardoare când a apărut prima dată.

Darwin ştia ceea ce noi se pare că am uitat,

că ştiinţa nu e doar pentru oamenii de ştiinţă.

Mulțumesc.

(Aplauze)