Istoria ciudată a „cromozomilor sexuali”

Gândirea obișnuită asupra sexului biologic e aceasta: femelele au doi cromozomi X în celulele lor, în timp ce masculii au un X și un Y. În această discuție plină de mituri, scriitoarea științifică și realizatoarea Molly Webster arată de ce așa-numiții „cromozomi sexuali” sunt mai complecși decât această simplă definiție - și dezvăluie de ce ar trebui să ne gândim la ei diferit.

Bine.

Vom începe în 1891,

când un om de știință german
studia la microscop

celulele insectelor.

Și a văzut ceva ciudat.

În centrul celulelor era ceva întunecat.

Nimeni nu o mai văzuse până atunci.

A observat că atunci când celulele
se înmulțesc și se divid,

intră în unele celule noi,

dar nu și în altele.

Nu știa ce este, așa că i-a dat
un nume cu adevărat grozav.

L-a numit „elementul X”.

(Râsete)

Se gândea:
„Vom afla ce e acest X mai târziu”.

Apoi, zece ani mai târziu,

un om de știință american,

și ea se uită la microscop,

tot la celulele insectelor.

Și vede ceva ciudat.

Sunt mai multe puncte întunecate.

Sunt minuscule

și stau lângă elementul X.

Până la urmă, cineva s-a gândit:

„Dacă acel lucru se numește X,

ar trebui să-l numim pe acesta Y?”

Și astfel, (pocnește degetele)

au fost descoperiți cromozomii sexuali.

Deci cromozomii,

probabil știți cu toții ce sunt,

dar vă voi spune oricum.

Sunt alcătuiți din ADN,

toate vietățile îl au, e modelul vieții,

șobolanii, copacii,

insectele, oamenii îi au.

În cazul cromozomilor umani,

geneticiana Melissa Wilson
mi i-a explicat astfel.

(Audio) Melissa Wilson: De obicei,
luăm o copie a fiecărui cromozom

de la mama biologică

și o copie a fiecărui cromozom
de la tatăl biologic,

și avem 22 din aceștia

pentru că primești un exemplar
de la mamă și unul de la tată.

Și apoi există o a 23-a pereche, X și Y.

Molly Webster: În timp ce toți
ceilalți cromozomi sunt numerotați,

de la unu până la 22,

nu numim X și Y 23.

Îmi place să cred că așteaptă
un LeBron James să se alăture.

Dar, în acest caz, au fost:

„Vom păstra literele,

și apoi le vom da un nume”.

I-au numit cromozomi sexuali.

Aș paria că în Statele Unite,

sunt cei mai cunoscuți cromozomi

pentru simplul fapt

că spunem: X egal „fata”
iar Y egal „băiat”,

că sunt responsabili de sex.

Și... și a trebuit să învăț asta,

dar când vorbesc despre „sex” aici,

vorbesc despre felul în care biologia
ne dă glandele sexuale,

care sunt ovarele și testiculele,

nu vorbesc despre gen,
care e felul în care ne identificăm.

Și așa, ca reporter la emisiune -

„Radiolab”, programul audio de documentare
pentru care lucrez,

m-am întrebat: ce se întâmplă cu acești
cromozomi sexuali?

Cam asta e munca mea,
cred că lucrurile sunt ciudate

și apoi ajung să întreb oamenii despre ele

și sper ca ei să și răspundă.

Și în acest caz, multă lume a răspuns.

În cei doi ani în care am avut
reportaje despre X și Y,

ca parte a „Gonade”,
seria despre sex și gen

pe care am făcut-o pentru „Radiolab”,

am aflat că acești doi cromozomi
trăiesc într-o lume neprevăzută,

puțin confuză;

unde lucrurile despre care credeam
că sunt fapte

erau amestecate în feluri
cum nu mai văzusem.

Lumea merge atât de departe
dincolo de granițele sexului,

încât mi-am spus:

„Poate că ar trebui să vorbim
cu toții despre asta”.

Deci, cu voi toți,

voi vorbi despre asta.

Pentru mine,

povestea adevărată a lui X și Y
începe cu numele lor.

De-a lungul anilor,
de când au fost descoperiți

acești doi cromozomi mici
au primit mai mult de 10 nume diferite.

A fost diplosom și heterocromozom

și idiocromozom,

iar cele mai multe nume descriau
structura, forma,

mărimea lor.

Apoi a apărut „cromozom sexual”,

nume dat deoarece

am observat că X-ul
e asociat cu sexul feminin,

iar Y e asociat cu sexul masculin.

Dar oamenii de știință au spus:

„Chiar ne dorim
să îi numim cromozomi sexuali?”

Și istoricul științific Sarah Richardson
e cea care mi-a spus această poveste:

(Audio) Sarah Richardson: Timp de trei
decenii oamenii de știință au spus:

„Nu ar trebui să-i numim
cromozomi sexuali.

X și Y au multe funcții,

și nu putem accepta
că un singur cromozom

controlează o singură trăsătură.

Imaginați-vă că numim un cromozom
„cromozomul urogenital”

sau „cromozomul hepatic”.

MW: Oameni de știință, dacă cercetați
în istorie -

este foarte interesant,
ar trebui să o faceți -

au ezitat să pună un nume atât de specific

și atât de puternic.

Exista teama că va fi limitativ,

poate pentru știință,
poate pentru societate,

dar teama exista.

Până la urmă au rămas
cu numele de „cromozomi sexuali”,

e un nume destul de interesant,

a popularizat genetica, nu?

Dar în cei 100 de ani de istorie
de când s-a stabilit acest nume,

a început să se complice puțin.

Deci în jurul anului 1960 -

aceasta va fi prima noastră oprire

în lumea complicată
a cromozomilor sexuali -

deci în jurul anul 1960,

am descoperit că poți fi XYY.

Au descoperit un bărbat XYY.

Să fac o mică paranteză,

s-a dovedit că modelul „X egal fată
și Y egal băiat”

este prea superficial.

Poți avea o întreagă combinație de X și Y

care îți oferă diferite tipuri
de sex biologic.

Ai putea avea doi X și doi Y.

Ai putea avea 4 X, ai putea avea 5 X,

ai putea avea XO.

Credeam că e destul de ciudat,

pentru că mă gândeam:

„Asta răstoarnă un model de sex biologic

pe care cred că majoritatea dintre noi
l-au învățat”.

La câțiva ani după ce
au constat că poți fi XYY,

cercetătorii merg într-o închisoare
din Scoția

și fac analize genetice
pe un lot de prizonieri bărbați.

Și găsesc mulți bărbați care sunt XYY.

Iar Sarah spune:

(Audio) SR: S-au grăbit
să publice o teorie,

sugerând că acest cromozom Y în plus

ar putea explica tendința
spre infracționalitate la unii bărbați.

MW: Da.

Deci, logica merge astfel:

Noi credem că Y determină sexul masculin.

Credem că bărbatul este agresiv,

deci Y trebuie să fie agresivitate.

Dacă ai un Y în plus,
trebuie să fii nebun.

Parcă am înnebunit cu această teorie.

L-am numit super bărbatul,

au început să examineze
mai mulți prizonieri,

criminali în serie, băieți.

Și cu toată seriozitatea,

exista o sugestie să luăm în considerare
avortarea fetușilor XYY.

Deci în 1980,

această teorie a fost înlăturată,
din mai multe motive.

Unu:

a existat un studiu foarte mare

care a arătat că nu există nicio legătură

între Y și violență,

Cred că am prevăzut asta cu toții.

Și apoi, a mai existat un lucru.

(Audio) SR: Privind în urmă
la descoperirile inițiale

din acea instituție psihiatrică,

ei găsiseră și un număr
mare de indivizi

cu un cromozom X în plus.

Aceștia sunt XXY, spre deosebire de XYY.

(Audio) MW: Serios?

(Audio) SR: Da.
Ei nu au pretins niciodată

că indivizii cu un cromozom X în plus

sunt super femei.

Nu au cercetat niciodată dacă aveau
procente mai mari de violență.

MW: Pare un fel de neglijență.

Nu știu.

Dar cred că e interesant,

pentru că ceea ce vezi
dacă privești acești cromozomi

din perspectiva sexului,

ce rămâne în mod firesc în urmă

e că îi privim din perspectiva genului

și a trăsăturilor pe care le asociem
cu genul.

Deci, bărbații erau violenți,

iar Y a explicat de ce erau în închisoare.

X-ul nu a făcut asta,

pentru că... ce este X?

Nu-l asociem cu violența.

Deși nu credem în prezent
în super bărbați,

Doamne, sper că nu,

nu credem în super bărbați astăzi,

există o discuție foarte similară
care încă mai are loc

pe subiectul violențe moștenite
la băieți și în biologie.

Următoarea mea oprire
în lumea ciudată a lui X și Y,

sau a lucrurilor cu susul în jos,
este anul 1985.

Jocurile Mondiale Universitare
urmau să aibă loc în Japonia,

iar atleta spaniolă María José
Martínez-Patiño urma să alerge.

Era campioană, un superstar în ascensiune.

Dar cu o seară înainte de cursă
i-au analizat ADN-ul.

La vremea respectivă,
asta era un lucru obișnuit

pentru că se gândeau:

„Bine, nu vrem ca bărbații să alerge
pe ascuns în calitate de femei,

deci vom analiza fiecare femeie

și ne vom asigura că toate X-urile
sunt unde trebuie.”

Am auzit această poveste
de la Ruth Padawer

care era reporter
la New York Times Magazine

și ea a relatat despre Maria.

(Audio) Ruth Padawer: Ei îi spun
că rezultatele testelor erau anormale.

Deși la exterior, era complet femeie,

ea avea cromozomi XY și testicule interne.

MW: Ei au spus:

„Ne pare rău să-ți spunem, María,
dar de fapt ești bărbat.

Nu poți alerga cu doamnele.”

(Audio) RP: E exclusă
din echipa națională,

e dată afară din locuința atleților,

i-a fost refuzată bursa,

mulți prieteni au părăsit-o,

colegii atleți au abandonat-o,

își pierde medaliile,
recordurile ei sunt revocate.

MW: Deci se dovedește,

vă amintiți când v-am spus

că pot fi mai multe combinații
diferite de X și Y,

poți fi și XY și să fii femeie.

Poți fi XX și bărbat.

În cazul Mariei, ea avea ceva
ce se numește insensibilitate androgenă.

Înseamnă că ea avea
un fel de testicule interne

care produceau testosteron,

dar corpul ei nu-l putea folosi.

Dacă vă gândiți la testosteron
ca la o superputere,

ea nu a beneficiat de asta.

În cele din urmă,

autoritățile sportive
au lăsat-o să revină,

dar cariera ei era terminată.

În acest caz, vedeți cum,

dacă atribui un sex
unui loc specific din corp,

sau cel puțin, asta am văzut, nu?

Dacă atribui un sex
unui loc specific din corp,

cumva ne face să gândim
că putem merge într-un corp,

să privim la un loc anume

și să-i spunem cuiva mai multe despre el

decât știe el însuși.

Și asta mi se pare îngrozitor.

În prezent, sportivele
nu mai sunt testate genetic,

dar încă mai au loc conversații
foarte asemănătoare

când vorbim despre testosteron în sport,

o vedeți și în propunerile de a analiza
genetic persoanele transsexuale

pentru a le spune cine sunt.

Este real,

e o conversație care a avut loc recent.

Ultimul exemplu
pe care îl voi împărtăși cu voi

în care acești cromozomi
au devenit complicați pentru mine

e un lucru pe care mi l-a spus Melissa.

(Audio) Wilson: Nu poți supraviețui
fără un cromozom X.

Indiferent de gonadele tale,
indiferent de identitatea ta,

fiecare ființă umană
trebuie să aibă un cromozom X,

pentru că fără unul,
restul corpului nu se dezvoltă.

MW: De ce îl numim cromozomul feminin?

Bine, este ceva la care
nu mă gândisem niciodată,

dar fiecare persoană
din public are un cromozom X,

Nu mint.

Fiecare persoană de pe planetă
are un cromozom X,

dar nimeni nu se gândește:
„Acesta e cromozomul fiecărei persoane”.

Știți?

X-ul e aici, Y-ul este pe-acolo,

și trebuie să fie foarte diferite,

iar eu mă gândesc
că ar fi cu atât mai bine

dacă ar fi cromozomul fiecărei persoane.

Și nu doar pentru că vă iubesc pe toți
și vă vreau înăuntru,

ci din cauza a ceea ce trecem cu vederea
prin faptul că îl considerăm feminin.

O să vă spun cel mai nebunesc lucru
pe care l-am aflat.

Când te gândești la cromozomul X,

din cele aproape 1.100 de gene
din cromozomul X,

câte credeți că au de-a face
cu sexul și reproducerea?

Gândiți-vă la un număr.

Patru procente.

Asta înseamnă că 96%
din restul cromozomului

fac ceva ce nu are legătură cu gonadele.

Cred că toate acestea,

unele sunt un fel de povești sociale,

unele dintre ele sunt povești științifice,
altele sunt realități,

au început să capete sens, mă gândeam:

de ce îi numim cromozomii sexuali?

Sau dacă tuturor ne place acest nume,

poate ar trebui să ne permitem
să ne gândim la ei

într-un sens mai larg?

Pentru că dacă o facem,

ce perspectivă am obține,
ca persoane, ca oameni de știință?

Suntem într-un moment în care ne gândim

cum vrem să predăm știința,

ce vrem să finanțăm,

cine vrem să fim ca societate?

M-am întrebat dacă nu e momentul
să regândim biologia lui X și Y,

și cel puțin,

să ne amintim adnotările istoriei,

iar tipul care a venit
cu expresia „cromozom sexual”,

de fapt a fost:
„Amintiți-vă, aceasta e doar”,

și citez: „un fel de prescurtare”.

Nu ar trebui să o luăm ad litteram.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)