Marile efecte ale micilor acte de bunătate | B. Tyler Ellis | TEDxWileyCollege

Un autor premiat, care a fot și preot începând din anul 1999, Tyler Ellis vine cu o idee nouă cu privire la experiența umană. După spusele lui Tyler, cheia pentru o experiență umană revelatoare și holistică este aceea de a afla sensul sau importanța actelor de bunătate, în loc de a ne concentra în a face binele doar pentru a obține ceva extern și superficial. Prin urmare, trebuie să avem așteptări realiste de la noi înșine și de la ceilalți atunci când vine vorba de bunătate, empatie și de a scoate la suprafață tot ceea ce este mai bun în oameni.

Acest discurs a fost susținut în cadrul unui eveniment TEDx, folosind formatul conferințelor TED, dar organizat independent de către comunitatea locală. Aflați mai multe: https://www.ted.com/tedx.

Deci eram acolo.

Cavaler de onoare la o recepție de nuntă
cu băuturi servite în regim open bar.

Fiecare om reacționează în mod diferit

când consumă prea multă băutură.

Cavalerul de onoare lângă care stăteam

era genul introspectiv.

Mi-a spus povestea vieții lui,

inclusiv abandonul și abuzul

și cum a devenit ateu.

După care m-a întrebat: „Cum poate cineva
să creadă că Dumnezeu există?”

I-am răspuns: „Mi-e groază
să aud prin ce ai trecut,

și nu te condamn
pentru faptul că ai îndoieli.

Nu am un răspuns concret
pentru tine chiar acum,

însă am o întrebare și o invitație.

Întrebarea mea este:

ipotetic vorbind,
dacă toate întrebările tale

ar avea răspunsuri care să ofere
mai multe motive să crezi în Dumnezeu,

ce ai face?”

Și mi-a răspuns: „Uau!
Nu m-am așteptat la asta.

Am să mă gândesc.

Care e invitația ta?”

I-am spus: „Invitația mea este dublă.

Mai întâi, vreau să te invit

să mi te alături într-o viitoare
investigație asupra întrebărilor tale.

În al doilea rând, între timp,

vreau să te rog să rostești
Rugăciunea Scepticilor:

Doamne, dacă exiști cu adevărat,

te rog frumos să faci ceva
care să mă ajute să te găsesc.”

La care replica lui a fost:
„Uau, nu mă așteptam nici la asta!

Am să mă gândesc.”

Am învățat ceva important în acea zi,

să nu dau niciodată un răspuns de doi bani

la o întrebare de un milion de dolari,

în special la o recepție de nuntă
cu băuturi servite în regim open bar

când sosise momentul
ca mireasa să își arunce jartiera.

Conversațiile de genul acesta
mi-au stârnit pasiunea

de a mă împrieteni și de a învăța

de la acei oameni care aveau credințe
și cunoștințe diferite de ale mele.

Așa că timp de doi ani

am încercat să realizez 50 de interviuri,

invitând diverse persoane la o cafea,

și adresându-le 20 de întrebări

și chiar realizându-le portretele
folosind o singură linie continuă.

Iar ceea ce a început
ca fiind o serie de interviuri interesante

s-a transformat rapid
într-o serie de aventuri neașteptate

și de descoperiri nebănuite.

Nu mă așteptasem să am șansa

de a le explica prietenilor mei atei
din China și musulmani Arabia Saudită

ce e acela un S'more
lângă focul de tabără,

sau de a-i primi în locuința mea
la cina de Ziua Recunoștinței.

Nu mă așteptasem să am șansa
de a le servi clătite studenților

la miezul nopții în timpul sesiunii,

alături de un rabin din comunitatea
evreiască și un profesor musulman,

sau șansa de a fi voluntar
la o casă de copii în Honduras

împreună cu prietenul meu agnostic,

mai ales că tatăl său murise

chiar cu o noapte înainte
de plecarea avionului nostru.

Și, într-o notă și mai sumbră,

nu mă așteptasem să primesc
un apel la ora trei dimineața

de la o studentă pe care o intervievasem

și care avea de gând să se sinucidă.

Nu știu de ce m-a sunat primul pe mine,

însă cu ajutorul unor polițiști,

am reușit să o localizăm
pe baza telefonului și să-i salvăm viața

oferindu-i ajutorul de care avea nevoie.

Am menționat doar câteva
dintre aventurile mele neprevăzute.

Vreau să vă împărtășesc și câteva
dintre descoperirile mele surprinzătoare.

Una dintre întrebări era:

„Ipotetic vorbind,
dacă Dumnezeu și Raiul sunt reale,

în baza cărui fapt

crezi că Dumnezeu te va accepta
sau nu te va accepta în Rai?”

Vă puteți aștepta ca oamenii
să bată în retragere

la întrebări de felul acesta,

și poate că și voi ați reacționat așa.

Dar din moment ce ei știau
că eu doar adresam întrebări

și nu le împărtășeam opinii,

se deschideau repede.

Mulți dintre ei și-au exprimat
convingerile pentru prima dată în viață.

Iată câteva dintre răspunsuri:

„Viața mea a fost marcată

de credința că trebuie
să câștig bunăvoința lui Dumnezeu

fiind o persoană bună.”

„Vei fi judecat după faptele tale.

Dacă faci mai multe fapte rele,
vei merge la stânga,

iar dacă faptele tale bune sunt majoritare
vei merge la dreapta.”

„Dacă încerci să respecți
cele Zece Porunci,

asta va fi în avantajul tău.”

Ideea principală pentru mine
este că am încercat.

Încerc să-mi trăiesc viața
cât se poate de moral și de etic.”

„Totul depinde de efortul
pe care l-ai depus.

Există o diferență imensă

între persoanele cărora nu le pasă
și cele care își dau interesul.”

Îmi place să cred că ceea ce contează
sunt faptele noastre

mai degrabă decât credința.”

„Dumnezeu probabil nu mă va primi în Rai

pentru că am făcut lucruri rele.”

„Nu știu care va fi limita.”

În pofida răspunsurilor variate
primite de la cei intervievați,

am descoperit un consens copleșitor
cu privire la viața de după moarte;

ba mai mult, chiar mulți dintre atei
cred că dacă Dumnezeu chiar există,

atunci acceptarea în Rai
depinde de prestația noastră pe Pământ.

Mereu m-a afectat teribil
când oamenii mi-au spus:

„A fost una dintre cele mai strălucite
conversații pe care le-am avut vreodată,”

fiindcă eu nici nu am contribuit
la acea conversație.

Mă gândeam:

„Trebuie să existe ceva
în aceste conversații unilaterale,

deci am mers acasă
și am întrebat-o pe soția mea,

însă fără același rezultat.

Un alt lucru la care nu mă așteptam

era că mai mult de jumătate
dintre persoanele intervievate

și-au exprimat dorința de a ne reîntâlni.

Și nu doar pentru cafeaua gratuită.

Mulți dintre ei voiau
să mă intervieveze pe mine.

Două dintre cele mai frecvente întrebări
care mi s-au adresat au fost:

Unu: „Crezi că toate drumurile
duc la Dumnezeu?”

Și doi, cu referire la Iisus:

„Cum e posibil ca moartea unei persoane
să aducă iertarea păcatelor alteia?”

Vreau să vă prezint două ilustrații
pe care le-am arătat și lor,

și cum asta a dus la una din cele mai mari
și mai neașteptate descoperiri ale mele.

Pe prima ilustrație o numesc
„Teoria Muntelui.”

Am adaptat-o dintr-o carte
a lui Dan Kimball

numită „Le place Iisus
dar nu și Biserica.”

Teoria Muntelui susține
că toate drumurile duc către Dumnezeu.

Dacă e să analizăm
marile religii ale lumii

la bază,

veți observa două asemănări semnificative.

Prima:

sunt cu toții de acord
că a trăi o viață morală duce la pace.

Și a doua asemănare:

a trăi o viață imorală duce spre haos.

Totuși, în timp ce majoritatea religiilor
împărtășesc aceste două similitudini,

ele au, de asemenea,
două diferențe majore.

Prima diferență

e că religiile
conduc spre piscuri diferite.

Calea budismului ne duce la concluzia
că „Nu există Dumnezeu”.

Calea New Age ne duce la concluzia
că „Dumnezeu e în tot și în toate”.

Calea hindusă ne dezvăluie
un univers „politeist”.

Iudaismul spre „Unicul Dumnezeu
deslușit doar prin Tora”.

Islamul spre „Unicul Dumnezeu
prin Profetul Mohamed”.

Iar calea creștinismului ne poartă pașii
spre „Unicul Dumnezeu prin Iisus”.

A doua diferență

e că religiile pretind diferite modalități
de redobândire a păcii din haos.

Toate religiile majore ale lumii,
cu excepția creștinismului,

cred că pacea eternă se obține
pe baza meritelor noastre.

Creștinismul crede că pacea eternă

se obține pe baza meritelor lui Iisus.

Ca răspuns la a doua întrebare:

cum e posibil ca moartea unei persoane
să aducă iertarea păcatelor unei alteia?

O să împărtășesc ceea ce numesc
ilustrația gândacului.

Desigur, majoritatea oamenilor
nu își doresc gândaci în casă,

și oricum ați decide să scăpați de ei,

nu există nicio pedeapsă
dacă vreți să faceți asta.

Nu trebuie să plătiți nimic.

Totuși, dacă ar fi să ucidem pe cineva,
sau să agresăm o persoană,

pedeapsa va fi mult mai aspră.

Într-o instanță de judecată,

o persoană e mai valoroasă
decât un gândac.

Deci, dacă pedeapsa crește

proporțional cu valoarea celui agresat,

atunci care ar fi pedeapsa
pentru ofensarea unui Dumnezeu infinit?

Ar fi o pedeapsă infinită.

O plată așa de mare încât niciunul
dintre noi nu ar putea-o plăti vreodată.

Această ilustrație nu vrea să spună
că Dumnezeu ne crede niște gândaci.

Dimpotrivă, creștinismul afirmă
că Dumnezeu ne iubește atât de mult

încât și-a trimis Fiul să ne salveze.

Dacă acest lucru este adevărat,

că nu ne putem plăti datoriile
și să devenim compatibili cu Dumnezeu

atunci avem nevoie de cineva
care nu are datorii,

cineva care e deja compatibil cu Dumnezeu,

egal cu Dumnezeu,
pentru a plăti datoriile noastre.

Și exact asta pretinde creștinismul,

prin moartea și învierea lui Iisus.

Nu mă aștept

ca pe baza unei serii de ilustrații
mulți oameni să afirme:

„Tocmai l-am înțeles pe Iisus
pentru prima dată.”

În special fiindcă mulți
dintre oamenii care au spus asta

erau sau fuseseră creștini.

În acest punct eram foarte curios să aflu

dacă observațiile mele limitate vor fi
sau nu confirmate de un studiu național.

Tocmai atunci
am dat peste Grupul Barna în 2019

și i-am întrebat pe creștinii din SUA
ce părere aveau despre această afirmație:

„Dacă o persoană e în general bună

sau face suficiente fapte bune
pentru alții în viața ei,

își va câștiga cu siguranță
un loc în Rai.”

Am fost foarte surprins să constat

că 21% dintre creștini au fost de acord
cu afirmația într-o oarecare măsură,

iar 23% au fost puternic de acord.

A fost derutant pentru mine,

deoarece când îi întrebam
pe oameni la interviu:

„Ce vă vine în minte
atunci când vă gândiți la Iisus?”,

toți cei care fuseseră crescuți
creștinește îmi spuneau totul despre El:

a fost născut de o fecioară, a înfăptuit
multe minuni, a îndeplinit profețiile.

Știau totul despre Crăciun și Paște,

dar când am întrebat aceiași oameni:

„În baza cărui fapt credeți
că Dumnezeu vă va accepta în Rai?”

majoritatea dintre aceștia
nici măcar nu L-au menționat pe Iisus.

De atunci

am pus probabil la o mie de creștini
aceeași întrebare

și aproape toți, peste 80%,
au considerat că doar faptele bune

duc la acceptarea noastră
de către Dumnezeu, și nu Iisus.

Și mă întrebam: ce se întâmplă aici?

Așa că m-am întors

și am recitit toate cele 50
de manuscrise cu interviurile mele

în căutarea unui indiciu,

și iată câteva declarații
care mi-au sărit în ochi:

„Am fost învățată

că Iisus e standardul
conform căruia trebuie să trăim,

după care vom fi judecați.”

„Misiunea Lui a fost aceea
de a fi modelul perfect de ființă umană.

A vrut să ne învețe cum ar fi lumea
dacă toți suntem ca El.”

„Raiul s-ar baza pe principiile morale
pe care ni le-a predat Iisus.

Dacă încălcăm acele principii
și nu ne căim,

presupun că nu vom fi acceptați în Rai.”

„Dacă ar fi să punem pe cineva
pe un piedestal,

să-l idolatrizăm sau să ne ridicăm
la nivelul său, acela ar fi Iisus.

A venit la orbi

ca aceștia să-și vadă păcatele

și să încerce să se îndrepte
pentru a reveni în grațiile lui Dumnezeu.”

„Mă gândesc la Iisus ca la un exemplu.”

Și iat-o.

Cea mai mare și mai neașteptată
descoperire dintre toate:

o concepție greșită despre Iisus
ca exemplu de urmat.

Nu mă înțelegeți greșit.

Dacă vorbim despre cum
ne-am putea schimba viața

urmându-i exemplul
și urmându-i învățăturile,

atunci, da, în acel context,
Iisus e un exemplu de urmat.

Însă dacă discutăm
cum să obținem iertarea de la Dumnezeu

și cum să câștigăm viața veșnică,

atunci, în acel context,
Iisus nu e exemplu de urmat.

Creștinismul afirmă că Iisus nu a venit
„să ne arate” calea spre Rai

pe baza meritelor noastre,

ci ca „să fie” El Însuși calea spre Cer
pe baza meritelor Lui.

Creștinismul afirmă
că Iisus nu e doar „un exemplu”,

ci Mesia.

Deci aceia care se bazează pe el
în loc de ei înșiși

sunt meniți să devină persoane bune.

Dar asta nu pentru ca persoana
„să fie iertată”, ci „fiindcă” e iertată.

Nu e motivată de păcat și de frică,

ci de dragoste și recunoștință.

Vă împărtășesc astăzi aceste descoperiri,

nu pentru a explica creștinismul,
ci pentru a oferi un studiu

pentru aventurile nesperate
și descoperirile imprevizibile

care pot fi experimentate
atunci când ne deschidem spre alții

pentru a-i înțelege pe alții
și a ne înțelege pe noi înșine

și poate chiar să descoperim ceva adevăr.

Fie că sunteți la o recepție de nuntă
sau la o cafenea,

e în regulă să spuneți:

„Nu am un răspuns pentru tine chiar acum,

însă am o întrebare și o invitație.”

La care prietenii tăi ar putea răspunde
simplu: „Uau, nu mă așteptasem la asta.

Am să mă gândesc la asta.”

Vă mulțumesc!

(Aplauze)