12 scopuri ale durerii

Dumnezeu să vă binecuvânteze,
mulțumesc mult pentru prezență.

Am o reflecție pregătită pentru voi astăzi

intitulată "Cele 12 scopuri ale lui
Dumnezeu pentru durere".

Îmi place să spun că am o reflecție
pregătită pentru voi

pentru că mă face să mă gândesc

la mama mea, Dumnezeu
să-i odihnească sufletul,

și la toată munca ei ca să ne hrănească
pe mine și pe sora mea când eram mici

și a fost o manifestare a marii ei
iubiri pentru noi

și [această iubire] este similară pentru
preoți și episcopi.

Noi ne manifestăm dragostea pentru
"turmă" (enoriași) muncind din greu

să pregătim un suflet bine hrănit,

care beneficiază de învățături care
iluminează mintea,

acesta este motivul pentru care
Domnul nostru atunci când

l-a întâlnit pe Petru pe plajă

după înviere și l-a restaurat,

a spus: Petru, dacă mă iubești,

hrănește oile mele.

Sper că toți sunteți într-un loc
unde nu fierbeți,

în California de Sud este foarte cald

și tocmai m-am întors de la
o conferință eparhială

de o săptămână
în Tucson, Arizona,

unde a fost și mai cald.

Pe drumul nostru de 7 ore până acasă

media la temperatura mașinii a fost
117 °F (47 °C).

Slavă Domnului că nu am avut
o defecțiune în drumul spre casă.

Dumnezeu să ne întărească pe toți,
mai ales dacă

sunteți într-o parte a lumii
așa cum sunt eu,

adică foarte fierbinte vara asta.

Tocmai am menționat că am fost
la o conferință eparhială.

Unii dintre voi, care nu sunteți
creștini ortodocși,

poate că nu știu ce este o conferință
eparhială.

Voi spune doar că creștinii ortodocși

nu sunt congregaționali, biserica nu a

fost niciodată doar o colecție
de congregații,

independentă una de cealaltă,

acela este un fenomen modern,

un fenomen modern foarte foarte recent,

așa-numita mișcare non-confesională,

nu există cu adevărat așa ceva,

fiecare biserică non-confesională este
o denominație a uneia dintre ele.

Biserica a fost mereu legată împreună
nu doar de

Euharistie și de congregația locală,

ci și sub conducerea unui episcop.

Biserica este o colecție masivă de
eparhii,

episcopi care relaționează
cu alți episcopi în senate locale

și parohiile aparțin nu doar parohului,
ci acel paroh face parte

dintr-un corp mai mare de

presbiteri, supravegheat de
un episcop, acesta este

modul în care Biserica
a trăit întotdeauna.

A fost o mare problemă pentru mine, când

eram tânăr, pentru că am fost crescut

presbiterian, o formă de protestantism

care aveau doar preoți și

nu credeam deloc în Episcopi,

a fost un șoc pentru mine

să realizez că Noul Testament

a învățat clar că Episcopii

și viața eparhială există

și că aveam nevoie de unul.

La conferință, săptămâna trecută,

am fost adunați cu toții în jurul

Episcopului nostru și ne-am întâlnit
într-o dulce

fraternitate dedicată unei anumite

teme, deoarece avem întotdeauna
o temă pentru

conferințele noastre, iar tema acestei
săptămâni trecute

a fost Romani 82, un text magnific.

Dumnezeu lucrează toate lucrurile
împreună spre bine pentru

cei care Îl iubesc și sunt numiți
conform scopurilor sale.

Acest text frumos din epistola Sf. Pavel

către Romani este un text de o mângâiere
incredibilă pentru poporul creștin

și este așa de 2.000 de ani.

Este și un text care este foarte

provocator în momentele de suferință.

Credem noi că Dumnezeu lucrează

toate lucrurile înspre bine când
suferim îngrozitor?

Când suntem într-un creuzet de
suferință, un cazan de durere,

credem noi acel verset atunci?

Și dacă da, cum credem acel verset?

Am ținut o predică vinerea trecută,

la conferința noastră de după Vecernie,

pe subiectul: "Credința, într-un creuzet
de durere".

Cum să avem credință când arată

din perspectiva noastră externă,

fără a pătrunde în perspectiva spirituală,

când pare că totul merge prost?

Cum avem acest tip de credință?

Am ținut o altă predică asemănătoare

duminica trecută aici, la parohia mea,

pe care o puteți găsi pe Spotify și pe
toate platformele de podcast.

Ați văzut noul nostru website?

Ați descărcat noua noastră aplicație din

Apple Store sau din Google Store?

Toate prelegerile teologice
100% gratuite.

Vă rugăm să ne susțineți
făcând o donație regulată,

ne va ajuta cu adevărat să ne continuăm
lucrarea.

Iar astăzi, în această reflecție,

aș dori să aprofundez mai mult în

scopurile providențiale ale lui
Dumnezeu pentru durere și

suferință. Care sunt 12 scopuri
pentru durere?

Adun aceste învățături de la

marele Sf. Ioan Gură de Aur și mai ales

din textul său minunat Despre
Providența lui Dumnezeu.

Acesta este textul pe care l-a scris
la sfârșitul vieții sale,

când el însuși trecea prin
chinuri foarte mari,

fusese aruncat în exil,

condamnat pe nedrept de episcopii
fără Dumnezeu,

fusese bătut îngrozitor,

era la limita morții pentru că

trupul lui era foarte bolnav,

ardea de febră, era înconjurat de

barbari, fusese aruncat în

colțul Imperiului, soldații l-au

dus acolo să moară

și a scris acest text și

alte câteva texte foarte importante,
cum ar fi

corespondența sa personală
cu Sfânta Olimpia Diaconeasa,

care i-a fost prietenă dragă,

cuvinte frumoase despre cum să depășească

depresia și descurajarea, ea avea
o slăbiciune față de asta

și mai ales acum când părintele ei
spiritual era hărțuit

și ea acuzată că a incendiat
catedrala din Constantinopol,

vă puteți imagina. El i-a scris aceste

scrisori incredibile despre cum
să depășească depresia

și să învingă îndoiala în fața suferinței.

El a scris și un tratat incredibil numit:

Niciun om nu poate fi rănit
dacă nu se rănește el însuși.

Este un tratat minunat.

Și această lucrare:
Despre Providența lui Dumnezeu,

din care voi deriva

aceste 12 scopuri în durere.

De ce Dumnezeu provoacă
acest tip de durere?

Dar v-aș recomanda să cumpărați

această carte și să o citiți,

Despre Providența lui Dumnezeu.

Este teologie fundamentală să înțelegem

Providența super ordonatoare
a lui Dumnezeu

și marea Sa putere și cum dragostea Lui

manifestă tot ceea ce face El
pentru poporul său.

Cum folosește Dumnezeu cu dragoste

durerea în viața noastră în 12 moduri?

Voi începe prin a vă citi unul dintre

citatele mele patristice preferate, e din

cap. 21 din textul Sf. Ioan Gură de Aur

și vă va orienta spre viață.

El spune asta: "Dacă spuneți de ce
atât în Vechiul cât și în Noul Testament

sunt atâtea pericole și atâtea încercări

și atâtea capcane, apoi aflați cauza.

Care este cauza? Viața prezentă

este o școală de lupte, un teren
de antrenament,

o arenă, un cuptor de topire,
o testare a virtuții.

La fel cum croitorii de piele iau

pielea mai întâi, o lucrează, o întinde,
o lovește, o lovește de pereți și

de pietre și, prin nenumărate
alte tratamente,

o prelucrează pentru a fi vopsită și

astfel îi conferă o culoare prețuită.

Așa cum aurarii, punând aurul
în foc, îl predau

probei cuptorului, pentru a-l face

extrem de pur, așa cum profesorii de la

școala de lupte îi antrenează
pe concurenți

cu multă muncă grea, atacându-i

mai violent decât adversarii lor,

astfel încât, prin exercițiu,
întregul lor corp

să fie îndreptat și să fie

pregătiți pentru concursuri,
pregătiți pentru

prinderile adversarilor lor și

le vor desface cu ușurință, la fel
și Dumnezeu acționează în

viața prezentă, dorind să facă sufletul

potrivit pentru virtute.
El îl lucrează, îl rafinează,

îl predă încercării prin încercări

pentru a-i întări pe cei care
și-au pierdut curajul

și sunt slăbiți, astfel încât cei care

sunt vrednici să devină și mai vrednici,

de neînvins pentru comploturile demonilor

și capcanele diavolului și

preeminent apți să primească toate

lucrurile bune care vor veni.
După cum se spune, un om care

nu a fost testat, e lipsit de valoare.

Sf. Pavel spune că necazul produce

perseverență, iar perseverența caracter,

astfel că, din moment ce Dumnezeu
vrea să-i facă pe oameni răbdători

și trainici, El permite ca monedele
să fie testate în orice fel.

Și tot din acest motiv

Dumnezeu a permis ca Iov să treacă

prin lucrurile prin care a trecut,

ca el să fie și mai vrednic

și să oprească gurile diavolului.

Din această cauză,
Dumnezeu i-a trimis pe

apostoli ca ei să devină

mai curajoși și ca astfel
El să-și arate puterea Sa.

Și de fapt acest motiv nu e neglijabil.

Astfel, atunci când Pavel căuta

o atenuare a relelor care

îl chinuiau și să fie eliberat de
ele, Dumnezeu i-a spus:

Harul meu îți este de ajuns

pentru că puterea mea
se desăvârșește în slăbiciune."

Ce text, ce text!

Mare parte din îndoiala noastră,

atât de mult din angoasa noastră mentală,

durerea inimii atunci când
suferim în această

viață, vine dintr-o evaluare slabă a

sensului vieții noastre, încercăm să

stabilim ce aparține Împărăției Eterne,

o viață netulburată, fără încercări
și necazuri, încercăm

să trăim acea vreme acum și nu este

locul ei, acesta e timpul pentru
acțiune,

acesta este timpul pentru creștere,
acesta este

timpul pentru adâncirea credinței

prin încercări și necazuri,

astfel încât odihna
veșnică să poată veni.

Dar dacă judecăm greșit
unde ne aflăm, dacă

credem că suntem acum în plinătatea

Împărăției mai degrabă decât
că împărăția lui Dumnezeu

este sădită în noi, că suntem

chemați să ne dezvoltăm
credința și să creștem în

asemănarea cu Dumnezeu acum,
astfel încât să fim

apți pentru acea etapă în care splendoarea

luminii lui Dumnezeu este atât
de magnifică, încât

nu am putea-o suporta acum.
Dacă facem o judecată greșită

despre locul în care ne aflăm acum,

atunci nu vom înțelege durerea.

Acesta este textul de deschidere din

Sf. Ioan Gură de Aur care ne orientează

viața noastră pământească și
ambiția creștină.

Permiteți-mi să vă împărtășesc ceea ce

extras de-a lungul anilor din
acest text despre

scopurile specifice, cele 12 scopuri
ale lui Dumnezeu pentru durerea noastră.

Ce încearcă El să realizeze?

Primul pe care tocmai

l-ați auzit e că încearcă să ne antreneze,

ați auzit descrierea acestei vieți ca

o școală de lupte și atunci când
înveți să te lupți,

ceea ce trebuie să facem

împotriva diavolilor și împotriva
păcatului.

Când înveți să te lupți,

antrenorul tău te atacă chiar mai
brutal decât adversarii tăi,

așa spune Sf. Ioan Gură de Aur,

astfel încât să înveți trucurile lor și să

înveți cum să ieși din

strânsoarea lor și să te eliberezi
de aceste lucruri.

Viața e un antrenament.
Acesta este motivul numărul unu.

Numărul doi: încercările sunt
o cale către purificare,

de aceea Sf. Iacob, fratele lui Dumnezeu,

în prima sa epistolă,
în Epistola lui Iacov, spune:

"Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei,
când cădeţi în felurite ispite,

Ştiind că încercarea credinţei voastre
lucrează răbdarea; iar răbdarea

să-şi aibă lucrul ei desăvârşit,
ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi,

nelipsiţi fiind de nimic."

Fără încercări, nu e nici frumusețe,
nici maturizare, nici perfecțiune.

Bineînțeles, plecăm de la acceptarea
încercărilor,

mai întâi trebuie să le acceptăm

prin perceperea Scopului Divin în ele.

Iacov merge mai departe, el spune

să le considerăm pe toate bucurie.

El face ceea ce spune Sf. Pavel
în Romani 5:3,

unde Sf. Pavel descrie Biserica.

Sper că putem ajunge la acest nivel,

el spune "ne lăudăm în suferinţe",

în Romani 5:3, că ne înălțăm de fapt
în suferințele noastre.

El mai spune în Romani 8:18

"că pătimirile vremii de acum
nu sunt vrednice

de mărirea care ni se va descoperi".

Ceea ce se realizează prin aceste
încercări este atât de măreț

încât trebuie să te încrezi
în Dumnezeu cu asta.

Deci aceasta e numărul doi.

Numărul unu: viața este
un teren de antrenament,

numărul doi: încercările sunt
calea purificării.

Credința trebuie să crească și ea

crește doar prin această încercare,

ar trebui să ne așteptăm apoi la
presiunea căldurii din cuptor

și ar trebui să ne temem de ușurință

și să nu vrem prea mult confort

pentru că va funcționa contraproductiv
în viața noastră.

Numărul trei: suferințele glorifica
pe drepți.

Acest lucru este cel mai frumos expus

în viața Mântuitorului nostru.

Unde a fost Slava Sa cea mai evidentă?

Pe cruce!

Înălțimea suferinței Sale iubitoare
și-a manifestat gloria.

De aceea s-a rugat în timp ce
era pe cruce:

"Părinte, Preaslăveşte pe Fiul Tău!"

Fără a suferi, coroanele
ne-ar fi diminuate.

Numărul patru: există mare profit
în convertirea oamenilor răi.

Gândește-te la exemplul Sfântului Pavel,

de ce i-a îngăduit Domnul să prigonească
Biserica pentru a ne persecuta?

De ce i s-a permis lui Saul din Tars

să încurajeze uciderea

Sfântului protomartir Ștefan arhidiaconul?

De ce era acolo păzind hainele

celor care l-au ucis cu pietre pe
Sf. Ștefan?

Sf. Ioan Gură de Aur subliniază că

Domnul a permis acest lucru,

datorită convertirii care va urma

și a măreției incredibile

pe care o va aduce mărturiei

Bisericii și în folosul Bisericii.

Așa că uneori trebuie să suferim

împotrivirea oamenilor răi și a

celor care ne persecută pentru
că aceasta este

calea la propria lor convertire.

Mărturisirea rezistenței pline de credință
și bucurie

a credincioșilor aflați sub persecuție,

a convertit atât de mulți oameni

la credință și a adus atât de mulți la
Dumnezeu.

Acesta e numărul patru.

Numărul cinci: suferințele primite pentru
înaintarea Evangheliei.

Sf. Pavel spune asta în epistola sa

către Filipeni, el spune:

"Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos,
nu numai să credeţi în El,

ci să şi pătimiţi pentru El".

Acesta e un text incredibil din Filipeni 1
în care Pavel

spune că este un dar și onoare să

crezi dar și suferința este un dar.

Pentru mulți dintre noi, desigur,
este un dar pe care

nu îl dorim, dar asta pentru
că mintea noastră

nu este încreștinată, nu avem

credința adecvată și trebuie să

ne creștem credința. Desigur,
Pavel a scris acele

cuvinte filipenilor fiind în închisoare

după ce a fost jefuit brutal,
lovit cu pietre,

lăsat să moară

fără un proces adecvat, ca

cetățean roman, aruncat în închisoare

și a scris și a spus că este un dar

care ne-a fost acordat, nu numai acela

de a crede în Hristos, ci și de a suferi.

Este un dar!

Și apoi el enumeră în epistola sa către

Filipeni ce beneficii au venit.

Unul dintre beneficii a fost că mulți
oameni au fost încurajați

să vorbească în numele lui Hristos

și să predice Evanghelia

prietenilor și vecinilor lor, din cauza
mărturiei lui Pavel,

oamenii au luat poziție când l-au văzut

pe Pavel persecutat și aruncat
în închisoare,

au recunoscut că trebuie
să participe și ei.

El merge mai departe și

spune că un alt dar mare pentru

suferința lui și pentru că a fost
pus în închisoare în

acest moment a fost că Evanghelia
ar putea trece

de la el la gardieni și până la

inima familiei lui Cezar.

Casa lui Cezar a fost evanghelizată,

de fapt, chiar și unele dintre

rudele sale cele mai apropiate au devenit

creștini ortodocși din cauza faptului
că Pavel

a fost aruncat în închisoare și,
prin urmare, a avut

acces direct către autoritățile romane.

Deci acesta este numărul cinci.

Numărul șase: suferința mărește harul lui
Dumnezeu în viețile noastre.

Acest lucru se manifestă în

învățătura lui Pavel despre ghimpele
din propria sa

carne din 2 Corinteni 12, unde el

descrie că a fost afectat de acest

ghimpe și i-a cerut lui Dumnezeu
să i-l îndepărteze de trei ori

și Dumnezeu i-a spus de fiecare dată

"puterea Mea se arată în slăbiciune",

acesta este mijlocul prin care

învățăm să depindem de
Harul lui Dumnezeu și

învățăm că lucrurile de care
credem că avem nevoie

în această viața pământească,
cum ar fi confortul într-un fel,

Harul Lui este suficient pentru noi.
Pavel a învățat

acest lucru practic vorbind și

recunoaștem că Harul este revărsat
din ce în ce mai mult

și devenim mai dependenți

de harul lui Dumnezeu.

Numărul șapte: durerea separă

ipocriții de adevărații credincioși,

are un efect foarte practic.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre

părtășia creștină: face comunitatea mai

autentică, deschide calea pentru

hirotoniri încrezătoare.
Chiar el spune în învățăturile sale:

"Hirotonirile proaste, sunt cauza nr 1
pentru suferință în Biserică

și pentru mărturii slabe".
Hirotonirile proaste.

Și o persoană care a fost testată
prin suferințe

poate fi hirotonită cu mai
multă încredere,

părtășia poate fi mai profundă.

De fapt, când scria asta, l-a numit

pe episcopul Attakus un lup care

distruge Biserica și a spus:
Nu vă scandalizați de cler,

spune Sf Ioan Gură de Aur,

Iisus ne-a învățat asta
când i-a certat pe farisei,

El a spus: Să faceți așa cum
învață ei, nu cum fac ei.

Numărul opt: durerea ne amintește
că lucrurile merg prost

ca să poată merge bine. Gândește-te

la Sfântul Patriarh Iosif, gândește-te

la toate lucrurile prin care a trecut,

frații săi abandonându-l, vânzându-l

sclav, aproape ucigându-l, dar de ce?

Ceea ce au intenționat rău,
Dumnezeu a transformat în bine,

el a trecut prin toată acea suferință

pentru ca lucruri frumoase să se poată

întâmpla și bineînțeles că vedem asta în

viața atâtor sfinți.

Aici în America, părintele nostru
ajuns printre sfinți,

Rafael, episcopul de Brooklyn,

bunul păstor al oilor pierdute din

America, a trecut prin atâtea

încercări: plecând din Siria și apoi

mergând la Constantinopol și apoi plecând

în Rusia, fiind acuzat și pedepsit în

Rusia, fiind trimis la Kazan,
toate acestea

ca o pregătire pentru chemarea
pe care Dumnezeu o va face

asupra vieții sale de a veni
și a-și petrece ultimii

20 de ani din viață făcând

lucrarea misionară fundamentală aici,

înființând 30 de biserici în acei ultimi

20 de ani aici în America de care

au depins atât de mulți creștini ortodocși
care trăiesc în America

Lucrurile merg prost ca să poată
merge apoi bine.

Numărul 10, sau poate că acesta
e numărul 9, nu-mi amintesc.

Suferința noastră credincioasă
și rezistentă, închide gura diavolului.

Gândește-te la multa suferința

a profetului Iov și cum a

putut să-l facă de rușine pe cel rău
care nu l-a putut

cuceri, gândește-te la viața sfinților
Iustina și Ciprian.

Iustina, această tânără fecioară
cu inima curată

și Ciprian, vrăjitorul demonic complicat,

care credea în Satana însuși și care

a încercat să distrugă viața și

credința Iustinei și totuși prin toată

suferința pe care i-a provocat-o

prin simpla ei încredere în Hristos,

încrederea ei în crucea Lui,
ea făcând semnul

crucii, nu numai că a triumfat asupra

ispitelor în viața ei, dar l-a rușinat

pe diavol și l-a câștigat pe Ciprian la

credință și el a ajuns să devină un

episcop incredibil, vă puteți imagina?

Episcopul vostru să fi fost odată
slujitorul lui Satan,

vă puteți imagina să ascultați

sfatul său spiritual despre cum

să depășiți ispitele diavolilor?

Sunt sigur că era capabil
să vorbească într-un

mod în care nimeni la acea vreme

nu era capabil să vorbească.

Numărul 10: Este educarea
necredincioșilor.

Durerea din viața noastră e
educarea necredincioșilor

și pentru aceasta Sf. Ioan Gură de Aur
subliniază povestea

faimosului rege Nabucodonosor al

Babilonului și cum a învățat prin

suferința profetului Daniel,

a aflat despre singurul Dumnezeu
adevărat.

Cum altfel ar fi ajuns el vreodată
să abandoneze

fanteziile Panteonului Babilonian și tot

politeismul aiurea al timpului său?

A ajuns să creadă în singurul Dumnezeu
adevărat și chiar a

proclamat numele lui Dumnezeu în toată

împărăția sa din cauza suferinței

Sfântului Profet Daniel și

ceea ce a îndurat el a fost
pregătirea pentru măreție.

Daniel și cei trei tineri sfinți -
Anania, Azaria și Misail -

suferințele lor de atunci și în

cuptorul de foc născute în credință și

cu laudă și pace, au dus la

mărirea numelui lui Dumnezeu și

la înaintarea poporului său.

Numărul 11: ​Suferința ne vine în special

pentru a dovedi autenticitatea noastră.

Acesta e cap. 12 din Evrei,

unde Sfântul Pavel spune foarte clar că

copiii adevărați suferă

disciplina durerii și

că fără durere, tipul de viață pe care îl

avem atunci când nu suntem plini
de credință acum

pe pământ, aceasta ar fi viața

unui copil fără părinți,

deoarece disciplina este semnul
unor părinți iubitori.

Asta ne face cu adevărat

copii autentici după chipul
lui Dumnezeu.

Și în sfârșit, Numărul 12: îndurarea
suferinței este splendoarea Bisericii.

Vă voi citi un text incredibil

de la Sfântul Ioan Gură de Aur, despre

acest punct final. Este din cap. 23.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

"Deși diavolul a creat atâtea planuri,

nu numai că nu a zguduit Biserica,

dar a făcut-o să strălucească și

mai puternic, pentru că atunci
când Biserica

nu era tulburată, nu i-a învățat pe toți

în același mod în care acum instruiește

întreaga lume să fie neclintită,

să se exerseze pe sine în a îndura
încercări,

pentru a arăta rezistență răbdătoare,

a disprețui lucrurile lumii,

a considera bogățiile ca pe nimic,

a râde de onoare, a arăta

dispreț față de moarte,

a disprețui viața - viața lumească -,

a nesocoti țara de baștină, prietenii
și rudele,

a se pregăti pentru tot felul
de persecuții

a sări peste săbii,

a considera toate lucrurile
magnifice ale acestei vieți,

adică onoarea și gloria, puterea și luxul

ca fiind mai nesemnificative
decât florile de primăvară."

Iată dragilor! E suficient? Cred ca da!

12 motive pentru indurarea suferinței.

Sub mâna providenței lui Dumnezeu.

Să nu ne îndoim, să avem încredere
în guvernarea Domnului pentru

viața noastră, să punem tot efortul
nostru pentru a avea

încredere în El, pentru a avea
credința lui Avraam,

care era o credință care nega logica
pământească.

Când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam

să-i ofere singurul său fiu născut,

nu s-a gândit: cum poate Dumnezeu
să facă acest lucru?

Sau: Dumnezeu face o greșeală.

Nu! A avut încredere în Dumnezeu și,

ca atare, nu numai că a câștigat
binecuvântarea Lui Dumnezeu

și legământului lui Dumnezeu

pentru totdeauna pentru urmașii lui,

dar ne-a oferit un exemplu tuturor:

să-L credem pe Dumnezeu fără nicio
îndoială.

El are planuri iubitoare în toată
suferința noastră.

Nu vă îndoiți! Nu se întâmplă nimic

copiilor lui Dumnezeu care
să nu fie în propria Sa providență

conceput pentru gloria lor veșnică.

Dumnezeu să fie cu voi!