Să fim sinceri despre problemele noastre financiare

Lupta bugetară și financiară e un lucru comun, dar a vorbi sincer și în mod public despre ea nu este tot așa. De ce ascundem problemele noastre legate de bani? În acest discurs profund și personal, autorul Tammy Lally ne încurajează să ne eliberăm de „jena monetară" și ne arată cum să oprim echivalarea conturilor noastre bancare cu valoarea noastră proprie.

A trebuit vreodată să încălcați
regulile din familie?

Astăzi, le încalc pe ale mele,

cu privire la bani, secrete și rușine.

În 2006, fratele meu Keith
m-a sunat când a împlinit 40 de ani.

„Tam, sunt într-o situație dificilă.

Nu te-aș ruga dacă n-ar fi necesar.

Pot să împrumut 7.500 de dolari?"

Nu era prima dată
când avea nevoie de bani rapid,

dar de data asta, vocea lui m-a speriat.

Nu l-am auzit niciodată
așa de abătut și rușinat,

și tocmai împlinise 40 de ani.

După câteva întrebări elementare
pe care le-am pune cu toții,

am fost de acord să-i împrumut banii,
dar cu o condiție:

fiind expertul financiar al familiei,

am vrut să mă întâlnesc
cu el și cu soția sa

să văd despre ce era vorba.

După câteva săptămâni,
ne-am întâlnit la Starbucks-ul local

și eu am început imediat
cu dura conversație bugetară.

„Ar trebui să vindeți casa,
să reduceți totul la cât vă permiteți,

vindeți jucăriile.

Și Starbucks?

Renunțați la cafeaua zilnică
de cinci dolari."

Știți, toate capcanele în care intrăm
ca să păstrăm aparențele.

Repede, fratele meu și soția sa
au intrat într-un joc de învinovățire,

și a devenit urât.

Am oscilat între terapeut
și soră enervată.

Am vrut ca ei să fie mai bine de atât.

„Haideți. Gata cu prostia.

Sunteți părinți.

Fiți maturi și prindeți curaj."

După ce am plecat, am sunat-o pe mama,

dar Keith deja o sunase

și îi spusese că nu l-am ajutat.

De fapt, era jignit și se simțea atacat.

Avea dreptate. L-am umilit
cu conversația mea bugetară.

Trecuseră două luni
când am primit un telefon.

„Tam? Am vești proaste.

Keith s-a sinucis aseară."

Peste câteva zile, m-am dus la el acasă
să caut răspunsuri,

în „biroul" lui - garajul.

Acolo, am găsit o grămadă de facturi
depășite ca termen

și un aviz de executare silită ce i-a fost
înmânat în ziua în care a murit.

Fratele meu i-a lăsat în urmă
pe frumoasa-i fiică de 10 ani,

genialul fiu de 18 de ani, cu câteva
săptămâni înainte de absolvirea liceului,

și pe cea care-i era soție de 20 de ani.

Cum s-a întâmplat așa ceva?

Fratele meu a fost prins în ciclul rușinii
din familia noastră datorate banilor,

și nu era singur în asta.

Rata sinuciderilor la adulții
între 40 și 64 de ani

a crescut cu aproape 40% din 1999.

Pierderea locului de muncă,
falimentul și executarea silită

au fost prezente
în aproape 40% din decese,

cu bărbați caucazieni de vârstă mijlocie
constituind 7 sinucideri din 10.

Ceea ce am învățat

e că aceste comportamente
financiare autodistructive

nu sunt determinate
de gândirea noastră rațională și logică.

În schimb, ele sunt produsul sistemelor
subconștiente de credințe

cu rădăcini în copilăria noastră

și imprimate atât de adânc,

încât modelează felul în care ne raportăm
la bani toată viața noastră adultă,

și atât mulți dintre noi rămânem
cu convingerea că suntem leneși,

nebuni sau proști,
sau nepricepuți la bani.

Asta e ceea ce eu numesc rușine monetară.

Dr. Brené Brown,
o bine cunoscută cercetătoare a rușinii,

definește rușinea ca „senzația
sau experiența dureroasă și intensă

de a crede că suntem „defecți”,

și, prin urmare, nevrednici
de dragoste și apartenență."

Pe baza acestei definiții,
iată cum definesc eu rușinea monetară:

„senzația sau experiența
intensă și dureroasă

de a crede că suntem „defecți”,

așadar nevrednici
de dragoste și apartenență,

bazat pe soldul contului nostru bancar,

datoriile noastre, casele noastre,
mașinile noastre,

și denumirea funcției noastre."

Să vă dau câteva exemple.

Eu cred că toți avem o rușine monetară,

fie că facem 10.000 de dolari pe an,
fie că 10 milioane,

și asta pentru că le dăm banilor
toată puterea noastră.

Iată cum ar arăta
dacă cineva pe care îl iubești, sau tu,

ar putea avea rușinea monetară.

Se preface că e foarte important,
întotdeauna achită nota de plată,

salvează financiar familia și prietenii.

Este acoperit financiar,

dar trăiește într-o stare
de insuficiență cronică.

Conduce un Mercedes, dar în realitate
bugetul îi permite doar o Honda.

Și arată bine cu orice preț.

Știu că se poate scăpa
din strânsoarea rușinii monetare,

pentru că eu am făcut-o.

La puțin timp de la moartea fratelui meu,
a lovit recesiunea.

Mi-am pierdut afacerea
și mă confruntam cu falimentul.

În secret, eram îngrozită.

Am stat în casă un an,
crezând că am greșit cu ceva,

îmi spuneam: „Ce ai făcut?
Ce s-a întâmplat?"

Am rămas tăcută, deși tot timpul
ieșeam și zâmbeam.

Nimeni nu știa.

Asta este rușinea monetară.

A fost nevoie
să nu mă mai cramponez de ideea

că trebuie să cunosc toate răspunsurile.

Eram atoateștiutoarea familiei,

și a trebuit să renunț
la ideea că un plan financiar nou

era soluția.

Și așa ca în toate celelalte
din viața mea, pentru mine,

mi s-au trimis un om să mă ajute

și am acceptat ajutorul,

dar a trebuit să fac o introspecție majoră

despre istoria banilor familiei mele

și părerea mea despre bani.

Trebuie să începem conversația asta.

Banii nu mai pot să fie un subiect tabu.

Trebuie să fim cinstiți unul cu altul
că avem problemele financiare,

și, haideți să fim realiști, trebuie
să încetăm să ne amorțim durerea.

Pentru a descoperi părțile dureroase

în povestea ta financiară
și în istoria ta bănească,

nu poți fi amorțit.

Ca să fim liberi,
trebuie să ne eliberăm de trecut.

O putem face prin renunțare,

credință și iertare.

Datoria e manifestarea tangibilă
a stării de a nu ierta.

Dacă ai datorii, nu ți-ai iertat trecutul
în întregime,

deci este treaba noastră
să ne iertăm pe noi înșine și pe alții

ca să putem trăi liberi.

Altfel, istoria noastră
va continua să se repete.

Asta nu e o rezolvare rapidă,
și știu că toți vrem una,

dar este o trezire lentă.

Este un alt nivel de lucru.

Trebuie să ne ridicăm mai sus

să-l obținem.

Deci încercați asta: urmăriți-vă dolarii.

Banii vă vor arăta imediat ce prețuiți.

Unde se duc?

Și întrebați-vă:
într-adevăr prețuiesc lucrurile astea?

Și fiți curioși în ceea ce privește
ceea ce simțiți când cheltuiți.

Sunteți singuri?

Sunteți plictisiți?

Sau sunteți doar surescitați?

Dar trebuie să se întâmple
ceva mai profund.

Cum ai ajuns la toate credințele
astea despre bani în primul rând?

Eu numesc asta autobiografia monetară,

iar în calitate de consilier financiar,

acesta e primul pas
pe care-l fac cu clienții mei.

Gândește-te la prima ta amintire
din copilărie despre bani.

Cum te-ai simțit când ai primit banii?

Erai încântat, mândru sau confuz?

Și ce ai făcut cu banii aceia?

Ai fugit la magazinul de bomboane
sau ai fugit la bancă?

Și ce au spus părinții tăi despre bani

și ce i-ai văzut făcând cu ei?

Eu și fratele meu auzisem:

„Mai mulți bani o să ne facă fericiți."

În fiecare zi.

„Mai mulți bani o să ne facă fericiți."

Și am asimilat asta
în credința privind banii,

cum că valoarea noastră proprie este
egală cu valoarea noastră netă,

în timp ce o priveam pe mama trăind
într-o stare cronică de lipsuri.

Și își amorțea durerea
cu zahăr și mers la cumpărături.

Deci ce am făcut noi?

Keith a trăit viața mamei mele.

Câștiga puțin,
tânjea să fie salvat financiar

și își îneca durerea în alcool.

Eu am făcut contrariul.

Câștigam mult,

eram un salvator

și îmi amorțeam durerea
cu cărți self-help.

Dar ceea ce aveam noi în comun
era credința noastră privind banii.

Credeam amândoi
că soldul contului nostru bancar

era egal cu propria noastră valoare.

Privind în urma la întâlnirea
cu fratele meu la Starbucks...

el nu avea nevoie de un buget
și de judecata mea.

Avea nevoie să se rupă de suferința lui

și avea nevoie de compasiunea mea.

Keith n-a fost capabil
să fie cel care vorbește

și rupe ciclul de rușine monetară
din familia noastră,

așa că m-a lăsat pe mine să fac asta
și să împărtășesc moștenirea lui.

Schimbarea e dificilă,

dar în familia mea,
absența schimbării este fatală.

Așadar am făcut eu treaba,

și am trăit iertare adâncă, profundă,

și aflându-mă aici, astăzi,

trăiesc cu un scop,

servesc, și banii mă servesc pe mine.

Este nevoie doar de o persoană
în familia ta

să rupă ciclul de rușine monetară.

Vreau să fii tu acela.

Mulțumesc.

(Aplauze)