Efortul științific din spatele unei știri despre climă

În 4 minute, Rachel Pike, specialist în chimia atmosferei, va arăta amploarea efortului științific din spatele marilor știri despre schimbările climatice, cu echipa ei, una din miile care contribuie, efectuând un zbor riscant deasupra unei păduri tropicale în căutarea datelor despre o moleculă importantă.

Aş vrea să vă vorbesc despre amploarea

efortului ştiinţific care intră în crearea

știrilor pe care le vedeţi în ziare.

Știri care arată aşa când
e vorba de schimbarea climatică,

şi care arată aşa când e vorba
de calitatea aerului sau smog.

Ambele sunt ramuri ale aceluiaşi
domeniu al ştiinţei atmosferice.

Recent știrile arătau aşa
când Panoul Interguvernamental

pentru Schimbările Climatice, sau IPCC,

a scris în raportul său despre nivelul
de înţelegere a sistemului atmosferic.

Acest raport a fost scris
de 620 oameni de ştiinţă

din 40 de ţări.

Au scris aproape o mie
de pagini pe această temă.

Şi toate acele pagini au fost analizate
de mai mult

de 400 de oameni de ştiinţă
şi corectori din 113 ţări.

E o comunitate mare.
E atât de mare, de fapt,

încât adunarea anuală e cea mai mare
întâlnire ştiinţifică din lume.

Peste 15 mii de oameni de ştiinţă
merg în San Francisco în fiecare an.

Şi fiecare e într-un grup de cercetare,

şi fiecare grup studiază
o varietate largă de subiecte.

Pentru noi la Cambridge,
e diversificată de la oscilaţia El Nino,

care afectează vremea şi clima,

la asimilarea datelor
obţinute de sateliţi,

la emisiile din recoltele care produc
biocombustibili, iar asta studiez eu.

Şi în fiecare din aceste domenii
sunt chiar mai multe,

există doctoranzi, ca mine,

şi noi studiem subiecte
incredibil de mici,

lucruri atât de mici precum câteva
procese sau câteva molecule.

Şi una dintre moleculele
pe care le studiez se numeşte izopren,

E o moleculă organică mică.
Probabil n-aţi auzit niciodată de ea.

Greutatea unei agrafe de birou
e egală cu aproximativ

900 zeta-illionane, 10 la puterea 21,
molecule de izopren.

Dar, în ciuda greutăţii sale foarte mici,

e emisă în atmosferă suficient de multă,

în fiecare an pentru a egala greutatea
tuturor oamenilor de pe planetă.

E o cantitate enormă.
E egală cu greutatea metanului.

Şi pentru că e atât de multă,
e foarte importantă pentru atmosferă.

Pentru că e importantă
pentru atmosferă,

nu ne dăm în lături de la nimic
pentru a o studia.

Îl desfacem şi îl studiem pe bucăţi.

Asta e Camera de Smog EUPHORE în Spania.

Exploziile atmosferice, sau arderea completă,

necesită de vreo 15.000 ori mai mult decât ce se întâmplă în maşina ta.

Dar totuşi, îl studiem pe bucăţi.

Rulăm modele enorme pe supercalculatoare;

asta fac eu.

Modelele noastre au sute de mii de cutii de reţea

calculând sute de variabile fiecare, la intervale de timp de un moment.

Şi ne ia săptămâni să ne efectuăm sintetizările.

Şi facem sute de sintetizări

pentru a înţelege ce se întâmplă.

De asemenea zburăm în jurul lumii căutându-l.

M-am alăturat recent unei expediţii în Malaezia. Există şi altele.

Acolo am găsit un foişor de urmărire a atmosferei globale,

în mijlocul pădurii tropicale, şi am agăţat echipamente ştiinţifice

în valoare de sute de mii de dolari

de acest turn, ca să căutăm izoprenul,

şi, bineînţeles, alte lucruri câtă vreme eram acolo.

Acesta e turnul în mijlocul pădurii tropicale, văzut de sus.

Şi acesta e turnul văzut de jos.

Şi într-o parte a acelei expediţii am adus chiar şi un avion cu noi.

Şi în acest avion, modelul BA146, care era al FAAM,

zboară în mod normal cu 120 până la 130 de oameni.

Deci poate că aţi luat un avion asemănător ca să ajungeţi azi aici.

Dar noi nu doar am zburat cu el. Am zburat la 100 de metri deasupra pădurii

pentru a măsura această moleculă -- era incredibil de periculos.

A trebuit să zburăm la o anumită înclinaţie pentru a face măsurătorile.

Am angajat piloţi de încercare şi militari pentru a face manevrele.

A trebuit să obţinem o aprobare de zbor specială.

Şi cum ajungi la marginile acestor văi, se pot atinge forţe de până la 2G.

Şi oamenii de ştiinţă trebuie să-şi pună harnaşamentul

pentru a face măsurătorile cât timp sunt la bord.

Deci, după cum vă puteţi imagina,

interiorul avionului nu arată ca un avion pe care l-ai lua în vacanţă.

E un laborator zburător pe care l-am luat în această regiune pentru a face măsurători despre această moleculă.

Facem toate astea pentru a înţelege chimia unei singure molecule.

Şi când un student ca mine are această aplecare pentru

sau înţelegere a acestei molecule,

ei scriu o lucrare ştiinţifică pe această temă.

Şi din acea expediţie vom obţine probabil

câteva duzini de lucrări despre câteva duzini de procese sau molecule.

Şi pe măsură ce această acumulare de cunoştinţe creşte,

va lua forma unei sub-secţiuni, sau a unei sub-sub-secţiuni

dintr-o evaluare ca IPCC, deşi avem şi altele.

Şi fiecare din cele 11 capitole din IPCC

are între 6 şi 10 sub-secţiuni.

Deci vă puteţi imagina dimensiunea efortului.

În fiecare din acele evaluări pe care le scriem,

anexăm mereu un sumar,

şi sumarul e scris pentru publicul neştiinţific.

Şi dăm acest sumar jurnaliştilor şi politicienilor,

pentru a crea titluri ca acestea.

Mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)