Limbajul secret al formelor literelor

Uitați-vă la literele din jurul vostru: pe afișe, magazine, meniurile restaurantelor, coperțile cărților. Literele vă vorbesc; vă spun lucruri care depășesc textul literar - ceea ce reprezintă este modern, artizanal, fantastic sau nebun. Învățați să descifrați acest limbaj secret cu Martina Flor, caligrafă profesionistă, care explică cum formele, culorile și texturile literelor pot schimba felul în care le percepem.

Vă imaginați cum ar arăta
cuvântul „TED”

dacă ar fi existat în Imperiul Roman?

Cred că ar fi putut fi ceva în genul asta:

Un artizan l-ar fi gravat cu o daltă
în piatră, în câteva zile,

în plina lumină a soarelui.

Dar în Evul Mediu?

Ar fi un călugăr închis în chilia lui

scriind T-E-D cu pana lui.

Și fără a merge atât de departe în timp,

cum ar fi arătat
aceste litere în anii '80?

Ar fi avut culori electrizante,
ciudate, precum coafurile noastre.

(Râsete)

Dacă acest eveniment ar fost despre copii,

aș face forma literelor așa,

cum ar fi blocuri care se închid,

și în culori vii.

Și în schimb, dacă ar fi despre super-eroi

le-aș face așa,

inspirată de cel mai mare
super-erou, după părerea mea:

Superman.

(Râsete)

Formele acestor litere vorbesc.

Și ne spun lucruri
dincolo de ceea ce scriu.

Ne trimit în epoci, ne transmit valori,

ne spun istorii.

Dacă stăm să ne gândim,
o zi din viața noastră e plină de litere.

Le vedem în fața colectivului,
pe fațada brutăriei,

pe tastatura cu care scriem,

în telefonul nostru mobil,

în toate părțile.

De la începutul istoriei,
oamenii au simțit nevoia

de a da o imagine limbajului.

Și pe bună dreptate,

pentru că limba e instrumentul
cel mai important pe care îl avem

pentru a comunica.

Fară a înțelege ce reprezintă un cuvânt,

putem vedea anumite lucruri
pe care le transmite.

Sunt litere care ne spun
că ceva este modern,

cel puțin pentru anii '70.

Sunt litere care vin
să confirme magnitudinea

și monumentalitatea unui loc.

Și o spun cu majuscule.

Sunt litere care nu sunt făcute
pentru a dura atâta timp,

așa cum nu au nici oportunitatea
de a comunica.

Și sunt litere făcute
pentru mâini neexperimentate

care, vrem sau nu, ne fac să ne imaginăm
cum acel lucru arată în interior.

Când m-am mutat la Berlin
am simțit pe propria piele

impactul pe care o literă desenată
poate să-l aibă zi de zi.

Să ajung într-un oraș nou a fost
pentru mine emoționant, o noutate.

Acum, lupta cu o limbă necunoscută

a fost uneori
foarte frustrantă și incomodă.

De multe ori m-am trezit la o petrecere

ținându-mi paharul de vin,

fără să înțeleg vreun cuvânt
din ce se vorbea în jurul meu.

Și desigur, aveam un zâmbet
ca și cum aș înțelege totul.

Mă simțeam limitată că nu puteam
să spun ceea ce gândeam,

simțeam,

credeam.

Nu numai că nu înțelegeam conversațiile,

strada era plină de afișe
și de texte pe care nu le puteam citi.

Cu toate acestea, forma literelor
îmi dădea unele indicii,

mi-a deschis o mică fereastră
pentru a înțelege micile povești

care sunt închise în forme.

Am recunoscut locurile
în care tradiția e importantă.

[Panificație-Patiserie Restaurant Café]

Sau am înțeles când cineva a vrut
să-mi dea o indicație

și am intuit că pe acolo
nu era indicat să trec.

[Intrare interzisă. Părinții
sunt resposabili de copiii lor]

Și puteam vedea când ceva
era făcut pentru totdeauna.

Formele literelor m-au ajutat
să înțeleg mai bine locul în care eram

și să străbat orașul.

Nu demult am fost la Paris

și mi s-a întâmplat ceva similar.

După ce mi-am petrecut
câteva zile în oraș,

căutam ceva gustos
pentru a putea lua acasă.

Am mers și am mers și am mers

până am găsit brutăria perfectă.

Afișul ei a spus totul.

[Brutărie]

L-am văzut și chiar și azi,
mi-l imaginez pe brutar

cum dedică fiecărei pâini

același timp pe care artizanul îl dedică
fiecarei litere din acest cuvânt.

Pot să văd pâinea
cu ingredientele potrivite

fiind frământată atent și cu grijă

în același fel în care artizanul
a desenat aceste litere

cu linii netede și precise.

Îl văd pe brutar punând chiflele

pe un strat subțire de făină
astfel încât să nu se ardă.

Mă gândesc la artizan cum pune
piesele de mozaic una câte una în cuptor

cu grijă ca să nu curgă cerneala.

Iubirea pentru detalii a brutarului

este reflectată în atenția
pusă în crearea acestui afiș.

Și fără să-i gustăm pâinea
ne imaginăm deja că are gust bun.

Vă garantez, a fost delicioasă.

Eu sunt caligrafă, treaba mea
e să desenez litere.

La fel ca în prepararea pâinii,
este nevoie de grijă în elaborarea lor,

o măsurare corectă a ingredientelor

și grijă pentru detalii.

Alfabetul nostru e materia mea primă,
și în același timp, limitarea mea.

Structura de bază a literelor
este pentru mine un loc de joacă

unde singura regulă e ca cititorul
să poată, la sfârșitul drumului,

să citească mesajele.

Permiteți-mi să vă arăt cum lucrez,

cum îmi frământ pâinea.

Acum ceva timp a trebuit
să fac coperta unei cărți clasice,

„Alice în Țara Minunilor”.

Alice a căzut într-o grădină

și a început o călătorie absurdă
într-o lume fantastică, vă amintiți?

Cu această ocazie, numele poveștii

este materia mea primă.

La prima vedere, sunt lucruri
care nu sunt atât de importante

și pot decide să le micșorez.

De exemplu, „în” și „al”
vor avea o scară foarte mică.

Apoi am încercat câteva idei.

Ce-ar fi dacă pentru a comunica
ideea de „minune”

aș folosi scrisul meu de mână
în cea mai bună variantă a lui,

cu multe bucle și înflorituri ici-colo?

Sau, ce-ar fi dacă aș folosi
faptul că aceasta e o carte clasică

și aș folosi litere mai convenționale,

făcând ca totul să fie văzut
puțin mai rigid și serios,

ca o enciclopedie sau cărți antice?

Sau cum ar arăta, știind
că această carte conține absurdități,

să combin ambele universuri
într-o singură operă:

litere rigide și moi
îmbinate în aceeași structură?

Această idee îmi place
și o voi lucra în detaliu.

O să iau o altă foaie
pentru a lucra mai confortabil.

O să fac câteva linii după care mă ghidez,

și așa determin structura
în care vor fi puse aceste cuvinte.

Așa că pot să încep
să dau formă fiecărei litere

și să lucrez cu grijă.

Dedic timp ficăreia, fără să pierd
imaginea de ansamblu.

Desenez terminalele
acestor litere cu atenție.

Sunt pătrate sau rotunde?

Sunt ascuțite sau pline și moi?

Mereu fac mai multe schițe,

în care încerc idei sau schimb elemente.

Și este un punct în care desenul
se traduce în forme precise,

cu culori, volume și elemente decorative.

Alice, care e „celebritatea”,
este scrisă prima

cu volum în litere.

Multe puncte și linii se joacă în fond,

mă ajută să spun că în această poveste
se întâmplă multe lucruri

și reprezintă acel sentiment care sugereză

ca și cum ai fi cu capul în nori.

Și, desigur, Alice care arată
o țară a minunilor.

Desenând literele acestui titlu,
recreez puțin climatul textului.

Las cititorul să vadă
povestea prin gaura cheii.

Am dat formă conceptelor și ideilor
care sunt în imaginația noastră:

ideea de vis, de haos,
conceptul de minune.

Tipografia și forma literelor
funcționează puțin ca gesturile

și ca tonul vocii.

Nu e la fel să zici

„Publicul TEDxRiodelaPlata este enorm”,

sau să zici „Publicul
TEDxRiodelaPlata este enorm”.

Gesturile și tonul vocii
fac parte din mesaj.

Prin modelarea literelor
pot decide cu multă precizie

ce vreau să spun și cum,

dincolo de textul literar.

Pot spune cuvântul meu rău favorit
într-o manieră mai înfloritoare

și să fie mai elegant
când vorbesc despre iubire.

Pot vorbi pe un ton ridicat și impunător,

sau pe un ton suav și liric.

Și pot vorbi despre diferența

dintre Buenos Aires și Berlin,

două orașe pe care le cunosc foarte bine.

Și tocmai în Berlin

munca mea a devenit mai colorată,

mai expresivă,

mai precisă în spunerea poveștilor.

Tot ce nu am putut
să spun la acea petrecere

singură, ținând paharul de vin,

a explodat în forme și culori pe hârtie.

Fără să îmi dau seama, această limitare
pe care am simțit-o în limbaj

s-a transformat într-un motor

care m-a făcut
să-mi specializez ustensilele

cu care pot să mă exprim.

Dacă nu aș putea spune ceva vorbind,

asta ar fi forma mea de a spune
și a povesti întâmplări oamenilor.

De atunci, mare mea căutare
este de a-mi găsi propria voce,

și de a spune povești cu tonul
și cu gestul exact pe care îl voiam.

Nici mai mult, nici mai puțin.

Pentru asta combin culori, texturi,

și, desigur, litere care sunt din inimă.

Și pentru asta mereu vreau să am forme

cu adevărat frumoase, rafinate.

Spunând povești prin desenarea literelor -

este munca mea.

Și cu asta caut o reacție în cititor,

deșteptându-l într-un anumit fel,

să-l fac să viseze, să-l emoționez.

Cred că dacă mesajul e important,

este nevoie de muncă și talent.

Și dacă cititorul e important,

merită de asemeni să primească
frumusețe și fantezie.

(Aplauze)