Blaise Agura y Arcas face o demonstraţie în Photosynth

Blaise Agura y Arcas face o demonstraţie uluitoare în Photosynth, un program care ne-ar putea transforma percepţia asupra imaginilor digitale. Folosind imagini statice culese de pe Web, Photosynth creează panorame care iţi taie respiraţia şi ne permite să navigăm prin ele.

Ceea ce vreau să vă arăt mai întâi, foarte rapid,

este o lucrare fundamentală, o nouă tehnologie

pe care am adus-o la Microsoft ca parte dintr-o achiziţie

aproximativ acum un an. Acesta este Seadragon.

Este un mediu care poate interacţiona fie local fie la distantă

cu o mare cantitate de date vizuale.

Ne uităm acum la mulţi, mulţi gigabaiţi de poze digitale

si mărind în continuu aproape perfect,

panoramând prin aceasta, rearanjând-o oricum dorim.

Nu conteaza la cât de multă informaţie ne uităm,

cât de mari sunt aceste colecţii sau cât de mari sunt imaginile.

Majoritatea sunt poze făcute cu o camera digitală obişnuită,

dar aceasta, de exemplu, este o scanare de la Biblioteca Congresului,

de ordinul a 300 megapixeli.

Nu are importanţă

pentru că singurul lucru care ar trebui să limiteze performanţa

unui asemenea sistem este numărul de pixeli al monitorului vostru

la un moment dat. Este de asemenea o arhitectură foarte flexibilă.

Aceasta este o carte intreagă, un exemplu de dată non-imaginativă.

Este vorba despre "Casa pustie" (Bleak House) a lui Charles Dickens. Fiecare coloană reprezintă un capitol.

Pentru a vă demonstra că este vorba despre text, şi nu o imagine,

putem face aşa ceva, pentru a arată cu adevarat

că este o reprezentare reală a unui text; nu este o poză.

Poate acesta este un mod artificial de a citi o carte în format electronic.

Nu v-aş recomanda.

Acesta este un caz mai real. Este o ediţie a "Gardianul"-ui.

Fiecare imagine reprezintă începutul unei secţiuni.

Acest lucru iţi dă într-adevar bucuria unei experienţe plăcute

de a citi versiunea tiparită a unei reviste sau a unui ziar,

lucru care este inerent un mediu multi-dimensional.

Am făcut şi noi ceva micuţ

cu colţul acestui număr din "Gardianul".

Am creat o reclamă falsă la o rezoluţie foarte mare --

mult mai mare decât în orice reclamă obişnuită --

şi am încorporat un conţinut suplimentar.

Dacă doriţi să vedeţi proprietăţile acestei maşini, le puteţi vedea aici.

Sau alte modele, sau chiar specificaţiile tehnice.

Şi acest lucru chiar prinde la anumite idei,

înlăturarea limitelor unui monitor.

Sperăm ca aceasta să însemne eliminarea pop-up-urilor

şi a altor mizerii de genul acesta -- care nu sunt necesare.

Bineînţeles, maparea este una dintre aplicaţiile evidente

pentru o tehnologie de genul acesta.

Nu voi zăbovi mult timp asupra acesteia,

ci doar ca să vă spun ca mai avem de contribuit la acest domeniu.

Acestea sunt toate drumurile din Statele Unite

suprapuse pe o imagine geospaţială de la NASA.

Să trecem acum la altceva.

Acesta este de fapt activ pe Internet acum; puteţi verifica.

Acesta este un proiect denumit Photosynth,

care îmbină doua tehnologii diferite.

Una dintre ele este Seadragon

iar cealaltă o minunata cercetare în domeniul percepţiei vizuale computerizate

realizată de Noah Snavely, absolvent al Universităţii din Washington,

îndrumat de Steve Seitz la U.W.

şi Rick Szeliski la Cercetare Microsoft. O colaborare frumoasă.

Astfel aceasta este activă pe Internet. Posibilă datorită Seadragon.

Puteţi observa că atunci când creăm astfel de perspective,

când putem naviga prin imagini

putem avea acest tip de experienţă în multe rezoluţii.

Dar aranjamentul spaţial al acestor imagini contează cu adevărat.

Algoritmii de percepţie vizuală au înregistrat aceste imagini împreună,

astfel încât să corespundă spaţiului real unde aceste poze --

toate facute lângă Lacurile Grassi din Stâncile Canadiene --

au fost realizate. Vedeţi aceste elemente aici

ale unei proiecţii stabilizate sau panoramare,

iar aceste elemente au fost relaţionate spaţial.

Nu sunt sigur dacă am timp să vă arăt alte medii.

Există unele care au mult mai multa spaţialitate.

Aş vrea să mergem direct la unul din seturile originale ale lui Noah --

acesta face parte dintr-un prototip timpuriu al Photosynth

la care am lucrat în vară --

ca să vă arăt ceea ce cred eu

că este piesa de rezistenţă a acestei tehnologii,

tehnologia Photosynth. Nu este neapărat evident

doar vizionând proiecţiile pe care le-am pus la dispoziţie pe site.

A trebuit să avem grijă de aspectele legale ş.a.m.d.

Aceaste este o reconstrucţie a Catedralei Notre Dame

făcută complet computaţional

din imagini culese de pe Flickr. Doar cauţi Notre Dame pe Flickr,

şi găseşti ceva poze cu tipi în tricou, din campus

ş.a.m.d. Iar fiecare din aceste conuri portocalii reprezintă o imagine

care a fost găsită că ar corespunde acestui model.

Acestea sunt poze de pe Flickr,

şi toate au fost relaţionate spaţial în acest mod.

Putem pur şi simplu să navigăm în acest mod.

(Aplauze)

Ştiţi, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să lucrez la Microsoft

Este foarte măgulitor să am parte de o asemenea primire aici.

(Râsete)

Bănuiesc că observaţi

că sunt o multitudine de camere:

toată gama de la telefoane celulare la SLR-uri profesionale,

chiar un număr foarte mare, împletite

în acest mediu.

Dacă pot, voi mai găsi dintr-acestea ciudate.

Sunt atât de multe mascate de feţe, ş.a.m.d.

Undeva pe aici este o serie

de fotografii -- iată.

Acesta este un poster cu Notre Dame care a fost înregistrat corect.

Te poţi îndepărta de poster

spre un mediu fizic al acestui mediu.

Ideea este că se pot face anumite lucruri

cu mediul social. Acest lucru înseamnă să colectezi date de la toată lumea --

de la o întregă memorie colectivă

despre ce însemnă Pământul vizual --

şi să le interconectezi.

Toate acele poze au fost interconectate,

au devenit ceva emergent

care este mai mare decât suma părţilor.

Aveţi un model al ceea ce iese din întregul Pământ.

Gândiţi-vă la asta ca la coada lungă a lucrării lui Stephen Lawler "Pământul Virtual".

Iar aceasta creşte în complexitate

pe măsură ce lumea îl foloseşte, şi ale cărui beneficii devin mai mari

pe măsură ce utilizatorii îl folosesc.

Propriile poze sunt etichetate cu meta-data

pe care altcineva a introdus-o.

Dacă cineva ar eticheta toţi aceşti sfinţi

şi ar spune cine sunt, atunci poza mea cu Catedrala Notre Dame

s-ar îmbunătăţi brusc cu toate aceste date,

şi aş putea-o folosi ca punct de placare pentru a naviga prin acel spaţiu,

într-un meta-univers

pentru a realiza astfel un fel de

experienţă socială combinată.

Şi, bineînţeles, un produs secundar a toate acestea

sunt imensele şi bogatele modele virtuale

a fiecărei părţi interesante a Pământului, colecţionate

nu doar din zboruri deasupra pământului şi din imagini din satelit

ş.a.m.d., ci dintr-o memorie colectivă.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)

Chris Anderson: Am înţeles corect? Ceea ce va permite softul vostru,

este ca la un moment dat, în urmatorii câţiva ani,

este ca toate pozele împărtăşite de cineva de pe glob

să fie interrelaţionate?

BAA: Da. Ceea ce face cu adevarat este să descopere.

Creează hiper-legături, dacă vreţi, între imagini.

Şi realizează asta

bazându-se pe conţinutul imaginilor.

Şi aceasta devine incitant când te gândeşti la bogăţia

informaţiei semantice pe care o au acele imagini.

Ca atunci când faci o cautare de imagini pe Internet,

cauţi dupa anumite cuvinte, şi textul de pe pagina de Internet

dă o multitudine de informaţii despre ce reprezintă poza.

Acum, ce s-ar fi dacă acea poză face legătura cu toate pozele tale?

Atunci cantitatea de interconectare semantică

şi bogăţia care derivă din aceasta

este imensă. Este unde efect clasic de reţea.

CA: Blaise, este într-adevăr incredibil. Felicitări.

BAA: Mulţumesc foarte mult.