O viziune științifică asupra paranormalului

Ce o urmărește pe Carrie Poppy? Este vorba despre o fantomă sau e ceva mai rău? În această discuție, jurnalistul investigator vorbește despre confruntarea ei cu un sentiment înfricoșător pe care ai dori să-l povestești prietenilor tăi pentru a-i avertiza și explică de ce este nevoie de știință pentru a face față activităților paranormale.

În urmă cu opt ani,
am fost urmărită de un duh rău.

În acel moment aveam 25 de ani
și locuiam într-o casă mică,

situată în spatele casei altcuiva
în Los Angeles.

Era un soi de pensiune dărăpănată,

de care nimeni nu avea grijă.

Și într-o noapte, în timp ce stăteam acolo

m-a cuprins o senzație înfricoșătoare

asemănătoare sentimentului
că ești urmărit.

Dar nu era nimeni în casă
cu excepția celor doi câini ai mei,

care își molfăiau picioarele.

M-am uitat în jur. Nu era nimeni.

Atunci mi-am spus:

„Bine, e doar imaginația mea.”

Dar senzațiile mele se înrăutățeau

și am început să simt o presiune în piept,

ca atunci când primești o veste rea.

Dar începuse să coboare
din ce în ce mai jos

aproape că mă durea.

Pe parcursul acelei săptămâni
senzația s-a înrăutățit

și atunci am început să devin convinsă

că în mica mea pensiune

era ceva care mă bântuia.

Am început să aud niște sunete,

acele „whoosh,” un fel de șoaptă,

ca și când ceva trecea prin mine.

Mi-am sunat cea mai bună prietenă, Claire,

și i-am spus:

„Știu că va suna ciudat,

dar...

cred că este o fantomă în casa mea,

și trebuie să scap de ea.”

Atunci ea mi-a răspuns,
ea e foarte deschisă:

„Nu cred că ești nebună.

Cred că ai nevoie
doar de un ritual de curățare."

(Râsete)

„Fă rost de niște frunze de salvie,
arde-le și spune-i să plece.”

Eu am spus: „Bine.”
și am plecat să cumpăr frunze de salvie.

Nu mai făcusem asta până atunci,

deci am dat foc frunzelor de salvie,

am fluturat deasupra lor spunând:
„Pleacă! E casa mea! Eu locuiesc aici.

Tu nu locuiești aici!”

Dar senzația a rămas,
nimic nu s-a îmbunătățit.

Atunci am început să mă gândesc,
bine, probabil acum râde de mine,

deoarece nu a plecat,
și eu probabil par incapabilă,

un om lipsit de putere,
ce nu poate să-l facă să plece.

În fiecare zi când ajungeam acasă,

această senzație devenise
atât de rea încât,

-- eu râd acum --

dar atunci stăteam în pat
și plângeam în fiecare noapte.

Senzația din piept se înrăutățea
din ce în ce mai mult.

Era durere fizică.

Am mers chiar și la un psihiatru,

încercând să-l conving să-mi prescrie
un tratament,

dar a refuzat pentru că:
„Nu ai schizofrenie, bine?”.

(Râsete)

Într-un final am căutat pe
Internet cuvântul „bântuieli”.

Atunci am dat peste un forum
al vânătorilor de fantome.

Dar erau un tip special
de vânători de fantome,

erau sceptici.

Ei credeam că fiecare caz cu fantome
pe care l-au examinat până atunci

putea fi explicat cu ajutorul științei.

Atunci am zis:

„Bine, deștepților,
iată ce mi se întâmplă,

și dacă aveți vreo explicație,
aș vrea să o aud.”

Unul din ei mi-a spus:

„Bine, ați auzit de intoxicația
cu monoxid de carbon?”

Am răspuns:

„Da... Vă referiți la intoxicația cu gaz?”

Intoxicația cu monoxid de carbon apare
atunci când ai o scurgere de gaze in casă

Am început să mă informez și simptomele
intoxicării cu monoxid de carbon

includeau durerile în piept,

halucinații auditive: whoosh,

și un sentiment inexplicabil de groază.

Deci în acea noapte i-am chemat
pe cei de la compania de gaz și le-am zis:

„Am o urgență. Trebuie să veniți.

Nu vreau să vă povestesc totul acum,
dar trebuie să veniți.”

(Râsete)

Au venit, le-am spus:

„Suspectez o scurgere de gaze.”

Ei au adus detectorul
de monoxid de carbon,

și mi-au spus:

„E foarte bine că ne-ați chemat astăzi

pentru că ați fi putut muri în curând.”

37% din americani cred în case bântuite

și aș dori să știu câți dintre ei
au fost într-o casă bântuită.

și câți dintre ei au fost în pericol.

Această întâmplare m-a ghidat
spre actualul loc de muncă.

Sunt investigator, dar în două sensuri:

sunt un jurnalist de investigație

și un investigator al cazurilor
paranormale și spirituale.

Aceasta înseamnă câteva lucruri.

Uneori înseamnă că pretind
că am nevoie de un exorcism

pentru a lua -- da, exact! --
deci pot merge la un exorcist

și pot vedea dacă acesta apelează
la păcăleli sau trucuri psihologice

pentru a încerca să convingă
pe cineva că e posedat.

Uneori înseamnă să merg
sub acoperire într-un grup,

pe care îl înregistrez
pentru un podcast pe care-l co-găzduiesc.

Am făcut peste 70 de astfel
de investigații, cu asociatul meu, Ross.

Mi-ar plăcea să vă spun
că în 9 din 10 cazuri, știința câștigă,

salvează ziua, totul e explicat.

Însă nu e adevărat.

Adevărul e că în 10 din 10 cazuri,

știința câștigă, salvează ziua.

(Aplauze)

Asta nu înseamnă că nu există mister.

Desigur, mistere există,
dar un mister e un mister.

Nu este o fantomă.

Cred că există două tipuri de adevăr,

și mi-a luat ceva timp până să ajung
la această concluzie,

dar cred că e corectă,
deci ascultați-mă.

Cred că există adevăr exterior
și adevăr interior.

Deci dacă voi îmi spuneți:

„Era un bărbat pe nume Iisus
și el a existat odată,”

acesta e un adevăr exterior, nu?

Putem citi menționările istorice.

Putem determina dacă e adevărat.

Și eu aș zice că pare a fi adevărat.

Dacă spuneți: „Iisus a înviat din morți,”

ooh, e mai complicat.

(Râsete)

Aș spune că pare un adevăr exterior,

deoarece a înviat sau nu.

Nu voi încerca să demonstrez
dacă a înviat sau nu,

dar voi spune că pare un adevăr exterior.

S-a întâmplat sau nu.

Dar dacă îmi spuneți:
„Nu-mi pasă dacă a înviat din morți.

E simbolic important pentru mine

și această metaforă e plină
de sens și scop pentru mine,

dar nu voi încerca să te conving,”

acum a devenit din adevăr exterior,
adevăr interior,

din știință, artă.

Cred că noi avem o tendință să nu fim
foarte clari în această privință,

și încercăm să mutăm adevărurile
noastre interioare spre exterior,

sau să nu fim corecți în acest sens
unul față de altul,

și când oamenii ne spun
adevărurile lor interioare,

îi provocăm să le apere folosind
standardele adevărurilor exterioare.

Deci acum vorbesc despre adevăruri
exterioare, despre lucruri obiective.

În casa mea bântuită
era o realitate obiectivă, nu?

Acum că v-am povestit
despre scurgerea de gaze,

mă îndoiesc că mai există o persoană

care ar spune: „Încă mai cred
că a fost o fantomă.”

(Râsete)

Pentru că din moment
ce avem aceste explicații științifice,

știm cum să alungăm fantomele.

Folosim aceste explicații pentru lucruri
pe care nu le putem înțelege.

Nu credem în ele din cauza dovezilor,

credem în ele din cauza lipsei dovezilor.

Există un grup în Los Angeles

numit Grupul Investigațiilor Independente,

sau IIG,

și fac lucruri impresionante.

Oferă un premiu în valoare de 10.000$

celui care demonstrează
în condiții științifice,

că au o abilitate paranormală.

Nimeni nu a reușit până acum,

dar au fost câțiva oameni
care pretindeau că sunt clarauditivi

ceea ce înseamnă că pot auzi voci,
fie de pe cealaltă lume

sau că pot citi gândurile.

Au avut și o persoană foarte sinceră,

care credea că poate citi gândurile.

Ei au decis să-l testeze

și aceasta e metoda
care funcționează mereu.

Grupul a spus: „Bine, avem un protocol,

avem o metodă științifică
de a testa aceste lucruri.

Ești de acord?”

Persoana spune da. Ei îl testează.

E foarte important ca ambele
părți să fie de acord.

L-au testat.

Și i-au spus: „Bine, știi ce?

Nu ai fost capabil
să prezici ce gândește Lisa.

Rezultatul asta arată.

Se pare că nu ai această putere.”

Aceasta le dă oportunitatea

să stea împreună

și să aibă o discuție foarte dificilă,

care în general se rezumă la:

„Hei, noi știm că tu ești sincer,

dar aceasta înseamnă
că auzi ceva în capul tău.”

Dar în acea zi, acel bărbat a luat
o decizie foarte dificilă,

o decizie ce îți schimbă viața,

dacă e necesar să ceară ajutor.

De fapt, ajutăm oamenii
să facă aceste conexiuni,

care mai devreme erau explicate
prin intermediul altor lumi,

ne ajutăm să revenim la realitate

și poate să ne schimbăm viețile în bine.

Pe de altă parte, poate că într-o zi

se va dovedi a fi adevărat.

Poate că vom descoperi că fantomele există

și măiculiță, va fi cel mai bun lucru!

De fiecare dată când fac una
dintre aceste investigații,

mereu sunt foarte entuziasmată,

și sunt serioasă la 75 de cazuri,

dar, jur, la al 76-lea caz sunt:

„Aceasta este!”

(Râsete)

Poate că sunt doar optimistă,

dar sper să nu pierd niciodată
această speranță

și vă invit și pe voi
să aveți aceeași atitudine

când oamenii împărtășesc
convingerile lor cu voi.

Când vorbim despre lucruri
ce pot fi testate,

aveți suficient respect
să le adresați acesta întrebări bune.

Provocați-i și observați
cum îi puteți analiza împreună,

deoarece există ideea că nu poți
respecta o anumită convingere

și totuși să o poți provoca,
dar nu e adevărat.

Când scuturăm lacătul,
când testăm afirmația,

spunem: „Bine, te respect, ascult ce spui,

dar voi încerca să testez
această afirmație cu tine.

Toți am avut acea experiență
când spunem ceva cuiva,

iar ei răspund: „Oh, e cu adevărat
interesant, da...”

atunci știi că ești mințit.

Dar când cineva spune: „Într-adevăr? Ha...

Sună cam vag, dar voi asculta”,

știi că ești cel puțin
captivant și respectat.

Asta e atitudinea pe care trebuie
să o avem față de aceste afirmații.

Asta demonstrează că îți pasă ce spun.

Acesta e respect.

Da, multe dintre aceste cercetări
se vor dovedi a fi false,

dar așa funcționează știința.

Fiecare tratament împotriva cancerului
de până acum nu a dat roade,

dar nu putem să ne oprim din a căuta,
din două motive.

Pentru că în primul rând,
răspunsul contează.

Fie că el privește viața de apoi
sau paranormalul

sau tratamentul împotriva cancerului,

totul se reduce la aceeași întrebare:
pentru când timp vom mai fi aici?

Și doi, pentru că atunci
când cauți adevărul,

fiind deschis și pregătit să greșești

și să-ți schimbi întreaga viziune
asupra vieții, este extrem de înălțător.

Eu încă sunt curioasă să aud
fiecare poveste cu fantome.

Încă consider că fiecare grup
căruia mă alătur poate avea dreptate,

și sper că nu-mi voi pierde
niciodată speranța.

Nimeni nu trebuie să-și piardă speranța,
deoarece căutând ce poate fi acolo

ne ajută să înțelegem ce e aici.

Mai mult,

vă rog să aveți un detector
de monoxid de carbon în casele voastre.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)