Evelyn Glennie ne invata cum sa ascultam

In aceasta demonstratie inaltatoare, percutionista surda Evelyn Glennie ne arata ca a asculta muzica inseamna mult mai mult decat a permite undelor sonore sa ne patrunda urechile.

Nu sunt sigura ca imi doresc sa vad

un premier la ora noua dimineata

In orice caz este minunat sa vad o sala atat de plina

si chiar trebuie sa ii multumesc lui Herbie Hancock

si colegilor sai pentru o prezentare minunata.

Unul din lucrurile interesante,

bineinteles, este combinatia intre instrumentul folosit cu mana goala

si tehnologie, si bineinteles ceea ce spunea despre a ne asculta semenii tineri.

Evident, slujba mea este strans legata de ascultare

si telul meu, realmente, este sa invat lumea sa asculte.

Acestea este singurul meu scop adevarat in viata.

Si pare simplu dar este, de fapt, o sarcina foarte, foarte mare.

Pentru ca privind o bucata muzicala -- de exemplu,

daca imi deschid micul meu rucsac de motocicleta -- avem, sa speram,

o partitura care este plina de mici puncte negre pe fiecare pagina.

Si o deschidem iar eu parcurg muzica scrisa.

Tehnic vorbind, eu chiar pot citi aceasta pagina.

Voi urma instructiunile, indiicatiile de tempo, dinamica.

Voi face intocmai cum mi se spune.

Asadar, pentru ca timpul este limitat,

va redau, sa zicem, primele doua randuri. Este foarte simplu.

Aceasta bucata nu are parti prea dificile.

Dar mi se spune aici ca aceasta bucata muzicala este foarte rapida.

Mi se indica unde anume pe toba sa bat.

Mi se indica ce parte a batului sa folosesc.

Si mi se indica dinamica.

Si mi se spune, de asemenea, ca premierul are cordarul lasat.

Cordar ridicat, cordar lasat.

Asadar, daca transpun aceasta bucata muzicala, avem urmatoarea idee.

Si asa mai departe. Cariera mea ar dura, probabil, vreo cinci ani.

Insa, ceea ce am de facut ca muzician este sa fac si tot ceea ce nu scrie pe partitura.

Tot ceea ce nu am avut vreme sa invat de la un profesor,

sau nici macar nu am avut vreme sa discut cu un profesor.

Este vorba despre lucruri pe care le observi atunci cand nu canti la instrumentul tau

dar care devin atat de interesante, incat vrei sa le explorezi

prin intermediul acestei mici suprafete a unei tobe.

Iata -- am experimentat transpunerea. Acum vom experimenta interpretarea.

Acum cariera mea ar putea dura ceva mai mult timp!

Intr-un fel, insa, este similar cu a ma uita la dumneavoastra si a vedea

o domnisoara draguta, inteligenta cu o bluza roz.

Vad ca tine in brate un ursulet de plus, etcetera, etcetera.

Asa ca imi fac o idee de baza ce fel de persoana sunteti, ce preferinte ati putea avea,

ce profesie ati putea avea, etcetera, etcetera.

Insa, aceasta este prima impresie pe care o am si pe care am putea-o avea

cand va privim. Si incercam sa o interpretam,

dar de fapt este extrem de superficiala.

In acelasi fel, privesc o partitura, imi fac o prima impresie,

ma intreb ce dificultati tehnice ar putea avea, sau ce vreau sa fac.

Doar prima impresie.

Insa aceasta pur si simplu nu este indeajuns.

Si cred ceea ce a spus si Herbie -- va rog ascultati, ascultati.

Trebuie sa ne ascultam pe noi insine, in primul rand.

Daca, de exemplu, cant tinand batul in asa fel incat nu ii dau drumul deloc

voi simti o serie de socuri urcand prin intermediul bratului.

si ma voi simti -- in mod surprinzator --

detasata de instrument si de bat,

chiar daca eu tin, de fapt, batul foarte strans

Tinandu-l strans, ma simt, in mod straniu, mai detasata.

Daca pur si simplu ii dau drumul si permit mainii mele, bratului meu sa fie mai degraba un sprijin

brusc voi avea o dinamica mai mare cu mai putin efort. Mult mai mare.

Si devin, in sfarsit, una cu batul si una cu toba.

Si fac mult mai putin.

Astfel, asa cum am avut nevoie de timp cu acest instrument,

Am nevoie de timp cu oamenii, pentru a ii intelege.

Nu doar a-i auzi, ci a-i intelege.

Daca, spre exemplu, redau cateva masuri dintr-o piesa

gandindu-ma la mine insami ca la un tehnician

adica o persoana care este, in esenta, un percutionist

si asa mai departe. Daca ma gandesc la mine insami ca la un muzician

si asa mai departe. Exista o mica diferenta care merita -- (aplauze)

-- atentie.

Imi amintesc cand aveam 12 ani

incepusem sa studiez timpanul si percutia, iar profesorul meu mi-a spus:

"Ei bine, cum procedam? Stii, muzica este strans legata de ascultare."

"Da, sunt de acord cu asta. Deci, care este problema?"

Si el mi-a zis, "Pai, cum vei auzi tu toate astea? Cum vei auzi tu totul?"

Iar eu i-am zis, "Pai tu cum le auzi?"

El spuse "Pai, eu cred ca le aud pe aici."

Iar eu am zis "Ei bine, si eu cred ca le aud la fel -- dar le aud, de asemenea, prin mainile mele,

prin bratele mele, pometi, cap, burta, piept, picioarele mele si asa mai departe."

Asa ca ne incepeam de fiecare data lectiile acordand tobe --

mai ales paucele sau timpanele --

la intervale sonore foarte mici, ceva de genul ...

cam asa diferenta. Apoi treptat ... si treptat ...

si este spectaculos ca in momentul in care chiar iti deschizi corpul,

si iti deschizi mainile pentru a permite vibratiilor sa patrunda,

ca, de fapt, o foarte mica diferenta..

poate fi simtita cu o foarte mica parte a degetului, aici.

Asa ca ceea ce faceam era ca eu sa imi pun mainile pe peretele

salii de muzica si impreuna sa ascultam sunetul instrumentelor

si sa incercam sa conectam la sunete

mult mai amplu decat bazandu-ne doar pe ureche.

Pentru ca, in mod evident, urechea este supusa unei intregi serii de aspecte.

Sala in care ne aflam, amplificarea, calitatea instrumentului,

tipul de bat, et cetera, et cetera.

Toate variaza.

Aceeasi greutate, dar cu nuante diferte ale sunetului.

In esenta asta suntem si noi. Suntem toti fiinte umane

dar, intr-un fel, fiecare are propriile nuante de sunet,

care alcatuiesc aceste personalitati extraordinare

si caractere si interese si tot felul de lucruri.

Cand am crescut, am dat o proba la Academia Regala de Muzica din Londra,

iar ei mi-au spus "Nu, nu te putem primi pentru ca nu avem nici cea mai vaga idee

ce viitor ar putea avea un asa-zis muzician surd."

Iar eu nu am putut accepta acest raspuns

Asa ca le-am spus "Uitati, daca ma respingeti --

daca ma respingeti pentru acest motiv,

netinand cont de capacitatea mea de a interpreta si de a intelege si iubi

arta de a crea sunete --

atunci trebuie sa ne gandim foarte, foarte atent la genul de oameni pe care ii acceptati."

Drept urmare -- odata ce am trecut acest mic obstacol si am fost nevoita sa dau proba de doua ori --

m-au primit. Si nu doar atat --

ceea ce s-a intamplat a fost ca s-a schimbat intreg rolul

institutiilor muzicale de pe teritoriul Marii Britanii.

In nici un caz nu mai aveau sa refuze vreo candidatura pe baza faptului

ca cineva nu are maini, nu are picioare --

poate totusi pot canta la un instrument de suflat, daca este sustinut de un suport.

Nici un fel de conditii similare nu au fost folosite pentru a refuza o candidatura.

Fiecare proba trebuia ascultata, parcursa si apoi

bazandu-se pe aptitudinea muzicala, acea persoana putea fi admisa sau nu.

Asadar, acesta turnura a adus o generatie fascinanta

de studenti a fost admisa in toate aceste institutii.

Si trebuie sa mentionez ca, multi dintre ei,

au intrat, mai departe, in orchestre de pretutindeni.

Lucrul interesant in legatura cu asta, insa --

(Aplauze) --

este nu numai ca oamenii sunt legati de sunet --

adica noi toti si stim bine ca muzica este leacul nostru zilnic.

Spun muzica, dar de fapt ma refer la sunet.

Pentru ca unele din lucrurile extraordinare pe care le-am trait

ca muzician, cand poate ai un baiat de 15 ani

care infrunta cele mai crancene provocari

care poate nu este capabil sa isi controleze miscarile,

care poate fi surd, care poate fi orb, etcetera, etcetera

Totusi, daca acest tanar este asezat aproape de instrument,

sau poate chiar intins sub marimbafon

iar tu intrepretezi ceva ce semana foarte mult cu o orga --

Nu prea am eu betele potrivite, poate --

ceva de genul acesta. Dati-mi voie sa schimb.

Ceva ce este incredibil de simplu --

dar el ar trai ceva ce eu nu as trai,

pentru ca eu sunt deasupra sunetului.

Sunetul ajunge la mine pe aceasta cale.

Sunetul ar ajunge la el prin intermediul rezonatorilor.

Daca nu as avea rezonatori aici, am obtine --

si el ar beneficia de o plenitudine a sunetului de care voi in primele cateva randuri

nu ati beneficia; nici cei dintre voi asezati in randurile din spate.

Fiecare dintre noi, in functie de unde suntem asezati,

vom percepe acest sunet foarte, foarte diferit.

Si bineinteles, fiind generatorul acestui sunet

pornesc de la ideea de ce fel de sunet vreau sa produc --

spre exemplu, acest sunet.

Auziti ceva?

Exact. Pentru ca nici nu il ating.

Si totusi, avem senzatia ca ceva se intampla.

In acelasi fel in care, atunci cand un copac se misca,

eu imi imaginez copacul fosnind.

Intelegeti ce vreau sa spun?

Orice vad ochii este insotit si de producerea unui sunet.

Asa ca intotdeauna exista acea imensa --

literalmente caleidoscopica, gama de aspecte din care sa te inspiri.

Asadar toate spectacolele mele se bazeaza in intregime pe ceea ce simt

si nu pe memorarea unei piese, pe ascultarea unei alte interpretari a piesei,

pe achizitia tuturor CD-urilor posibile ce contin acea piesa si asa mai departe.

Pentru ca aceste lucruri nu imi dau destul din ceva ce este atat de neprelucrat si de primar

si ceva ce pot eu insami experimenta ca si calatorie.

Este posibil ca in anumite sali sa functioneze dinamica aceasta.

Este la fel de posibil ca in alte sali, publicul sa nu auda deloc acelasi lucru

si, ca urmare, gradul meu de interpretare domoala,

linistita sa fie nevoit a fi

intelegeti ceea ce vreau sa spun? Astfel, datorita acestei explozii de acces la sunet,

mai ales in randurile comunitatii de surzi,

a fost afectat felul in care institutiile muzicale,

in care scolile pentru surzi abordeaza sunetele. Si nu numai in calitate terapeutica --

desi evident, fiind un generator de muzica,

este si acesta scopul, cu siguranta.

Ceea ce a insemnat, insa, este ca acusticienii au fost nevoiti sa se gandeasca atent la salile

pe care le proiecteaza. Sunt atat de putin sali pe lumea aceasta

care au realmente o acustica buna,

imi permit sa o spun. Iar, prin asta vreau sa spun ca poti face orice iti trece prin minte.

Cel mai marunt si mai stins sunet este raspandit atat de larg,

de imens, de incredibil! Intotdeauna apare ceva --

poate ca suna bine acolo, dar nu asa de bine dincolo.

Poate fi minunat acolo, dar ingrozitor dincolo.

Poate fi ingrozitor acolo, dar nu asa de rau dincolo, etcetera, etcetera.

Asa ca este incredibil sa gasesti o sala adevarata

-- unde poti canta tot ce iti imaginezi,

fara a fi nevoit sa cosmetizezi sunetul.

Asadar acusticienii sunt in dialog cu persoane

care au deficiente de auz si care sunt, de asemenea, generatori de sunet.

Si este foarte interesant.

Nu pot sa va dau detalii cu privire la ce anume se intampla

cu acele sali, dar faptul ca sunt atenti la un grup de oameni

despre care atat de mult timp s-a spus

"Cum naiba sa asculte muzica? Stiti, sunt surzi."

Facem asa -- si ne inchipuim ca asta inseamna sa fii surd.

Sau facem asa -- si ne inchipuim ca asta inseamna sa fii nevazator.

Daca vedem pe cineva intr-un scaun cu rotile, presupunem ca nu pot merge.

Poate ca pot merge trei, patru, cinci pasi. Asta, pentru ei, inseamna ca pot merge.

Poate intr-un an, mai pot face doi pasi in plus.

In inca un an, trei pasi in plus.

Este extrem de important sa ne gandim la aspecte de genul acesta.

Asadar, atunci cand ne ascultam unii pe altii,

este extrem de important sa ne testam cu adevarat capacitatea de ascultare.

Sa ne folosim trupurile ca pe niste camere de rezonanta. Sa oprim prejudecatile.

Pentru mine, ca muzician care are de-a face cu muzica noua in proportie de 99 la suta

este foarte usor sa spun "Da, imi place piesa aceea.

Nu, nu imi place piesa cealalta." Si asa mai departe.

Am descoperit insa ca trebuie sa le dau timp acelor piese.

Se poate intampla ca legatura dintre mine si piesa sa nu fie tocmai buna.

Dar asta nu inseamna ca am dreptul sa spun ca este o piesa muzicala proasta.

Unul din aspectele minunate ale vietii de muzician

este fluiditatea incredibila

Nu exista reguli, bine, rau, asa da, asa nu.

Daca v-as ruga sa bateti din palme -- poate o pot face.

Daca va spun "va rog bateti din palme". Si creati sunetul unui tunet.

Presupun ca stim cu totii ce este acela un tunet.

Nu ma refer doar la sunet

vreau sa ascultati, cu adevarat, tunetul dinauntrul vostru.

Si va rog sa creati acel sunet prin bataia palmelor. Incercati. Doar incercati va rog.

(Aplauze)

Foarte bine! Zapada. Zapada. Ati auzit vreodata zapada?

Publicul: Nu.

Evelyn Glennie: Ei bine, atunci opriti-va din batut. (Rasete) Incercati din nou.

Incercati din nou. Zapada.

Vedeti, dumneavoastra sunteti atent.

Ploaie.Nu e rau. Nu e rau.

Aspectul interesant, insa, este ca am rugat un grup de copii

sa faca acelasi lucru, acum recent.

Acum -- extraordinara imaginatie, multumesc mult.

Insa, nici unul dintre dumneavoastra nu s-a ridicat de pe scaun

sa se gandeasca "Bine! Cum pot bate din palme? Ok, poate...

-- poate ma pot folosi de bijuterii sa creez sunete noi.

Poate ma pot folosi de celelalte parti ale trupului sa creez sunete noi."

Nici unul dintre dumneavoastra nu s-a gandit sa bata din palme in mod diferit

in alt fel decat a sta pe scaun si a folosi doua maini.

In mod similar atunci cand ascultam muzica

presupunem ca intra pe aici.

In acest fel traim muzica. Bineinteles ca nu este asa.

Traim tunetul -- tunet, tunet. Ganditi-va, ganditi-va, ganditi-va.

Ascultati, ascultati, ascultati. Acum -- ce putem face cu tunetul?

Imi amintesc de profesorul meu. Cand am inceput prima lectie din viata mea

eram pregatita, aveam bete, eram gata sa incep.

Si in loc sa imi spuna "OK, Evelyn, te rog. Picioarele usor departate,

bratele la unghi de 90 grade, betele intr-o pozitie de V

pastreaza atat spatiu aici, etcetera.

Te rog mentine-ti spatele drept, etcetera, etcetera, etcetera."

Probabil ca as fi devenit extrem de rigida, intepenita

si nu as fi fost in stare sa lovesc toba

pentru ca m-as fi gandit la o mie de alte lucruri. Mi-a spus

"Evelyn ia toba asta cu tine timp de sapte zile si ne vedem peste o saptamana".

Dumnezeule! Ce sa fac? Nu mai aveam nevoie de bete,

Nu aveam voie sa am betele cu mine.

Am fost nevoita sa ma uit la toba aceasta,

sa vad cum este construita, ce fac suruburile astea mici, ce face cordarul.

Am intors-o cu susul in jos, am experimentat cu corpul de lemn, am experimentat cu membrana

Am experimentat cu trupul meu, am experimentat cu bijuteriile,

am experimentat cu tot soiul de lucruri.

Si, evident, m-am intors cu tot felul de vanatai si lucruri de genul asta --

dar cu toate astea, a fost o experienta de necrezut

pentru ca in ce piesa muzicala o sa traiesti o astfel de experienta?

In ce caiet de studiu o sa traiesti o asa experienta?

Asa ca niciodata nu ne-am ocupat propriu-zis de caiete de studiu.

Spre exemplu, unul din lucrurile pe care le invatam

cand vrem sa devenim percutionisti, spre deosebire de alti muzicieni,

sunt lovituri simple, drepte, una cate una.

Asa. Apoi acceleram un pic, si inca un pic, si inca un pic.

Si asa mai departe. De ce are nevoie piesa aceasta?

Lovituri simple una cate una. Si de ce nu pot face asta in timp ce ascult muzica?

Si exact asta a facut el.

In mod interesant, pe masura ce am crescut, atunci cand am devenit studenta

la o asa-zisa "institutie muzicala", toate acestea au disparut.

Am fost nevoiti sa invatam din carti.

Si in mod constant ne intrebam de ce? De ce? Cu ce are legatura asta?

Eu vreau sa cant o piesa. "Ei bine, asta te va ajuta la partea de control"

Cum? De ce trebuie sa invat asta? Am nevoie sa o leg de o melodie.

Stiti. Am nevoie sa spun ceva.

De ce exersez grupuri de patru lovituri?

Este oare doar pentru controlul mai bun al betelor? De ce fac asta?

Imi trebuie un motiv

si motivul trebuie sa fie ceva ce pot transmite prin muzica.

Si transmitand ceva prin muzica, ce in esenta este sunet

putem transmite tot soiul de lucruri catre tot soiul de oameni.

Dar nu vreau sa imi asum responsabilitatea pentru bagajul dumneavoastra emotional.

Acesta este la latitudinea dumneavoastra atunci cand intrati intr-o sala.

Pentru ca acesta determina ce si cum ascultam.

Poate sunt trista, sau vesela, sau exuberanta sau furioasa atunci cand cant

anumite melodii, dar nu vreau neaparat

ca voi sa simtiti acelasi lucru.

Asa ca, va rog, data viitoare cand mergeti la un concert

permiteti trupului vostru sa se deschida, permiteti trupului vostru sa fie o camera de rezonanta

Intelegeti ca nu veti trai acelasi sentiment ca si intrepretul.

Intrepretul este, de fapt, cel mai prost pozitionat pentru a percepe sunetul

el aude zgomotul la contactul batului cu toba,

sau al ciocanelului cu lemnul, sau al arcusului cu coarda, etcetera.

Sau suflul care da nastere sunetului alamei si al suflatorilor.

Ei traiesc sunetul brut acolo.

Si totusi experimenteaza ceva atat de pur

inainte ca sunetul sa ia nastere.

Va rog observati viata sunetului dupa prima lovitura propriu-zisa

sau dupa prima suflare. Ganditi-va la intreaga calatorie a acelui sunet

in acelasi fel in care imi doresc sa ma gandesc la intregul drum

al acestei conferinte, spre deosebire de a ma gandi ca abia am ajuns aseara.

Sper sa putem imparti unul sau doua lucruri pe masura ce ziua merge mai departe.

Va multumesc foarte mult ca m-ati primit!

(Aplauze)