De ce trebuie să vorbești engleza ca și cum ai juca un joc video | Marianna Pascal | TEDxPenangRoad

Marianna Pascal arată cum secretul pentru a vorbi engleza sigur pe tine este legat de atitudine, nu de talent.

Marianna Pascal îi ajută pe profesioniști să obțină un succes mai mare în viață, comunicând eficient în engleză. Marianna și-a început cariera ca actor și a jucat timp de 15 ani în Canada natală, pe scenă și în filme de televiziune. Astăzi, Marianna îi ajută pe angajați să-și îmbunătățească modul în care se raportează la șefii, clienții și colegii lor, precum și alte părți interesate. Marianna este, de asemenea, formator oficial de comunicare pentru Miss Malaysia World.

Orator distins, Marianna e cunoscută pentru discursul plin de umor de pe Youtube, intitulat „Local English or Standard English”, care a avut peste un milion de vizualizări în întreaga lume. Marianna este, de asemenea, autoarea celei mai vândute serii de cărți „English Fast & Easy". Cea mai recentă a fost pe locul 2 pe lista celor mai vândute cărți de non-ficțiune la Borders.

Acest discurs a fost prezentat la un eveniment TEDx, folosind formatul conferințelor TED, dar organizat independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la: https://www.ted.com/tedx

În ultimii 20 de ani,

i-am ajutat pe oamenii din Malaezia
și alte țări din Asia de Sud-Est

să vorbească mai bine engleza.

Instruind atâția mii de oameni
din Asia de Sud-Est,

am descoperit un adevăr surprinzător.

Am descoperit că felul
în care cineva vorbește în engleză

are foarte puțin de-a face
cu nivelul lui de engleză.

Are de-a face cu atitudinea lui
față de limba engleză.

Există oameni care au un nivel
foarte scăzut de engleză,

dar pot comunica foarte bine.

Unul de care îmi aduc aminte
este un fost elev, Faizal.

Era supraveghetor la o fabrică,

cu un nivel de engleză foarte scăzut,

dar reușea să asculte pe oricine,

cu mult calm și claritate,

iar apoi răspundea,

exprimându-și perfect gândurile,

cu un nivel foarte redus de engleză.

Așa că astăzi vreau să vedem împreună

de ce sunt atât de diferiți
oamenii precum Faizal.

Cum reușesc să facă asta?

În al doilea rând,

de ce e atât de important
nu doar pentru voi,

dar și pentru copiii voștri,
comunitatea voastră și viitorul Malaeziei?

În al treilea rând,

ce ați putea face, începând de astăzi,

pentru a vorbi cu acea încredere
calmă și limpede

pe care o au oameni ca Faizal.

În primul rând,

ce e atât de diferit?

Cum fac oamenii precum Faizal?

Pentru a răspunde,

am să vă duc înapoi cu 10 ani.

Făceam parte din personalul de instruire,

iar fiica mea lua lecții de pian
în acea perioadă.

Și am început să observ
două lucruri foarte similare

între cum se purta și ce gândea
fiica mea despre cântatul la pian

și cum se purtau și ce gândeau
despre engleză mulți malaezieni.

În primul rând, trebuie să vă spun

că fiica mea ura de-a dreptul pianul,

nu-i plăceau orele,

nu-i plăcea să exerseze.

Aici e fiica mea exersând la pian.

Mai bine de atât nu se poate.

Ăsta e adevărul.

Îi era groază să meargă la orele de pian,

deoarece pentru fiica mea,
mersul la lecțiile de pian

o umplea de un fel de teamă.

Pentru că trebuia să nu greșească, așa-i?

Ca pentru mulți care studiază pianul,

atât pentru fiica mea,
cât și pentru profesoară,

succesul la pian se măsoară
prin cât de puține greșeli faci.

În același timp,

am observat că mulți malaezieni
intrau într-o conversație în engleză

cu aceeași senzație de frică.

Senzația că vor fi judecați

după cât de multe greșeli vor face

și dacă o dau în bară sau nu.

A doua asemănare pe care am observat-o
avea legătură cu imaginea de sine.

Fiica mea știa cum sună un pianist bun.

Cu toții am ascultat
un pianist de calitate.

Știa care e nivelul ei

și știa cât ar fi trebuit să exerseze
ca să cânte la fel de bine.

Am observat că mulți malaezieni

au această idee despre cum ar trebui
să sune o engleză bună

și cum... văd că mulți sunteți de acord...

și cum sună engleza lor,

și cât de mult mai au
până vor ajunge acolo.

Și credeau, cum credea și fiica mea,
că nu sunt buni:

nu sunt buni la pian,
nu vorbesc bine engleza, nu-i așa?

Engleza mea nu bună.
Nu pot. Pare rău. Nu pot.

Vedeam aceste asemănări,

dar tot nu puteam să-mi dau seama

ce e cu acești oameni precum Faizal,
care sunt atât de diferiți

și pot să vorbească fără probleme,
cu calm și siguranță?

Am descoperit răspunsul într-o zi

din pură întâmplare.

A fost ziua în care
mi s-a stricat calculatorul

și m-am dus la un internet cafe.

Era prima dată când mergeam

și am descoperit că sunt locuri oribile.

Sunt de-a dreptul dezgustătoare.

Miros urât și sunt pline de puștani.

Și toți joacă jocuri
gălăgioase și violente.

Sunt locuri groaznice.

Dar trebuia să mă duc.

Așa că m-am așezat

și l-am observat pe tipul de lângă mine.

Mi-a stârnit curiozitatea.

Tipul ăsta juca un joc

care practic însemna
să împuști niște oameni până mor.

Asta era tot.

Ăsta e jocul.

Am observat că nu se pricepea prea bine.

Era de-a dreptul jalnic.

Mă uitam și vedeam multe împușcături,

dar nu prea murea nimeni.

(Râsete)

Ce mi-a atras atenția și mai mult

erau trei prieteni din spatele
acestui tip care se juca

și care stăteau acolo
privindu-l cum se joacă.

Ce vedeam de fapt

era că, deși tipul ăsta juca groaznic,

deși prietenii lui se uitau cum joacă,

nimeni nu părea jenat.

Nimeni nu judeca pe nimeni.

Nu era niciun pic de rușine.

Ba chiar din contră.

Tipul ăsta era atât de concentrat
pe băieții răi

și chiar avea un zâmbet pe față.

Nu se gândea decât să-i omoare
pe oamenii ăia.

Mă uitam la el

și dintr-o dată mi-am dat seama:
asta este!

Este aceeași atitudine

pe care o au oamenii ca Faizal
când vorbesc engleza,

exact ca tipul ăsta.

Când Faizal intră într-o conversație
în engleză,

nu se simte judecat.

Se concentrează
numai pe cel cu care vorbește

și pe rezultatul pe care îl urmărește.

Nu se gândește deloc la el

și nici la greșelile pe care le face.

Vreau să vă arăt un exemplu real,
adevărat,

cu cineva care vorbește engleza
ca și cum ar cânta la pian

și cu cineva care vorbește engleza
ca și cum ar juca un joc pe calculator.

E o poveste adevărată.

Mi s-a întâmplat mie.

Acum ceva vreme, eram într-o farmacie.

Trebuia să cumpăr Omega,

doctorul îmi spusese să iau Omega.

M-am dus la raft,

erau tone de Omega,

Omega cu conținut ridicat de DHA,

Omega cu EPA,

și nu știam pe care să o cumpăr.

Din întâmplare, era acolo
și agentul de vânzări.

Era o tipă bine îmbrăcată,
expertă în domeniu.

Mă duc spre ea și îi văd privirea
când mă vede,

privirea aceea pe care o știu foarte bine.

I se fac ochii mari.

E un fel de panică:

Vai de mine!
Trebuie să vorbesc cu un vorbitor nativ;

o să mă judece și o să-mi vadă greșelile.

Mă duc la ea și îi explic situația:

ce fel de Omega să iau?

Și începe să-mi explice

totul despre DHA și EPA.

Vorbea foarte repede,
și vorbea și tot vorbea.

Când a terminat,

habar n-aveam ce să cumpăr.

(Râsete)

Așa că m-am dus
la fata din spatele tejghelei.

Pe fata asta o mai auzisem înainte

și nivelul ei de engleză
era foarte scăzut.

Dar când m-am îndreptat spre ea,

fata aceasta

nu avea nicio teamă.

Se uita doar la mine.

Știți privirea aceea?

Cam așa: Da? Ei bine, ce?

(Râsete)

E clar, am stat mult în Malaezia.

(Râsete)

I-am explicat problema cu EPA și DHA.

S-a uitat la mine și a spus:

„Bine, înțeleg.”

„EPA pentru inimă.”

„DHA pentru creier.”

(Râsete)

„Inima ta bună sau nu?”

(Râsete)

I-am răspuns:

„Da, da.”

I-am spus că inima mea e sănătoasă.

M-a întrebat:

„Creierul tău bun sau nu?”

(Râsete)

Am răspuns: „Nu, creierul meu
nu mai e așa de bun ca înainte.”

M-a privit și mi-a spus:

„Bine, atunci iei Omega DHA!”

(Râsete)

Problemă rezolvată, nu?

Așadar, avem două tipuri diferite
de interlocutori.

Îl avem pe cel de nivel înalt,

dar preocupat în totalitate
pe el și să facă totul corect,

și, prin urmare, foarte ineficient.

Și îl avem pe celălalt,

de nivel mai scăzut,

mai atent cu cel cu care vorbește
și care obține un rezultat.

Eficient.

Și în asta constă diferența.

De ce e atât de importantă diferența
nu pentru noi, dar și pentru copiii noștri

și pentru viitorul Malaeziei
și țări precum Malaezia?

Pentru a răspunde, să ne uităm

la cine vorbește engleza astăzi în lume.

Dacă ne uităm la toate conversațiile
în engleză din lume,

care au loc în acest moment pe planetă,

vom vedea că pentru fiecare vorbitor nativ
cum sunt eu,

există cinci vorbitori non-nativi.

Și dacă am asculta acum
fiecare conversație în engleză din lume,

am observa că 96% dintre ele

implică vorbitori non-nativi de engleză

și numai 4% din ele au loc
între vorbitori nativi de engleză.

Nu mai este limba mea,

ci aparține tuturor.

Nu e o artă care să fie învățată;

e doar un instrument
folosit pentru a obține un rezultat.

Vreau să vă dau un exemplu real
despre cum e engleza în lume,

adevărata engleză de azi.

Asta e o altă întâmplare reală.

De curând, am fost la un grătar,

unul pentru ingineri,

ingineri din întreaga lume.

Și făceau hotdogi.

Unii erau obișnuiți,

alții erau cu brânză la mijloc.

Îi pregătea un inginer francez

și se întoarce către inginerul coreean

și îl întreabă: „Vrei un hotdog?”

Iar coreeanul spune: „Da, mulțumesc!”

Apoi întreabă: „Vrei cu brânză?”

Iar coreeanul se uită pe masă

și spune: „Nu văd brânză.”

Francezul răspunde:
„Hotdog-ul conține brânză.”

(Râsete)

Coreeanul nu înțelege.

Așa că francezul mai încearcă o dată.

„Hotdog-ul este... făcut din...
cu brânză.”

Coreeanul tot nu înțelege.

Mai încearcă o dată:

„Hotdog-ul vine de la...

Nu, brânza vine de la hotdog.”

(Râsete)

Coreeanul nu înțelege nimic.

Atunci un inginer japonez,
care ascultase toată conversația,

se întoarce către inginerul coreean

și îi spune: „Ah, brânza... integrator!”

(Râsete)

În sfârșit înțelege.

(Râsete)

Toată lumea înțelege.

Așadar, asta înseamnă azi engleza.

E doar un instrument
folosit ca să obții rezultate,

exact ca un joc pe calculator.

Problema e că știm
că în școlile din întreaga lume,

engleza nu se predă
ca și cum ar fi un instrument de joacă.

Ci este predată ca o artă
pe care trebuie să o stăpânești.

Iar elevii sunt evaluați mai mult
după corectitudine decât după claritate.

Poate vă amintiți din școală
de vechiul test de înțelegere.

Vă aduceți aminte

când vi se punea o întrebare
despre un text pe care l-ați citit,

trebuia să-l citești, nu?

Și apoi să răspunzi la o întrebare
ca să arăți că l-ai înțeles.

Și poate vi s-a întâmplat
să arătați că ați înțeles textul,

dar ați luat notă proastă
pentru o mică greșeală de gramatică.

Exact ca acest elev.

Cu siguranță a înțeles paragraful patru.

Dar nu, nu e corect!

Deoarece a uitat litera „N"
din cuvântul „environment".

Ce contează asta în lumea reală?

În lumea reală e important
că ai înțeles email-ul,

l-ai înțeles pe client
și acum poți rezolva situația.

Problema pe care o văd aici

de nenumărate ori,

este că oamenii adoptă aceeași atitudine
despre engleză pe care o aveau în școală

și o aduc în viața lor de adulți
și în activitatea lor.

Și dacă te afli într-o situație stresantă

și ai o conversație,

încercând să dai un rezultat cuiva
și să-l spui corect,

creierul tău nu poate face
două lucruri simultan.

Și atunci creierul se oprește.

Puteți recunoaște trei simptome
ale unui creier care se oprește.

Primul este că nu mai asculți.

Cineva vorbește cu tine,
dar tu ești ocupat să gândești

cum vei răspunde
și cum te vei exprima corect,

astfel că nu auzi ce îți spune celălalt.

Văd că mulți sunteți de acord.

Al doilea lucru care se pierde e vorbirea.

Mintea ta se oprește,

vocabularul pe care îl știai dispare

și nu-ți mai vin cuvintele.

Al treilea lucru este încrederea.

Cel mai grav despre asta

e că nesiguranța ta e datorată
faptului că nu te poți exprima clar,

dar persoana cu care vorbești

ar putea să interpreteze acest lucru

ca o lipsă de încredere
în capacitatea ta de a-ți face treaba.

Prin urmare, dacă vrei să vorbești engleza
ca Faizal, cu încredere deplină,

uite ce trebuie să faci:

când vorbești, nu te gândi la tine.

Concentrează-te pe celălalt
și pe rezultatul pe care îl urmărești.

Imaginați-vă o nouă generație
de malaezieni,

toți cu acea încredere extraordinară
în comunicare, precum Faizal,

la orice nivel de engleză.

Trebuie să nu uităm

că astăzi engleza nu e o artă
care trebuie stăpânită,

ci doar un instrument folosit
pentru a obține un rezultat.

Și acest instrument vă aparține.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)