Mincinoși sinceri: Cortney Warren -The Psychology of Self-Deception at TEDxUNLV

Oferind conținut, resurse și conexiuni, Dr. Courtney Warren își etalează scopul de a susține pe oricine care-i suficient de curajos să trăiască o viață conștientă. Când suntem sinceri cu noi înșine avem șansa să ne putem schimba.

Oamenii sunt maeștri ai autoamăgirii.

Ne păcălim pe noi înșine
să credem lucruri false

și refuzăm să credem lucrurile adevărate.

Eram la masterat

când am început să studiez
subiectul autoamăgirii.

Mi-a schimbat complet viața.

O vedeam peste tot,

la toată lumea.

Ne mințim pe noi înșine
despre cele mai mici detalii,

de pildă cât am mâncat azi

și de ce nu ne-am trecut
înălțimea și greutatea reale

în permisul de conducere.

(Râsete)

Mințim pentru a ne arăta aspirațiile:

„Voi bea numai un pahar de vin
astă-seară”,

când știu că beau cel puțin trei.
(Râsete)

Mințim pentru a menține
idealurile sociale:

„N-am gânduri legate de sex
cu nimeni în afară de soția mea”,

fiindcă adevărul n-ar fi acceptabil.

Mințim despre cele mai importante decizii
din viață:

de ce ne-am căsătorit cu cineva anume
sau am ales o anumită carieră.

Din nefericire pentru romantici,

dragostea e rar singura motivație
a acestor alegeri.

Nicăieri n-a fost mai clară autoamăgirea
ca în relațiile mele romantice.

Eram îngrozită să nu fiu părăsită.

Teama de abandon
m-a făcut să mă comport în moduri

pe care mi-e încă greu să le accept:

așteptam cu îngrijorare un telefon,

mă duceam să văd dacă el e acolo
unde spusese că va fi,

îl tot întrebam: „Mă iubești ?”

Pe vremea aceea nu v-aș fi putut spune
nimic din toate astea,

fiindcă n-aș fi putut să le recunosc
față de mine însămi.

În esență, ne mințim pe noi înșine

fiindcă n-avem suficientă forță psihică
să recunoaștem adevărul

și să facem față consecințelor
care vor rezulta.

Acestea fiind spuse,
înțelegerea autoamăgirii

e cea mai eficientă cale
de a avea o viață împlinită.

Când acceptăm cine suntem cu adevărat,

avem șansa de a ne schimba.

E greu să te uiți la poza asta
și să gândești:

„Mincinoșii !”.

(Râsete)

Însă tendințele spre autoamăgire
acum încep.

De la o vârstă foarte fragedă,
începem să observăm

și să tragem concluzii despre noi
și despre mediul în care trăim.

Corecte sau greșite, concluziile trase
ne-au influențat identitatea.

Ca adulți, căutăm să mințim mai ales

despre felul în care realitățile
psihic dureroase trăite în copilărie

ne-au influențat identitatea din prezent.

Poate ai fost crescut de un singur părinte

și ai fost neglijat de tată.

Ai învățat că ceva nu e în regulă cu tine:

nu erai suficient de inteligent,
de atractiv, de atletic...

Ai tras concluzia că,
pentru a face oamenii să te iubească,

trebuie să fii perfect.

Ca adult,

când cineva îți observă defectele,

simți o anxietate puternică,
dar negi de unde provine.

Poate te-ai simțit urât în copilărie
fiindcă se râdea de înfățișarea ta.

Ai învățat să mănânci
ca reacție la suferința emoțională.

Ca adult, te lupți să-ți menții
o greutate stabilă,

fiindcă motivul pentru care mănânci
n-are legătură cu foamea.

Poate ți-ai văzut părinții certându-se.

Ai învățat să eviți conflictele.

Acum ți-e greu până și să recunoști
că ai emoții negative.

Deși fiecare dintre cunoștințele specifice
dobândite în copilărie este unică,

ceea ce am învățat e ilustrat de minciunile
pe care ni le spunem ca adulți.

Teoriile psihologice despre natura umană
ne pot ajuta să înțelegem autoamăgirea.

Sigmund Freud a descris primul minciuna
prin mecanismele de apărare a egoului,

strategii psihologice de protejare a egoului,

miezul sinelui,

de informații care ne-ar răni.

Negarea:

refuzul de a crede că ceva e adevărat,

chiar dacă e.

„N-am probleme cu alcoolul”,

chiar dacă beau zilnic.

„Nu sunt gelos”,

chiar dacă, pe ascuns,
verific e-mailul partenerului.

Raționalizarea:

inventarea unui motiv de scuză.

„N-aș fi țipat la tine,
dacă nu m-ai fi tratat așa nedrept”,

justificându-mi astfel ieșirea.

„Știu că fumatul nu e bun pentru sănătate,”

„dar mă ajută să mă relaxez”,

justificând astfel faptul că fumez.

Proiecția:

atribuirea unui aspect nedorit
al propriei persoane altcuiva.

„Nu sunt așa ! Tu ești așa !”

Când te întâlnești cu cineva
față de care ți-ai pierdut interesul,

spui lucruri de genul:

„Nu ești pregătit pentru relație”,

când, de fapt,
tu nu ești pregătit pentru relație

și nici nu vei fi vreodată !

Deschizătorii de drumuri
din domeniul cognitiv-comportamental

descriu felul în care gândurile ne înșală

prin distorsiuni cognitive,
moduri iraționale de a gândi.

Gândirea polarizată:
gândirea în termeni extremi.

„Ori nu mănânc niciun fursec,
ori mănânc toată cutia,

fiindcă dacă mănânc unul,

deja mi-am stricat dieta, deci
aș putea foarte bine să continui să mănânc.”

Judecata afectivă:

a crede că sentimentele noastre
reflectă cu precizie realitatea.

„Sufăr, deci sigur mi-ai făcut ceva rău.”

„Mă simt ca un prost, deci sunt prost.”

Suprageneralizarea:

interpretarea unui singur eveniment negativ
drept un șir nesfârșit de înfrângeri.

După ce treci printr-o despărțire urâtă,
te gândești:

„Voi fi mereu singur”.

După ce ți se refuză promovarea la serviciu,
te gândești:

„Nu voi avea niciodată succes în carieră”.

Dintr-o perspectivă existențială,

ne amăgim singuri
pentru a evita certitudinile vieții,

realitățile fundamentale ale condiției umane,
cu care trebuie să ne confruntăm.

Moartea... Toți vom muri.

Suprema singurătate...

Ne-am născut ca indivizi unici,
adăpostiți în trupuri solitare.

Lipsa de sens...

Viața e prin natura sa lipsită de sens,
dacă nu îi dăm noi unul.

Și libertatea...

Suntem răspunzători pentru noi înșine,
fiindcă avem libertatea de a alege.

Pentru a nu ne confrunta cu aceste realități,
adesea ne mințim singuri:

„Sunt așa din cauza educației”,

amânând astfel responsabilitatea alegerilor.

„Mie nu mi s-ar întâmpla niciodată
lucrurile urâte de la știri,”

„fiindcă sunt cumva special
și, în mod ciudat, ferit de rău.”

„Nu-mi voi scrie testamentul.
Sunt tânăr, n-o să mor oricum”,

negându-mi astfel caracterul muritor.

Specialiștii în psihologia
multiculturală și feministă

descriu felul în care ne influențează
interiorizarea normelor culturale.

În acest caz, ne amăgim crezând

ceea ce am fost condiționați cultural
să credem că e adevărat,

în loc să decidem ce credem, de fapt,
că e adevărat.

Faceți compromisuri
pentru a respecta normele culturale ?

Credeți că trebuie să arătați
într-un anumit fel,

să aveți o anumită greutate,

să aveți un anumit venit,

să vă căsătoriți, să faceți copii,
să fiți credincioși

fiindcă așa trebuie

sau fiindcă credeți că așa e bine
pentru dumneavoastră ?

Toate aceste teorii despre natura umană
ne ajută să înțelegem

cum ne amăgim singuri zi de zi.

De ce v-ar păsa ?

Autoamăgirea duce la suferință
și regrete enorme.

Pentru a evita să fim sinceri,

facem adesea alegeri
cu consecințe dăunătoare

asupra noastră și a altora.

Putem consuma droguri, alcool,

putem mânca, cumpăra în exces,
paria, fura, minți sau părăsi oamenii

sau putem transmite celor dragi
bagajul nostru emoțional.

Sau putem decide să nu ne schimbăm

chiar și atunci când suntem nefericiți

sau facem mult rău celor din jur.

Să privești înapoi cu regret
e incredibil de dureros,

fiindcă nu-ți poți schimba
opțiunile din trecut.

Așa cum am spus mai devreme,

am avut multe probleme
în relațiile romantice.

Știam că nu mă simt în siguranță,

dar credeam că e vina prietenului meu.

„Dacă m-ar suna mai des,
dacă mi-ar spune mai des că mă iubește,

atunci m-aș simți în siguranță.”

Adevărul era

că nu putea face nimic
pentru a mă simți în siguranță,

fiindcă sentimentele mele
n-aveau legătură cu el.

Nu mă simțeam în siguranță
pentru că am învățat de copil

că oamenii mă vor părăsi întotdeauna,

și mi-am trăit viața făcând alegeri
concordante cu această convingere.

Când nu ne asumăm întreaga responsabilitate
față de propria identitate,

ne rănim pe noi înșine
și pe toți cei din jur.

Ce e de făcut ?

Cum începem să abordăm minciunile
pe care ni le spunem ?

Cum începem să devenim
niște mincinoși mai sinceri ?

Primul pas e cunoașterea de sine.

Devenim observatori ai propriei persoane.

Când aveți o reacție emoțională puternică
față de ceva,

opriți-vă !

Când ce spuneți nu se potrivește
cu ce faceți,

opriți-vă !

Când aveți gânduri iraționale,

opriți-vă !

Întrebați-vă:

„Ce spune asta despre mine ?”

În mod similar,
majoritatea irosim foarte multă energie

încercând să uităm pe cineva
sau ceva ce ni s-a întâmplat.

Și, în general, nu analizăm propria contribuție
la conflictele din viața noastră.

Când sunteți nehotărâți
în legătură cu ceva sau cineva,

opriți-vă !

Întrebați-vă:

„Ce spune despre mine reacția mea
față de această situație ?”

Pe măsură ce devenim mai sinceri
și mai conștienți,

devenim și mai responsabili
față de alegerile noastre.

Dacă acceptăm că suntem nesiguri de ceva,

și toți suntem așa,

trebuie să facem față unei alegeri:

ori ne străduim să ne depășim
nesiguranța, ori nu.

Indiferent ce decidem,

acum suntem mai responsabili
față de consecințele nesiguranței noastre,

fiindcă avem mai multă experiență.

Să nu te schimbi când te confrunți
cu adevărul e o opțiune.

Deși nu putem controla
multe situații întâlnite în viață,

suntem responsabili
pentru reacțiile noastre față de toate acestea.

Astfel, una dintre cele mai bune căi

de a face față autoamăgirii

e psihoterapia.

E, probabil, singura relație

din întreaga dumneavoastră viață

care există numai în folosul dumneavoastră.

Totuși terapia poartă un mare stigmat.

Oamenii spun adesea lucruri de genul:

„N-am nevoie de terapie.

E doar pentru oamenii nebuni sau slabi,
care nu se pot ajuta singuri”.

Adevărul e că ai nevoie
de un curaj extraordinar

pentru a fi complet vulnerabil
în fața altei ființe umane.

Terapia e cu adevărat un dar,
dacă ești suficient de curajos să-l accepți.

Înfruntarea autoamăgirii
e o călătorie de-o viață.

Ne schimbăm
și lumea ne oferă noi șanse

de a ne înțelege pe noi înșine.

Întotdeauna mai e ceva de învățat.

Eram pe drumul cel bun
către o carieră universitară de succes.

Am primit titularizarea aici, la UNLV,
acum doi ani.

Peste circa șase săptămâni
voi fi șomeră...

...fiindcă mi-am dat demisia.

Să obții titularizarea
și apoi să-ți dai demisia

e ultimul lucru la care te-ai aștepta
de la un membru al facultății.

Mai ales de la mine.
Ador psihologia !

Ador să predau. Ador cercetarea.
Ador catedra din care fac parte.

Am trăit o experiență extraordinară
la UNLV.

Dar adevărul e că mediul academic
nu mă mai pasionează.

S-o recunosc față de mine însămi
a fost brutal de dureros !

Fiindcă a trebuit să-mi înfrunt
tendința spre autoamăgire și nesiguranța.

„Dacă dezamăgesc pe cineva ?”

„Ce va spune familia mea ?”

„Ce mă fac ?
Dacă nu mă pot întreține singură ?”

„Cine sunt dacă nu sunt profesoară ?”

„Dacă mi se schimbă întreaga viață ?”

„Dacă nu mi se schimbă deloc viața ?”

Dacă aș fi ales să rămân
în mediul academic,

aș fi plătit un preț psihic uriaș.

Ar fi trebuit să recunosc
că nu sunt suficient de puternică

să fac alte alegeri
când sunt pusă față în față cu adevărul.

Fiți niște mincinoși mai sinceri !

Alegeți să fiți mai sinceri
în privința minciunilor pe care vi le spuneți.

Folosiți adevărul
pentru a duce o viață împlinită,

fiindcă n-aveți decât una.

(Aplauze)