Cum funcționează tsunami-urile

Dimensiunea unui tsunami poate ajunge până la 30 de metri, atingând viteze de până la 800 km/h, fiind o combinație înșelătoare pentru oricine sau orice în calea sa. Alex Gendler detaliază cauzele acestor terori și explică modul în care cercetătorii caută metode să reducă pagubele produse de acestea. [Regizat de Augenblick Studios, narat de Michelle Snow].

În anul 479 î.Hr., când perșii au asediat
orașul grecesc Potideea,

mareea s-a retras mai mult decât de obicei
și a oferit o rută de invazie ideală.

Însă nu era chiar noroc.

La jumătatea drumului, apa a revenit
sub forma unui val mai înalt ca niciodată,

înecând atacatorii.

Locuitorii Potideei au crezut
că i-a salvat furia lui Poseidon.

Dar ceea ce i-a salvat a fost același
fenomen care i-a distrus pe mulți alții:

un tsunami.

Deși tsunami-urile se numesc
și valuri de maree,

nu au legătură cu activitatea mareelor

cauzată de forța gravitațională
a Soarelui și a Lunii.

Tsunami-urile sunt doar
versiuni mai mari ale valurilor normale.

Au o bază, o creastă

și nu sunt propulsate de mișcarea apei,
ci de mișcarea energiei prin apă.

Diferența constă în sursa acestei energii.

La valurile oceanice, vine de la vânt.

Afectând doar suprafața, valurile sunt
limitate ca mărime și viteză.

Dar tsunami-urile au ca sursă
o energie subacvatică:

o erupție vulcanică,

o alunecare de teren,

și, de multe ori,
un cutremur pe fundul oceanului,

cauzat de alunecarea
plăcilor tectonice terestre

ce eliberează o energie imensă în apă.

Această energie se propagă spre suprafață,
ridicând apa peste nivelul normal.

Dar gravitația o trage înapoi în jos,
împingând energia, orizontal, în laterale.

Astfel se naște un tsunami,
care are o viteză de peste 800 km/h.

Când e departe de țărm,
un tsunami e greu de detectat,

deoarece se mișcă
prin toată adâncimea apei.

Dar când întâlnește apă mai puțin adâncă,
apare o aglomerare de valuri.

Fiindcă se mișcă prin mai puțină apă,
energia rămasă e comprimată.

Viteza valului scade,
iar înălțimea lui ajunge până la 30 m.

Cuvântul tsunami,
„val portuar” în japoneză,

vine de la apariția lor în zona de coastă.

Dacă baza unui tsunami ajunge la țărm,
apa se va retrage mult înaintea valului,

lucru ce poate fi extrem de periculos.

Tsunami-ul nu va îneca
doar oamenii din zona costieră,

ci va pune la pământ clădiri și copaci
pe un kilometru sau mai mult,

mai ales în zonele inundabile.

Colac peste pupăză, apa se retrage apoi,

trăgând după ea dărâmăturile și orice
sau pe oricine întâlnește în cale.

Tsunami-ul din 2004 din Oceanul Indian

a fost printre cele mai devastatoare
dezastre naturale din istorie,

omorând peste 200.000 de oameni
în sudul Asiei.

Cum ne putem proteja împotriva
unei astfel de forțe ale naturii?

În unele zone, oamenii au încercat
să le oprească cu diguri,

ecluze și canale, pentru a devia apa,

dar nu sunt foarte eficiente.

În 2011, un tsunami a trecut peste digul
care proteja centrala nucleară Fukushima,

cauzând un dezastru nuclear,
pe lângă cele 18.000 de vieți pierdute.

Mulți cercetători se concentrează
acum pe detectarea timpurie,

monitorizând presiunea apei,
activitatea seismică

și creând rețele globale de comunicare
pentru o alertarea rapidă.

Când natura e prea puternică
pentru a fi oprită,

cea mai bună idee e să nu-i stai în cale.