Relaţiile sunt dificile, dar de ce? | Stan Tatkin | TEDxKC

Acest discurs a fost susținut la un eveniment TEDx folosind formatul conferinței TED, dar organizat independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la http://ted.com/tedx

Relațiile sunt dificile. Dar dacă motivul nu ești tu sau ea, sexul sau banii, sau chiar cine adună șosetele de pe jos? Cum ar fi dacă ar exista un motiv mai primitiv?

În acest discurs, expertul în relații, Stan Tatkin, explorează motivul pentru care ne certăm din perspectiva neuroștiinței - și modul în care putem da o șansă relației noastre.

Stan Tatkin, PsyD, MFT, este un clinician, cercetător, profesor și dezvoltator al unei abordări psihobiologice a terapiei de cuplu (PACT). Are un cabinet în Calabasas, CA, unde s-a specializat în ultimii 15 ani în lucrul cu cupluri și indivizi care doresc să fie implicați în relații. El și soția sa, Tracey Boldemann-Tatkin, au dezvoltat Institutul PACT în scopul instruirii altor psihoterapeuți pentru a utiliza această metodă în cabinetele lor.

Relaţiile sunt dificile.

Toată lumea ştie asta.

Majoritatea oamenilor
cred că este din cauza banilor

sexului, copiilor, locului de muncă
sau că e legat de cine adună şosetele.

Unii cred că are de-a face cu faptul că

pur şi simplu nu suntem potriviţi

unul cu celălalt,
sau că nu avem destule în comun.

Nu e vorba doar despre tu, el sau ea.

De fapt, nu este nimic mai dificil
pe planetă decât o altă persoană.

Gândiţi-vă la asta.

Cu toţii suntem dificili,

venim în fiecare nouă relaţie
dorind să fie uşor,

dar venim şi cu experienţele noastre
dureroase nerezolvate

din relaţiile precedente.

Între iubire şi muncă,

iubirea este mult mai complexă
şi provocatoare.

Motivul se bazează mult pe reflexele
noastre neurobiologice automate,

aşadar, daţi-mi voie să explic.

Să începem cu acel neocortex extravagant,
zonele corticale superioare.

Pentru simplitate,
haideţi să le numim ambasadorii voștri.

Ambasadorii voștri sunt foarte deștepți,
contemplativi, dar înceţi;

iar funcţionarea lor este foarte scumpă.

Sunt foarte buni în planificare,
predicție, organizare, limbaj

și dacă pot fi sincer,
sunt foarte buni și în a o da în bară.

(Râsete)

Când vă gândiţi la logică și la rațiune,
gândiţi-vă la ambasadori.

Zonele subcorticale ale creierului vostru,
hai să le numim primitivii voștri,

sunt foarte rapide, bazate pe memorie,
automate și foarte economice.

Sunt implicate în dragoste și sex,
dar și în detectarea amenințărilor

prin scanarea fețelor periculoase,
vocilor, gesturilor, mișcărilor,

precum și a cuvintelor
și frazelor periculoase.

Când vă gândiți la „luptă sau fugi”,
gândiți-vă la primitivi.

Datorită primitivilor voștri,
ziua voastră e automatizată 99%.

Ambasadorii voștri adoră noutatea,

dar trebuie să o predea
primitivilor voștri

în vederea conservării resurselor.

Nu vă puteți petrece ziua
cu ambasadorii turați la maxim,

vi s-ar prăji creierul.

Primitivii folosesc ceva
numit memorie procedurală,

cunoscut sub numele de memorie corporală,
care funcționează astfel:

învățați să mergeți cu bicicleta;
și la început, primitivii

și ambasadorii voștri rulează la maxim
pentru a învăța această nouă abilitate,

dar foarte curând, primitivii
vor automatiza mersul pe bicicletă

fără să mai fie nevoie de ambasadori.

Trece în memoria procedurală.

Destul de drăguț, nu?

Vă îndrăgostiți de cineva și din nou,
creierul vostru se aprinde;

vreți să știți totul despre acea persoană.

Vreți să o atingeți, să o gustați,
să o mirosiți, nu vă mai săturați de ea.

Sunteți drogați.

(Râsete)

Drogurile naturii, nu acelea!

Dopamina pentru a vrea mai mult,

noradrenalina
pentru concentrare și atenție,

testosteronul pentru știți voi ce,

și un strop de serotonină, astfel încât
să puteți fi perseverent și obsedat.

Sunteți dependenți neurochimic.

Petreceți tot timpul împreună
timp de săptămâni și luni,

treaba devine serioasă
și aici începe distracția,

pentru că foarte curând, creierul vostru
va automatiza această nouă persoană

iar creierul ei vă va automatiza pe voi.

Este normal să fie așa,

așa funcționează creierul.

Va face ca relația să pară mult mai ușoară

și vă va conduce la prima mare greșeală

pentru că credeți că deja vă cunoașteți

și nu mai sunteți atenți,
încetați să fiți prezenți pe de-a-ntregul.

Primitivii voștri se bazează
pe memoria procedurală

pentru a face relația să meargă,

iar memoria îi include pe toți

și tot ce are importanță emoțională
în viața voastră.

Creierul vostru primitiv va citi

gândurile, sentimentele și intențiile
partenerului prin lentila de memorie.

Așadar, este cam așa:

- De ce te uiți așa la mine?

- Nu mă uit la tine nicicum.

- De ce vorbești cu mine pe tonul ăsta?

- Ce ton?

- Încetează!
- Ce?

- Asta.
- Ce?!

Acesta este sunetul
a două sisteme nervoase disfuncționale,

iar acest lucru este în natura noastră.

(Râsete)

Asta se va întâmpla și va fi o problemă

dacă nu înțelegeți
creierul vostru automat.

Ca terapeut de cuplu,

vă pot spune că certurile
în sine sunt inevitabile.

Nu există relație fără conflict.

De fapt, dacă evitați conflictul,

veți părea amenințător
pentru partenerul vostru.

Adevărata problemă nu este că vă certați.

Ci că atunci când o faceți,
amenințați că veți părăsi relația.

O relație poate supraviețui certurilor,

dar nu poate supraviețui
dacă se pierd siguranța și securitatea.

Comunicarea, memoria, percepția -
toate sunt predispuse la erori.

Comunicarea umană,
chiar și într-o zi bună, este groaznică.

Ne înțelegem greșit reciproc
mare parte din timp;

când ne simțim bine,
nu ne pasă atât de mult,

când nu ne simțim bine, ne pasă mult.

(Râsete)

Când stresul crește,
comunicarea umană devine mult mai rea.

Memoria nu este de încredere.

Memoria dă rateuri, oameni buni,

și într-o ceartă pentru a cui amintire
este corectă, probabil greșiți amândoi.

Percepțiile voastre
sunt ca niște oglinzi ce deformează.

Percepțiile voastre
sunt constant modificate

de starea sufletească și de memorie.

Vă joacă feste constant.

Dacă presupunem că comunicarea,

memoria noastră, percepția noastră
sunt adevărul real,

asta este aroganță
și asta ne va pune în dificultate.

Înainte de a continua, vreau să fac
o clarificare în legătură cu amenințările:

dacă vă aflați într-o relație abuzivă,
trebuie să ieșiți.

Nu vorbesc de amenințări mari,
ci de amenințările mici,

de tipul celor
cu care ne confruntăm zi de zi

pe măsură ce ne călcăm pe bătături
și ajungem să ne certăm.

Dar de ce scapă de sub control
certurile noastre?

Pentru că timpul real este prea rapid,
iar atunci când ne simțim amenințați,

acționăm și reacționăm
cu primitivii noștri.

Ambasadorii noștri nici măcar nu știu
cum am ajuns în situația cu pricina.

Asta face să o dăm în bară!

(Râsete)

„Am dreptate, la naiba,

și iată ce mă va ajuta
să dovedesc asta.”

(Râsete)

Habar nu aveți despre ce vorbiți...

(Râsete)

dar păreți atât de încrezători.

(Râsete)

Vreau să ajung la partea haioasă.

Din moment ce purtăm cu noi
propriul laborator de neurobiologie,

oriunde mergem,

iată câteva experimente
pe care le puteți încerca acasă:

data viitoare când un moment din relație
devine tensionat,

schimbați-vă poziția;

stați ochi-în-ochi și față-în-față
și observați ce se întâmplă.

Și, apropo,

dacă tindeți să vă certați des la volan,

este pentru că stați alături
și aruncați câte un ochi;

o privire scurtă
e un declanșator de amenințare,

de aceea nu trebuie să vă certați
în mașină sau la telefon,

sau prin e-mail or SMS.

Suntem animale vizuale
și avem nevoie de ochii noștri

pentru a ne regla reciproc
sistemele nervoase.

Vreau să înțelegeți că ceea ce spun aici

se întâmplă tuturor,
indiferent de personalitate,

experiența anterioară,
experiența relațională sau traume.

Nu există îngeri sau diavoli aici.

Toți suntem capabili să devenim
amenințători, chiar și pentru cei dragi,

și suntem capabili
să facem greșeli și erori uriașe

în comunicare, memorie și percepție.

Fiecare dintre noi.

Decizia de a fi într-o relație,

decizia de a fi într-o relație asumată,

iubitoare, sigură,

înseamnă a fi împreună în tranșee

și a ne proteja reciproc
de pericolele de afară.

Nu este vorba doar despre
a face mereu cum vrem noi.

Trebuie să ne protejăm reciproc.

Am văzut mult prea multe relații
care se termină timpuriu,

pentru că oamenii
nu pot înțelege acest concept simplu;

sarcina majoră este protejarea reciprocă
și a face să ne simțim în siguranță.

Lumea este un loc periculos,
întotdeauna a fost așa;

chiar acum, pare puțin înfricoșătoare.

Dacă nu ne păzim spatele unul altuia,
cine va face asta?

Vă mulțumesc și vă doresc
succes în relațiile voastre!

(Aplauze)