Gyotaku: Vechea artă japoneză de imprimare a peştelui - K. Erica Dodge

View full lesson: http://ed.ted.com/lessons/gyotaku-the-ancient-japanese-art-of-printing-fish-k-erica-dodge

How did fishermen record their trophy catches before the invention of photography? In 19th century Japan, fishing boats were equipped with rice paper, sumi-e ink, and brushes in order to create gyoktaku: elaborate rubbings of freshly caught fish. K. Erica Dodge recounts the story of this competitive fishing culture, plus some tips on how to make your very own etchings.

Lesson by K. Erica Dodge, animation by Franco Barroeta.

Cât de mare era peştele pe care l-ai prins?

Atât de mare?

Atât de mare?

Atât de mare?

Fără dovezi fotografice,

nu există nimic care dovedeşte o minciună sfruntată,

şi asta e adevărat din zorii pescuitului.

De fapt, cu sute de ani în urmă,

mult înainte ca fotografia să capteze momentul,

pescarii japonezi au inventatat propriul mod

de a înregistra capturile.

L-au numit Gyotaku.

Gyotaku e arta antică de imprimare a peştelui

care îşi are originea în Japonia

ca mod de a înregistra capturile trofeu

anterior aparatelor foto moderne.

Gzo înseamnă peşte

şi taku înseamnă impresie.

Există câteva poveşti diferite despre

cum a luat naştere Gyotaku,

dar practic a început cu pescarii

care aveau nevoie de un mod de a înregistra speciile şi mărimile

peştilor pe care-i prindeau în urmă cu 100 de ani.

Pescarii au luat hârtie, cerneală şi au ieșit

pe mare cu ele.

Au spus poveşti despre marile lor aventuri pe mare.

În vreme ce japonezii venerau anumiţi peşti,

pescarii luau

apoi îi eliberau.

Pentru a face imprimarea,

ei vopseau peştele cu cerneală sumi non-toxică

şi imprimau pe hârtie de orez.

În felul acesta puteau să elibereze

sau să cureţe şi să vândă la piaţă.

Primele măsurători de acest fel au fost doar pentru înregistrat,

fără alte detalii.

Abia la mijlocul anilor 1800

au început să deseneze detalii ale ochilor

şi alte ornamente pe printuri.

Un nobil faimos, Lordul Sakai, un pescar pasionat,

când prindea o captură mare,

voia să păstreze memoria

marelui, dorada roşu.

Pentru asta, a angajat un pescar să imprime captura.

După aceea, mulţi pescari au adus

printurile lor Gyotaku la Lordul Sakai,

şi dacă îi plăceau lucrările,

îi angaja să imprime pentru el.

Multe printuri atârnau în palat în perioada Edo.

După această perioadă, Gyotake n-a mai fost la fel de popular

şi a început să se estompeze.

Azi, Gyotaku a devenit o formă de artă populară,

îndrăgită de mulţi.

Printurile, se spune, aduc noroc pescarilor.

Dar arta e destul de diferită faţă de cum era.

Mulţi artişti învaţă singuri încercând şi greşind.

Înainte ca artistul să înceapă imprimarea,

peştele trebuie să fie preparat pentru imprimare.

Întâi, artistul plasează peştele

pe o suprafaţă scobită în afară.

Apoi artistul desface aripioarele

şi le prinde pe o placă să se usuce.

Apoi curăţă peştele cu apă.

Când vine timpul pentru imprimare,

există două metode diferite.

Metoda indirectă începe cu lipirea unui material umed sau hârtiei

peste peşte, folosind pastă de orez.

Apoi, artistul foloseşte un tompo,

sau vată acoperită de mătase,

pentru a pune cerneala pe material sau pe hârtie pentru a produce printul.

Această metodă cere multă îndemânare

şi multă atenţie

când se scoate hârtia de pe peşte

ca hârtia să nu se rupă.

În metoda directă,

artistul pictează direct pe peşte,

apoi presează uşor materialul umed sau hârtia în peşte.

Cu ambele metode

niciun print nu e la fel,

dar ambele dezvăluie imagini dramatice ale peştelui.

Pentru atingerea finală,

artistul foloseşte beţe sau un timbru,

şi îşi semnează lucrările,

şi îl ridică pentru a spune,

„Atât de mare era peştele!"