Cât de aproape suntem să ne transferăm digital mintea? - Michael S.A. Graziano

Vezi lecția întreagă: https://ed.ted.com/lessons/how-close-are-we-to-uploading-our-minds-michael-s-a-graziano

Imaginează-ți un viitor unde nimeni nu moare, în schimb, mințile noastre sunt transferate într-o lume digitală. Acolo ele ar putea trăi într-un mediu realist simulat, cu corpuri avatar, fiind în legătură și contribuind la lumea biologică. Transferul minții constituie o atracție puternică, dar de ce ar fi nevoie pentru a scana creierul unei persoane și pentru a-i transfera mintea? Michael S. A. Graziano explorează provocările.

Lecție de Michael S. A. Graziano, regia Lobster Studio.

Imaginează-ți un viitor
în care nimeni nu moare,

în schimb, mințile noastre sunt
transferate într-o lume digitală.

Ele ar putea trăi într-un mediu
realist simulat, cu corpuri avatar,

fiind încă conectate și contribuind
la lumea biologică.

Transferul minții constituie
o atracție puternică,

dar de ce ar fi nevoie pentru a scana
creierului unui om și a-l transfera?

Principala provocare e scanarea precisă
a creierului pentru a surprinde mintea

și refacerea perfectă a detaliilor.

Dar mai întâi, trebuie să știm
ce să scanăm.

Creierul uman conține
aproximativ 86 miliarde de neuroni,

și e conectat prin cel puțin
câteva sute de trilioane de sinapse.

Modelul de conectivitate
între neuronii creierului,

adică toți neuronii
și toate conexiunile lor,

se numește conectom.

Conectomul încă nu a fost cartografiat,

și există și alte aspecte legate
de semnalizare neuronală.

Există sute, posibil mii
de diferite tipuri de conexiuni,

sau sinapse.

Fiecare funcționează ușor diferit.

Unele lucrează mai repede,
altele mai lent.

Unele cresc sau se micșorează rapid
în procesul de învățare;

altele sunt mai stabile în timp.

Și dincolo de miliarde de conexiuni
neuronale precise, unu la unu,

unii neuroni emit la rândul lor
neurotransmițători

care afectează mulți alți neuroni
în mod simultan.

Toate aceste tipuri diferite
de interacțiuni

trebuiesc cartografiate pentru a putea
copia mintea unei persoane.

Există de asemenea o mulțime
de influențe în emisia neurală

care sunt precar înțelese
sau nedescoperite.

Pentru a numi doar un exemplu,

modele de activitate între neuroni

sunt probabil influențate de un tip
de celule numite celule gliale.

Celulele gliale înconjoară neuronii
și după unii oameni de știință,

probabil chiar le depășesc
în proporție de până la zece la unu.

S-a crezut cândva că celulele gliale
au rol doar de sprijin structural,

iar funcțiile lor sunt încă
puțin înțelese,

dar cel puțin unele dintre ele pot genera
propriile lor semnale

care influențează procesarea informației.

Înțelegerea noastră despre creier
nu e suficientă să determine

ce trebuie să scanăm ca să putem
să replicăm mintea,

dar presupunând că știința noastră
va avansa până la acel punct,

cum ar trebui să-l scanăm?

În prezent, putem scana cu exactitate
un creier uman viu

cu rezoluții de aproximativ
jumătate de milimetru

folosind cea mai bună metodă
de scanare neinvaziva, RMN.

Pentru a detecta o sinapsă vom avea nevoie
de o rezoluție de aproximativ un micron,

adică o miime de milimetru.

Pentru a distinge tipul de sinapsă
și exact cât de puternică este,

vom avea nevoie de o rezoluție
mult mai bună.

RMN-ul folosește câmpuri
magnetice puternice.

Scanarea la rezoluția necesară

determinării detaliilor sinapselor
individuale

ar necesita un câmp magnetic foarte
puternic ce ar distruge țesuturile.

Deci, acest tip de progres în rezoluție

ar necesita în primul rând
o nouă tehnologie de scanare.

Ar fi mai posibil să scanezi creierul unui
mort folosind un microscop electronic,

dar nici această tehnologie nu este
încă suficient de bună,

și ar necesita mai întâi
decesul subiectului.

Presupunând că în cele din urmă înțelegem
creierul suficient de bine

și dezvoltăm tehnologia necesară scanării
în siguranță la rezoluția respectivă,

următoarea provocare ar fi recrearea
digitală a informațiilor respective.

Principalele obstacole în acest sens sunt
puterea de calcul și spațiul de stocare,

ambele îmbunătățindu-se în fiecare an.

Suntem de fapt mult mai aproape
de a atinge această capacitate tehnologică

decât să înțelegem sau să scanăm
propriile noastre minți.

Rețelele neuronale artificiale sunt
folosite deja pentru motoarele de căutare,

asistenți digitali, mașini fără șoferi,
algoritmi de tranzacționare pe Wall Street

și telefoane inteligente.

Dar nimeni nu a construit încă o rețea
artificială cu 86 de miliarde de neuroni,

însă pe măsură ce tehnologia
de calcul avansează,

ar putea fi posibilă urmărirea
unor astfel de seturi masive de date.

La fiecare pas din procesul de scanare
și de trasfer,

va trebui să fim siguri că am captat
toate informațiile necesare cu exactitate,

căci nu se poate anticipa ce versiune
alterată a unei minți se poate naște.

În timp ce transferul minții
este teoretic posibil,

suntem poate la sute de ani distanță

de tehnologia și înțelegerea științifică

pentru a deveni realitate.

Și această realitate ar veni cu probleme
etice și filozofice:

cine va avea acces la transferul minții?

Ce drepturi ar avea mințile transferate?

Ar putea fi abuzată această tehnologie?

Chiar dacă în cele din urmă
ne vom putea transfera mintea,

întrebarea dacă ar trebui să o facem
rămâne deschisă.