Există o limbă a animalelor? - Michele Bishop

Urmăriți lecția integrală: http://ed.ted.com/lessons/do-animals-have-language-michele-bishop

Toate animalele comunică. Dar au ele o limbă a lor? Michele Bishop explică în detaliu cele patru proprietăți specifice pe care le asociem limbii și investighează dacă unele animale folosesc unele din aceste proprietăți, sau pe toate pentru a comunica.

Lecție de Michele Bishop, animație de Avi Ofer.

Toate animalele comunică.

Crabii își arată cleștii
ca semnal că sunt sănătoși

și gata de împerechere.

Sepiile folosesc celule epiteliale
pigmentate numite cromatofore

pentru a-și crea pe piele
modele pentru a se camufla

sau a-și avertiza rivalii.

Albinele execută dansuri complexe

pentru a informa alte albine despre locul
și calitatea unei surse de hrană.

Toate aceste animale au sisteme
de comunicare impresionante,

dar au ele un limbaj al lor?

Pentru a găsi răspunsul,

putem observa patru proprietăți
adeseori asociate limbii:

distinctivitatea,

gramatică,

eficacitate

și transfer.

Distinctivitatea
semnifică un set de unități,

precum sunete sau cuvinte,

care pot fi combinate
pentru a comunica noi idei,

așa cum poți combina un set
de magneți de frigider cu litere

pentru a forma diferite cuvinte.

Gramatica furnizează un sistem de reguli

care îți spun cum să combini
unitățile individuale.

Eficacitatea e capacitatea
de a folosi limba

pentru a crea un număr infinit de mesaje.

Transferul e capacitatea
de a vorbi despre lucruri

pe care nu le ai în faţă,

precum trecutul, viitorul
sau evenimente fictive.

Așadar, prezintă comunicarea animalelor
vreuna din aceste proprietăți?

Pentru crabi și sepii răspunsul este nu.

Ei nu își combină semnalele
în moduri creative.

Acele semnale nu trebuie să fie
într-o ordine gramaticală,

iar ei comunică doar condiții prezente,

precum „sunt sănătos”
sau „sunt otrăvitor”.

Dar unele animale chiar prezintă
unele din aceste proprietăți.

Albinele folosesc mișcările, unghiul,
durata și intensitatea dansului lor

pentru a descrie locul și abundența
unei surse de hrană.

Acea sursă e în afara stupului,

deci ele prezintă
proprietatea transferului.

Ele împart această trăsătură
a limbii cu câinii de preerie,

care trăiesc în grupuri

și sunt vânați de coioți, ulii,
bursuci, șerpi și oameni.

Semnalele lor indică mărimea,
forma și viteza prădătorului

și, chiar și pentru prădători
umani, ce poartă persoana respectivă

și dacă are o armă.

Maimuțele mari, ca cimpanzeii
și gorilele, comunică excelent.

Unele au învățat chiar
un limbaj al semnelor.

Un cimpanzeu pe nume Washoe
a demonstrat distingerea

combinând multe semne
în fraze originale,

precum „Te rog, deschide. Grăbește-te.”

Coco, o gorilă femelă care înțelege
peste 1000 de semne

și cam 2000 de cuvinte
din engleza vorbită,

s-a referit la o pisicuță
îndrăgită care murise.

Astfel, ea a prezentat transferul,

deși trebuie remarcat
că în ambele exemple maimuțele

foloseau un sistem de comunicare uman,

nu unul care ar fi apărut
natural în sălbăticie.

Există multe alte exemple
de comunicare animală sofisticată,

ca cea a delfinilor,

care fluieră ca să indice
vârsta, locul, numele și genul.

Ei pot înțelege un pic din gramatică

într-un limbaj gestual folosit
de cercetători pentru a comunica cu ei.

Totuși, nu s-a constatat gramatica
în comunicarea naturală a delfinilor.

Deși aceste sisteme de comunicare

pot avea unele din proprietățile
limbii pe care le-am menționat,

niciunul nu le are pe toate patru.

Până și abilitățile impresionante
ale lui Washoe și Coco sunt depășite

de abilitățile lingvistice
ale majorității copiilor de trei ani.

De obicei subiectele de discuție
ale animalelor sunt limitate.

Albinele vorbesc
despre mâncare,

câinii de preerie despre răpitori,

iar crabii despre ei înșiși.

Limbajul uman iese în evidență

datorită combinației solide
dintre gramatică și eficacitate,

adăugate distinctivităţii și transferului.

Creierul uman poate lua
un număr finit de elemente

și crea un număr infinit de mesaje.

Noi putem crea și înțelege
propoziții complexe

și cuvinte care nu au fost
rostite vreodată.

Putem folosi limba pentru a comunica
despre nenumărate teme,

a vorbi despre lucruri imaginare

și chiar pentru a minți.

Cercetările dezvăluie din ce în ce
mai mult despre comunicarea animală.

S-ar putea dovedi că limbajul uman
și comunicarea animală

nu sunt complet diferite,
ci există într-un continuum.

La urma urmei, toți suntem animale.