O scurtă istorie a şahului - Alex Gendler

Vezi lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/a-brief-history-of-chess-alex-gendler

Infanteria de atac înaintează, elefanții au trecut deja de linia defensivă.
Regele încearcă să se retragă, dar cavaleria inamică îl înconjoară din spate.
Evadarea e imposibilă. Acesta nu e un război adevărat și nu e doar un simplu joc. În cei peste 1500 de ani de existență, șahul a fost cunoscut drept un instrument de strategie militară, o metaforă pentru activitățile umane și o dovadă a geniului. Alex Gendler ne împărtășește povestea sa.

Lecție Alex Gendler, regizor Remus & Kiki.

Infanteria de atac
înaintează în mod constant,

elefanții au trecut deja
de linia defensivă.

Regele încearcă să se retragă,
dar cavaleria inamică vine din spate.

Evadarea e imposibilă.

Acesta nu e un război real

şi nu e doar un simplu joc.

În aproape un mileniu
și jumătate de existență,

șahul a fost cunoscut drept
un instrument al strategiei militare,

o metaforă pentru activitățile umane
și o dovadă a geniului.

În timp ce primele apariții
ale șahului datează din secolul VII,

legenda spune că jocul își are originea
un secol mai devreme.

Atunci când cel mai tânăr prinț al
Imperiului Gupta a fost ucis în bătălie,

fratele său a găsit o cale de a reprezenta
scena mamei sale suferinde.

Folosind o tablă ashtapada
de 8 pe 8 pătrățele

utilizată pentru alte jocuri
populare din trecut,

a apărut un nou joc
cu două elemente-cheie:

diverse reguli de mișcare,
diverse tipuri de piese

și un singur rege, a cărui soartă
determina rezultatul jocului.

Inițial jocul era cunoscut
sub numele „chaturanga”,

un cuvânt sanscrit
ce însemna „patru diviziuni”.

Odată cu răspândirea sa
în Persia Sasanidă

a moștenit numele și terminologia
din prezent –

„șah” ce derivă de la „shah”, însemnând
rege și „șah-mat” de la „shah mat”

sau „regele e neajutorat”.

După cucerirea islamică
a Persiei în secolul VII,

șahul a fost introdus poporului arab.

Depășindu-și rolul de simulare tactică,

acesta a devenit o sursă bogată
de imagini poetice.

Diplomații și curtenii foloseau termenii
din șah în descrierea puterii politice.

Califii de la putere au devenit
și ei jucători pasionați.

Și istoricul al-Mas’udi considera jocul
o dovadă a voinței umane

în comparație cu jocurile de noroc.

Comerțul medieval pe Drumul Mătăsii
a dus jocul spre Asia de Est și Sud-Est,

unde s-au creat multe variante locale.

În China, piesele de șah erau puse
la intersecția pătrățelelor de pe tablă

și nu în interiorul lor,
ca și în jocul strategic nativ Go.

În timpul domniei liderului mongol
Tamerlane era o tablă de 11 pe 10

cu pătrățele sigure numite citadele.

Iar în șahul japonez piesele capturate
puteau fi utilizate de adversar.

Însă în Europa șahul
a început să apară în forma sa modernă.

În anul 1000 d.Hr. jocul devenise
parte din educația de la curte.

Șahul era utilizat ca o alegorie

pentru diferite clase sociale
ce-și îndeplinesc propriul rol,

iar piesele erau reinterpretate
în noul lor context.

În același timp, Biserica rămânea
suspicioasă în privința jocurilor.

Moraliștii interziceau dedicarea
excesivă a timpului pentru acestea,

șahul fiind chiar interzis
în Franța pentru o perioadă scurtă.

Totuși jocul s-a extins,

iar în secolul XV jocul a căpătat
forma pe care o cunoaștem astăzi.

Piesa slabă de consilier a fost
înlocuită cu regina cea puternică –

posibil inspirată de valul recent
de lideri feminini puternici.

Această schimbare
a accelerat ritmul jocului

și pe măsură ce alte reguli
erau popularizate,

au apărut tratate ce analizau
deschiderile și finalurile de partide.

Astfel a apărut teoria șahului.

Odată cu era Iluminismului, jocul
a migrat de la curțile regale la cafenele.

Acum șahul era văzut
ca o expresie a creativității,

încurajând mutările îndrăznețe
și jocurile dramatice.

Acest stil „romantic” a ajuns la apogeu
în „Partida nemuritoare” din 1851,

în care Adolf Anderssen
a reușit să facă șah-mat

după ce și-a sacrificat
regina și ambele turnuri.

Dar apariția unui joc formal
competitiv la finele secolului XIX,

însemna că un calcul strategic
va învinge talentul romantic.

Odată cu creșterea
competiției internaționale,

șahul a căpătat o nouă
importanță geopolitică.

În timpul Războiului Rece,

Uniunea Sovietică a acordat resurse mari
pentru cultivarea talentelor șahiste,

dominând campionatele
până la sfârșitul secolului.

Însă jucătorul ce putea
răsturna dominarea rusă

nu era un cetățean al unei alte țări

ci un calculator IBM numit Deep Blue.

Calculatoarele ce joacă șah
au fost create timp de decenii,

însă victoria lui Deep Blue
în fața lui Garry Kasparov în 1997

a fost prima dată când o mașinărie
a învins un campion.

În prezent, programele de șah
sunt capabile să învingă în mod constant

cei mai buni jucători umani.

Însă, ca și jocul pe care îl stăpânesc,

aceste mașinării sunt produsele
ingeniozității umane.

Probabil aceeași ingeniozitate ne va ghida
în afara acestui aparent șah-mat.