Motivele pentru care ești deprimat și anxios

Într-un discurs mișcător și incriminator, jurnalistul Johann Hari împărtășește perspective noi asupra cauzelor depresiei și anxietății venite din partea unor experți din întreaga lume, precum și asupra unor soluții incitante care prind contur. „Dacă ești deprimat sau anxios, nu ești slab și nici nebun - ești o ființă umană cu nevoi neîmplinite", spune Hari.

Pentru foarte multă vreme,

m-am confruntat cu două probleme.

Nu le înțelegeam

și, ca să fiu sincer,
mi-era frică să le analizez.

Prima era că am 40 de ani

și an de an, în tot acest timp,

depresia și anxietatea au crescut

în Statele Unite, în Marea Britanie

și în întreaga lume occidentală.

Și am vrut să înțeleg de ce.

De ce ni se întâmplă asta?

De ce cu trecerea timpului

ne este din ce în ce mai greu
să facem față zilelor?

Voiam să înțeleg acest lucru
dintr-un motiv mai personal.

Când eram adolescent,

m-am dus la doctor

și i-am explicat că simt ceva,
ca și cum o durere ar ieși din mine.

Nu puteam să o stăpânesc,

nu înțelegeam de ce se întâmplă,

mi-era chiar rușine de asta.

Și doctorul mi-a spus o poveste

care îmi dau seama
că a fost cu bună intenție,

dar foarte simplificată.

Nu complet greșită.

Doctorul mi-a spus:
„Știm de ce oamenii ajung așa.

Unii au în mod natural
un dezechilibru chimic,

și sigur ești unul dintre ei.

Trebuie doar să-ți dăm niște medicamente

care îți vor normaliza
dezechilibrul chimic."

Așa că am început să iau
Paxil sau Seroxat,

este același medicament
dar cu nume diferit în diverse țări.

Și m-am simțit mult mai bine,
chiar m-a ajutat.

Dar nu mult după aceea,

durerea a început să revină.

Așa că mi-au dat doze
din ce în ce mai mari

până când, în 13 ani,
ajunsesem la doza maximă

pe care ai voie legal să o iei.

Și pentru multă vreme în acești 13 ani,
și cam tot timpul până la sfârșit,

m-am simțit foarte rău.

Și am început să mă întreb:
„Ce se întâmplă?

Pentru că faci totul

ca la carte...

de ce te simți tot așa?"

Așa că, pentru a înțelege
în profunzime aceste două mistere,

pentru cartea pe care am scris-o,

am început să călătoresc
în întreaga lume,

străbătând peste 64.000 Km.

Voiam să vorbesc
cu cei mai buni experți din lume

despre cauzele depresiei și anxietății

și, mai ales, care e rezolvarea lor,

despre oameni care au trecut
prin depresie și anxietate

și au reușit să scape
într-un fel sau altul.

Am învățat foarte mult

de la oameni minunați
cunoscuți pe parcurs.

Dar cred că la baza a ceea ce am învățat

este că avem până acum dovezi științifice

pentru nouă cauze diferite
pentru depresie și anxietate.

Două dintre ele sunt
chiar în biologia noastră.

Genele te pot face mai sensibil
la aceste probleme,

dar ele nu-ți scriu destinul.

Sunt modificări reale ale creierului
ce au loc când ești deprimat

și atunci e și mai greu să scapi.

Dar majoritatea factorilor dovediți

că ar cauza depresia și anxietatea

nu sunt în biologia noastră.

Sunt legați de modul nostru de viață.

Și odată ce i-am înțeles,

apar cu totul alte soluții,

ce ar trebui oferite oamenilor

împreună cu alegerea
antidepresivelor chimice.

De exemplu,

ai mai multe șanse să devii depresiv
atunci când ești singur.

Dacă mergi la serviciu,
n-ai niciun control asupra slujbei tale,

și doar faci ceea ce ți se spune,

ai șanse mai mari să fii deprimat.

Dacă ieși foarte rar în natură,

ai șanse mai mari să fii deprimat.

E un lucru care unește multe cauze
ale depresiei și anxietății

pe care l-am descoperit.

Nu toate, dar destul de multe.

Toată lumea de aici știe

că toți avem nevoi fizice naturale, nu?

Cu siguranță.

Avem nevoie de hrană, de apă,

de adăpost, de aer curat.

Dacă ni se iau aceste lucruri,

am avea foarte rapid probleme mari.

Dar, în același timp,

fiecare om are nevoi psihologice naturale.

Trebuie să simțim că aparținem.

Avem nevoie să simțim
că viața noastră are sens și scop.

Că oamenii ne văd și apreciază.

Că avem un viitor care are sens.

Cultura pe care am construit-o
este bună în multe sensuri.

Multe lucruri sunt mai bune
decât în trecut.

Mă bucur că trăiesc acum.

Dar reușim din ce în ce mai puțin

să îndeplinim aceste nevoi psihologice
profunde, fundamentale.

Și nu e singurul lucru care se întâmplă,

dar cred că e motivul principal
pentru care această criză e în creștere.

Mi-a fost foarte greu să înțeleg asta.

Chiar m-am luptat cu ideea asta

de a trece de la faptul că depresia
este o problemă în creierul meu,

la una cu multe cauze,

legate inclusiv de modul de viață.

Și am înțeles cu adevărat

când am fost să iau un interviu
unui psihiatru din Africa de Sud,

pe nume Dr. Derek Summerfield.

Un tip extraordinar.

Dr. Summerfield era în Cambodgia în 2001,

când s-au introdus antidepresivele chimice

pentru oamenii de acolo.

Iar doctorii cambodgieni nu auziseră
niciodată de aceste medicamente,

așa că se întrebau ce sunt.

Iar el a explicat.

Și i-au spus:

„N-avem nevoie de ele,
avem deja antidepresive."

Iar el a întrebat: „Cum adică?"

Credea că vor vorbi despre
un remediu pe bază de plante,

despre sunătoare, ginkgo biloba,
ceva de genul ăsta.

În schimb, i-au spus o poveste.

Era un fermier în comunitatea lor,
care lucra pe câmpurile de orez.

Și într-o zi a călcat pe o mină

rămasă din războiul cu Statele Unite,

și i-a spulberat piciorul.

I-au făcut o proteză la picior

și s-a întors la lucru după ceva vreme.

Dar e foarte dureros să lucrezi în apă

când ai un picior artificial

și cred că a fost traumatizant pentru el

să se întoarcă să lucreze
unde a fost aruncat în aer.

Plângea toată ziua,

nu voia să se dea jos din pat,

a dezvoltat toate simptomele
unei depresii clasice.

Doctorul cambodgian a spus:

„Atunci i-am dat antidepresive."

Iar Dr. Summerfield a întrebat:
„Și ce i-ați dat?"

I-au povestit că au stat cu el.

L-au ascultat.

Și-au dat seama că durerea lui avea sens,

îi era greu s-o vadă,
chinuindu-se cu depresia,

însă era foarte explicabil
dacă te uitai la viața lui.

Unul dintre doctori,
vorbind cu cei din comunitate, s-a gândit:

„Dacă i-am cumpăra o vacă,

ar putea să producă lapte,

n-ar mai fi în această situație
care îl distruge atât de mult,

n-ar mai trebui să muncească
pe câmpurile de orez."

Așa că i-au luat o vacă.

În câteva săptămâni plânsul încetase,

într-o lună îi dispăruse și depresia.

I-au spus doctorului Summerfield:

„Vedeți, doctore, vaca aceea
a fost antidepresivul,

despre asta vorbeai, nu?"

(Râsete)

(Aplauze)

Dacă ai fi primit aceeași educație
despre depresie ca mine

și ca majoritatea celor de aici,

asta ar suna aiurea, nu?

„Am fost la doctor pentru un antidepresiv

și mi-a dat o vacă."

Dar ce a intuit acest doctor cambodgian,

pe baza acestei întâmplări
fără bază științifică,

este ceea ce cea mai importantă
organizație medicală din lume,

Organizația Mondială a Sănătății,

încearcă de ani buni să ne spună,

cu cele mai bune dovezi științifice.

Dacă suferi de depresie

sau de anxietate,

nu ești slab, nu ești nebun,

nu ești, în general,
o mașinărie cu piese stricate.

Ci o ființă umană cu nevoi neîmplinite.

Și e la fel de important să ne gândim
la ceea ce nici doctorul cambodgian,

nici Organizația Mondială
a Sănătății nu spun.

Nu i-au spus acestui fermier

„Hei, amice, vino-ți în fire.

E treaba ta să vezi ce se întâmplă
și să-ți rezolvi problema."

Din contră, i-au spus:

„Suntem aici cu tine ca să te ajutăm,

împreună o să reușim
să rezolvăm această problemă."

De asta are nevoie orice om deprimat

și este ceea ce merită.

E un motiv important pentru care
medicii de la Națiunile Unite,

în declarația oficială
de Ziua Mondială a Sănătății,

cu ceva ani în urmă, în 2017,

au afirmat că trebuie să vorbim
mai puțin de dezechilibru chimic

și mai mult de dezechilibru
în modul nostru de viață.

Medicamentele îi ajută pe mulți,

m-au ajutat și pe mine o perioadă,

dar deoarece problema
e mai adâncă decât biologia lor,

e nevoie ca soluțiile
să fie mult mai profunde.

Când am aflat acest lucru,

îmi aduc aminte că m-am gândit:

„Ei bine, înțeleg dovezile științifice,

am citit multe studii,

am intervievat foarte mulți experți
care explicau acest lucru,"

dar tot mă mai întrebam
„Cum putem face asta?"

Lucrurile care ne provoacă depresia

sunt, majoritatea, mai complicate
decât ce se-ntâmplă

fermierului cambodgian.

De unde începem cu această abordare?

Însă în lunga mea călătorie pentru carte,

peste tot în lume,

am întâlnit oameni
care făceau exact acest lucru,

de la Sydney la San Francisco

și São Paulo.

Am întâlnit oameni care înțelegeau

cauzele profunde
ale depresiei și anxietății

și, împreună, le rezolvau.

Bineînțeles că nu pot să vă spun
de toți oamenii minunați

cunoscuți și de care am scris,

sau cele nouă cauze descoperite
de depresie și anxietate,

pentru că nu mă lasă TED
să vorbesc 10 ore,

puteți să faceți reclamație.

Dar vreau să mă concentrez pe două cauze

și două soluții care reies de aici.

Aceasta este prima.

Suntem cea mai însingurată
societate din istoria lumii.

Într-un studiu recent,
americanii au fost întrebați:

„Simțiți că nu mai sunteți
apropiat de nimeni?"

39% dintre oameni au răspuns da.

„Nu mai am pe nimeni apropiat."

În măsurătorile internaționale
ale singurătății,

Marea Britanie și restul Europei
se clasifică imediat după SUA,

dacă se crede cineva prea grozav.

(Râsete)

Am discutat mult timp

cu un expert de top
pe tema singurătății,

un om incredibil, profesorul John Caciopo,

care era la Chicago,

și m-am tot gândit la o întrebare
legată de activitatea lui.

Profesorul Cacioppo își punea întrebarea:

„De ce existăm?

De ce suntem aici, de ce trăim?"

Motivul principal

este că strămoșii noștri
din savanele Africii

se pricepeau foarte bine la ceva.

Nu erau mai mari decât animalele
pe care le vânau adesea,

nu erau mai rapizi decât ele,

dar știau mai bine cum să formeze grupuri

și să coopereze.

Asta era super-puterea noastră ca specie,

să ne grupăm,

așa cum albinele au evoluat
să trăiască în stup,

oamenii au evoluat să trăiască în trib.

Iar noi suntem primii oameni din istorie

care au desființat triburile.

Iar asta ne face să ne simțim cumplit.

Însă nu trebuie să se ajungă aici.

Un erou din cartea mea
și, de fapt, din viața mea,

este doctorul Sam Everington.

E medic generalist
într-o suburbie săracă a Londrei,

unde am locuit multă vreme.

Iar Sam era foarte nemulțumit

că majoritatea pacienților

prezentau cazuri grave
de depresie și anxietate.

Și el, ca și mine, nu se opune
antidepresivelor chimice,

e de părere că îi ajută pe unii oameni.

Dar a observat două lucruri.

Primul, pacienții lui erau adesea
depresivi și anxioși

din motive de înțeles,
cum ar fi singurătatea.

Al doilea era că, deși medicamentele
îi ajutau pe unii oameni,

pentru mulți nu rezolva problema.

Problema fundamentală.

Într-o zi, Sam a hotărât
să încerce o abordare diferită.

La centrul lui a venit o femeie

pe nume Lisa Cunningham.

Aveam s-o cunosc mai târziu pe Lisa.

Lisa stătuse închisă în casă
cu depresie și anxietate teribilă

timp de șapte ani.

Când a venit la centrul lui Sam,
i s-a zis: „Nu-ți face griji,

o să-ți dăm în continuare tratamentul,

dar îți vom prescrie și altceva.

Îți recomandăm să vii aici
de două ori pe săptămână,

să întâlnești un grup de oameni
cu depresie și anxietate,

nu ca să vorbiți
despre cât sunteți de deprimați,

ci pentru a găsi ceva să faceți împreună,

ca să nu mai fiți singuri și să simțiți
că viața n-are sens."

La prima întâlnire de grup,

Lisa a început literalmente să vomite,

atât de dificil a fost pentru ea.

Dar ceilalți au mângâiat-o
și au început să se întrebe:

„Ce putem face?"

Aceștia erau oameni din oraș,
ca și mine,

nu știau nimic despre grădinărit.

Și au zis: „Ce-ar fi să învățăm
să grădinărim?"

În spatele clădirii era o zonă

plină de tufișuri.

„Ce-ar fi să facem aici o grădină?"

Au început să ia cărți de la bibliotecă,

să vadă filmulețe pe YouTube.

Au început să lucreze pământul.

Să descopere ritmul anotimpurilor.

Sunt foarte multe dovezi

că expunerea la lumea naturală

e un antidepresiv foarte puternic.

Dar au făcut ceva și mai însemnat.

Au început să formeze un trib.

Un grup.

Au început să țină unii la alții.

Dacă unul dintre ei nu venea,

ceilalți se duceau să-l caute:
„Ești bine?"

Și îl ajutau să vadă
ce l-a deranjat în ziua aceea.

Cum mi-a spus Lisa:

„Pe măsură ce înflorea grădina,

înfloream și noi."

Această abordare
se numește rețetă socială

și se răspândește în toată Europa.

Și există o dovadă mică, dar în creștere,

care sugerează că pot avea loc
diminuări semnificative

ale depresiei și anxietății.

Mi-amintesc cum stăteam
într-o zi în grădina

făcută de Lisa și prietenii ei
suferinzi de depresie,

e o grădină foarte frumoasă,

și mă gândeam

la ceva ce-mi inspirase
profesorul Hugh Mackay din Australia.

Mă gândeam cum în cultura noastră,
când oamenii se simt deprimați,

spunem ce cred că am spus cu toții,
eu cu siguranță da,

spunem: „Trebuie doar să fii tu însuți.”

Și mi-am dat seama
că ce le spunem oamenilor

este: „Nu mai fi așa."

Nu fi tu însuți.

Fii noi, fii împreună.

Fii parte din grup."

(Aplauze)

Soluția la aceste probleme

nu constă în a găsi
din ce în ce mai multe resurse

ca persoană isolată -

asta e una din cauzele
pentru care am ajuns aici.

Se bazează pe reconectarea
cu ceva mai mare decât tine.

Și chiar are legătură
cu una din celelalte cauze

ale depresiei și anxietății
despre care vreau să vorbesc.

Știm cu toții

că mâncarea de proastă calitate
a câștigat teren și ne face rău.

Nu spun asta cu superioritate

și n-am venit să țin un discurs
despre McDonald's.

Am văzut la TED un mic dejun sănătos
și nu mi-a venit să cred.

Dar cum mâncarea nesănătoasă
a luat avânt și ne face rău,

niște principii nesănătoase
ne-au preluat mintea

și ne-au îmbolnăvit mintal.

Timp de mii de ani, filozofii au afirmat

că de crezi că scopul vieții sunt banii,
statutul social și să ieși în evidență,

o să te simți ca un nimic.

Nu e chiar citatul exact din Schopenhauer,

dar cam asta e esența.

Dar în mod straniu,
abia dacă a investigat cineva acest fapt,

până când un om extraordinar pe care
l-am întâlnit, profesorul Tim Kasser,

de la Knox College în Illinois,

a cercetat acest lucru
în ultimii 30 de ani.

Cercetările lui sugerează
câteva lucruri foarte importante.

Primul, cu cât crezi mai mult

că-ți poți cumpăra și afișa
calea de ieșire din tristețe

într-o viață bună,

cu atât sunt șanse mai mari
să devii deprimat și anxios.

Al doilea,

ca societate, am devenit
foarte motivați de aceste convingeri.

Pe tot parcursul vieții mele,

sub presiunea publicității,
a Instagramului și toate de genul acesta.

Și pe măsură ce mă gândeam,

am înțeles că asta ni se servește de mici,
un fel de KFC pentru suflet.

Am fost învățați să căutăm fericirea
în locuri greșite

și, precum mâncarea proastă,
n-are valoare nutritivă

și ne face să ne simțim îngrozitor,

valorile nesănătoase nu satisfac
nevoile psihologice

și te vor ține departe de o viață bună.

Când l-am întâlnit pe profesorul Kasser

și am învățat toate astea,

am simțit un amestec ciudat de emoții.

Pe de o parte, mi s-a părut o provocare.

Mi-am dat seama de câte ori,
când eram deprimat,

încercam să găsesc o soluție de exterior,
făcând pe grozavul.

Iar acum înțelegeam de ce nu mergea.

Mă gândeam și că era evident.

De-a dreptul banal, nu?

Dacă aș spune celor de aici

că niciunul dintre voi, pe patul de moarte

nu se va gândi la pantofii cumpărați
și toate mesajele primite,

ci la momentele de dragoste,

rostul vieții și relațiile
din viața voastră.

Sună ca un clișeu.

Dar continuînd să vorbesc
cu profesorul Kasser,

l-am întrebat de ce simt
dualitatea asta ciudată?

Mi-a răspuns că, la un anumit nivel,
toți știm aceste lucruri.

Dar, în cultura noastră,
nu le respectăm.

Le știm așa de bine
încât au devenit clișee,

dar nu le respectăm.

Am tot întrebat de ce,
cum de știm ceva așa de important

și nu-l punem în practică?

După un timp, profesorul Kasser mi-a spus:

„Deoarece trăim într-o mașinărie

care e concepută să ne facă
să neglijăm ce e important în viață."

M-am gândit mult la asta.

„Deoarece trăim într-o mașinărie

concepută să ne facă să neglijăm
ce e important în viață."

Și profesorul Kasser a vrut să vadă
dacă putem distruge acea mașinărie.

A făcut multe cercetări pe tema asta.

Am să vă spun un exemplu

și chiar vă îndemn să încercați
cu prietenii și familia.

Un tip pe nume Nathan Dungan
a luat un grup de adolescenți și adulți

să se-ntâlnească la o serie de sesiuni
pe o anumită perioadă de timp.

Și o parte din scopul grupului

era să-i facă pe oameni să se gândească
la un moment în viața lor

când au găsit un înțeles și scop.

Au fost lucruri diferite pentru fiecare.

Pentru unii a fost muzica,
scrisul, să ajute pe cineva -

vă puteți imagina, nu?

Scopul acestui grup a fost
să-i facă pe oameni să se întrebe:

„Cum ai putea să petreci mai mult timp

căutând aceste clipe
cu însemnătate și sens,

și mai puțin timp cumpărând
chestii de care nu ai nevoie,

să le postezi pe social media
ca să-i faci pe ceilalți

să fie foarte invidioși."

Și ce au descoperit a fost că,

doar aceste întâlniri

erau un fel de Alcoolici Anonimi
pentru consumerism.

Participarea la aceste întâlniri,
exprimarea acestor valori,

punerea lor în aplicare
și comunicarea unii cu alții,

au dus la o schimbare însemnată
în valorile oamenilor.

I-a îndepărtat de avalanșa
de mesaje generatoare de depresie,

care ne învață să căutăm
fericirea în locuri greșite,

și i-au dus spre valori
mai bune și folositoare,

care ne scot din depresie.

Dar cu toate soluțiile pe care le-am văzut
și despre care am scris,

și multe despre care nu pot vorbi acum,

m-am tot gândit

de ce mi-a luat atât de mult
să cunosc aceste lucruri?

Pentru că atunci când
le explici oamenilor,

într-adevăr unele sunt mai complicate,
dar nu toate,

dar când explici asta oamenilor
nu-i chiar cine știe ce, nu?

La un anumit nivel,
deja știm aceste lucruri.

De ce e atât de greu să le înțelegem?

Cred că sunt multe motive.

Însă un motiv este că trebuie
să ne schimbăm înțelegerea

despre ce sunt de fapt
depresia și anxietatea.

Există cauze biologice reale

ale depresiei și anxietății.

Dacă lăsăm biologia
să devină cauza principală,

cum am făcut eu atâta timp

și cum a făcut cultura noastră
aproape tot timpul vieții mele,

ceea ce spunem oamenilor este,
deși fără intenție,

ce spunem implicit oamenilor este:

„Durerea ta nu înseamnă nimic.

E doar o defecțiune.

O eroare într-un program de calculator,

este doar o problemă
de conexiune în capul tău."

Dar eu am putut să-mi schimb viața

doar când mi-am dat seama
că depresia nu e o defecțiune.

Ci e un semnal.

Depresia este un semnal.

Care îți spune ceva.

(Aplauze)

Ne simțim așa din niște cauze,

iar ele pot fi greu de văzut
când ne cuprinde depresia,

înțeleg asta foarte bine
din propria experiență.

Însă, cu ajutorul potrivit,
putem înțelege aceste probleme

și le putem rezolva împreună.

Dar pentru a face asta,

primul pas

e să încetăm să jignim aceste semnale

spunând că sunt semne de slăbiciune,
nebunie sau au cauză pur biologică,

în afara unui număr mic de persoane.

Trebuie să începem
să ascultăm aceste semnale,

pentru că ele ne transmit ceva
ce chiar trebuie să auzim.

Doar când ascultăm
cu adevărat aceste semnale

și le respectăm,

vom începe să vedem

soluțiile eliberatoare,
folositoare, profunde.

Vacile care așteaptă în jurul nostru.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)