Eve Ensler despre fericire în trup și suflet

Eve Ensler, creatoarea Monoloagelor Vaginului, împărtăşeşte cum o discuţie despre menopauză cu prietenii a dus la a vorbi despre diferite acte tipuri de acte sexuale pe scenă, a participa la o campania globală pentru a sfârşi violenţa asupra femeilor şi a găsi fericirea proprie.

Pariez că sunteți îngrijorați.

(Hohote de râs)

Eu eram îngrijorată. Iată de ce am început asta.

Eram îngrijorată de vagine. Eram îngrijorată ce gândim de vagine,

și chiar mai îngrijorată despre ce nu gândim de ele.

Eram îngrijorată de vaginul meu.

Avea nevoie de un context, o cultură, o comunitate de vagine.

E atât de mult întuneric și taină în jurul lor.

Ca Triunghiul Bermudei, nimeni nu se întoarce cu povestiri de colo.

(Hohote de râs)

În primul rând nu e ușor să-ți găsești propriul vagin.

Femeile petrec zile, săptămâni, luni fără a-l vedea.

Am intervievat o femeie de afaceri sus-pusă -

ea mi-a zis că n-are timp.

"Să-ți privești vaginul," zice ea, "e muncă de o zi."

(Hohote de râs)

"Trebuie să te pui pe spate în fața unei oglinzi,

întinsă integral de preferință. Trebuie să ai poziția perfectă,

cu lumina perfectă care apoi e umbrită de unghiul în care ești.

Îți ridici capul în sus, îți încovoi spatele, e extenuant -- "

ea era ocupată, n-avea timp.

Așa că am decis să vorbesc cu femeile despre vaginele lor.

Au început ca interviuri ordinare despre vagin

și s-au transformat în Monologurile Vaginelor.

Am vorbit cu mai bine de 200 femei. Am vorbit cu femei mai în vârstă,

cu tinere, cu femei măritate, lesbiene, femei singure.

Am vorbit cu profesionali corporativi, profesori de colegiu, actori, lucrători sexuali.

Am vorbit cu femei Afro-Americane, femei Asiat-Americane,

femei Americane native, femei Caucaziene, femei Evrei.

Ok, la început femeile erau un pic timide, un pic reținute în a vorbi.

Dar odată pornite nu le poți opri.

Femeile adoră să vorbească de vaginele lor, chiar o fac.

În mare, din cauză ca nimeni nu le-a mai întrebat asta.

(Hohote de râs)

Să începem cu cuvântul vagin - vagin, vagin.

Sună, în cel mai bun caz, ca o infecție. Poate un instrument medical.

"Repede, soră, adă vaginul."

(Hohote de râs)

Vagin, vagin, vagin, nu contează de câte ori

pronunți cuvântul, nicicum nu sună a cuvânt pe care vrei să-l pronunți.

E un cuvânt total ridicol, complet neatrăgător.

Dacă-l pronunți în timpul sexului, încercând să fii politic corect,

"Dragă, vrei să-mi mângâi vaginul," închei actul imediat acolo.

(Hohote de râs)

Mă îngrijorează cum le numim și cum nu le numim.

În Great Neck, New York, îi zic "pisicuță."

O femeia de acolo mi-a zis că maică-sa obișnuia să-i spună

"Nu purta chiloței,dragă, sub pijamaua ta,

trebuie să-ți aerisești pisicuța."

(Hohote de râs)

În Westchester îl numesc ursuleț, în New Jersey - pizdă.

Avem pudrieră, [multe regionalisme]

[continuă regionalisme] lăbuță și piersic.

(Hohote de râs)

Apoi avem broscuță, [multe regionalisme]

[continuă regionalisme]

[continuă regionalisme] mimi în Miami,

split knish -- Philadelphia -- și schmende, în Bronx.

(Hohote de râs)

Sunt îngrijorată pentru vagine.

Așa încep Monologurile Vaginelor.

Dar nu așa a început tot, a început cu o conversație cu o femeie.

Aveam o discuție despre menopauză,

și am ajuns să vorbim despre vaginul ei --

ceia ce e normal dacă vorbești de menopauză.

Și mi-a spus despre vaginul ei lucruri care chiar m-au șocat -

că e ofilită, terminată și moartă și am fost oarecum șocată.

Așa că printre altele am zis unei prietene "Păi, ce crezi tu despre vaginul tău?"

Și ea mi-a spus ceva și mai uluitor,

și următoarea femeie ceva încă mai uluitor,

și înainte să-mi dau seama toate femeile îmi ziceau

să vorbesc cu cineva despre vaginul ei deoarece e o istorie uluitoare

și așa am fost atrasă pe drumul vaginelor.

(Hohote de râs)

Și de fapt încă n-am părăsit acest drum. Cred de mi-ați fi spus

când eram mai tânără că voi ajunge în magazine de încălțăminte

și cei din jur vor striga "Iat-o, Doamna Vagin,"

nu cred că asta ar fi fost ambiția vieții mele.

(Hohote de râs)

Dar vreau să vorbesc un pic despre fericire și relații

în această excursie a vaginului deoarece

a fost o experiență extraordinară care a început acum 8 ani.

Cred, înainte să scriu Monologurile Vaginului

nu prea credeam în fericire.

Sincer, credeam că doar idioții sunt fericiți.

Îmi amintesc când am început să practic Budismul acu 14 ani

și mi s-a spus că finalizarea acestor practici e să fii fericit.

Am zis, "Cum poți fi fericit trăind în această lume a suferinței,

trăind în această lume a durerii?" Încurcam fericirea cu multe alte lucruri,

ca amorțeala, decadența și egoismul.

Și ce s-a întâmplat pe durata Monologurilor Vaginului

și a acestei experiențe e, cred, că am înțeles

un pic mai mult despre fericire.

Vreau să vorbesc despre trei calități.

Prima e să vezi ce ai în fața ochilor și să vorbești despre asta,

s-o spui. Cred că ce-am învățat discutând despre vagine

și vorbind despre vagine e că este cel mai vădit lucru --

se află chiar în centrul corpului meu și în centrul lumii --

și totuși era unicul lucru de care nu vorbea nimeni.

A doua calitate e că ce-a cauzat discuțiile despre vagine

e să deschidă această ușă care mi-a permis să văd

că există o cale de a servi lumea și de a o face mai bună.

Și de aici și vine cea mai profundă fericire.

Și al treilea principiu al fericirii pe care l-am realizat recent.

Acu opt ani, acest avânt și această energie, acest "Val-V" a început --

și, pot să-l descriu doar ca "Valul-V" pentru că sinceră să fiu

chiar nu-l înțeleg complet, mă simt în serviciul lui.

Dar acest val a început și dacă am interogat valul,

sau de încercam să-l opresc, sau să privesc înapoi,

adesea avem impresia de pleasnă

sau că posibil mi-aș fi rupt gâtul. Dar dacă mergeam cu valul,

și aveam încredere în el și mă deplasam cu el, ajung în următorul loc.

Și asta se întâmplă logic, organic și veridic.

Și am început această operă, în special povestirile și narările,

și vorbeam c-o femeie și asta mă ducea la altă femeie

și asta conducea la încă o altă femeie și apoi am scris aceste istorii

și le-am pus în fața altor oameni.

Și de fiecare dată când dădeam un spectacol,

femeile practic se înghesuiau după acesta

deoarece ele doreau să-mi spună istoriile personale.

Și la început credeam, "Excelent, voi auzi despre orgasme minunate,

despre vieți sexuale excelente și cum femeile-și adoră vaginele."

Dar de fapt, nu asta femeile se înghesuiau să-mi spună.

Femeile se înghesuiau să-mi povestească cum au fost violate,

cum au fost molestate și cum au fost bătute,

și cum au fost violate în grup în parcări,

și cum au suferit incest de la unchii lor.

Și vroiam să încetez a mai continua Monologurile Vaginului

deoarece mă simțeam descurajată. Mă simțeam ca un fotograf de război

care fotografiază evenimente teribile și nu intervine în acestea.

Așa că în 1997 mi-am zis "Hai să ne unim noi femeile.

Ce-am putea face cu informația că aceste femei sunt violate?"

Și s-a dovedit, după meditare și investigări,

am descoperit - și ONU de fapt a constatat asta recent -

că fiecare a treia femeie pe planetă

va fi bătută sau violată în decursul vieții.

Și aceasta-i partea omenirii care-i de fapt o resursă a planetei, femeile.

Așa că în 1997 toate aceste femei incredibile ne-am unit și ne-am zis

"Cum am utiliza acest spectacol, această energie pentru a opri violența asupra femeilor?"

Și am aranjat o întrunire în New York, la teatru,

și au venit mari actori -- începând cu Susan Sarandon,

și Glenn Close, și Whoopi Goldberg - și avut un spectacol

într-o seara și asta a catalizat valul, energia.

Și în cinci ani această mișcare extraordinară a luat contur.

O femeie din această energie a zis "Vreau să aduc valul,

energia în campusuri universitare" și a luat piesa

și a zis "Să utilizăm piesa și să avem spectacole

anuale acolo unde putem obține bani pentru a opri violența împotriva femeilor.

în comunități din toată lumea."

Și într-un an a ajuns la 50 colegii și s-a extins.

Și pe parcursul ultimilor 6 ani s-a răspândit

și s-a răspândit și s-a răspândit în întreaga lume.

Ce-am învăţat sunt două lucruri. Primul că epidemia

violenței împotriva femeilor e șocantă, e globală,

e foarte profundă și devastatoare,

și asta e așa în fiecare părticică a fiecărei văi,

a fiecărei societăți, încât noi nici n-o observăm

deoarece a devenit ceva ordinar. Această experiență m-a adus în Afganistan,

și am avut onoarea și privilegiul extraordinar de a merge în

părți a Afganistanului sub Talibani - purtam o burqa -

și m-am întâlnit cu un grup extraordinar numit

Asociația Revoluționară a Femeilor din Afganistan,

și am văzut cu ochii mei cu femeilor li s-a luat

fiece drept care le putea fi luat femeilor.

Școlarizarea, angajarea în muncă, să le fie

permis să mănânce înghețată.

Pentru cei de nu știu, era ilegal să mănânci înghețată în regimul Taliban.

Și de fapt am văzut și întâlnit femei care au fost biciuite

că au fost prinse mâncând înghețată cu vanilie.

Și am fost condusă la locul secret unde se mănâncă înghețată

unde am mers într-o odaie dosită și femeile s-au așezat

și o perdea a fost întinsă în jurul nostru și ni s-a servit înghețată.

Și femeile și-au ridicat burqa și au mâncat înghețată,

și nu cred c-am înțeles plăcerea până în acel moment,

și cum femeile au găsit un mod de ași proteja plăcerea.

Această experiență m-a dus la Islamabad unde am

fost martor și am întâlnit femei cu fețele arse.

M-a dus la Juarez, Mexic, unde am fost acu o săptămână,

unde realmente am fost în parcări auto

unde oase de femei au fost spălate și aruncate

lângă sticle de Coca-Cola.

Am fost la universități

în întreaga țară și acolo fetele sunt violate și drogate.

Am văzut violențe teribile, teribile, teribile.

Dar de asemenea am descoperit, văzând această violență,

că confruntând realitatea și văzând ce-i de fapt

în fața noastră, e un antidot pentru depresie și pentru o simțământul

că o persoană e inutilă și nu are valoare.

Deoarece înainte de Monologurile Vaginului

aș fi putut spune că 80% din conștientul meu era blocat

faţă de ce într-adevăr se întâmpla în realitate.

Și acest blocaj bloca și vitalitatea mea, energia mea de viață.

Altceva ce s-a mai întâmplat în cursul acestor călătorii --

și asta-i ceva extraordinar -- e că în fiecare loc în parte

unde am fost în toată lumea, am întâlnit o nouă specie.

Și chiar îmi place s-aud despre aceste specii din străfundul mării.

Și mă gândeam despre cum fiind cu aceste

persoane extraordinare împreună într-un grup

care-i dedesubt, dincolo și între,

și vaginul oarecum corespunde acestor caracteristici.

(Hohote de râs)

Dar ceva ce-am observat e că această specie --

și e o specie, e o nouă paradigmă,

și asta nu se relatează în presă sau alte mijloace media,

deoarece nu cred că noutățile bune-s noutăți,

și nu cred că oamenii care transformă planeta

e ceea ce aduce rating-uri pentru show-ri TV.

Dar în fiecare țară unde am fost - și în ultimii șase ani

am vizitat vreo 45 de țări și multe sătucuri mici, și orașe și urbe --

am descoperit ceva ce-am ajuns să numesc "luptători vaginului."

Un luptător al vaginului e o femeie sau bărbat prietenos vaginului

care a fost martorul unor violențe incredibile sau chiar le-a suferit,

și în loc să ia un AK-47 sau o armă de distrugere în masă

sau o macetă, ei țin violența în corpurile lor,

o deplâng, o suferă, și apoi merg și-și devotează

viețile asigurându-se că acel lucru nu se va întâmpla altcuiva.

Am întâlnit așa femei pretutindeni pe planetă.

Și acum vreau să vă povestesc câteva istorisiri deoarece cred

că istorisirile sunt modul de a transmite informația,

și așa ea ajunge în corpurile noastre. Și cred că unul din aspectele

prezenței la TED care-i foarte interesant

e că trăiesc în corpul meu foarte mult și nu mai trăiesc atât de mult în creier.

Și aici avem un loc foarte căpos.

Și a fost foarte interesant să fiu în capul meu.

Ultimele două zile am fost foarte dezorientată -

(Râsete)

deoarece cred că lumea, lumea-V e foarte mult în corpul uman.

E o lume a corpului și specia de fapt există în corp,

și cred că-i important cu adevărat că noi

avem atașate corpuri la capetele noastre - și că separarea lor

a creat o dezbinare care adesea separă scopul de intenții.

Și conexiunea între corp și cap adesea reunește aceste aspecte.

Vreau să vorbesc despre trei persoane anume

pe care le-am întâlnit, luptători ai vaginului care au transformat înțelegerea mea

despre aceste principii și această specie,

și prima e o femeie cu numele Marsha Lopez.

Marsha Lopez e o femeie pe care am întâlnit-o în Guatemala.

Avea 14 ani și era căsătorită

iar soțul ei o bătea frecvent

și ea nu putea pleca deoarece era legată în această relație

și nu avea bani. Sora ei era mai tânără ca dânsa

și a aplicat -- am avut un concurs "opriți violul" acu câțiva ani în New York -

și ea a aplicat sperând că va ajunge o finalistă

și că ar fi putut s-o aducă pe sora ei.

Ea a devenit finalistă și a adus-o pe Marsha la New York.

Și atunci am avut această Zi-V extraordinară

la Madison Square Garden unde s-a vândut întreaga boltă plină de testosteron,

18 000 persoane care au venit să spună

"da" vaginelor, și asta era o transformare destul de incredibilă.

Și ea a venit, a văzut asta și a decis

că se va întoarce și-și va părăsi soțul,

și că va organiza o Zi-V în Guatemala.

Avea 21 ani. Am mers în Guatemala și ea a vândut toate biletele

la Teatrul Național din Guatemala.

Și am văzut-o pășind pe scenă în rochie roșie scurtă și pe tocuri

a stat acolo și a zis "Mă numesc Marsha.

Am fost bătută de soțul meu timp de 5 ani.

Aproape că m-a omorât. L-am părăsit și puteți să faceți și voi așa."

Și întreaga sală de 2000 oameni practic a explodat.

Altă femeie numită Esther Chavez

pe care am întâlnit-o în Juarez, Mexic. Esther Chavez

era o contabilă foarte bună în Mehico, avea 72 ani

și intenționa să se pensioneze.

A mers în Juarez să îngrijească o mătușă bolnavă și în acest timp

a început să afle ce se întâmpla femeilor omorâte

și dispărute din Juarez.

A renunțat la vechea viață, s-a mutat în Juarez,

și a început să scrie povestiri care descriau femeile dispărute.

300 femai au dispărut

într-un oraș de frontieră deoarece aveau pielea întunecată și erau sărace.

N-a fost nici o reacție la dispariții

și nimeni n-a fost găsit responsabil de asta.

Ea a început să documenteze asta, a deschis un centru - Casa Amiga

Și în șase ani realmente a adus asta

în conștiința întregii lumi.

Am fost acolo acu o săptămână când 7000 persoane s-au adunat în stradă

și chiar era miraculos, și cum mergeam prin stradă

locuitorii din Juarez, care de obicei nu ies în stradă

deoarece străzile-s foarte periculoase, realmente stăteau și plângeau

văzând că oameni din lumea întreagă au venit

pentru anume această comunitate.

O altă femeie numită Agnes. Agnes, pentru mine, reprezintă

esența a ceea ce este un luptător al vaginului.

Am întâlnit-o trei ani în urmă în Kenya. Și Agnes a fost mutilată de mică,

a fost circumcisă contrar voinței ei

când avea 10 ani, și ea cu adevărat a decis

că nu dorește această practică să continuie în comunitatea sa.

Și când a crescut a creat acest lucru incredibil,

e o sculptură anatomică a corpului femeiesc, o jumătate a corpului,

și a mers pe jos prin Valea Rift, și avea cu ea

vaginul și părți a vaginului cu care ea învăța

fete și părinți și băieți și fete cum arată vaginul sănătos,

și cum arată vaginul mutilat. Și în decursul acestei călătorii

ea realmente a mers pe jos prin Valea Rift timp de 8 ani,

prin colb, dormind la pământ -- deoarece Masaii sunt nomazi

și ea realmente trebuia să-i găsească, și apoi ei se mută,

și ea-i găsea iar -- a salvat 1500 fete de la a fi tăiate.

Și în acest timp ea a creat un ritual alternativ care implica

ajungerea la maturitate a fetelor fără a fi tăiate.

Când am întâlnit-o cu trei ani în urmă

am întrebat-o "Ce-ar putea face Ziua-V pentru tine?"

Și ea zice "Păi, dacă-mi luați un Jeep, aș reuși să merg mult mai repede."

(Hohote de râs)

Așa că i-am cumpărat un Jeep. Și în anul în care avea Jeep-ul

a salvat 4500 fete de la tăiere. Așa că i-am zis

"Agnes, ce altceva am mai putea face pentru tine?" Și ea

"Păi, Eve, știi, dacă-mi dați niște bani,

Aș deschide o casă și fetele ar putea fugi și ar putea fi salvate."

Și vreau să spun această mică poveste și despre începuturile mele

deoarece e ceva foarte legat de fericire și, și Agnes.

Când eram mică -- și am crescut

într-o comunitate afluentă, o comunitate medie-superioară albă --

și avea toate capcanele

și aparențele unei drăguţe, minunate, grozave vieţi..

Și se presupunea că toți trebuiau să fie fericiți în acea comunitate

pe când de fapt viața mea era un iad. Tatăl era alcoolic

și mă bătea și molesta, și asta în interiorul acestei comunități.

Și tot timpul în copilărie aveam această fantezie că cineva va veni să mă salveze.

Și chiar mi-am creat un mic personaje care se numea Dl. Aligator,

și-l chemam când lucrurile deveneau rele de tot,

și-i ziceam că-i timpul să vină să mă ia.

Și mergeam și împachetam o gentuță și așteptam să vină Dl. Aligator.

Și, Dl. Aligator n-a venit niciodată,

dar idea că Dl. Aligator vine de fapt mi-a salvat sanătatea psihică

și-a făcut să fie ok pentru mine să continuu deoarece credeam

că odată, cineva va veni să mă salveze.

Și-acu, 40-și ani mai târziu mergem în Kenya

și mergem, ajungem la inaugurarea acestei case --

și Agnes nu m-a lăsat să mă apropii de casa zile întregi --

deoarece se pregăteau de ritual.

Și vreau să vă relatez ceva extraordinar, când Agnes abia a început

lupta pentru a opri mutilarea genitală a femeilor în comunitatea ei,

ea a devenit o paria, și a fost exilată și ponegrită,

și întreaga comunitate i se opunea.

Dar fiind un luptător a vaginului ea a continuat.

Și în continuare s-a dedicat transformării conștiințelor.

Și în comunitatea Masai caprele și vacele sunt cele mai de preț posesii.

Sunt ca Mercedes-Benz a Văii Rift.

Și mi-a zis că două zile înainte de inaugurare doi oameni diferiți

au venit și iau donat câte o capră și atunci mi-a zis

"Am înțeles atunci că mutilarea genitală feminină va înceta odată în Africa."

Oricum, am ajuns și când am ajuns

acolo erau sute de fete îmbrăcate în roșu, rochii de casă --

și asta-i culoarea Masailor și a Zilei-V --

și ne-au întâmpinat, și ne-au compus aceste cântece

ce ni le cântau despre finalizarea suferinței,

și stoparea mutilării, și ne-au condus pe această cărare.

Și era o zi splendidă în soarele African,

și colbul era era ridicat și fetele dansau,

și aveam și această casa care zicea "Adăpost pentru fete Ziua-V."

Și atunci mi-am dat seama c-au trecut 47 ani

și în final Dl. Aligator s-a arătat.

Și-a apărut într-o formă care mi-a luat foarte mult timp s-o înțeleg,

și anume când dăruim

lumii ce ne dorim cel mai mult, tămăduim părțile rănite din interiorul nostru.

Și în ultimii opt ani simt

că acest drum, acest miraculos drum al vaginului,

m-a învățat acest lucru simplu, și anume că fericirea există în acțiune,

există în răspândirea adevărului și spunând care-i adevărul tău,

și există în dăruirea a ceia ce-ți dorești cel mai mult.

Și cred că această înțelegere și acest drum

a fost un privilegiu extraordinar,

și mă simt cu adevărat binecuvântată să fiu aici să vă spun asta.

Mulțumesc din suflet.

(Aplauze)