Cum să îi învățăm pe copii să vorbească despre subiectele tabu

Când unul dintre elevii de clasa a IV-a a lui Liz Kleinrock a spus ceva de neconceput la începutul unei lecții despre rase, a privit-o ca pe o ocazie importantă de a-i învăța ceva. Dar de unde să începem? Aflați cum Kleinrock îi învață pe copii să discute subiecte tabu fără teamă - pentru că cel mai bun mod de a începe să rezolvi problemele sociale este să vorbești despre ele.

Acum câțiva ani,

începeam un capitol nou despre rase
cu elevii mei de clasa a IV-a.

Și de câte ori începem ceva nou,

îmi place să-i întreb pe elevi
ce știu despre acel subiect

și apoi facem o listă
cu întrebările pe care le avem.

Și am trăit acel moment
care e coșmarul oricărui profesor.

Unul dintre elevii mei a întrebat:

„De ce unii oameni sunt rasiști?"

Iar o altă elevă, să-i spunem Abby,

a ridicat mâna să răspundă:

„Poate că unora nu le plac

persoanele negre pentru că pielea lor
e de culoare căcănie."

Știu, știu.

Și, ca la un semnal,
toată clasa a explodat.

Jumătate dintre ei au început să râdă,

iar cealaltă jumătate să țipe la Abby

și să strige lucruri ca:

„Dumnezeule, n-ai voie să spui asta,
este rasist!"

Imaginați-vă acum această scenă.

Într-o clasă cu copii de 9 și 10 ani,

jumătate din ei râd isteric

pentru că li se pare
că Abby a spus ceva amuzant,

iar cealaltă jumătate strigă la ea
că a spus ceva jignitor.

Iar Abby stă acolo foarte mirată

pentru că, în mintea ei, nu înțelege
importanța a ceea ce a spus

și de ce toți reacționează astfel.

Iar eu, profesoara,

stând acolo, într-un colț,
gata să am un atac de panică.

În calitate de profesor,

trebuie să iau decizii
într-o fracțiune de secundă.

Știam că trebuie să reacționez, dar cum?

Să iau în calcul impulsul
„luptă sau fugi".

Aș putea ridica tonul și să o cert
pentru cuvintele ei.

Sau să trec cu vederea
și să schimbăm subiectul,

să începem să vorbim despre altceva,

orice ar putea să le ia gândul
de la cuvântul acela urât.

Însă, după cum știm, decizia corectă
nu e întotdeauna cea mai simplă.

Și oricât de mult mi-aș fi dorit
să treacă acel moment

și știam că ambele opțiuni
m-ar fi ajutat să scap de situație,

momentul acesta era extraordinar
pentru o lecție și era păcat să-l pierd.

Așa că, după ce am stat o vreme,

mi-am revenit, m-am întors
către clasă și am spus:

„De fapt, Abby vrea să demonstreze ceva."

Copiii s-au uitat nedumeriți
unul la altul.

Atunci am continuat:

„Un motiv pentru care rasismul există

este că oamenii cu tenul deschis
i-au privit pe cei cu pielea închisă

și au spus că tenul lor este urât.

Și chiar au folosit acest motiv
ca o scuză pentru a-i dezumaniza.

Iar scopul principal pentru care
învățăm despre rase și rasism

e ca să ne educăm pe noi înșine
să înțelegem mai bine.

Și pentru a înțelege de ce
astfel de remarci sunt jignitoare

și să ne asigurăm că persoanele de culoare

sunt tratate întotdeauna
cu respect și bunăvoință.

A fost lecție groaznică.

Dar pe măsură ce înaintam în conversație,

am observat că atât Abby,
cât și restul copiilor

erau încă dornici să discute.

Și în timp ce priveam cum elevii mei
erau absorbiți de conversație,

mă întrebam câți dintre ei
au aceeași părere ca Abby.

Și ce se întâmplă când aceste păreri
trec neobservate și nesoluționate,

așa cum vedem adesea?

Pentru început, e necesar
să facem un pas înapoi

și să ne gândim ce face
ca un subiect să fie tabu.

Nu-mi amintesc să fi primit
o listă cu lucruri

despre care nu trebuie să vorbești.

Dar îmi amintesc că auzeam,
când eram mică:

sunt două lucruri despre care
nu se vorbește la reuniunile de familie.

Iar acestea sunt religia și politica.

Și mereu m-am mirat de acest lucru,

deoarece religia și politica sunt adesea
factori de influență majoră

asupra identității și credințelor noastre.

Dar ceea ce face un subiect tabu

e sentimentul de disconfort care se naște
când aceste lucruri apar în conversație.

Dar unii oameni sunt extrem de fluenți
în limbajul echității,

în timp ce altora le e teamă
să nu fie incorecți politic

sau să le fie dată de gol ignoranța
imediat ce vor deschide gura.

Dar cred că primul pas
spre purtarea unor conversații

despre ceva precum echitatea

este construirea unui limbaj comun.

Și asta începe
cu destigmatizarea subiectelor

care sunt de obicei considerate tabu.

Conversațiile despre rasă, de exemplu,

au limbajul lor specific

și elevii au nevoie de fluență
în acest limbaj

pentru a putea purta aceste conversații.

Școlile sunt, de obicei, singurul loc

unde elevii se simt liberi și confortabili

să pună întrebări și să greșească.

Însă, din păcate, nu toți elevii
au acest sentiment de siguranță.

Știu că atunci, în fața
elevilor mei de clasa a IV-a,

modul în care am ales să reacționez
ar fi putut avea implicații pe viață

nu doar pentru Abby,
ci pentru toți elevii din clasa mea.

Dacă n-aș fi ținut cont de cuvintele ei,

restul clasei ar fi dedus
că acest tip de remarcă e permisă.

Dar dacă aș fi țipat la Abby

și aș fi făcut-o de rușine
în fața colegilor ei,

senzația aceea de rușine asociată cu una
dintre primele ei conversații despre rasă

ar fi putut-o face să nu mai vorbească
niciodată despre un astfel de subiect.

Să predai despre echitate în școală
nu îi învață pe copii ce să gândească.

Este vorba de a le oferi
instrumentele, strategiile, limbajul

și șansele de a pune în practică
modul de gândire.

De exemplu, gândiți-vă
cum ne învățăm copiii să citească.

Nu începem prin a le oferi cărți.

Începem prin a descompune
cuvintele în litere și sunete

și îi încurajăm să-și antreneze
fluența citind zilnic

cu un coleg sau cu prietenii.

Și le punem o mulțime de întrebări

ca să fim siguri
că înțeleg ceea ce citesc.

Și cred că putem să predăm
copiilor despre echitate

în exact același fel.

Îmi place să încep anul
dându-le un sondaj elevilor mei

despre diferite aspecte
legate de echitate și incluziune.

Acesta este un exemplu de răspuns
al unuia dintre elevi

și puteți vedea că e cam glumeț.

La întrebarea
„Ce e «race»? (n.t. rasă; cursă)

a răspuns: „Când mai multe mașini,
oameni sau animale

se întrec să vadă cine câștigă."

Însă dacă vă uitați la întrebarea
„Ce este rasismul?"

răspunde: „Când cineva i se adresează urât
cuiva cu tenul închis la culoare."

Prin urmare, este un copil,
dar arată că începe să înțeleagă.

Și când ne comportăm

ca și cum elevii noștri nu sunt capabili
să poarte aceste conversații,

le facem de fapt un mare deserviciu.

Știu, de asemenea, că aceste conversații

îi pot intimida pe elevii noștri,

în special pe cei mai mici.

Dar am predat la clasele I-V

și vă pot spune, de exemplu,

că nu voi vorbi la clasa I

despre lucruri precum
încarcerarea în masă.

Dar chiar și la șase ani un elev
de clasa I poate înțelege diferența

dintre ce este corect -
oameni care primesc ce au nevoie.

Am identificat multe din aceste lucruri
împreună la clasă.

Și diferența dintre echitabil și egal,

atunci când toți primesc același lucru,

îndeosebi punguțe cadou
la petrecerile copiilor.

Elevii de clasa I pot înțelege
și diferența

dintre pedeapsă și consecință.

Și toate aceste lucruri
sunt concepte fundamentale

pe care trebuie să le înțeleagă toți

înainte să aibă o conversație

despre încarcerarea în masă
în Statele Unite.

Unii ar putea crede că elevii
de grădiniță sau de clasa I

sunt prea mici pentru a purta
discuții despre rasism,

dar, de asemenea, vă vor spune că cei mici

înțeleg că există componente diferite

care ne compun identitatea

și cum oamenii sunt
asemănători și diferiți,

și ce înseamnă să ai putere
atunci când alții nu au.

Când avem aceste conversații
cu copiii la o vârstă fragedă,

aceasta elimină o parte
din caracterul de tabu

când aceste subiecte
vor apărea mai târziu.

Știu, de asemenea, că predarea
acestor lucruri în școli

poate fi ca mersul pe un teren minat.

De exemplu, ce se întâmplă
când părinții sau familiile

nu sunt de acord
cu aceste conversații în școală?

Le pot spune acestor oameni:

sunt câteva exemple de lucruri
pe care elevii mi le-au spus

și mi le-au supus atenției.

De exemplu, am avut un elev
care a venit la mine și mi-a șoptit:

„Am auzit multă lume
folosind termenul LGBTQ,

dar nu știu ce înseamnă
și mi-e rușine să recunosc."

Am avut un elev care a venit
într-un weekend și mi-a spus:

„Tocmai am văzut un film despre Australia

și mi-am pus întrebarea
dacă și acolo există rasism."

Vreau ca elevii mei să se simtă
în largul lor în aceste conversații,

pentru că atunci când sunt confortabili
vorbind și punând întrebări,

construiesc astfel siguranța
de a-și expune propria viață și experiență

în modul în care se raportează
la aceste teme importante.

Unii profesori se pot simți incomod

dacă un elev pornește o discuție
sau pune o întrebare

la care ei nu știu răspunsul.

Dar dacă un elev îmi spune ceva

și nu știu răspunsul,

voi recunoaște tot timpul că nu știu

și nu mă voi preface
că sunt expert în ceva

în care n-am experiență sau competență.

În același an, am avut un elev

care a pus o întrebare
despre comunitatea LGBTQ.

Și nu eram atât de sigură
încât să-i dau un răspuns potrivit.

Prin urmare, l-am încurajat

să adreseze acea întrebare
reprezentantului organizației nonprofit

care venise să ne vorbească
în clasă despre acest subiect.

Când recunoaștem în fața elevilor
că nu avem toate răspunsurile,

nu numai că ne umanizează în fața lor,

ci le arată că și adulții
au de parcurs un drum lung

când vine vorba să învețe
chestiuni de echitate.

Cu ceva timp în urmă, am scris
un curs despre consimțământ.

Pentru unii, a fost foarte interesant,

pentru că am luat acest subiect
care părea prohibit și înspăimântător

și l-am descompus într-un fel care să fie
accesibil pentru tinerii învățăcei.

Cu toate acestea, pentru alții

ideea de consimțământ
e așa puternic legată de sex,

iar sexul este adesea
considerat un subiect tabu,

încât i-a făcut să se simtă
foarte stânjeniți.

Dar elevii mei sunt clasa a III-a

și nu vorbim în clasă despre sex.

Mai degrabă, vreau să înțeleagă

că fiecare are limite fizice diferite

în care se simte confortabil.

Iar inteligența noastră
socială și emoțională

necesară pentru a citi cuvintele,
tonul și limbajul cuiva,

sunt abilități care adesea
trebuie să fie explicate,

la fel cum îi învățăm lucruri
precum cititul și matematica.

Și aceasta nu e o lecție rezervată
doar elevilor unei singure populații.

Lucruri precum întrebările, observațiile

și gândirea critică

sunt lucruri pe care orice elev
indiferent de rasă, etnie,

mediu, limbă, venit sau cod poștal
ar trebui să le învețe la școală.

De asemenea, evitarea deliberată
a acestor conversații

spune foarte mult elevilor noștri,

deoarece copiii observă
când profesorii și manualele lor

nu includ vocile și experiențele unora
precum femeile sau persoanele de culoare.

Tăcerea spune multe.

I-am întrebat recent
pe elevii din clasa a III-a

ce le-ar spune adulților
care cred că sunt prea mici

să învețe despre echitate.

Și deși este un mic eșantion
de 25 de elevi,

toți au fost de acord

că nu numai că sunt capabili
să aibă aceste conversații,

dar ei văd dreptul la învățătură
ca pe un drept, nu ca un privilegiu.

În cuvintele lor:

„Suntem destul de mari
să știm aceste lucruri,

pentru că ele se întâmplă
acolo unde trăim.

Și avem dreptul să vorbim despre ele,

pentru că va fi viața noastră în viitor."

Mulțumesc!

(Aplauze)