Fața întunecată a fericirii | June Gruber | TEDxCambridge

Psiholog la Yale, June Gruber își pune întrebarea: într-o societate obsedată de ideea de fericire, poți fi prea fericit?

Acest discurs a fost susținut la un eveniment TEDx, folosind formatul conferințelor TED, dar organizat independent de comunitatea locală. Aflați mai multe: https://www.ted.com/tedx

Vreau să vorbim despre ceva

care e foarte aproape de inimile noastre:

fericirea.

Dar vreau să o abordez
dintr-o perspectivă mai neobișnuită,

punând întrebarea

dacă există sau nu
o față întunecată a fericirii.

Credeți că e o întrebare ciudată?

Urăsc oare fericirea?

Ce vrem să demonstrăm aici?

Știm că fericirea a beneficiat
de multă atenție în ultima vreme.

Suntem martorii unei explozii
a studiilor despre fericire,

precum și ai unui val de atenție
în mediile de cultură pop.

Vedem cărți precum „Proiectul fericirii”,

„Cum să dai peste fericire”,

„Adevărata fericire”,

„Cum să fii fericit”,

„Arta fericirii”

și favorita mea descoperită recent,

„Fii fericit azi”, cu un delfin
care iese din ocean.

(Râsete)

Nu prea văd cum funcționează asta.

Se vede foarte bine
și în industria farmaceutică, nu-i așa?

O creștere alarmantă
la prescripțiile de antidepresive,

de la Prozac la Paxil și Cymbalta.

Spre ce ne îndreptăm?

Este ceva la baza acestui fenomen
spre o fericire din ce în ce mai mare?

Aș zice că da,

există o bază științifică
descoperită de psihologi,

care sugerează
de ce emoțiile pozitive și fericirea

ar putea fi bune pentru noi.

Care sunt acestea?

Știm că ele formează
legături sociale vitale,

îmbunătățesc gândirea creativă

și construiesc imunitate fizică la stres.

Așadar, ar trebui să continuăm
această tendință ascendentă

spre mai multă fericire?

Sau ar trebui să ne oprim,
să facem un pas înapoi și să ne întrebăm:

„E fericirea mereu un lucru bun?”

Am să vă răspund da, precum sugerează
și titlul prezentării mele,

că la fel ca în viață,
există două fețe ale aceleiași povești,

iar fericirea

nu face excepție.

Aș vrea ca acum

să ne mutăm atenția
spre cealaltă față a fericirii

sau, cum le place unora să o numească,
spre fața întunecată a fericirii.

(Râsete)

Mulțumesc!

Am să vă iau într-o călătorie
în lumea întunecată

și voi începe prin a reitera -
cred că multora ne place asta -

câteva observații antice
știute de filozofi cu mult înainte,

pe care noi abia le aflăm.

Iată un citat din Aristotel,

care a avut o viziune profundă
asupra sentimentelor firii umane.

El a spus: „E ușor să te superi
sau să te întristezi, oricine poate asta;

dar să o faci cât trebuie, cum trebuie
și la momentul potrivit

nu e ușor și nu o poate face oricine.”

Vreau să scot în evidență trei teme

și să le iau în călătoria noastră
în lumea întunecată a fericirii.

Vreau să analizăm cantitatea de fericire,

momentul

și felul în care devenim fericiți.

Să luăm aceste categorii
în partea întunecată,

analizând cantitatea, timpul și modul.

Voi începe cu prima, cantitatea.

Vreau să vă întreb:

„Poate exista ceva bun în exces?”

Știm că legătura dintre fericire
și bunăstare sau sănătate

nu este o linie dreaptă.

De fapt arată mai mult ca un U răsturnat.

Să vă arăt la ce mă refer.

Avem aici un grafic,

unde sănătatea e pe verticală
și fericirea pe orizontală.

Ce am observat până acum

e că o cantitate mare de fericire
poate fi asociată cu o sănătate mai bună.

În regulă.

Dar pe măsură ce trecem
de un punct critic,

acest truism despre fericire
pare că se inversează

și începem să vedem că beneficiile dispar

și devin asociate consecințe negative.

Care sunt aceste consecințe?

Pe de o parte,

observăm că o fericire dusă la extrem

este de fapt asociată
cu o creativitate scăzută

și cu o creștere mai mare
a comportamentelor negative,

variind de la comportament riscant,
până la consumul de alcool și droguri

și cu un risc ridicat de boli mintale.

Și în laboratorul meu am analizat-o
pe cea din urmă, bolile mintale,

și am constatat
că nivelele extreme de fericire

sunt asociate cu o creștere
a riscului de manie,

care e o componentă a tulburării bipolare.

Permiteți-mi să vă dezvălui
cum arată acest lucru.

Mi se pare foarte potrivit acest citat.

Citez:

„Pericolul emoțiilor pozitive

poate fi exemplificat cel mai bine
de personale care suferă de manie.

Bucuria lor e molipsitoare, optimismul
și încrederea în sine sunt nelimitate.

Un maniac poate renunța într-o clipă
la economiile lui de-o viață,

în timp ce altul conduce cu 150 km pe oră
spre o aventură sexuală

cu o persoană necunoscută
și potențial periculoasă.

Sper că ceea ce v-am arătat aici

este că legătura dintre fericire
și sănătate nu este simplă,

sugerând de fapt

că la un moment dat poate dăuna

când depășim acel prag critic.

În regulă.

Să ne analizăm acum momentul.

Este fericirea bună în orice context?

Sau sunt și momente nepotrivite
pentru fericire?

Vreau să vă dau două exemple
când se întâmplă acest lucru.

Unul dintre ele este la concursuri.

Vedem că situațiile
în care oamenii sunt competitivi,

imaginați-vă că participați
la un campionat de atletism

sau încercați să câștigați
o partidă de șah.

Ați vrea să fiți fericiți?

Ce părere aveți?

Care ar fi sentimentul potrivit

pe care ați vreți să-l simțiți?

Studiile au arătat
că pe măsură ce te simți mai fericit,

performanțele vor scădea
în aceste situații,

iar persoanele cu performanțe mai bune
sunt, de fapt, mai supărate.

Așadar, fericirea nu e de dorit
întotdeauna în aceste situații.

Laboratorul meu a analizat
contextul pierderii.

Iată ce am descoperit

aducând oamenii în laborator

și punându-i să se uite la filme triste
despre moarte și cum se moare.

E frumos să fii în acest laborator.

Îi punem și să interacționeze cu străini,

dar și cu parteneri romantici,

ce iau parte la momente de suferință
și pierderi dureroase.

Ce am observat

este că acele persoane

care păstrează un nivel înalt
de fericire în aceste situații

prezintă un risc mai mare
de tulburări emoționale,

precum și o performanță mai scăzută
în viața de zi cu zi.

Asta sugerează
că nu vrem să fim fericiți tot timpul

și nu vrem să fim fericiți
în orice context.

În unele cazuri, momentul fericirii
e într-adevăr crucial.

Vreau să închei cu o ultimă întrebare,

privind modul în care suntem fericiți.

Mai exact, vreau să mă gândesc:

„Pot exista căi greșite
de a căuta fericirea?”

De vreme ce vrem să fim fericiți,

citim cărți,

cugetăm, urmărim mass-media.

Există moduri greșite de a face asta?

Știe cineva ce e asta?

Bine, în regulă.

Asta e Declarația de Independență

și pare bine întipărită în noi,
americanii,

afirmația „Viață, libertate
și căutarea fericirii.”

Corect? E una dintre valorile
culturale de bază,

dar chiar trebuie să căutăm
tot timpul fericirea?

Care credeți că e răspunsul?

Nu. Și de ce?

Există o lucrare provocatoare

a psihologului Iris Mauss,

care sugerează
că există printre noi un grup,

poate chiar în această sală,

care prețuiește foarte mult fericirea,

fiind o valoare fundamentală în viața lor.

Aceștia fac eforturi să fie fericiți,

o consideră o componentă esențială
a identității lor

și folosesc o cantitate enormă
de atenție mintală

pentru a găsi modalități de a fi fericiți.

„Cum pot să fiu fericit?
Ce să fac? Unde să mă duc?”

Ce credeți că se întâmplă
cu acești oameni?

În realitate, ei își stabilesc
un standard foarte ridicat al fericirii

unde ar trebui să ajungă,

unde ar trebui să ducă drumul
către fericirea supremă.

Și ce se întâmplă când setăm
atât de sus standardele și așteptările?

Devenim adesea dezamăgiți,

pentru că de obicei nu atingem
standardele când sunt atât de sus,

iar acest lucru e valabil
și pentru fericire.

Acest lucru e mult mai evident
în contexte pozitive și plăcute,

adică situații în care ne așteptăm
să simțim un anumit grad de fericire.

Așadar, acest efect paradoxal

este că oamenii care prețuiesc fericirea

stabilesc standarde ridicate.

Făcând acest lucru,
sfârșesc prin a fi dezamăgiți

și, ca rezultat, sunt mai puțin fericiți.

Așadar, cei care încearcă să fie fericiți

sunt cei devin mai puțin fericiți.

Și am văzut asta:

nu doar că oamenii raportează
mai puțină fericire,

dar prezintă și simptome crescute
de depresie,

iar în studiile recente

am descoperit că prezintă
simptome crescute de manie,

o componentă a tulburării bipolare,

având o atracție deosebită, aproape
o obsesie pentru căutarea fericirii.

În multe feluri,

asta ne întoarce la vechile observații

pe care oamenii le-au înțeles
mult înainte ca psihologii să se urce

în trenul fericirii,

și anume:

„Fericiți sunt doar aceia

care se gândesc la altceva
în afară de propria fericire."

Aș vrea să închei cu câteva idei
cu care să plecați acasă.

Una dintre ele este că nu cred
că fericirea este rea.

Cred că este un element important

din viața noastră de zi cu zi.

E ceea ce ne dă sens și motiv să creștem.

Dar al doilea mesaj
cu care să plecați astăzi

e că fericirea trebuie
să fie tratată cu atenție;

trebuie experimentată cu moderație.

Deci nu prea multă.

Trebuie să fie trăită
în contextul potrivit.

Deci momentul e important.

Nu trebuie să ne străduim să fim fericiți
tot timpul, în orice moment.

Și în ultimul rând,
cum ați văzut în ultimul citatul,

e important să nu ne concentrăm
foarte mult să fim fericiți,

ci, așa cum tind să facă
multe tradiții budiste vechi,

să ne acceptăm starea emoțională
așa cum e,

să acceptăm nivelul de fericire
la care suntem în acel moment

și să-l lăsăm să vină cum vrea.

Cu asta, sper că v-am oferit
un portret mai larg al fericirii,

un fenomen complex și fascinant,

care chiar are două fețe
și poate că una e întunecată.

Vreau să vă mulțumesc!

Dacă vreți să-mi scrieți, mă găsiți aici:

[[e-mail]]

(Aplauze)

Mulțumesc!