De ce fetele negre sunt mai predispuse pedepselor școlare și cum putem schimba asta

Peste tot în lume, fetele negre sunt împinse în afara sistemului școlar din cauza diferitelor politici create pentru a le supune pedepselor, susține autoarea și experta în justiție socială, Monique W. Morris. Rezultatul: nenumărate fete sunt aruncate în brațele unui viitor incert, cu oportunități limitate. Cum putem pune capăt acestei crize? În această discuție impresionantă, Morris dezvăluie cauzele „expulzării” și ne arată ce putem face pentru a transforma școlile în spații unde fetele negre să se vindece și să reușească.

Când eram în clasa a șasea,
am intrat într-o bătaie la școală.

Nu era prima dată când mă luam la bătaie,

dar era prima dată
când se întâmpla la școală.

Era vorba de un băiat
cu un cap mai înalt decât mine,

care avea mai multă forță decât mine,

și care mă șicana de câteva săptămâni.

Într-o zi, la sport, m-a călcat pe picior
și nu a vrut să-și ceară scuze.

Așa că, furioasă, l-am înșfăcat
și l-am izbit de pământ.

Făcusem cursuri de judo înainte.

(Râsete)

Bătaia noastră a durat
mai puțin de două minute,

dar a fost reflecția perfectă a uraganului

care se năștea în interiorul meu,

ca tânără supraviețuitoare
a agresiunii sexuale,

și ca tânără ce se lupta cu abandonul,

expusă la violență de-a lungul vieții.

Îl băteam pe el,

dar îi băteam și pe bărbații
și pe băieții care mi-au agresat corpul

și cultura care îmi spunea
că nu trebuie să vorbesc despre asta.

Un profesor a întrerupt bătaia,

iar directoarea m-a chemat în birou.

Nu m-a întrebat:
„Monique, ce-i în neregulă cu tine?”

M-a lăsat un moment să-mi reiau suflul

și apoi m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat?”

Dascălii care lucrau cu mine
s-au purtat cu empatie.

Mă cunoșteau.

Știau că îmi plăcea să citesc, să desenez,

știau că îl adoram pe Prince.

Și au folosit această informație
să mă ajute să înțeleg

de ce acțiunile mele
și ale colegilor mei erau nocive

pentru comunitatea pe care ei o conduceau.

Nu m-au suspendat,

nu au sunat poliția.

Bătaia nu m-a împiedicat
să merg la școală a doua zi.

Nu m-a împiedicat să-mi termin studiile,
nu m-a împiedicat să predau.

Dar din păcate, asta nu-i o poveste
împărtășită de multe fete negre

din SUA și din lumea întreagă.

Trecem printr-o criză în care fetele negre

sunt forțate cu precădere
să abandoneze școala,

nu pentru că reprezintă un pericol iminent
față de siguranța școlii,

ci pentru că adesea școala

reprezintă un loc pentru pedepse
și marginalizare.

E ceva ce aud de la fetele negre
din toată țara.

Dar nu e de nedepășit.

Putem schimba scenariul.

Să începem cu câteva date.

Conform analizei făcute de Institutul
Național al Justiției pentru Femeile Negre

a datelor despre drepturile civile,

colectate de Departamentul de Educație
din SUA,

fetele negre sunt singurul grup
suprareprezentat de fete

din întregul spectru
de discipline din școli.

Asta nu înseamnă că alte fete nu suferă
exmatriculări disciplinare,

nu înseamnă că alte fete
nu sunt suprareprezentate

în alte părți ale acestui spectru.

Dar fetele negre
sunt singurul grup de fete

suprareprezentate în întregul spectru.

Fetele negre sunt de șapte ori
mai predispuse decât fetele albe

la una sau mai multe suspendări

și de aproape trei ori mai predispuse
față de fetele albe și latino-americane

să fie trimise la Curtea juvenilă.

Un studiu recent condus de Georgetown
Center on Poverty and Inequality

explică parțial
de ce are loc această inegalitate

când confirmă că fetele negre trec

printr-o anumită comprimare a vârstei,

fiind privite ca fiind „mai adulte”
decât colegele lor albe.

Printre altele, studiul scoate la iveală

că oamenii percep fetele negre
ca având nevoie de mai puțină protecție,

de mai puțină grijă,
ca știind mai multe despre sex,

și ca fiind mai independente
decât fetele albe.

Studiul mai demonstrează

că această diferență de percepție
începe când tinerele au abia cinci ani,

iar această disparitate perceptuală
crește cu timpul

și atinge punctul maxim
când fetele au între 10 și 14 ani.

Acest lucru nu-i lipsit de consecințe.

A considera că o fată este mai în vârstă
poate conduce la un comportament mai dur,

la cenzură după comiterea unei greșeli

și la învinuire
atunci când ea este cea rănită.

Poate determina o fată
să creadă că-i ceva în neregulă cu ea,

și nu cu condițiile în care se găsește.

Fetele negre sunt adesea văzute
ca prea gălăgioase, prea agresive,

prea furioase, prea vizibile.

Calități adesea judecate
în raport cu celelalte fete,

care nu iau în calcul
ce se petrece în viața fetei respective

și care sunt normele ei culturale.

Și nu se întâmplă doar în SUA.

În Africa de Sud

fetele negre de la Pretoria
Girls High School

au fost descurajate să-și poarte
părul la școală în forma naturală,

fără o procesare chimică.

Ce au făcut aceste fete?

Au protestat.

Și a fost frumos să vezi
că o mare pare din comunitatea globală

le susținea pe aceste fete
în lupta pentru drepturile lor.

Dar unii le-au văzut problematice

în mare parte pentru că au îndrăznit
să pună întrebarea:

„Unde putem fi negre dacă nu în Africa?”

(Râsete)

(Aplauze)

Este o întrebare bună.

În toată lumea,

fetele negre se confruntă
cu această întrebare.

Și în toată lumea,

fetele negre luptă pentru a fi văzute,
pentru a fi libere

și se zbat pentru a fi incluse

în promisiunea oferită
de un spațiu sigur al învățământului.

În SUA, abia trecute de vârsta copilăriei,

fetele sunt arestate în sala de clasă
pentru un acces de furie.

Fetele de gimnaziu sunt excluse din școli

din cauza felului natural
în care-și poartă părul

sau a modului în care
hainele li se așează pe corp.

Fetele de liceu au de-a face cu violența

din partea ofițerilor
de poliție din școli.

Unde pot fetele negre fi negre
fără mustrări și pedepse?

Și nu sunt doar aceste incidente.

În meseria mea de cercetător și profesor,

am avut ocazia
de a lucra cu fete ca Stacy,

o fată pe care am descris-o
în cartea mea „Pushout”,

care întâmpină probleme legate
de implicarea ei în acte de violență.

Ignoră studiile neuroștiințifice
și structurale

pe care știința le oferă

despre cum experiențele ostile
din copilăria ei

influențează implicarea
în acte de violență

și se autodescrie direct
drept „un copil problemă”,

pentru că acesta e limbajul
pe care îl folosesc profesorii

ce o suspendă în mod frecvent.

Dar aici e toată treaba.

Deconectarea și internalizarea suferinței
devin mai puternice în izolare.

Atunci când fetele dau de probleme
nu ar trebui să le dăm la o parte,

ci să le apropiem mai mult.

Educația e un factor critic al protecției

împotriva contactului
cu sistemul de justiție penală.

Ar trebui să creăm politici și practici

care mențin contactul fetelor cu studiul,

nu care le îndepărtează.

E unul dintre motivele pentru care cred
că educația e o muncă pentru libertate.

Când fetele se simt sigure, pot învăța.

Când nu se simt sigure, se bat,

protestează, se ceartă, fug, se blochează.

Creierul uman ne protejează
când ne simțim amenințați.

Atâta timp cât școala
se resimte ca o amenințare

sau o parte din mozaicul durerii
din viața unei fete,

ea va tinde să reziste.

Dar când școlile devin
locuri pentru vindecare,

pot deveni și locuri pentru învățare.

Așadar, ce înseamnă ca o școală
să devină loc pentru vindecare?

În primul rând,
trebuie să întrerupem imediat

practicile care vizează fetele negre
pentru părul sau îmbrăcămintea lor.

(Aplauze)

Să ne concentrăm
pe cum și pe ce învață o fată,

și nu pe supravegherea corpului ei
în moduri care înlesnesc cultura violului

sau pedepsesc copiii pentru condițiile
în care au crescut.

Părinții și comunitatea de adulți
pot da o mână de ajutor aici.

Pot începe o discuție cu școala,

încurajând-o să-și revizuiască
codul vestimentar

și alte politici de comportament,
ca un proiect colaborativ

cu părinți și elevi,

anume pentru a evita
prejudecățile și discriminarea.

Rețineți, totuși:

unele dintre practicile
care rănesc cel mai mult sunt nescrise.

Așa că trebuie să săpăm în profunzime
pentru a descoperi prejudecățile

care dictează cum, când și unde vedem
fetele negre pentru ceea ce sunt

sau pentru ce ni s-a spus că sunt.

Faceți voluntariat într-o școală

și stabiliți discuții de grup
competente la nivel cultural și de gen

cu fete negre, latino-americane
sau autohtone

și cu alți elevi care trec
prin marginalizare în școli

pentru a le oferi un spațiu sigur

de a-și procesa identitățile
și experiențele în școli.

Iar dacă școlile vor deveni
locuri pentru vindecare

trebuie să reducem ofițerii de poliție

și să creștem
numărul consilierilor în școli.

(Aplauze)

Educația este o muncă pentru libertate.

Și oricare ar fi punctul de intrare,

toți trebuie să fim luptători
pentru libertate.

Vestea bună este că există școli

care lucrează în mod activ pentru a deveni

locuri în care fetele
se simt sacre și iubite.

Liceul de fete Columbus City din Ohio
este un astfel de exemplu.

A devenit un exemplu
când directorul a declarat

că nu vor mai pedepsi fetele
pentru „o atitudine greșită”.

În afară de a dezvolta...

Pe scurt, ce au făcut
a fost să dezvolte un spectru solid

de alternative la suspendări,
exmatriculări și arestări.

În afară de stabilirea
unui program de justiție restaurativă,

au îmbunătățit relațiile
dintre elevi și profesori,

asigurându-se că fiecare elevă
are cel puțin un adult

căruia i se poate adresa
într-un moment de criză.

Au construit spații pe holuri și în clase
pentru ca fetele să se poate reuni

dacă au nevoie de un minut de pauză.

Au înființat un program de consiliere
care le dă ocazia

să înceapă fiecare zi
cultivând încrederea de sine,

abilitățile de comunicare
și stabilirea obiectivelor.

La această școală,

încearcă să răspundă experiențelor ostile
din copilăria unei fete,

nu să le ignore.

Le apropie, nu le dau la o parte.

Iar consecința este că absențele
și rata de suspendare au scăzut,

iar fetele ajung la școală
tot mai pregătite să învețe

pentru că știu că profesorilor
le pasă de ele.

Asta contează.

Școlile care includ artele și sportul
în planul de învățământ

sau care creează programe de transformare

precum justiție restaurativă,
mindfulness și meditație,

oferă o oportunitate fetelor
de a-și repara relațiile cu ceilalți,

dar și cu ele însele.

Pentru a răspunde
traumei istorice și complexe

pe care o trăiesc elevii noștri

trebuie ca toți cei care credem
în promisiunea copiilor și adolescenților

să construim relații, materiale de studiu,

resurse umane, financiare
și alte instrumente

care oferă copiilor oportunitatea
de a se vindeca pentru a putea învăța.

Școlile noastre ar trebui să fie locuri
unde îngrijim cele mai vulnerabile fete,

ceea ce e esențial în crearea
unei culturi școlare pozitive.

Capacitatea noastră de a le vedea
potențialul trebuie să fie puternică,

chiar și atunci când se află
în mijlocul sărăciei și adicției;

după ce a fost victima traficului sexual

sau a supraviețuit
altor forme de violență;

când este cea mai gălăgioasă

sau cea mai tăcută.

Ar trebui să le putem sprijini intelectul

și bunăstarea socio-emoțională,

indiferent dacă pantalonii îi ajung
până la genunchi, coapse sau mai sus.

Poate părea o treabă dificilă într-o lume

atât de înrădăcinată
într-o politică a fricii

să ne imaginăm școlile ca locuri
unde fetele se vindecă și prosperă,

dar este nevoie de îndrăzneală
pentru a face din asta o intenție.

Dacă ne angajăm acestei noțiuni
de educație ca muncă pentru libertate,

putem schimba condițiile de educație,

așa încât nicio fată,
nici chiar cea mai vulnerabilă

să nu mai fie dată afară din școli.

Iar de aici, toți am avea de câștigat.

Mulțumesc!

(Aplauze)