Mikko Hypponen: Trei tipuri de atacuri pe internet

Expertul în fraude cibernetice Mikko Hypponen ne explică cele trei tipuri de atacuri pe internet care ne vizează intimitatea şi datele personale - şi doar două dintre ele sunt considerate fraude. "Vom avea încrdere orbească în orice guvern care va veni? Pentru că orice drept la care renunţăm, îl pierdem pentru totdeauna."

În anii 1980

în Germania de Est comunistă,

dacă aveai o maşină de scris,

trebuia să o declari autorităţilor.

Trebuia să-ţi înregistrezi

o mostră de text scris

cu acea maşină de dactilografiat.

Şi asta se făcea

ca să permită autorităţilor să urmărească de unde provenea un anumit text.

Dacă găseau o foaie scrisă la maşină

care conţinea idei nepotrivite,

ar fi putut să dea de urma

celui care a creat acea idee.

Iar noi în Vest

nu puteam înţelege cum putea cineva să facă aşa ceva,

cât de mult restricţiona asta libertatea cuvântului.

Noi nu am face asta niciodată

în ţările noastre.

Dar astăzi, în 2011,

dacă mergi să-ţi cumperi o imprimantă laser

de la un producător important

şi tipăreşti o pagină,

acea pagină va ieşi

cu nişte puncte mici galbene

tipărite pe fiecare pagină

într-un tipar care este unic atât pentru acea pagină

cât şi pentru tine şi imprimanta ta.

Asta ni se întâmplă

astăzi nouă.

Şi nimeni nu pare să se agite din cauza asta.

Iată un exemplu

despre modurile

în care propriile noastre guverne

folosesc tehnologia

împotriva noastră, a cetăţenilor.

Iar aceasta este una dintre cele trei cauze principale

ale problemelor de pe internet din zilele noastre.

Dacă privim ce se întâmplă cu adevărat pe internet în lume,

putem grupa atacurile după atacatori.

Avem trei grupuri principale.

Avem delincvenţi online.

Cum este acest domn Dimitry Golubov

din oraşul Kiev, Ukraina.

Iar motivele delincvenţilor online

sunt foarte uşor de înţeles.

Aceşti oameni fac bani.

Ei îşi folosesc atacurile prin internet

ca să facă o grămadă de bani,

din ce în ce mai mulţi bani.

Avem la momentul de faţă câteva cazuri

de milionari online, multimilionari,

care au făcut bani de pe urma atacurilor lor.

Acesta este Vladimir Tsatsin din Tartu, Estonia.

Acesta este Alfred Gonzalez.

Acesta este Stephen Watt.

Acesta - Bjorn Sundin.

Acesta - Mathew Anderson, Tariq Al-Daour

şi aşa mai departe.

Aceşti indivizi

şi-au făcut averile pe internet,

dar au făcut-o prin mijloace ilegale

prin folosirea troienilor de operaţiuni bancare

ca să fure bani din conturile noastre

în timp ce noi ne făceam plăţile pe internet,

sau cu keyloggere

ca să afle informaţiile de pe cardurile noastre de credit

când ne facem cumpărăturile online de pe un computer virusat.

Serviciile Secrete ale S.U.A.,

acum două luni,

au îngheţat contul elveţian

al d-lui Sam Jain, cel de aici,

iar acel cont bancar avea 14,9 milioane de dolari americani

când a fost blocat.

Dl. Jain în persoană se află în libertate;

nimeni nu ştie unde se află.

Iar eu susţin că a venit deja ziua în care

este mult mai probabil ca oricare dintre noi

să devină victima unei fraude online

decât în lumea reală.

Şi este foarte clar

că situaţia se poate doar înrăutăţi.

În viitor, marea majoritate a fraudelor

se va petrece pe internet.

Cel de-al doilea mare grup de atacatori

pe care îi urmărim astăzi

nu sunt motivaţi de bani.

Ei au alte motivaţii -

sunt motivaţi de proteste,

motivaţi de o opinie,

motivaţi de glume.

Grupuri precum Anonymous

au apărut în ultimele 12 luni

şi au devenit pioni importanţi

în domeniul atacurilor online.

Deci aceştia sunt cei trei principali atacatori:

cei care o fac pentru bani,

hacktiviştii ca Anonymous

care o fac pentru a protesta,

iar apoi, cel din urmă grup sunt statele naţionale,

guvernele, care fac atacurile.

Şi când privim cazurile cum ar fi

ceea ce s-a întâmplat la DigiNotar.

Acesta este un prim exemplu despre ceea ce se întâmplă

atunci când guvernele atacă

împotriva propriilor lor cetăţeni.

DigiNotar este o Autoritate de Certificare

din Olanda -

de fapt, era.

A falimentat

toamna trecută

întrucât au fost hăcuiţi.

Cineva a intrat in sistem

şi l-a hăcuit în detaliu.

Şi am întrebat săptămâna trecută

într-o şedinţă cu reprezentanţi ai guvernului Olandez,

am întrebat pe unul dintre liderii echipei

dacă considera plauzibil

faptul că oameni mureau

din cauza hăcuirii lui DigiNotar.

Răspunsul lui a fost "Da".

Deci cum mor oameni

ca urmare a unui astfel de act?

Ei bine, DigiNotar este C.A. (Autoritate de Certificare)

Ei vând certificate.

Ce faci cu acele certificate?

Ei bine, ai nevoie de un certificat

dacă ai un website care are http-uri (Hypertext Transfer Protocol)

servicii de încriptare SSL,

servicii precum Gmail.

Acuma noi toţi, sau o mare parte dintre noi,

folosim Gmail sau pe unul dintre competitorii săi,

dar aceste servicii sunt populare cu preponderenţă

în state cu regimuri totalitare

precum Iranul,

unde dizidenţii

folosesc servicii străine precum Gmail-ul

pentru că ei ştiu că acestea sunt mai de încredere decât serviciile locale

şi că sunt încriptate prin conexiuni SSL,

aşa încât guvernele locale nu pot să-şi bage nasul

în discuţiile lor.

Doar că, ei pot, dacă hăcuiesc o Autoritate de Certificare străină

şi eliberează certificate false.

Şi exact asta s-a întâmplat

în cazul DigiNotar.

Ce putem spune despre Primăvara Arabă

şi despre lucrurile care s-au întâmplat în Egipt, de exemplu?

Ei bine, în Egipt,

insurgenţii au jefuit sediile

poliţiei secrete a Egiptului

în aprilie 2011,

şi când au jefuit clădirea au găsit o grămadă de hârtii.

Printre ele,

era acest teanc numit "FINFISHER".

Iar în acel teanc erau avize de plată

de la o companie cu sediul în Germania

care vânduse guvernului egiptean

un set de aparate

pentru interceptare -

şi la scară foarte mare -

toate comunicaţiile cetăţenilor din ţară.

Vânduseră acest aparat

pentru suma de 280.000 Euro, către guvernul Egiptean.

Sediul companiei se află chiar aici.

Aşadar guverne din Vest

pun la dispoziţia guvernelor totalitare aparate

ca să facă asta propriilor lor cetăţeni.

De asemenea, guvernele vestice îşi fac lor însele acest lucru.

Spre exemplu, în Germania,

doar acum câteva săptămâni

aşa numitul State Trojan a fost găsit,

şi acesta era un troian

folosit de oficiali ai guvernului german

ca să-şi cerceteze proprii cetăţeni.

Dacă eşti suspect într-un caz de fraudă,

este destul de evident că telefonul îţi va fi interceptat.

Dar astăzi, lucrurile merg mai departe.

Vă vor intercepta conexiunea la Internet.

Vor folosi până şi instrumente precum State Trojan

ca să-ţi infecteze calculatorul cu un troian,

care le permite lor să

îţi vadă toate comunicaţiile,

să asculte discuţiile tale online,

să îţi adune parole.

Acuma dacă ne gândim mai bine

despre lucrurile acestea,

răspunsul evident al oamenilor ar trebui să fie

că: "Okay, sună rău,

dar asta nu mă afectează pe mine în mod direct, deoarece eu respect legea.

De ce mi-aş face griji?

Nu am nimic de ascuns."

Iar acesta este un argument,

care nu are logică.

Intimitatea este subînţeleasă.

Intimitatea nu intră în discuţie.

Asta nu este o problemă

între intimitate

împotriva singuranţei.

Este o problemă de libertate

împotriva controlului.

Şi în timp ce putem avea încredere în guvernele noastre

chiar acuma, chiar aici în 2011,

orice drept la care renunţăm, îl vom pierde definitiv.

Şi avem noi încredere orbească,

în orice guvern viitor,

într-un guvern pe care l-am putea avea

peste 50 de ani, de exemplu?

Şi acestea sunt întrebările

care să ne frământe în următorii 50 de ani.