Markham Nolan: Deosebirea între realitate şi ficţiune pe internet

Până la sfârşitul acestui discurs vor fi cu 864
de ore de video în plus pe Youtube, decât atunci când am început și 2.5 milioane de poze în plus pe Facebook și Instagram. Aşadar, cum filtrăm informaţia? La salonul TED din Londra, Markham Nolan împărtăşeşte tehnici de investigare pe care el şi echipa sa le folosesc pentru verificarea informaţiei care circulă în timp real pe internet, pentru a-ţi arăta dacă imaginea cu Statuia Libertăţii a fost trucată sau dacă filmul privitor la incidentul din Syria este unul autentic.

Sunt jurnalist de pe la 17 ani.

E interesant să lucrezi în acest domeniu în momentul de față,

pentru că, după cum știți, în media e o stare acută de agitație,

și majoritatea resimţiţi asta

din perspectiva afacerilor, în sensul că, mediul de afaceri

e destul de zdruncinat şi, cum ar zice bunicul meu,

profiturile au fost în totalitate înhățate de Google.

Așa că, e tare interesant să fii jurnalist,

însă revolta care mă interesează nu priveşte partea de transmitere a informaţiei,

ci partea de input, adică

modul în care obținem informaţiile și culegem ştirile.

Asta s-a schimbat, deoarece balanţa puterii

s-a înclinat puternic

de la organizațiile de presă la public.

Foarte mult timp, audiența

nu a avut opțiunea de a influenţa știrile,

de a schimba ceva. Nu exista o interacțiune,

dar asta s-a schimbat irevocabil.

Prima mea tangenţă cu presa a fost

în 1984, când BBC-ul a intrat în grevă pentru o zi.

Nu eram deloc încântat. Eram furios. Nu-mi puteam vedea desenele.

Așa că, am scris o scrisoare.

E o foarte eficientă încheiere pentru o scrisoare de animozitate cu formula:

"Cu drag Markham, 4 ani". Încă funcționează.

Nu ştiu dacă a avut vreun impact asupra protestului,

dar știu sigur că le-a luat trei săptămâni să-mi răspundă.

Așa s-a încheiat experiența. De atât a fost nevoie ca o persoană

să producă un impact și să primească un răspuns.

Asta s-a schimbat acum pentru că, jurnaliști fiind,

interacționăm în timp real. Nu mai suntem în poziția

în care doar audiența reacţionează la știri,

reacționăm şi noi și chiar ne bazăm pe ei.

Ne ajută să găsim știrile,

să înţelegem ce perspective să abordăm şi ce vor să audă.

Așa că, lucrăm în timp real. E mult mai rapid.

E un flux continuu, iar jurnalistul e în continuă cercetare.

Ca exemplu al bazării noastre pe audiență,

pe 5 septembrie s-a produs un cutremur în Costa Rica,

cu o magnitudine de 7.6 grade, deci unul destul de mare,

care în 60 de secunde

a traversat 250 km, până în Managua.

Pământul s-a zguduit în Managua la 60 de secunde după ce a lovit epicentrul.

30 de secunde mai târziu, a apărut primul mesaj pe Twitter,

în care scria "temblor", ceea ce înseamnă "cutremur".

Cutremurului i-au luat 60 de secunde

să se desfăşoare fizic,

iar în 30 de secunde știrea cutremurului

a traversat lumea, aproape instantaneu.
Ipotetic, toată lumea

avea șansa de a afla că un cutremur

tocmai lovise Managua.

Asta deoarece o persoană a avut

instinctul documentar de a posta o știre,

ceea ce toți facem acum, aşa încât, dacă ceva se întâmplă,

ne actualizăm statusul, postăm o poză,

un video și totul se transmite online, într-un flux continuu.

Avem practic un volum constant

şi uriaș de informații încărcate pe internet.

E uimitor. Cifrele arată

că în fiecare minut se încarcă încă 72 de ore

de material pe YouTube.

Adică, fiecare secundă înseamnă mai mult de o oră de video.

Cât despre poze, pe Instagram sunt încărcate 58 de poze pe secundă;

mai mult de 3500 de poze apar pe Facebook.

Aşadar, când voi fi încheiat acest discurs, vor fi cu 864

de ore video în plus pe Youtube, decât când am început

și 2.5 milioane de poze în plus pe Facebook și Instagram.

Așa că, e interesant să fi jurnalist într-un mediu

cu acces la toate informațiile.

Despre orice s-ar petrece în lume, ar trebui să pot să aflu

aproape instantaneu, exact când se întâmplă, gratuit

şi e valabil pentru toţi cei prezenţi în această sală.

Singura problemă e că, atunci când ai atât de multă informație,

trebuie să găseşti materialul care contează,

ceea ce poate fi extrem de dificil la aşa un volum de informații.

Cel mai bun exemplu e uraganul Sandy.

A fost practic o superfurtună,

aşa cum nu văzusem de mult,

care a lovit capitala iPhone a Universului - (Râsete)-

declanșând un volum de informaţii ca niciodată până atunci,

înseamnând că jurnaliștii au avut de-a face cu falsuri,

poze vechi care erau repostate.

Ne-am confruntat cu poze trucate,

care combinau imagini din furtuni anterioare.

Am dat chiar peste imagini din filme ca "Unde vei fi poimâine ?". (Râsete)

imagini ce păreau atât de reale,

încât era dificil să-ți dai seama dacă erau sau nu.

(Râsete)

Dar, lăsând glumele la o parte, au fost poze ca aceasta, de pe Instagram,

care a fost supusă examinărilor de către jurnaliști.

Nu erau siguri. I se aplicase un filtru în Instagram.

Lumina pozei era îndoielnică. Totul era sub dubiu

şi s-a dovedit a fi una adevărată. Era de pe bulevardul C

din Manhattan, care fusese inundat.

Şi-au dat seama că e adevărată

deoarece au putut ajunge la sursa ei, în cazul acesta,

bloggerii culinari din New York.

Erau foarte respectați şi cunoscuți.

Așa că, de data asta, n-a fost un fals, ci ceva ce putea fi dovedit.

Asta-i sarcina jurnalistului: să filtreze informațiile.

În loc să cauți informația

și s-o transmiţi cititorului,

eliminai ceea ce putea fi dăunător.

Aşadar, găsirea unei surse credibile devine tot mai importantă

și mulţi jurnalişti apelează la Twitter,

un adevărat circuit al știrilor în timp real,

dacă știi cum să-l folosești, pentru că oferă foarte multe informaţii.

Un bun exemplu de cât de util poate fi,

dar și cât de dificil a fost revoluția din Egipt din 2011.

Nefiind vorbitor de limbă arabă

şi privind din exterior, din Dublin,

listele de pe Twitter, provenite din surse importante,

de la oameni care puteau fi consideraţi credibili, erau foarte importante.

Dar cum construiești o listă ca aceea de la zero ?

Poate fi dificil, dar trebuie să știi ce cauţi.

Această schemă a fost făcută de un profesor italian,

André Pannison,

care a dus conversația de pe Twitter în Piața Tahrir

în ziua în care Hosni Mubarak avea să demisioneze.

Punctele pe care le vedeți sunt răspunsuri; când cineva

răspunde unui mesaj, se creează o conexiune între două puncte

și, cu cât un mesaj are mai multe răspunsuri,

cu atât mai accentuate sunt nodurile şi mai multe legături se crează.

E un mod uimitor de a vizualiza conversația

dar, şi mai mult, oferă indicii cu privire la persoanele care contează

și merită investigate.

Pe măsură ce conversația evolua și devenea

mai intensă, rezulta un indicator

imens şi ritmic al conversației.

Puteai să identifici însă nodurile și să hotărăşti:

„Bun, trebuie să-i investighez pe acești oameni.

Ei sunt cei care, evident, ştiu ce spun.

Să vedem cine sunt."

În această mare de informații,

internetul în timp real devine extrem de interesant pentru un jurnalist,

pentru că avem mai multe mijloace ca oricând

pentru a desfăşura acest gen de investigație.

Și când începi să sapi printre surse, poți ajunge

mai departe decât ai fi putut vreodată.

Uneori te loveşti de indicii

atât de convingătoare, încât arzi de nerăbdare să le folosești,

dar nu ești 100% sigur că o poți face,

deoarece nu știi dacă sursa e credibilă.

Nu știi dacă e înşelătorie sau repostare,

aşa că trebuie să investighezi.

Acest film,

l-am descoperit acum câteva săptămâni.

Video: Vântul se intensifică rapid.

(Sunet de ploaie și vânt)

(Explozie) La naiba !

Markham Nolan: Acum, dacă ești producător de știri,

vrei să difuzezi acest film, pentru că, evident, e aur curat.

E o reacție fantastică

a unei persoane care a captat imaginile în propria curte.

Dar cum afli dacă e ceva veritabil sau e un fals,

sau poate un film mai vechi repostat ?

Ne-am apucat de lucru pe acest video

şi singurul lucru pe care-l puteam investiga era numele de utilizator YouTube.

Exista un singur video postat de pe acel cont,

iar utilizatorul era Rita Krill.

Nu știam dacă Rita exista într-adevăr sau era un nume fals.

Dar am demarat căutările, folosind instrumente gratuite de pe Internet.

Primul se numea Spokeo şi ne-a permis s-o căutăm pe Rita Krill.

Am căutat peste tot în SUA şi am găsit acest nume în New York,

Pennsylvania, Nevada și Florida.

Am apelat aşadar la un al doilea instrument gratuit,

Wolfram Alpha, unde am verificat starea meteo

din ziua în care filmul a fost încărcat pe site.

Verificând starea vremii în toate acele orașe,

am descoperit că în ziua respectivă fuseseră furtuni și ploi în Florida.

Am căutat astfel numele în Pagini Albe,

în cartea de telefoane,

am verificat nişte adrese,

ceea ce ne-a dus la Google Maps, unde am găsit o casă.

Era una cu o piscină foarte asemănătoare

cu cea a Ritei. Așa că am analizat din nou filmul,

căutând indicii de asemănare între cele două.

În film se vede acea umbrelă mare,

salteaua albă din piscină,

rotunjimile neobișnuite din colţurile piscinei,

și doi copaci în fundal.

Am accesat din nou Google Maps şi ne-am uitat puțin mai atent

și, bineînțeles, se observa salteaua albă,

cei doi copaci

şi umbrela, strânsă în această poză.

Poate deruta. Iată şi marginile rotunjite ale piscinei.

Aşadar, am reuşit s-o sunăm pe Rita,

să ne asigurăm de veridicitatea filmului şi apoi clienţii noştri

au fost încântaţi să-l poată difuza fără griji.

Uneori însă, căutarea adevărului

e puţin mai complicată şi are consecinţe mai însemnate.

Syria a fost foarte interesantă, pentru că, bineînţeles,

majoritatea timpului ţi-l petreci cercetând informaţii

care pot constitui dovezi de crimă şi aici intervine YouTube,

sursa cea mai importantă

de informare privind ceea ce se petrece în lume.

Acest material, din care o să vă arăt doar o parte,

deoarece e destul de înfiorător,

este din Hama.

Video: (Ţipete)

Ceea ce arată filmul, în întregimea sa,

sunt două corpuri însângerate scoase dintr-o camionetă

şi aruncate peste pod.

Conform declaraţiilor, nişte membri ai Frăţiei Musulmane

aruncau de pe pod corpul unui ofiţer din armata siriană,

înjurând şi folosind un limbaj blasfemator.

Părerile au fost împărţite cu privire la cine erau aceştia

şi dacă erau sau nu ceea ce arăta materialul.

Am vorbit, aşadar, cu nişte informatori din Hama,

cu care am mai comunicat pe Twitter şi i-am întrebat despre acest incident.

Podul era esenţial pentru că era o componentă ce putea fi identificată.

Trei surse diferite şi-au exprimat păreri diferite cu privire la acest pod.

Unul a spus că podul nu există,

altul că există, dar nu e în Hama, ci altundeva,

iar al treilea a spus: „Cred că podul există,

dar barajul din amonte a fost închis,

iar râul ar fi trebuit să fi secat, aşa încât, ceva nu se leagă."

Acesta a fost singurul care ne-a oferit o cale de pornire.

Am vizionat materialul pentru alte indicii.

Am văzut balustrada, de care ne puteam folosi,

umbrele orientate spre sud,

ceea ce însemna că podul traversa râul de la est la vest;

avea bordura în alb-negru.

Uitându-ne la rău, am observat o piatră de beton pe partea de vest

şi o pată de sânge.

În râu e sânge, aşadar, râul curge

de la sud spre nord. Aşa reiese.

La uşoară depărtare de pod

se vede turba, pe partea stângă a aluviunilor

şi râul se îngustează.

Aşa că, am luat Google Maps

şi am început să analizăm fiecare pod.

Ne ducem la barajul de care am vorbit mai devreme

şi urmărim şoseaua, oprindu-ne de fiecare dată când traversează râul,

eliminând podurile care nu se potrivesc descrierii.

Căutam un pod pe direcţia est-vest

şi ajungem la Hama. Străbatem toată distanta de la baraj

la Hama fără să găsim vreun pod.

Înaintăm; trecem pe vedere din satelit

şi găsim un alt pod, unde începe să se contureze totul.

Podul pare să traverseze râul est-vest,

aşa că ar putea fi podul nostru. Mărim imaginea

şi observăm că prezintă o mediană, deci e un pod cu dublu sens.

Are şi bordura alb-negru.

Insistând găsim poze încărcate de cineva

în completarea harții, ceea ce e de mare ajutor.

Deschidem pozele şi acestea ne arată

şi mai multe detalii care se potrivesc.

Întâi şi întâi vedem bordura alb-negru,

pe care am mai văzut-o;

vedem balustrada

peste care tipii au aruncat cadavrul

şi continuăm căutarea până avem certitudinea că e podul în cauză.

Ce reiese din toate astea ? Ne întoarcem la cei trei informatori

şi recapitulăm ce au spus:

unul a spus că podul nu există,

altul că nu e în Hama

şi singurul care a spus:„Da, podul există, dar nu sunt sigur de nivelul apei."

Al treilea pare, dintr-o dată, cel mai de încredere

şi am aflat asta utilizând internetul

într-un birou din Dublin,

în 20 de minute.

Asta e partea frumoasă: deşi internetul

constituie o mare de informaţii,

extrem de greu de filtrat şi devine din ce în ce mai greu,

dacă ştii să-l foloseşti, poţi găsi informaţii incredibile.

Din câteva indicii aş putea, probabil, să aflu

o grămadă de lucruri pe care nu aţi vrea să le ştiu despre cei mai mulţi dintre voi.

Aşadar, într-un moment în care

informaţia abundă ca niciodată până acum

şi e greu să alegi, avem şi mijloace pe măsură.

Internetul ne oferă instrumente care ne permit

şi ne ajută să efectuăm acest gen de investigaţii.

Avem sisteme de operare mai inteligente ca niciodată

şi calculatoare mai rapide ca oricând.

Dar aceste sisteme sunt doar nişte reguli binare,

care rezultă în da sau nu, alb sau negru,

iar adevărul nu este niciodată binar. El e o valoare

emoţională, fluidă şi, mai presus de orice, umană.

Indiferent cât de repede ne mişcăm pe computer

sau cât de multă informaţie avem,

partea umană din procesul de căutare a adevărului nu poate fi înlăturată niciodată,

deoarece e o trăsătură unic umană.

Mulțumesc foarte mult. (Aplauze)